(VIDEO) O adevărată comoară furată din Londra, găsită în Neamţ

Cărți și manuscrise vechi în valoare de peste 2.500.000 de lire sterline, care ar fi fost furate din Londra, au fost găsite în judeţul Neamţ, în urma cooperării judiciare internaţionale cu autorităţile din Marea Britanie şi Italia, anunţă Poliţia Română. 

Cărțile includ opere din secolul al XVII-lea ale astronomului italian Galileo Galilei și ale omului de știință Isaac Newton, precum și ale pictorului spaniol Francisco Goya.  

La data de 16 septembrie 2020, polițiștii Direcției de Investigații Criminale din Poliția Română și procurorii D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, cu sprijinul I.P.J. Neamț, au efectuat o percheziție domiciliară, în județul Neamț, în baza unui ordin european de anchetă emis de autoritățile judiciare din Marea Britanie.

În urma activității desfășurate, au fost descoperite mai multe obiecte de patrimoniu, respectiv cărți și manuscrise vechi, despre care există indicii că ar fi fost sustrase din Anglia, în perioada 2017 – 2019.

Bunurile de patrimoniu fuseseră sustrase în ianuarie 2017, în Feltham, Londra. Cărțile, care includ opere din secolul al XVII-lea ale astronomului italian Galileo și ale lui Isaac Newton, precum și ale pictorului spaniol din secolul al XVIII-lea Francisco Goya au o valoare totală de peste 2,5 milioane de lire sterline. Acestea opere sunt de importanță internațională și sunt de neînlocuit.

Persoanele bănuite de comiterea faptelor sunt arestate preventiv în Anglia.

Activitățile au fost derulate în cadrul unei echipe comune de anchetă (JIT BROOKS), constituite între autoritățile judiciare din România, Anglia și Italia, iar ancheta s-a desfășurat sub egida EUROJUST, cu sprijinul EUROPOL.

Activitatea de cooperare investigativă internațională a beneficiat de sprijinul  EMPACT prioritatea infracțiuni contra patrimoniului. Ciclul de politici europene EMPACT are ca prioritate lupta împotriva criminalității organizate, în perioada 2018-2021″, arată IGPR într-un comunicat.

Poliția Română amintește că, la data de 25 iunie 2019, polițiști din cadrul Direcției de Investigații Criminale, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, au efectuat 28 de percheziții în România, în cadrul unei acțiuni ce avut loc simultan și în Anglia și Italia, pentru destructurarea unei grupări infracționale. Perchezițiile de atunci au avut loc în județele Iași, Neamț, Suceava, Brașov, Bihor și municipiului București.

„Membrii grupării erau bănuiți de comiterea mai multor furturi din societăți comerciale și depozite amplasate în special în Anglia (14 fapte comise), dar și în alte state din UE.

Polițiștii au pus în executare 12 mandate de aducere, mai multe persoane fiind audiate.  În urma activităților desfășurate, au fost descoperite mai multe bunuri și înscrisuri cu valoare probantă în cauză, fiind instituite și măsuri asigurătorii. Au fost reținute 4 persoane, iar față de alte 3 au fost puse în executare mandatele europene de arestare emise pe numele lor.

În cadrul echipei comune de anchetă, au fost desfășurate activități inclusiv pe teritoriul Angliei și Italiei.

În cadrul EUROPOL, a fost constituit un centru operațional de comandă unde au fost prezenți câte un reprezentant al celor trei state din echipa comună de anchetă, care au coordonat de la acel nivel activitățile desfășurate în cadrul acțiunii comune.

De asemenea, la acțiunea desfășurată în România, au fost prezenți analiști din cadrul Europol, care au sprijinit activitățile efectuate de polițiștii români prin birourile mobile.

La acțiunea desfășurată în România au participat peste 130 de polițiști din cadrul Direcției de Investigații Criminale, Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, Institutului Național de Criminalistică și din structurile de investigații criminale și criminalistică din inspectoratele de poliție județene Neamț, Iași, Suceava, Brașov și Bihor.

Activitățile au fost realizate cu sprijinul echipelor de intervenție din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.

Echipa comună de anchetă a fost constituită la nivelul EUROJUST, în anul 2017, de autoritățile judiciare române și britanice, iar ulterior a aderat și Italia, de la data respectivă fiind efectuate mai multe activități de investigare și cercetare penală și cooperare polițienească internațională.

Pe parcursul anchetei, au fost organizate mai multe întâlniri de coordonare la care au participat procurori și polițiști britanici, români și italieni”, se mai arată în comunicatul citat.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Ioana Radu 8515 Articole
Author

15 Comentarii

  1. Se vede ca diaspora noastra s-a specializat si nu se mai ocupa doar de portofele, alba-neagra si de alte gainarii. Romanul e baiat istetz si invatza repede…..[Leo]

  2. Setea de cultura a a spargatorilor nu cunoaste limite…ca si in cazul tablourilor olandeze.
    Baietii sunt rafinati, nu mai e plebea aia necioplita de altadata…

  3. Totusi, aceste valori inestimabile nu erau pazite? Sau sistemele de securitate sunt doar in filme? In muzee intra cine vrea si ia ce vrea? Dar parca vad ca hotii vor fi achitati de o instanta ca aceea care i-a scapat pe ” colectionarii ” din Tandarei.

  4. He he ! „Organili”, ia uitati-va mai bine si in magazia de lemne ! Doamna aia din tabloul agatat pe perete, intre grebla si coasa, da, tipa care suride misterios … nu vi se pare cunoscuta ? Ca am auzit ca la Luvru le-au dat cu citeva bucati lipsa la inventar …

  5. Tot e bine ca le-au gasit IN Neamt si nu LA Neamt … ca ne mai faceam dracu’ de pomina in Europa, cu Interpolul la Cotroceni …

  6. Lasa ca o sa isi bata joc justitia noastra de toata munca si banii cheltuiti de englezi si italieni, asa cum a facut-o in cazul Tandarei.

  7. ‘Da ce ?! Englezoii n’au furat si exploatat de pe toata planeta cateva sute de ani ??! In India taranii care nu se supuneau „coroanei” reptiliene de la Londra primeau proiectilul legati direct de teava tunului !

  8. 1. Azi este 1 Aprile? Toate țările mari model de moralitate și respectarea tratatelor internaționale precum Elveția, Austria, Germania, Franța, Rusia, Statele Unite cănd dau peste o asemenea comoară nu o găsesc niciodată. Vezi aurul ascuns de nemți, cele o mie cinci Sute de tablouri ale colecționalului german ieșite la iveală anii trecuți toate aflate pe lista operelor de artă furate de hitleriști etc… Le-am dat inventeriat și copiat la copiator de înaltă rezoluție? Am ales să se “piardă” ce mai valoare ca pentru celelalte să facă poliția șii DIICOT mare conferință de presă? Când numai proștii vor rămâne pe orbită românii ca ne conduc se vor mai învârti!

  9. Galileo Galilei,Newton scrierile lor inestimabile nu erau pazite de UK?
    Se spune „Cărți și manuscrise vechi în valoare de peste 2.500.000 de lire sterline, care ar fi fost furate din Londra”
    -ar fi fost furate?au fost sau nu ?
    in loc sa se descrie in ce a constat furtul „inestimabil”se face apologia „colaborarii”org.de de destructurare,au fost chemati si specialisti sa vaza manuscrisele vechi etc.Ce repede cauta ei comorile altora,cu forte imense si de ale noastre nu au habar!
    Asa zisii hoti sunt retinuti in UK,deci oricui i se poate pune orice in spate ,de ce nu au fost adusi sa confirme ?cum au ajuns in posesia „comorii”,inconjurata,ingropata si in ceva droguri ?

  10. Ei, uite că românii sunt nu numai curați, cinstiți și muncitori, ci și intelectuali rafinați cu sete de cultură. Bravos!

  11. Occidentalii inca nu au mentalitatea romaneasca, care iti impune s-ati pazesti mamaliga cu ochii cat cepele ca daca nu esti atent ti-o fura altul.
    De aceea este destul de simplu sa furi in Occident, iar in SUA este si mai usor.
    Eu am discutat cu un pierde-vara din acesta care imi spunea ca faceau prin rotatie in Italia la furat mancare din magazine. Concret: si-a luat izmene si niste pantaloni largi, i-a legat jos cu sfori, s-a dus in magazin si a inceput sa bage in pantaloni peste congelat. A iesit apoi simplu, cu cateva maruntisuri in mana si gata. Mai era insotit de inca unul din grup care il acoperea. Coordonatoarea grupului lor era o femeie si locuiau mai multi intr-o casa unde nu erau proprietarii.
    In Romania asa ceva nu prea ar merge. Aia din SUA sunt si mai prosti decat euorpenii, ptr ca nu se asteapta sa fure cineva. La aia daca nu-i casiera pe moment, ii lasi banii si pleci……[Leo]

  12. Ei,au furat si ei ce-au găsit !!Probabil rudele din România n-au sobă,că demult ațâțau focul cu ele !!?????

  13. În speță,nu este furt,ci haiducie, la câte prejudicii ne-a produs imperiul nord atlantic, ce au făcut infractori români este praful de pe tobă in raport cu spolierea pe care o practică occidentalii in România.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.