(VIDEO) Scandal în Parlament: „Libertate fără certificate”

Parlamentarii AUR au afișat, luni, un banner improvizat, de mari dimensiuni, pe care scria „Libertate fără certificate”. Deputații Alianței au protestat împotriva proiectului care prevede introducerea certificatelor verzi.

„În dezbaterile parlamentare deputații nu desfășoară pancarde sau bannere. Se pare că pentru dvs. regulamentul nu contează”, a spus președintele de ședință, Daniel Suciu.

Președintele de ședință i-a spus deputatului AUR că proiectul de lege nu va fi supus dezbaterii și votului, deoarece lipsește raportul comisiilor de specialitate.

„În Regulament noi nu voiam pe ordinea de zi 545 și nu vrem nici asumarea răspunderii pe niciun fel de certificat. Mesajul nostru e clar – 545 trebuie respins. Proiectul dlui Cîțu să fie respins. Stăm cât se poate de liniștiți, dar trebuia să respingem 545”, a spus copreședintele AUR George Simion.

Ședința a fost bruiată, în anumite momente, de senatoarea Diana Șoșoacă, prezentă la ședința Camerei Deputaților.

Au fost şi momente tensionate. Adrian Solomon (PSD) l-a lovit pe Ciprian Ciubuc (AUR) peste telefonul cu care îl filma. „Ne găsim în afara Parlamentului și vedem cine-i prost”, a amenințat Ciubuc

„Băi, să înțeleg că tu susții certificatul verde? Asumă-ți”, i-a spus Ciprian Ciubuc lui Adrian Solomon.

„Eu nu susțin proștii ca tine să mă filmeze”, a fost reacția social-democratului.

„Controlează-te, că ne găsim în afara Parlamentului și vedem cine-i prost”, a amenințat Ciubuc.

Solomon i-a cerut de mai multe ori deputatului AUR să nu îl mai filmeze. Pentru că acesta continua să-l filmeze, Solomon s-a ridicat de pe fotoliul pe care stătea în sala de plen și l-a lovit peste telefon.

„Băi, dar chiar așa de nesimțit ești să-mi dai peste telefon? Calmează-te, ce ai? Nu-ți place să te filmez? Asumă-ți. Pasărea pe limba ei piere – tu singur ești prost”, a spus Ciubuc în final.

Adrian Solomon a cerut conducerii Camerei Deputaților să-l determine pe „Zefirelli” să nu-l mai filmeze, deoarece nu-și poate îndeplini mandatul de deputat.

Ulterior, Ciubuc a acuzat că Solomon i-a spart telefonul.

Propunerea legislativă, inițiată de 11 senatori și deputați, printre care fostul premier Florin Cîțu și vicepremeierul Kelemen Hunor, privind stabilirea unor măsuri în domeniul sanitar, pe perioada stării de alertă, pentru personalul din cadrul unor unităţi publice şi private, respectiv pentru introducerea certificatului verde, a fost respins în Senat pe 27 octombrie.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 4
Author

14 Comentarii

  1. Noi
    Klaus Intaiul OberStumpFuhrer de HermannStadt am Depus Plingere Penala Cimpanzeului Nostru cu 4(patru) Stele Nikulaie Magnificul impotriva Razesilor AUR in frunte cu George Simion.
    Deasemenea, l-am Informat si pe Urangutanul Suprem al Pentagonului, tovarasul Lloyd Austin despre posibilitatea unei Rascoale a Iobagilor Mioritici. Dorim suplimentarea trupelor de Buffalo Soldiers pentru Securitatea Caselor Noastre.
    Nikulaie fii Vigilent !
    Simion Asculta…

  2. anti-romanii din usrlgbt si unii din pnl .
    Stati linistiti in case ,dragi romani . In curind o sa dormiti in sacii de plastic ai lui cap-de-mort-arafat. Daca nu luptati pt drepturile voastre , va meritati soarta .
    Au oprit trenurile , ca sa nu vina oamenii la manifestatia din Bucuresti (sanchi, cica greva spontana).
    Stati linistiti , credinciosii vor veni oricum ………

  3. PSD, CIUMA ROSIE ! AI DREPTATE IOHANNIS CÂND AFIRMI CA PSD ESTE CIUMA ROSIE, ATÂT CA ESTI UN MARE, MARE IPOCRIT.
    BINE TI-A ZIS-O DRAGNEA PE FACEBOOK, DAR FIINDU-I FRICA DE SCHELETELE DIN DULAP, A STERS STRENGARESTE COMENTARIU: PRIMULUI IPOCRIT AL TARII.
    S-A KK PE EL DRAGNEA PATRIOTUL….

  4. Cred că maimuțele de la aurari în curând vor rămâne cu toții în afara parlamentului și se vor filma jucandu-se cu bulgări de zăpadă fără certificatul verde.

  5. Caracterul politicienilor rămâne unul mizerabil, laș și execrabil indiferent dacă nazipassul covid se aprobă prin vot parlamentar sau prin asumarea răspunderii guvernului în condițiile în care aproape 70% din populația țării nu dorește vaccinul iar statisticile din mai toate țările arată că vaccinarea nu reduce nici riscul de transmitere și nici cel de îmbolnăvire ci chiar le incrementează. Indiferent cum se aprobă, vinovați sunt cei din coaliția de guvernare și useriștii care trebuie să plătească pentru trădarea celor care i-au votat.

  6. Patria a posteriori (ne kkm pe ea de tara) si securimea posteaza conform ordinului licuriciului. La anul creste bugetul serviciilor.

  7. Fără certificate! Fără Diplomă de bacaloreat! Fără Diplomă de studii superioare! Este suficientă Recomandarea de la SRI. Domnul parlamentar George Simion se auto filmează din nou cam ca magarul în fața turmei?

  8. Sunteți rupți de realitate.
    Dar stați în bula dumneavoastră mirositoare.?

  9. gasca smenarilor din usr si lipitorii de afise ai psd de regasesc in lozinca lui marx: hahalere agramate uniti-va !bipdulde pe faras se screme zilnic cu ineptii confirmatr prin certificatul! obtinut cu ajutorul politiei din sua ! halal pnl cu asemenea impus,jalnic si iresponsabil ca pana acum !

  10. @ Doina -Hoitului -nu-ti mai place Chanel ? Iti place mai nou „Flatulenta de Sosoaca?” Ca-ti mai placea ce facea Cosette Chichirau cind ii filma pe pisidei la toaleta cu stromeleagu-n mina . Juisai de placere nu ? Acu ai si flatulenta si stromeleag ,exact ce-ti place ! Sa-ti fie de bine ! Si la mai mare !

  11. @cituvencu – ,,bacaloreat” ?? Ma userist analfabet, va mai dati si destepti!! Tu nici 10 clase nu ai, mama voastra de banditi, au ajuns interlopii sa conduca tara in timp ce oamenii capabili au fost indepartati! Cum sa construiesti o tara cu alde ,,bacaloreat”!

  12. Daca in tzara asta politia e inutila, dati’mi mie atunci dotarea si curatz eu atunci toata tzara de toate gunoaiele astea, pe gratis, in locul politiei. #legionariiHAURinafaralegii #comunistiiPSDinafaralegii #electoratelelorlapushcarie

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.