Michael Carrick și expertul Jamie Carragher au criticat dur decizia arbitrului, numind-o o eroare gravă. Carragher a explicat că fundașul argentinian și-a pierdut echilibrul și l-a atins pe adversar involuntar în cădere.
„Lisandro primeşte o lovitură în faţă în timpul provocării. Îşi pierde echilibrul, cade, abia îl prinde de păr pe Calvert-Lewin, elasticul de păr zboară şi asta s-a întâmplat”, a declarat acesta, potrivit News.ro.
El susține că faza nu a fost una agresivă și nu merita un cartonaș roșu.
— No Context Keane (@NoContextKeaneo) April 13, 2026
Greșeala care nu se iartă în fotbal
În schimb, Gary Neville consideră că regulamentul este clar în astfel de situații, indiferent de intenția jucătorului. Acesta a subliniat că orice fotbalist știe că nu are voie să își tragă adversarul de păr pe teren.
„Se încadrează în categoria lucrurilor pe care pur şi simplu nu le faci şi pentru care ştii că vei primi un cartonaş roşu”, a explicat fostul internațional.
Deși Casemiro a marcat pentru United în minutul 69, echipa nu a mai putut salva rezultatul final.