Victoria PSD şi Sărbătorile slăbesc leul

Anul acesta, alegerile ne-au golit buzunarele la foc automat! Deşi scrutinul pentru parlamentare s-a terminat, rezultatul votului a destabilizat, uşor, piaţa valutară. Se pare că victoria PSD a determinat aprecierea principalelor valute de referinţă în detrimentul leului. Incertitudinile privind formarea noului executiv, negocierile politice, precum şi amânarea sine die a adoptării noului buget de stat pentru 2017 vor contribui, în continuare, la deprecierea leului. De asemenea, mai există şi o “tradiţie malignă” a economiei româneşti, în prag de Sărbători. Aceasta duce, constant, la o scumpire generalizată, ireversibilă şi greu de justificat din punct de vedere economic.

Dacă pentru alegerile locale, guvernul a alocat 350 de milioane de lei, bani cheltuiţi integral, scrutinul de duminică a fost ceva mai costisitor. Peste 200 de milioane de lei ne-a scos din buzunare organizarea alegerilor parlamentare. Suma respectivă a fost alocată de Cabinetul Cioloş în şedinţa guvernului din 10 august, la rectificarea bugetară. Principalii beneficiari au fost MAI, MAE şi Ministerul Comunicaţiilor, ultimele două ministere având responsabilităţi pe partea de vot prin corespondenţă. La un calcul simplu, desemnarea noii garnituri de aleşi locali şi parlamentari dintr-un singur tur de scrutin a costat statul român peste 500 de milioane de lei. Aceste sume sunt indirect suportate de contribuabil. Dar nu acelaşi lucru se poate afirma despre startul creşterilor principalelor valute, începând cu ziua de ieri, ziua definitivării noii configuraţii parlamentare. Euro a fost cotat, ieri, la cursul oficial al BNR la valoarea de 4,5067, iar dolarul american la 4,2530. Şi francul elveţian s-a apreciat luni în faţa leului, iar Banca Naţională a publicat un curs de 4,1862 lei/franc, cu 1,69 bani (+0,40%) peste cel de vineri, când moneda elveţiană valora 4,1693 lei. Este adevărat că toate aceste creşteri sunt mici, însă evoluţia lor este favorizată, întotdeauna, de climatul politic.

Un retailer competitiv scade TVA

În timp ce românii vor avea de dat mai mulți bani pentru orice serviciu, la cumpărături și la facturi din cauza deprecierii monedei naționale, unul din principalele supermarketuri vine în ajutorul clienților săi. Liderul comerţului alimentar taie TVA-ul de la 20% la 19%, cu 3 săptămâni înainte de 1 ianuarie 2017, când această măsură fiscală intră în vigoare. Conform legii 227/2015 a Codului Fiscal, TVA-ul va scădea de la 20% la 19% în 2017 la unele categorii de produse, respectiv băuturi alcoolice, detergenți, produse de curățat, produse cosmetice, flori și plante necomestibile, precum și alte produse nealimentare, cu excepția articolelor care au deja aplicată cota de TVA 5%. În baza formulei de calcul, modificarea cotei TVA de la 20% la 19% la produsele din categoriile menționate echivalează cu o scădere a prețurilor de 0,83%. Noile prețuri micșorate vor fi semnalate clienților la raft prin etichete speciale albastre. Și pentru că reducerea în avans va fi suportată exclusiv de retailerul respectiv, în perioada 10 decembrie – 31decembrie 2016, până la intrarea în vigoare a noii legi, TVA-ul datorat bugetului de stat și afișat pe bonul de casă va rămâne 20% din prețul de vânzare.

Recomanda
Robert Georgescu 19 Articole
Author

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.