' fill='%23FBBC05' d='M0 37V11l17 13z'/%3e%3cpath clip-path='url(%23b)' fill='%23EA4335' d='M0 11l17 13 7-6.1L48 14V0H0z'/%3e%3cpath clip-path='url(%23b)' fill='%2334A853' d='M0 37l30-23 7.9 1L48 0v48H0z'/%3e%3cpath clip-path='url(%23b)' fill='%234285F4' d='M48 48L17 24l-4-3 35-10z'/%3e%3c/svg%3e){kind=small}
Rezultatele referendumului de ieri confirmă victoria celei mai deșănțate propagande împotriva unei democrații tot mai fragile. În cea mai săracă țară a UE, în urma unei campanii de manipulări și minciuni grosolane, o cantitate nedefinită de cetățeni a decis, prin absență la vot, ca Traian Băsescu să revină în fruntea statului. Spun cantitate nedefinită, pentru că, în acest moment, știm cu precizie că există 8,3 milioane de cetățeni cu drept de vot, care s-au prezentat ieri la urne. Restul reprezintă o masă cenușie, aproximativă, neoglindită nici în rezultatele inactuale ale recensământului din 2002, nici în cele încă neoficiale ale numărătorii de anul trecut.
Conform lecției de democrație predate românilor de Traian Băsescu, un președinte legitim este acela care e susținut, prin vot, de 900.000 de cetățeni și e invalidat de 7,2 milioane de locuitori ai țării sale. Este o lecție impusă, din păcate, și de puternice voci externe, care nu se sfiesc, în dezamăgitoarea tradiție a unor mari puteri, să clameze, la rândul lor, tocmai principiile pe care le pun între paranteze sau le calcă în picioare de dragul propriilor interese politice.
Am asistat, în ultima perioadă, la o ofensivă fără precedent a minciunii, urii și primitivismului împotriva evidenței faptelor, dialogului și bunului simț. Impostorii care s-au dedat la stupefiantul delir despre lovitură de stat și încălcarea normelor statului de drept, deși deciziile Curții Constituționale privind legitimitatea actelor politice ale Parlamentului sunt foarte limpezi, se agață, cu aceeași disperare de până acum, de pârghiile puterii cu orice preț. În primul rând, acela al batjocoririi voinței majorității reale, nu din scripte perimate, a populației. Apoi, cu prețul umilinței suportate, tocmai în Ziua Imnului Național, din partea premierului maghiar, care și-a permis un amestesc brutal în viața politică românească. Dar toate acestea, precum și consecințele interne și internaționale ale lipsei de legitimitate a lui Traian Băsescu, în cazul revenirii la Cotroceni, contează prea puțin pentru artizanii acestei grave crize politice menite să împiedice alternanța democratică.
Mă întreb ce soartă ar fi avut democrația românească dacă, în 1996, Traian Băsescu și PD-L ar fi trebuit să gestioneze un transfer pașnic de putere. Fără să aibă o clipă bunul simț de a se privi în oglindă, tocmai această gașcă de favorizați ai sistemului comunist convertiți în șmecheri ai tranziției își permite, acum, să-i jignească pe președinții Iliescu și Constantinescu și pe toți cei care au contribuit la evoluția democratică a României post-revoluționare.
Nu știu câți dintre cei care, din comoditate, din ignoranță, din vulnerabilitate anormală la manipulare rudimentară și, nu în ultimul rînd, din complicitate cu regimul Băsescu realizează în ce fundătură au împins România. Ce-i mai poate împiedica, oare, să-și desăvârșească opera distructivă pe cei care au călcat în picioare orice regulă democratică, în timp ce zbierau că apără democrația, pe cei care-au distrus șansa integrării europene a țării, pe când recitau placa europenistă, pe cei care-au furat strigând mereu ”hoții!”, pe cei care încă pretind că acționează în numele poporului, deși acesta le-a întors spatele?
Rezultatele referendumului de ieri confirmă victoria celei mai deșănțate propagande împotriva unei democrații tot mai fragile. În cea mai săracă țară a UE, în urma unei campanii de manipulări și minciuni grosolane, o cantitate nedefinită de cetățeni a decis, prin absență la vot, ca Traian Băsescu să revină în fruntea statului. Spun cantitate nedefinită, pentru că, în acest moment, știm cu precizie că există 8,3 milioane de cetățeni cu drept de vot, care s-au prezentat ieri la urne. Restul reprezintă o masă cenușie, aproximativă, neoglindită nici în rezultatele inactuale ale recensământului din 2002, nici în cele încă neoficiale ale numărătorii de anul trecut.
Conform lecției de democrație predate românilor de Traian Băsescu, un președinte legitim este acela care e susținut, prin vot, de 900.000 de cetățeni și e invalidat de 7,2 milioane de locuitori ai țării sale. Este o lecție impusă, din păcate, și de puternice voci externe, care nu se sfiesc, în dezamăgitoarea tradiție a unor mari puteri, să clameze, la rândul lor, tocmai principiile pe care le pun între paranteze sau le calcă în picioare de dragul propriilor interese politice.
Am asistat, în ultima perioadă, la o ofensivă fără precedent a minciunii, urii și primitivismului împotriva evidenței faptelor, dialogului și bunului simț. Impostorii care s-au dedat la stupefiantul delir despre lovitură de stat și încălcarea normelor statului de drept, deși deciziile Curții Constituționale privind legitimitatea actelor politice ale Parlamentului sunt foarte limpezi, se agață, cu aceeași disperare de până acum, de pârghiile puterii cu orice preț. În primul rând, acela al batjocoririi voinței majorității reale, nu din scripte perimate, a populației. Apoi, cu prețul umilinței suportate, tocmai în Ziua Imnului Național, din partea premierului maghiar, care și-a permis un amestesc brutal în viața politică românească. Dar toate acestea, precum și consecințele interne și internaționale ale lipsei de legitimitate a lui Traian Băsescu, în cazul revenirii la Cotroceni, contează prea puțin pentru artizanii acestei grave crize politice menite să împiedice alternanța democratică.
Mă întreb ce soartă ar fi avut democrația românească dacă, în 1996, Traian Băsescu și PD-L ar fi trebuit să gestioneze un transfer pașnic de putere. Fără să aibă o clipă bunul simț de a se privi în oglindă, tocmai această gașcă de favorizați ai sistemului comunist convertiți în șmecheri ai tranziției își permite, acum, să-i jignească pe președinții Iliescu și Constantinescu și pe toți cei care au contribuit la evoluția democratică a României post-revoluționare.
Nu știu câți dintre cei care, din comoditate, din ignoranță, din vulnerabilitate anormală la manipulare rudimentară și, nu în ultimul rînd, din complicitate cu regimul Băsescu realizează în ce fundătură au împins România. Ce-i mai poate împiedica, oare, să-și desăvârșească opera distructivă pe cei care au călcat în picioare orice regulă democratică, în timp ce zbierau că apără democrația, pe cei care-au distrus șansa integrării europene a țării, pe când recitau placa europenistă, pe cei care-au furat strigând mereu ”hoții!”, pe cei care încă pretind că acționează în numele poporului, deși acesta le-a întors spatele?
