Unde te vaccinezi în sectorul 4

Primăria Sectorului 4 a început vineri amenajarea primului centru de vaccinare a locuitorilor Sectorului 4 împotriva COVID-19, din cele 4 câte vor fi amenjate în tot sectorul.

Cu o suprafață de aproximativ 160 mp, centrul din Mall Grand Arena (Bulevardul Metalurgiei nr. 12-18) va avea 6 puncte de vaccinare și va fi dotat conform standardelor sanitare în vigoare.

Cu circuite separate pentru accesul și ieșirea persoanelor, centrul va fi configurat cu o zonă de recepție, în care se va face identificarea celor ce urmează a fi vaccinați și cu o zonă de triaj, în care va fi evaluată starea de sănătate a acestora.

Totodată, centrul va avea un punct de vaccinare pentru administrarea propriu-zisă a dozelor și unul post vaccinare pentru monitorizarea persoanelor, în primele 15 minute, de la administrarea vaccinului, în caz de reacții adverse imediate.

Cele 29 de puncte de vaccinare vor fi găzduite în patru zone cheie din sector astfel: 5 puncte vor fi organizate în clădirea City-Mall de la Eroii Revoluției, 6 puncte în Mall Grand Arena, 10 puncte în Mall Sun Plaza, iar alte 8 puncte în incinta Palatului Național al Copiilor. 

În aceste centre de vaccinare, cetățenii Sectorului 4 vor fi imunizați impotriva COVID-19 de către personal medical dedicat, care va avea dispoziție toate materialele și consumabilele necesare desfășurării activității în condiții sanitare de maximă siguranță.

Astfel, 240 de medici, 120 de asistente medicale și 120 de registratori vor lucra în două ture pentru a-i imuniza în condiții de maxima siguranță pe toți cetățenii Sectorului 4 înscriși pe listele de vaccinare.

Programările pentru imunizare ]mpotriva COVID-19 vor putea fi realizate prin intermediul medicului de familie, al angajatorului în cazul personalului din instituții publice sau apelând dispeceratul DSP București, respectiv direct pe   https://programare.vaccinare-covid.gov.ro

„Abia aștept să îmi vină rândul să mă vaccinez. Fratele meu, care este medic și a fost în linia întâi la un spital din Capitală, s-a vaccinat deja, e foarte bine și nu a avut niciun fel de probleme. În câteva zile urmează să facă și a doua doză. Profit de această ocazie și fac un apel către toți locuitorii Sectorului 4, către toți bucureștenii, către români în general, invitându-i să se vaccineze, pentru că este o șansă deosebită pe care o avem, iar riscurile sunt absolut minore. Am foarte mare încredere, în primul rând, ca medic, iar în al doilea rând, ca om informat și instruit, în aceste vaccinuri. Consider că reprezintă singura șansă pe care o avem pentru a depăși această situație deosebită în care ne găsim de aproape un an de zile”, a declarat Daniel Băluță, primarul Sectorului 4.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

1 Comentariu

  1. Mai Balutza, cine te „acuza” ce esti de stanga, greseste! N-ai gasit tu un spatiu public, unde sa nu platasti chirie? Uite, la Piata Progresul ai o zona la etaj, nefolosita!! PS: cu reparatia capitala a cladirii Primariei din Bd Cosbuc, ce se mai aude? E bine sa platesti chirie la privat citiva ani?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.