Republica Moldova „a luat-o pe calea renunţării la suveranitate şi riscă să devină o nouă victimă a politicii coloniale occidentale”, a declarat miercuri secretarul Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse, Nikolai Patruşev, în cadrul unei reuniuni cu omologi din Comunitatea Statelor Independente (CSI), la Moscova, informează TASS şi Reuters.
„Conducerea R.Moldova, sub presiunea Occidentului şi contrar opiniei poporului său, a luat calea aderării la Uniunea Europeană, spre românizare, renunţare la suveranitate şi identitate naţională. De fapt, Moldova riscă să devină o nouă victimă a politicii coloniale occidentale care se aplică făţiş, cu tupeu şi cinic, cu încălcarea normelor de drept internaţional şi a legilor ţării, inclusiv a Constituţiei”, a afirmat Patruşev.
Secretarul Consiliului de Securitate rus a mai declarat că politicile „distructive” ale SUA şi ale aliaţilor lor sporesc riscul ca armele nucleare, chimice sau biologice să fie folosite.
„Consecinţa naturală a politicilor distructive ale SUA este deteriorarea securităţii globale”, a declarat Patruşev, un aliat apropiat al preşedintelui Vladimir Putin. „Riscul ca armele nucleare, chimice şi biologice să fie folosite creşte. Regimul internaţional de control al armelor a fost subminat”, a atenţionat Patruşev.
Potrivit secretarului Consiliului de Securitate rus, Occidentul pune un accent special pe destabilizarea situaţiei în ţările care nu se aliniază după el, pentru a crea şi a întreţine situaţii de criză în diferite regiuni ale lumii. „În acest sens, NATO s-a conturat definitiv ca un instrument de agresiune colectivă a Occidentului”, a declarat el.
Patruşev a mai afirmat că, pentru a-şi îndreptăţi propriile acţiuni, Washingtonul, Londra şi Bruxellesul dau dovadă de duble standarde în evaluarea evenimentelor care au loc în lume şi a modului în care diferite acţiuni corespund dreptului internaţional. „În timp ce încurajează crimele regimului de la Kiev, închid ochii la încălcarea legilor şi drepturilor omului în Moldova, ei condamnă totodată Rusia şi Belarus, cer anchetarea evenimentelor în Kazahstan şi Uzbekistan, introduc în mod unilateral restricţii”, a spus el.
În opinia lui Patruşev, în prezent confruntarea valorilor şi ideologiilor a trecut în faza acută. „Încercările neîncetate ale Occidentului colectiv de a distruge diversitatea civilizaţiei, de a implementa peste tot directive ideologice neoliberale şi individualismul agresiv, sub aparenţa unor valori democratice universale, provoacă o respingere în creştere, mai ales în acele ţări unde sunt puternice preceptele sociale tradiţionale şi spiritual-morale”, a subliniat el.
@ Mihai…
Nu doar rusii se opun ideii de reunificare a Republicii Moldova cu România. Există mari state UE care NU vor o Românie Mare Socialistă în Uniunea Europenă, și accelereză la maxim intrarea anemicei Rep. Moldova în UE, singură, neunită cu România, sperând că asta va bloca Unirea. Sunt mari interese economice aici, și din păcate basarabenii, rusificați, deznaționalizați și educați de ruși să-i urască pe români, pun botul la această prostie strategică a aderării Rep. Moldova la UE, ca alternativă la Unirea cu România.
Foarte corectă observația dvs.: RDG s-a unit cu RFG și nu a aderat separat la UE iar acum tocmai Germania se grăbește la maxim să bage Moldova pe repede înainte în UE, acum, când intenția populației Rep. Moldova este tot mai mult pentru reunificarea cu România. Iată.