Zeci de turiști cazați la Hotel Neko din stațiunea Saturn au avut nevoie de îngrijiri medicale, marți seară, după ce au acuzat stări de rău. În total, 58 de persoane au fost evaluate de echipele medicale, iar șase au fost transportate la spital. Autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție, ulterior dezactivat la ora 22:40. Cauza incidentului nu a fost stabilită oficial.
Intervenția a început după un apel la 112 primit în jurul orei 20:28. Inițial, autoritățile fuseseră anunțate că aproximativ 30 de persoane se simțeau rău. La fața locului au fost trimise mai multe echipaje medicale și de intervenție. Ulterior, pompierii și reprezentanții Serviciului de Ambulanță au verificat și camerele hotelului.
Bilanțul a ajuns astfel la 58 de persoane asistate medical: 28 de femei, 19 bărbați și 11 minori. Șase persoaneâ au fost transportate la Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța. Printre pacienți s-au aflat o femeie însărcinată și o mamă cu doi copii.
Turistă: „Ne-am îmbolnăvit, am mâncat la restaurant”
În timpul intervenției, o turistă a avut o discuție tensionată cu bucătarul-șef al hotelului, Tudorache Marius. Femeia a susținut că mai multe persoane s-ar fi simțit rău după ce au mâncat la restaurant.
„Ne-am îmbolnăvit, am mâncat la restaurant, ne-am îmbolnăvit. Toată lumea este bolnavă în hotel”, a spus turista, potrivit Ziua de Constanța.
Turista susține că după incident, angajații ar fi aruncat mâncarea contaminată. Ea a afirmat că ar fi văzut cărucioare cu mâncare duse în acea direcție. Bucătarul-șef a explicat că alimentele rămase după închiderea bufetului sunt aruncate, conform procedurii hotelului.
Un preparat cu ciuperci, menționat în discuții
În timpul discuției a fost adus în atenție și un preparat cu ciuperci. Surse citate de Cotidianul au susținut că stările de rău ar fi putut apărea după consumarea unui sos cu ciuperci la cină. Această ipoteză nu a fost confirmată oficial.
Bucătarul-șef a afirmat că ciupercile utilizate de restaurant sunt produse ambalate și etichetate.
„Ciupercile nouă ne vin la cutie. […] Ne vin cutiile ambalate, cu dată, cu etichetă”, a spus bucătarul.
Întrebat dacă în meniul zilei a existat un preparat cu ciuperci, acesta a răspuns: „Da, a fost. A fost pui cu ciuperci.”
Tudorache Marius a respins însă ipoteza potrivit căreia mâncarea servită în hotel ar fi provocat problemele turiștilor. El a spus că există probe alimentare care pot fi verificate de autorități.
„Este meniul înscris. Este protecția consumatorului, este acolo. Avem probele.”
Bucătarul-șef a susținut că problemele au fost reclamate de un anumit grup de turiști și a sugerat că stările de rău ar putea fi cauzate de faptul că aceștia au mâncat prea mult.
or fi cumparat produse ce expirau a doua zi?
Voi vreti si calitate si profituri nesimtite?
O intrebare, sezonul dureaza 2 luni, cum este posibil sa ai o afacere 2 luni din 12 si sa mai fii si profitabil?…
In loc sa ne exploatam singuri namolul de Techirghiol pe durata unui intreg an, s-au adus tot felul de „investitori” care sa ne invete meserie?
Ciupercile otravitoare fac ficatii franjuri.