UPDATE, 02.53: Ședința a fost suspendată și urmează să fie reluată dimineață, la ora 10.00.
UPDATE, 02.40: Gheorghe Vela a fost ovaționat pe parcursul întregii ședințe, până acum. Acesta a susținut mai multe amendamente și a stârnit râsete în sală după ce se adresa cu apelativul „domnul Vela” atunci când vorbea despre propria persoană. Ori de câte ori a mers la tribună pentru a își susține amendamentele, Gheorghe Vela a fost aplaudat de parlamentarii din sală. În unele momente, aceștia i-au scandat și numele.
UPDATE, 01.50: AUR a reușit să treacă un amendament. Este vorba despre suplimentarea bugetului Ministerului Muncii cu 25.000 de lei, pentru Asociația „Clujul pentru Viață”. Amendamentul a trecut cu un scor covârșitor: 368 de voturi, 23 contra, șase abțineri, iar doi parlamentari nu au votat.
Asociația este cunoscută drept una anti avort.
„Clujul pentru Viață este o organizație non-guvernamentală și non-profit alcătuită din membri de vârste și ocupații diferite, care cred cu tărie că viața umană trebuie protejată indiferent de stadiul dezvoltării”, scrie în prezentarea de pe site-ul Asociației.
UPDATE, 01.48: AUR a cerut 90 milioane de lei pentru bugetul Ministerului Afacerilor Interne, pentru extinderea Sistemului Informatic de Monitorizare Electronică (SIME), prin achiziția de kituri de monitorizare electronică (brățări electronice) destinate aplicării măsurilor în cazuri de violență domestică și infracțiuni de natură sexuală.
Amendamentul a fost respins.
UPDATE, 01.40: Amendamente respinse în Comisie și resusținute în plen au fost și la Ministerul Dezvoltării. Acestea au fost respinse și în plenul reunit:
- 188.000 lei pentru Comuna Nicșeni, județul Botoșani, în vederea asigurării cofinanțării proiectului „Construire Școală Verde în sat Dacia, comuna Nicșeni, județul Botoșani, prin demolare construcție existentă” (deputat Gheorghe-Petru Pîclișan)
- 668.000 lei unității administrativ-teritoriale Comuna Copalnic-Mănăștur, județul Maramureș, pentru finanțarea proiectului de creare a unui parc cu loc de joacă pentru copii și familii (deputat Ciornei Daniel-Cătălin)
- două milioane de lei unității administrativ-teritoriale Comuna Tudor Vladimirescu, județul Galați, pentru finanțarea obiectivului de investiții „Înființare sistem inteligent Gaze naturale în comuna Tudor Vladimirescu” (deputat Vulpoii Dorel)
- 8,3 milioane lei unității administrativ-teritoriale Comuna Tudor Vladimirescu, județul Galați, pentru finanțarea înființării de dispensar uman în comuna Tudor Vladimirescu (deputat Vulpoiu Dorel)
- 312.000 lei pentru comuna Pietrari, jud. Dâmbovița pentru finalizarea proiectului „Înființare sistem de alimentare cu apă în comuna Pietrari, județul Dâmbovița” (senator Iacob Constantin-Ciprian)
- 100 milioane lei la bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Capitolul 70.01 „Locuințe, servicii și dezvoltare publică”, Titlul 55 „Alte transferuri”, pentru finanțarea prin CNI a obiectivului: Construire și dotare Centru Universitar și de Cercetare „Iancu Jianu” – Municipiul Caracal pentru construire și dotare Centru Universitar și de Cercetare „Iancu Jianu” – Municipiul Caracal, Județul Olt, UAT Municipiul Caracal, Județul Olt, CIF 4395027 (senator Ninel Peia)
- 4,8 milioane lei pentru reabilitare și eficientizare energetică, Școala Gimnazială „Mihai David” din orașul Negrești, județul Vaslui (deputat Raisa Enachi și senator Cristian Bem)
- opt milioane lei pentru proiect modernizare și reabilitare drumuri de interes local, comuna Păuliș ,județul Arad (grupurile AUR)
- 3,1 milioane lei pentru „Modernizare Tronson DC DEMACUSA L=0,800 km, Tronson DC PUTNA SECRIES L=0,900 km, Pod peste râul Demacusa, zona Darieni şi apărări de maluri, comuna Moldoviţa, judeţul Suceava” (deputat Veronica Grosu)
- 350.000 lei pentru reabilitare și dotare parc de joacă în Comuna Ulmi, în satele Drăgăneasca, Ulmi, Poenari, Trestieni, județul Giurgiu (deputat Cosmin Corendea)
- 2.2 milioane lei unității administrativ-teritoriale a comunii Negresti, județul Neamt, pentru finanțarea obiectivului de investiții „Extindere rețea de alimentare cu apă și canalizare în comuna Negrești, județul Neamț” (deputat Dumitrina Mitrea)
- 700.000 lei pentru UAT Comuna Gura Ialomiței, județul Ialomița, în vederea finanțării cheltuielilor neeligibile și a contribuției proprii aferente proiectelor finanțate prin PNRR – Componenta C10 Fondul Local”, respectiv: • C10-I31622 – Renovare și eficientizare energetică Cămin Cultural • C10-I3-1623 – Renovare și eficientizare energetică Școală (deputat Oancea Silviu Florin)
UPDATE, 01.16: AUR a cerut și suplimentarea bugetului Ministerul Afacerilor Externe:
- 10 milioane lei, în vederea continuării procesului de deschidere a Institutului Cultural Român Kiev, cu filială la Cernăuți.
- 3,5 milioane lei, în vederea înființării și finanțării Consulatului General al României la Hanovra
- 3,5 milioane lei, în vederea înființării și finanțării Consulatului General al României la Bristol
- 20 milioane lei, fonduri pentru digitalizarea serviciilor consulare
Amendamentele au fost respinse.
UPDATE, 01.10: AUR a susținut două amendamente pentru suplimentarea bugetului Secretariatului General al Guvernului. Ambele au fost respinse. Amendamentele vizau suplimentarea bugetului cu:
- 500.000 de lei pentru înființarea și finanțarea Casei Limbii și Culturii Române la Zajecar, Serbia
- 30 milioane de lei pentru înființarea Programului național pentru sprijinirea revenirii românilor din diaspora
UPDATE 01.02: Parlamentul a adoptat textul proiectului de lege a bugetului de stat. Toate amendamentele respinse în Comisie și resusținute în plen au fost respinse și de această dată.
UPDATE 00.59: AUR și-a resusținut în plen și amendamentul privind Programul „Masă sănătoasă”, pentru care cereau ca bugetul existent să fie suplimentat cu 522 de milioane de lei. Acesta a picat, însă, la vot.
UPDATE 0.47: AUR a resusținut în plen amendamentul respins în Comisie privind indemnizația pentru doctorat. Amendamentul a picat și la votul din plen.
UPDATE 23.56: AUR a resusținut în plen amendamentul respins în Comisie privind exceptarea de la CASS pentru mame și veterani. Amendamentul a fost respins și în plen.
UPDATE 23.45: A început votul pe articolele proiectului legii bugetului de stat pe 2026.
UPDATE 23.26: Bogdan Huțucă (PNL) prezintă raportul de admitere al Comisiilor reunite de buget:
Bugetul de stat se stabilește la venituri în sumă de 391.728,8 milioane lei, iar la cheltuieli în sumă de 714.329,7 milioane lei credite de angajament și în sumă de 527.413,3 milioane lei credite bugetare, cu un deficit de 135.684,5 milioane lei.
Conform Raportului privind situația macroeconomică pe anul 2026 și proiecția acesteia pe anii 2027-2029, proiectul de buget pentru anul 2026 este configurat pe baza următoarelor estimări referitoare la indicatorii macroeconomici și bugetari, bazate pe Prognoza de toamnă 2025 a Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză:
• PIB: 2.045.186 milioane lei;
• creștere economică: 1%;
• inflație medie anuală: 6,5%;
• veniturile bugetului general consolidat (BGC): 736.532 milioane lei;
• ponderea veniturilor totale în PIB: 36,0%;
• cheltuielile BGC: 864.283,7 milioane lei;
• ponderea cheltuielilor totale în PIB: 42,3%;
• deficit: 127.751,7 milioane lei;
• deficit – pondere în PIB: 6,2%;
• șomeri (număr total persoane): 265.000;
• câștig salarial mediu net lunar: 5.555 lei.
Se estimează că deficitul bugetar ESA în anul 2026 este estimat la 6,0% din PIB, iar deficitul bugetar cash se estimează în anul 2026 la valoarea de 6,2% din PIB.
Se estimează că, la sfârșitul anului 2026, ponderea datoriei guvernamentale brute se va situa la nivelul de 61,8% din PIB. Dacă se au în vedere activele financiare lichide, nivelul datoriei guvernamentale nete (reprezentând datoria guvernamentală brută minus activele financiare lichide) se va situa la cca 51,5% din PIB.
UPDATE 22.21: Bolojan îl atacă pe Grindeanu: „Uitându-mă la PSD, îmi e rușine de rușinea lor”
- Ascultând intervențiile anterioare, dacă nu i-aș fi cunoscut pe vorbitori, nu aș fi știut cine este în guvernare și cine este în opoziție.
- Cât timp sunt premier, înainte de a fi membru de partid, am această responsabilitate pentru țara noastră și vă îndemn pe toți să votați acest buget.
- Aș putea să dau replici, dar uitându-mă la colegii din guvern și, mai ales, la PSD, îmi e rușine de rușinea lor.
- Niciodată într-o coaliție nu se poate face nimic fără respect și colegialitate.
UPDATE 22.15: Dragoescu (USR), mesaj pentru Grindeanu:
- L-am văzut cu toții (pe Sorin Grindeanu – n.red.) că a dat bir cu fugiții, ca și colegii lui care ieri (în Comisia reunită de buget – n.red.) au fugit ca potârnichile.
UPDATE 22.04: Scandal în plen. Anamaria Gavrilă a urlat la fosta deputată POT, Gabriela Porumboiu.
„Nu mergi să vorbești în numele POT. Stai în banca ta sau dați-vă demisia. Dacă nu ești POT, nu ești acolo”, se aude spunând Ana Maria Gavrila, sefa POT.
Gabriela Porumboiu: „Mi-a spus că nu trebuia să reprezint partidul acolo la tribună”.
UPDATE 21.48: George Simion, drept la replică pentru Girndeanu:
- Eu cred că trebuie lăudați și parlamentarii PSD pentru că vă suportă cu stoicism.
- Ați fost 35 de ani la guvernare și ați dus țara tot înainte, înainte, înainte, spre faliment.
UPDATE 21.42: Sorin Grindeanu, liderul PSD, a cerut drept la replică după declarațiile liderului AUR:
- Domnule Simion, sunt convins că dacă erați premier, era benzina de un leu, aveam case la 35.000 de euro și păziți de ruși.
- Despre domnul din dreapta (Florin Roman – n.red) este un domn care a stat într-un guvern trei zile.
Între timp, Sorin Grindeanu a părăsit sala de plen în vociferările AUR, care îi strigau „la revedere”. Motivul ar fi generat de faptul că i-a fost oferit drept la replică deputatului PNL, Florin Roman.
UPDATE 21.38: Florin Roman, PNL:
- Câtă ironie. Îmi amintesc că, în urmă cu opt ani, se năștea un slogan: „Dragnea, cât de hoț poți să fii ca să furi de la copii”.
- Astăzi am surpriza să văd un președinte PSD care apără copiii. Și mă bucur. Eu n-am venit aici să îl atac, așa cum a făcut domnia sa.
- Nu poți să fii în Guvern și în fruntea CDEP și apoi să spui că partenerii tăi de coaliție nu sunt buni.
- Nu aveam aceeași intervenție dacă vedeam că domnul Grindeanu a înțeles ceva din lecția de ieri. Nu a înțeles.
UPDATE 21.33: Principalele declarații ale liderului AUR, George Simion:
- Am vaga impresie că am asistat iarăși la un episod de amnezie colectivă din partea dlui Sorin Grindeanu. Nu mai știe dacă este la opoziție sau la putere. Pretinde că e Robin Hood, care ia de la bogați și dă la săraci.
- Dle Grindeanu, nu știu dacă aveți ceasul la mână sau l-ați băgat în buzunar. Dle Grindeanu, nu știu dacă miliardarii României cu mașini de epocă sunt ăia răi și cei care vă plimbau cu avioanele private la Monte Carlo sunt ăia buni.
- Situația e tristă și o să aveți de dat socoteală fiecare dintre voi pentru președinții voștri de partid, care vă fac de rușine. Să vă fie rușine.
UPDATE, 21.30: Al doilea la pupitru este Sorin Grindeanu, liderul PSD:
- Zero virgulă, zero patru la sută din PIB! Repet – 0,04% din PIB!Adică 1 miliard de lei. Acesta este rezumatul încrâncenării absurde din ultimele zile. Unii au înțeles-o ca pe o luptă politică. Noi – Partidul Social Democrat, am înțeles-o ca pe o luptă dreaptă pentru 3.2 milioane de familii din România. De aceea – nu am renunțat o secundă și am luptat până la capăt!
- Pachetul de Solidaritate a obținut finanțare integrală! Pensionarii și copiii cu dizabilități vor beneficia de măsuri reale de sprijin. Așadar- se poate! Am trecut acest Pachet și am demolat toate narativele mincinoase. Am fost acuzați că am face înțelegeri pe sub masă în afara coaliției. Fals! Niciun amendament AUR nu a fost votat de PSD. REPET – NICIUN AMENDAMENT! S-a ajuns până acolo încât a început să se fluture amenințător chiar și protocolul Coaliției. Foarte bine, haideți să discutăm deschis despre el.
- Eu credeam că anul trecut, în iunie, am scris în acel protocol că ne unim forțele pentru a redresa România și a contracara pericolul populist și anti-european. Dar, poate m-am înșelat, nu-i așa?! Scrie cumva acolo că trebuie să spoliem românii cu venituri reduse, firmele mici și clasa mijlocie?! La ce punct din acord se spune că trebuie să girăm orbește măsuri care să asigure protecție doar celor puternici și să-i arunce în suferință pe cei slabi?! Unde am semnat noi, toți cei din Coaliție, că vom susține mitralierea economiei din toate pozițiile, prăbușirea consumului și frânarea investițiilor?! Nu scrie nicăieri! Cu toate acestea, de zece luni, asta se întâmplă! Și nu o spunem noi. O spune BNR-ul și o spun apăsat organismele internaționale! Or fi și ele pesediste???
- Am format împreună această coaliție pentru a corecta deficitele făcute de 4 premieri de dreapta și unul de stânga. Din 2020, România este în procedură de deficit excesiv. Suntem perfect de acord că nu putem sta cu deficite mari o perioadă lungă de timp. Dar, a salva românii pe banii lor nu este nicio mândrie! A tăia doar de la cei care nu se pot apăra nu este nicio virtute!
- De aceea, și răbdarea noastră a atins o limită! De zece luni de zile ne-am transformat într-un scut social la măsurile contabile de austeritate. Așa am reușit să creștem salariul minim. Așa am reușit să plafonăm din nou prețul la gaze. Așa am reușit să continuăm investițiile locale și să NU băgăm în faliment mii de firme românești. Și da – împotriva deciziilor luate pe sub mână am blocat la nivel european un acord MERCOSUR care era împotriva intereselor fermierilor români!
- A venit timpul să se înțeleagă că stabilitatea nu înseamnă să stăm toți uniți și umili în jurul marelui Conducător. Eu nu vreau stabilitate ca în Rusia și Coreea de Nord. Eu cred că stabilitatea înseamnă să îți respecți partenerii. Și să lucrezi pentru români! Astăzi ne întoarcem din păcate în anii 90. Doar în haosul de după Revoluție, s-a mai văzut adoptarea unui Buget la mijlocul lunii martie. După două luni și jumătate de întârzieri nepermise, ne-am trezit însă cu un buget de dreapta, care nu ținea cont deloc de viziunea PSD. Când 52 de mii de locuri de muncă au dispărut în 10 luni, era o dovadă de iresponsabilitate să nu fie prins în buget Planul de Relansare Economică. Da – sigur că ar fi fost bine dacă era adoptat încă de acum șase luni, atunci când l-am prezentat atât în Coaliție, cât și public.
- Atunci când consumul scade cu 25% și avem o inflație de patru ori mai mare decât media Uniunii Europene, era normal să prindem în buget și măsuri sociale pentru românii vulnerabili. Pachetului de Solidaritate al PSD nu este un moft, ci o necesitate. Acestea sunt lucrurile care trebuie să ne preocupe, stimați colegi. Nu lupta cu PSD!
- Când litrul de benzină crește de la o zi la alta, este o dovadă de alienare politică să admiri dezastrul în loc să iei măsuri urgente. Majoritatea statelor din Uniunea Europeană deja au intervenit pentru a-și proteja economia și populația, dar unii de aici încă n-au depășit obsesia cu PE SE DE. În schimb, ministrul Energiei de la PSD a pus deja toate variantele pe masă. La fel, și Ministrul Agriculturii, tot de la PSD!
- Trebuie doar ca Guvernul să acționeze înainte de a se produce dezastrul. ”Piromanii economici” sunt cei care se bucură că repară deficitul pe spatele românilor. Acestea sunt realități pe care nu le putem trece cu vederea. Noi am venit mereu cu soluții, nu cu orgolii. Nu pentru mine, Sorin Grindeanu! Nu pentru PSD! Ci pentru familiile cu copii, seniori și firmele românești. Nu este niciun motiv de ceartă aici. Dacă viața oamenilor în vremuri grele înseamnă pentru cineva scandal cu orice preț, atunci este clar că are altă agendă politică și nu este interesat cu adevărat de guvernarea țării.
- Partidul Social Democrat va vota bugetul României. S-a întârziat deja nepermis de mult. Dar va vota un buget în care am ținut cont și de cei mai vulnerabili dintre români. Bugetul României trebuie să fie pentru toți românii, nu doar pentru bogați! Și aici dau un exemplu, ca să înțeleagă toți românii: miliardarii României cu mașini de colecție de sute de milioane de euro au fost scutiți de impozite în valoare de 150 de milioane de lei, în timp ce persoanele cu dizabilități NU! E drept, copiii nu fac lobby la Guvern. Doar bogații….
- Atât vă mai spun – nu ne opunem reformelor reale. Dar dacă reforma înseamnă doar tăieri de salarii și concedieri – da, ne opunem. Dacă reforma înseamnă să tai de la copii – da, ne opunem. Dacă reforma înseamnă să blochezi hidrocentrale ca să salvezi moluște – da, ne opunem. Și ne vom opune cu toată forța! Nu poți genera solidaritate socială și nu poți construi speranță economică cu barda. Apelând la metodele trecutului – vă amintiți reformele cu ranga, nu poți spera că vei obține alte rezultate decât cele de atunci. Adică UN MARE ZERO. Lipsa de dialog, încăpățânarea și amenințările cu demisia nu funcționează. Direcția trebuie schimbată, cu o nouă abordare. Românii n-au nevoie să fie certați în fiecare zi, ci încurajați. Prin solidaritate, empatie și prin speranță.
- Românii sunt toleranți. Dar nu sunt toleranți cu cei care conduc permanent în forță cu sabia ridicată. Pentru că aceia- mai devreme sau mai târziu – de sabie vor pieri!
UPDATE, 21.13: Primul care ia cuvântul este premierul Ilie Bolojan:
- Avem de dat în curând un vot pentru bugetul de stat al României. Decidem nu doar ce facem cu finanțele țării, dar ne asumăm cu responsabilitate și drumul spre viitor, într-o lume în schimbare, plină de provocări.
- De multe ori, de la această tribună, a fost prezentat un buget cu venituri supraestimate și cu ținte irealizabile. Astăzi, guvernul vine în fața dumneavoastră cu un buget, care reflectă posibilitățile adevărate ale țării.
- Am construit acest buget pe baza unei ușoare creșteri economice, o creștere pe care s-o putem cu adevărat realiza în actualele împrejurări economice complicate la nivel național și internațional.
- O parte importantă din buget merge spre investiţii, în special din fonduri europene. Anul acesta este decisiv pentru cât reuşim să atragem din PNRR, care se încheie în luna august.
- În acelaşi timp, am proiectat un deficit în scădere pentru al doilea an consecutiv, iar asta ne ajută să ne ţinem cheltuielile sub control şi să punem ordine în finanţe. Am prevăzut sumele necesare pentru plata dobânzilor. Este, deci, un buget care spune oamenilor adevărul.
- Adevărul este că banii pe care noi îi producem ca țară nu ne ajung pentru tot ceea ce am dori și atunci întrebarea este ce trebuie să aibă prioritate. Confortul pe datorie al prezentului sau sănătatea viitorului? Pe amândouă nu le putem avea acum.
- Ani de zile, bugetele au prioritizat prezentul pe datorie, de fapt confortul politic al guvernanților, și de aceea am ajuns să plătim anual numai pe dobânzi costul unei autostrăzi. De aceea am ajuns anul trecut într-o situație limită și a trebuit să schimbăm modelul, însănătoșind finanțele țării.
- Măsurile luate pentru controlul deficitului, salvarea și redistribuirea unor fonduri europene, scăderea dobânzilor la care se împrumută țara, arată că lucrurile se mişcă în direcţia bună şi că România e privită cu mai multă încredere.
- În paralel, am propus reforme prin care am redus cheltuielile publice, am tăiat privilegii şi am început să închidem portițe ale risipei și ale evaziunii.
- Dar cea mai importantă reformă pe care o realizează acest guvern și care va însănătoși viitorul nostru este tocmai schimbarea fundamentală a modelului economic de la consum toxic pe datorie, la investiții care generează prosperitate. Este exact ceea ce facem și prin acest proiect de buget.
- Bugetul de stat pentru 2026 este, aşadar, rezultatul muncii din ultimele luni de decizii şi corecţii, şi pune economia pe un teren mai stabil şi mai predictibil.
- Cea mai gravă greșeală pe care o putem face acum este însă să ne relaxăm și să respirăm ușurați că am trecut de hopul major din ultimele luni, să revenim la obiceiurile risipitoare ale trecutului și să ne sacrificăm din nou viitorul.
- Suntem pe calea cea bună, dar avem în fața noastră o muncă de ani de zile. Deficitul bugetar va trebui în continuare redus an de an până în 2031.
- Să nu uităm că datoria publică a țării a ajuns practic la 60% din produsul intern brut, ceea ce e un puternic semnal de alarmă. Cuantumul dobânzilor plătite a crescut și el, iar în acest an e prevăzută în buget plata a 60 de miliarde de lei doar pentru dobânzi la credite: cu 10 miliarde mai mult decât în 2025, cu peste 20 de miliarde de lei mai mult decât 2023 și cu 30 de miliarde de lei mai mult decât în 2022.
- Vedeți că în doar 4 ani de zile s-au dublat cheltuielile cu dobânzile plătite de România: de la 30 de miliarde de lei la 60 de miliarde de lei.
- Dacă nu punem frână acum, vom ajunge în câțiva ani de zile ca țara să fie zdrobită sub povara dobânzilor.
- Prin urmare, responsabilitatea bugetară trebuie să devină o atitudine de viață guvernamentală și parlamentară.
- Stimați colegi, acest buget este construit pe o estimare prudentă a veniturilor statului. Am programat o creștere moderată a veniturilor din TVA și din contribuțiile la asigurările sociale față de anul trecut.
- În același timp, comunitățile locale nu pierd bani față de bugetul din 2025. Dimpotrivă, unitațile administrativ-teritoriale sunt constrânse să se reformeze intern, dar vor dispune și de venituri mai mari care să le dea posibilitatea să facă mai mult pentru comunități.
- Știu că există nemulțumiri în diverse primării în legătură cu scăderea cheltuielilor de 10%, dar reducerile erau necesare.
- Bugetul propus asigură, de asemenea, o protecţie socială pentru categoriile vulnerabile, dar în limitele realiste, fără să promitem mai mult decât posibilităţile statului.
- La construcția bugetului am discutat cu toți partenerii din coaliție, am primit propuneri și am încercat să le includem în buget. Bugetul de stat include plata pensiilor, indemnizațiilor și ajutoarelor sociale, a tuturor cheltuielilor sociale prevăzute.
- Discuțiile de azi dimineață au clarificat și ultimele aspecte de protecție socială aflate în discuție, astfel încât acum avem o înțelegere în coaliție cu privire la forma propusă a bugetului de stat.
- Este foarte important pentru țară să menținem deficitul prevăzut. Mai bine suntem prudenţi acum decât să corectăm consecinţele mult mai grave mai târziu.
- Contextul internaţional e tensionat, economia globală e instabilă, iar piaţa energiei rămâne imprevizibilă. O evoluţie negativă ne poate afecta economic şi bugetar, iar România trebuie să fie pregătită.
- Bugetul de stat pentru 2026 trebuie să fie un instrument pentru creșterea economiei, pentru întărirea și responsabilizarea administrației publice, pentru susținerea românilor cu venituri modeste, în limitele posibilităților actuale.
- Bugetul nu trebuie să fie prilej de demagogie, de populism, de deraiere de la obiectivele pe care noi înșine, ca țară, ni le-am stabilit.
- Trebuie să ne gândim la generațiile actuale, dar trebuie să ne gândim și la generațiile viitoare. Cred că nimeni nu vrea să lăsăm după noi o țară cu datorii împovărătoare.
- Ştiu că pentru mulţi români nu este o perioadă uşoară şi apar nemulţumiri. Dar nu este corect să le răspundem cu soluţii pe termen scurt care mai târziu ne vor costa mai mult pe toţi.
- Bugetul pentru care vă cer votul este despre stabilitate şi despre a construi corect. Dacă păstrăm disciplina şi continuăm investiţiile, putem ajunge la o economie mai solidă, care creşte pe baze sănătoase.
- Vă îndemn să votați bugetul în forma asumată, să votați o cale corectă pentru România! Vă mulțumesc”.
UPDATE, 21.00: A început dezbaterea în plenul reunit a Legii bugetului de stat.
Înainte de începerea ședinței, medicul Adrian Streinu Cercel, senator PSD, a parcurs o lectură mai aparte, pe o temă din domeniul medicinii.

UPDATE, 20.45: Oboseala și nervii de la dezbaterile pe buget încep să-și pună amprenta pe parlamentari. Deputatul PNL, Ionel Bogdan, a fost protagonistul unui derapaj în Parlament, în plenul dedicat plafoanelor. Microfonul pupitrului din plen a captat cuvinte care sunt greu de reprodus.
„P*** mea”, s-a auzit spunând acesta de la tribuna Parlamentului.
UPDATE, 19.45: Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a transmis o primă reacție, după ce coaliția a tăiat un miliard și jumătate de lei din bugetul său. Banii erau destinați plății unor drepturi salariale câștigate de magistrați în instanțe. În schimb, vor fi folosiți pentru finanțarea pachetului de solidaritate al PSD și pentru mai multe bugete locale din țară.
Reprezentanții instituției spun că nu este o practică izolată, ci una „care ridică serioase semne de întrebare cu privire la respectarea principiilor statului de drept”.
„Executarea hotărârilor judecătorești nu este opțională. Executarea nu poate fi amânată, reinterpretată sau făcută discreționar. Atunci când obligațiile stabilite prin hotărâri definitive sunt, în mod repetat, supuse unor mecanisme de reeșalonare unilaterală, prin care statul, în calitate de debitor, își arogă dreptul de a decide singur când și cum își execută propriile obligații, vorbim despre un comportament incompatibil cu ordinea juridică”, se arată în comunicatul de presă al ICCJ.
Totodată, Curtea Supremă a amenințat cu acțiuni în justiție împotriva guvernului.
„În aceste condiții, Înalta Curte solicită încetarea practicilor de reeșalonare unilaterală. În absența unor măsuri conforme cu legea, vor fi inițiate toate demersurile legale necesare, inclusiv o acțiune în justiție pentru obligarea Guvernului să asigure sumele în vederea executării obligațiilor exigibile.
Statul de drept nu este negociabil. Hotărârile judecătorești nu sunt facultative. Guvernul nu poate evita la nesfârșit executarea acestora pentru că legea nu este opțională”, se mai arată în comunicat.
ÎCCJ poate ataca la Curtea Constituțională (CCR) proiectul legii de buget.
ÎCCJ amenință că dă în judecată Guvernul. Revolta magistraților după ce coaliția le-a luat din bani
UPDATE, 19.30: Plenul privind plafoanele va avea loc la ora 20.30, urmat de plenul reunit pentru dezbaterea bugetului, la 21.00.
UPDATE, 19.25: Ședința Comisiei s-a încheiat cu un moment artistic, cu ocazia zilei de naștere a Danielei Pescaru, secretar de stat în Ministerul Finanțelor. Câțiva parlamentari rămași în sală i-au cântat acesteia „La mulți ani”.
UPDATE, 19.20: Legea bugetului de asigurări sociale de stat a fost aprobată de Comisie.
Urmează redactarea raportului, plenul Camerei Deputaților pentru adoptarea plafoanelor, iar mai apoi plenul reunit pentru dezbaterea bugetului.
UPDATE, 18.40: Comisia a aprobat Legea bugetului de stat.
S-a trecut la dezbaterea Legii bugetului de asigurări sociale de stat.
UPDATE, 16.30: A fost aprobat un amendament depus de USR, prin Cătălin Drulă, de punere în aplicare pentru 2026 a referendumului pentru Capitală. Pentru a introduce permanent referendumul, este nevoie de o lege separată, a explicat Cătălin Drulă.
Amendamentul a fost introdus la cerința expresă a președintelui Nicușor Dan, care a declarat în repetate rânduri că nu va promulga legea bugetului fără a fi introdus referendumul din București, spun surse politice pentru Cotidianul.
Amendamentul prevede cum vor fi distribuiți banii din impozitul pe venit (IVG), astfel:
-
1% va merge către județul Ilfov, într-un cont separat, pentru cheltuieli de dezvoltare.
-
14% vor merge direct la bugetul local al Primăriei Capitalei, pentru servicii publice, infrastructură și programe de dezvoltare.
-
85% rămân la Consiliul General al Municipiului București (CGMB), care le va împărți între Primăria Capitalei și primăriile de sector.

În paralel, senatoarea PNL Nicoleta Pauliuc a depus un amendament care prevedea distribuirea a 1,5% din IVG pentru județul Ilfov. Amendamentul a picat la votul din comisiile reunite de buget-finanțe.
Nicolaeta Paulic este considerată o apropiată de Hubert Thuma, principalul rival al lui Ilie Bolojan din interiorul PNL.

Coaliția le face pe plac lui Nicușor Dan și Thuma. Bani pentru Capitală și Ilfov
UPDATE 16.00: După Alexandru Nazare, și deputatul USR Claudiu Năsui i-a oferit un buchet de flori Danielei Pescaru, secretara de stat de la Finanțe, care își serbează ziua la muncă, în comisie.
UPDATE 15.33: Unde se duc diferențele de bani rămase din tăierea bugetului ICCJ și Ministerul Public
În total, de la ÎCCJ, pentru pachetul de solidaritate și ajutor pentru primării, orașe și sectoare, au fost tăiați 1,57 mld. lei. Totodată au fost tăiați de la Ministerul Public încă 587 milioane. În total peste 2 miliarde lei.
Doar că pentru pachetul social al PSD nevoia bugetară este de 1,1 miliarde lei. Astfel s-a ajuns la încă o sumă rămasă de aproximativ 1 miliard lei.
Această diferență de bani rămasă va merge către bugete locale ale primăriilor din țară.
UPDATE 15.15: Un amendament respins ieri pentru stadionul din Oradea a trecut astăzi. Ce-i drept cu o sumă semnificativ mai mică.
A fost redeschis și bugetul Ministerului Dezvoltării. Amendamentul prevede alocarea a 18 milioane de lei destinați stadionului din Oradea. Amendamentul a trecut de comisia de buget-finanțe.
Inițial, amendamentul era în valoare de 400 de milioane de euro și fusese respins cu voturile PSD și AUR. Acum, PSD a votat pentru.
Ramona Ionan Bruynselles (AUR) a aplaudat și a spus: „Bravo, PSD, acum votați pentru.”
UPDATE, 15.11: Liderii Coaliției au rezolvat problema ajutorului one-off pentru pensionari, dar au acum o altă dilemă. Au luat 2 miliarde de la magistrați. Un miliard merge la seniori. Mai au însă unul pe care nu știu cui să-l împartă.
UPDATE, 14.50: A fost redeschis bugetul Ministerului Muncii. A fost vota din nou amendamentul de 1,1 miliarde de lei al PSD, care a trecut de votul Comisiei.
Au fost 40 de voturi pentru, trei abțineri, iar cei opt parlamentari AUR au optat din nou pentru varianta „prezent, nu votez”.
UPDATE, 14.47: S-a modificat un amendament de la Ministerul Justiției. E vorba 94 de milioane lei pentru modernizarea Palatului de Justitie din Cluj.
Era greșită sursa se finanțare. Era trecută Ministerul de Finanțe, corect e Ministerul Finanțelor – Acțiuni General, titlul 55.
UPDATE, 14.40: Cu o întârziere de peste o oră, a început ședința Comisiei reunite de buget-finanțe.
Înainte de începerea ședinței, ministrul de Finanțe, Alexandru Nazare, i-a oferit un buchet de flori Danielei Pescaru, secretar de stat, responsabilă cu bugetul. E ziua sa.
UPDATE, 13.15: Dominic Fritz, președintele USR, a declarat în Parlament că partidul său face parte din „compromisul” la care a ajuns coaliția pentru că a fost identificată o sursă de finanțare pentru amendamentele PSD.
„USR a spus de la începutul acestor negocieri pe buget că avem trei condiții importante pentru orice facem: un buget pentru români, nu pentru privilegiați, nu putem vota lucruri care nu s-au agreat în coaliției și nu putem fi de acord cu amendamente care cresc deficitul”, a spus Dominic Fritz.
Acesta a mai adăugat că această criză a fost „una artificială, premeditată”.
„PSD și-a dorit să ajungem în acest moment, tocmai pentru a ne arăta pisica că oricând își poate găsi alți parteneri. Asta nu s-a întâmplat, însă. Nu s-a înțeles la preț ieri cu AUR”, a completat Dominic Fritz.
Președintele USR a mai precizat și că dorința PSD de a nu renunța la scutirea de CASS a mai multor categorii de persoane încalcă protocolul.
UPDATE, 12.20: Sorin Grindeanu a declarat că se declară „satisfăcut” de ședința coaliției.
„PSD a reușit să impună pachetul de solidaritate în integralitate. Ceea ce e un lucru bun pentru pensionari și copiii cu dizabilități. Rămâne un semn de întrebare, la fel ca în alte situații: noi am venit cu o propunere și a fost nevoie de multe negocieri să se aprobe. La fel ca la pachetul de relansare economică.
Sunt convins că și schemele propuse de miniștrii Energiei și Agriculturii legate de scumpirile la pompă vor fi acceptate. Aș avea dorința ca viteză când vine vorba de propunerile PSD în coaliție să fie mai mare”, a precizat liderul PSD.
Întrebat dacă a vorbit cu Lia Savonea, președinta ÎCCJ, înainte de această decizie, Sorin Grindeanu a precizat că nu are numărul acesteia.
În ceea ce privește amendamentul PSD privind scutirea de CASS a mai multor categorii de persoane, Sorin Grindeanu a precizat că acesta va fi retras.
„Vom continua parcursul legislativ”, a completat acesta.
Liderul PSD a mai fost întrebat și dacă ideea schimbării lui Ilie Bolojan este reanalizată după acest compromis.
„Avem acea consultare. Sunt lucruri pe care le-am anunțat încă din luna decembrie. Nu s-a anulat absolut nimic. Vorbim de o consultare pe care o vom face după adoptarea bugetului.
Noi facem o evaluare nu pe buget, ci pe participarea la guvernare. Cuprinde și modul în care a fost construit bugetul, evident, dar începe această consultare în primul rând cu noi”, a explicat Sorin Grindeanu.
UPDATE, 12.00: Kelemen Hunor, președintele UDMR, a declarat la finalul ședinței că PSD trebuie să vină cu o lege separată pentru cerințele legate de CASS.
„Trebuie să urmeze procedura legislativă, fiindcă nu poți modifica Codul Fiscal prin Legea Bugetului. Trebuie să meargă prin procedură normală”, a explicat Kelemen Hunor.
UPDATE, 11.53: Ședința s-a încheiat. Premierul Ilie Bolojan a declarat că liderii coaliției au ajuns la o înțelegere. Bugetul ÎCCJ urmează să fie diminuat cu suma destinată plății unor drepturi salariale câștigate de magistrați în instanțe.
„Aveam două posibilități. Prima să creștem deficitul cu anvelopa necesară acoperirii amendamentelor din Parlament. Nu s-a mers pe această opțiune.
A doua variantă, pe care am căzut de acord, este să reducem alte cheltuieli. Analizând structurile bugetului, am decis să reducem componenta de cheltuieli care ținea de achitarea unor drepturi obținute de magistrați prin sentințe care au fost câștigate în anii trecuți și, practic, amânarea acestora pentru anii următori”, a explicat premierul.
Astfel, urmează că la ora 13.30 să fie reluată ședința Comisiei reunite de buget finanțe, iar joi seara vor începe dezbaterile bugetului în plen. Votul final va avea loc mâine.
Premierul nu a răspuns și la întrebările jurnaliștilor.
UPDATE 11.20: În biroul lui Sorin Grindeanu au ajuns și mai mulți lideri de grupuri parlamentare: Gabriel Andronache, Daniel Zamfir, Sorin Șipoș, Bogdan Huțucă, Diana Stoica și Csoma Botond.
Știrea inițială
După ce seara trecută ședința Comisiei reunite de buget-finanțe a fost suspendată din cauza amenințării PSD, Sorin Grindeanu i-a invitat pe toți liderii coaliției în biroul său pentru a discuta. Blocajul a venit după ce PSD a cerut în ședință ca Ministerul de Finanțe să găsească cei 1,1 miliarde de lei ceruți pentru suplimentarea pachetului de solidaritate. Dacă nu primește acești bani, social-democrații spun răspicat că nu vor vota două anexe esențiale din bugetul Ministerului de Finanțe.
Primul care a ajuns în biroul lui Sorin Grindeanu joi dimineață a fost Varujan Pampuccian, liderul grupului minorităților naționale. Acesta a precizat că nu are detalii despre blocaj sau despre posibile soluții de rezolvarea a situației.
„Nu am glob de cristal”, a mai spus acesta.
Mai apoi a sosit și Ilie Bolojan. Acesta a venit însoțit de Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor, și, spre deosebire de alte momente, a spus câteva cuvinte în fața camerelor de filmat.
„România are nevoie de un buget și trebuie să tratăm cu responsabilitate acest lucru”, a transmis, scurt, premierul.
La puțin timp a ajuns și Kelemen Hunor, liderul UDMR. Acesta a făcut o glumă înainte să intre în biroul lui Sorin Grindeanu.
„Aici e cafea de dimineață?”, a întrebat președintele UDMR.
Ultimul sosit a fost Dominic Fritz, președintele USR. Acesta nu a dorit să facă comentarii înainte de ședință.
„Vorbim după”, a transmis liderul USR jurnaliștilor.
Probabil emoționat de importanța întâlnirii, lui Dominic Fritz i-a jucat feste ușa de la biroul lui Sorin Grindeanu: a încercat să o deschidă invers.
„Nu cedăm șantajului”
Blocajul din Comisia reunită de buget-finanțe a generat reacții virulente din partea PSD și PNL.
„Partidul Național Liberal solicită astăzi, cu toată seriozitatea, partenerilor de coaliție din PSD să renunțe la amenințarea de a bloca votul pe legea bugetului de stat pe 2026 și să acționeze în interesul cetățenilor pe care îi reprezintă.
Înțelegem că există, în orice coaliție, divergențe de opinie și priorități diferite. Acestea se rezolvă la masa negocierilor, în cadrul instituțional agreat, nu prin amenințări cu blocarea mecanismului bugetar al statului. PNL și-a asumat reforma fiscală și responsabilitatea macroeconomică tocmai pentru că știe ce înseamnă să guvernezi cu responsabilitate, nu cu populism”, a transmis PNL într-un comunicat de presă.
Totodată, Sorin Grindeanu a acuzat o nouă majoritate USR-PNL-AUR-POT.
„Vreau să fiu foarte clar! Nu cedăm șantajului! 3,2 milioane de români au dreptul la Pachetul de Solidaritate. Iar noi suntem vocea lor cu toate riscurile! Dacă noua majoritate USR-PNL-AUR-POT, creată ad-hoc în Parlament, vrea să conducă România sacrificând pensionarii și copiii cu dizabilități atunci le urăm drum bun împreună!”, a scris liderul PSD pe pagina sa de socializare.
„Soluția de compromis” găsită de UDMR
Seara trecută, Dominic Fritz a acuzat PSD că a încercat să testeze o majoritate cu AUR.
„Nu s-au înțeles la preț și a picat această majoritate. Dar asta ne arată că nu există voință parlamentară pentru propunerile PSD. Până când trebuie să aștepte românii ca PSD să înțeleagă că nu există voință pentru măsurile lor inflaționiste?”, a completat Dominic Fritz.
În ceea ce privește întâlnirea de joi dimineață a liderilor coaliției, președintele USR a precizat că va merge cu propunerea „de a nu vota ori de câte ori e nevoie pentru a ieși cum vrea PSD”.
Tot seara trecută, Kelemen Hunor transmitea că UDMR a găsit „o soluție de compromis”.
„Să introducem un articol sau un punct în Legea bugetului, în care să spunem că creditele de angajament se măresc cu 1,1 miliarde și după rectificare, sigur, tragi din acele credite de angajament”, a explicat președintele UDMR.
Surse din PSD au declarat pentru Cotidianul că social-democrații nu ar fi de acord cu o astfel de soluție.
„Nu avem cum să mergem cu credite de angajament, când noi trebuie să plătim. Poate să meargă credite de angajament în altă parte și aici să devină bugetate”, au precizat surse politice.
Domnule ex primar de Oradea, ex președinte de CJ și prim ministru, lăsați rușinea altora. r trebui să va fie rușine până la Cer de cum arată casa și curtea părintească în care viețuiește mama dumneavoastră. Un drum dalat de la poartă la casă și anexe și o instalație solară de încălzit apă menajeră nu v-ați învrednicit să faceți în 30 de ani. Ce suflet aveți și oe seama cui vreți să salvați datoria externă care a ajuns numai la bogați se vede de cum arată “ Acolo, mamă, te zăresc / Pe tine-ntr-o căscioară”.
pai e normal sa se certe cum isi impart banii ca doar la votarea birurilor au fost toti de acord
La ce circari conduc acum tara, guvernul si parlamentul este normal sa fie circ. Ce altceva ar putea fi?
…pe ei de 50 de €, dati la pensionari de Ilie SARACIE, pe 1.aprilie.2026 !!.
nu e limpede inca ba??
Cloaca. PSD a obtinut pt cetateni gaura covrigului. I-am vazut f multumiti pt ce au obtinut. Circarii si hotii! Rusine tuturor. Pleaca dracului Bolojane!!
Cloaca. PSD a obtinut pt cetateni gaura covrigului. I-am vazut f multumiti pt ce au obtinut. Circarii si hotii! Rusine tuturor. Pleaca dracului Bolojaner!!!
Bugetul NU trebuie sa fie doar pentru „bogatasii” Romaniei!…..( BEIZADELE)!.
++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++
magistratii Dau in judecata si CASTIGA, NICODATA NU PIERD
Coeficientul de inteligență al parlamentarilor români se vede a fi foarte scăzut.Din păcate ,ei fac legile țării
Marea împărțeală ,Marea Britanie,Marea Neagra…oricum o dati tot pe cenzura cadeti
Faptul ca s-au taiat niste bani de la lacomii care-si judeca singuri plangerile salariale si isi dau dreptate unii altora,arata ca Romania are o speranta!
În sfârșit se va face dreptate. Sa încheiem odată cu privilegiile apvistilor, securiștilor, milițienilor, magistraților, ceausisti de joasa speță. Contribuție egala la pensie!
O vorba spune:”Chelului ii trebuie tichie de margaritare si Oradei un stadion de 400 de milioane de euro…iata dragi romani pe ce se duc taxele si impozitele platite de voi pe o tichie de margaritare…s-a taita de la gura a trei milioane de copii ca sa se distreze niste gura casca…
Doamne ajuta! O sa iau la mama o sampanie din banii securistilor speciali. Psd e un parti care e social restu nici pe la biserica nu mer.
-Unde ești Gudurăule să-i vezi p-știa ? Vezi că Gurindeanu nu mai vrea CASSA la mame , advocatu Statului îl lasă la #maiDANezi , dar vrea „procuror maici chef „ de la ADANiță DANdanache .
Doar trotinetiștii sunt suficient de puțintei la minte încât sǎ creadǎ fǎcǎtura asta puerilǎ de-a polițistul bun și polițistul rǎu… Nici mǎcar un scenariu mai inteligent nu sunt capabili sǎ facǎ…
Magistratii nu ar trebui sa mai primeasca lefuri cel putin un cincinal,sa invete unde le este locul…
Niciodatǎ NU vor fi bani, cât timp trǎdǎtorii care slugǎresc stǎpânii lor globaliști vând TOT ce mai produce în țara asta și resursele pr care le mai avem. Iar asta e „reforma”.
Nota 10 dl. Bolojan! Așteptăm si ziua in care puturosii ăștia sa plătească tot ce au primit nemeritate la asa zisele pensii speciale, din banii nostrii munciți cu greu!
Din banii tǎi munciți cu greu vei plǎti și banii magistraților pe care Bolojanul tǎu i-a luat în mod ilegal, și penslitǎțr pr care le vor cere și le vor obține în instanțǎ. Dar voi, trotinetiștii, nu înțelegeți cǎ legea trebuie respectatǎ mereu, nu în funcție de interesele unora.
Înveti pe dracu sa traga cu arcu…ia de la magistrati sa ajute pensionarii speciali.
Sistemul actual, adica clasa bugetara cu structurile ei unele inventate, sunt ca o tumora cu metastaze care a napadit Romania. Nu se vede nici o reforma, nici o reducere a institutiilor inventate, nici o normalizare a salariilor in functie de competenta si plus valoarea adusa fiecarui individ cu functie de conducere tarii noastre. Acest sistem, politicienii si camarila pretoriana, mai degraba vor ingropa Romania in datorii dar nu vor renunta la viata dulce de la stat, salarii babane, vacante, etc. Pesedistii, un grup organizat de altfel, vor sa ofere asa suta de lei de frica sa nu si piarda asistatii social si pensionarii din bazinul electoral care ii voteaza ca bietii de ei sunt tabula rasa.
Nu aceasta e democrația. Nu acestea sunt interesele legitime ale românilor și țării, ci doar ale lor , pentru putere, averi, privilegii etc.