Lumina Sfântă de la Ierusalim a fost adusă în România printr-o cursă aeriană specială, organizată de Patriarhia Română pentru noaptea de Înviere.
Știrea inițială
În contextul unor măsuri stricte de securitate, ceremonia de la Sfântul Mormânt a avut loc cu participare limitată. Tradiția a fost menținută, iar lumina este distribuită în toată țara.
Reprezentantul Patriarhiei la Locurile Sfinte a preluat lumina de la Biserica Sfântului Mormânt și o transportă pe un culoar de zbor dedicat, aprobat de autoritățile israeliene, scrie Basilica.ro.
Decizia vine în contextul unor condiții de securitate ridicate în regiune. Războiul din Orient au impus restricții privind participarea credincioșilor la ceremonia de la Ierusalim. Chiar și în aceste condiții, tradiția aducerii Luminii Sfinte este păstrată, fiind considerată un moment central al sărbătorii Paștelui ortodox.
„În seara zilei de sâmbătă, 11 aprilie 2026, este programată aducerea Sfintei Lumini de la Ierusalim de către părintele arhimandrit Ioan Meiu, Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte. Apoi va fi oferită delegaţilor eparhiilor Patriarhiei Române prezenţi la Aeroportul Internaţional Otopeni.
Ulterior, prin intermediul protopopiatelor, centrele eparhiale vor distribui Sfânta Lumină către fiecare parohie din cadrul lor”, spun reprezentanții Patriarhiei. Tot sâmbătă seară, Lumina Sfântă este primită la Catedrala Patriarhală istorică „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.
Lumina Sfântă, adusă în condiții dificile din cauza conflictului din Orientul Mijlociu
Conform sursei citate, aducerea şi oferirea Sfintei Lumini de la Ierusalim tuturor lăcaşurilor de cult din cuprinsul Patriarhiei Române reprezintă un puternic simbol al comuniunii şi unităţii ecleziale, precum şi o expresie a bucuriei pascale prilejuite de marele praznic al Învierii Domnului Iisus Hristos.
„La această oră, există toate premisele ca Sfânta Lumină să fie adusă ca în fiecare an, însă, ţinând cont de situaţia geopolitică actuală, marcată de escaladarea conflictului din Orientul Mijlociu, aducerea acesteia poate fi afectată doar într-un caz de forţă majoră neprevăzută.
Într-o astfel de situaţie total nedorită şi imposibil de anticipat, Sfânta Lumină de la Ierusalim va fi oferită de la Catedrala Patriarhală istorică «Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena», de pe Colina Bucuriei, întrucât Sfânta Lumină adusă de la Ierusalim în anul 2025 a fost păstrată aici neîntrerupt aprinsă într-o candelă specială, în mod preventiv”, precizau reprezentanţii Patriarhiei Române la începutul acestei săptămâni.
O fi TU de alta religie,dar nu-ți permit sa ne insulți in aceasta zi măreață pentru noi creștinii ortodoxi !. ROG redacția Cotidianul să ANULEZE postarea individului !.
@altfel decat… : Religia, inca, nu este interzisa. Initiaza o petitie in acest sens, daca te simti lezat in drepturile tale. Exista loc sub soare pentru toti, dar unii nu sunt de acord cu acest fapt. Il vor doar pentru ei.
P.S. – Paste fericit!
s-a strigat in limba romana, HRISTOS A INVIAT, a iesit lumina sfanta din mormant!
In fiecare an aceeasi mascarada pentru .rosti. Continuati, serviti masa si caporalu’ !