VIDEO „Suntem cu toții exasperați de dezbaterile politice sterile”. Nicușor Dan, după evitarea retrogradării României la „junk”

„Există acord politic pentru trecerea la euro”, adaugă șeful statului.

Rareș Mereuță - senior editor
VIDEO „Suntem cu toții exasperați de dezbaterile politice sterile”. Nicușor Dan, după evitarea retrogradării României la „junk”

Foto: Presidency.ro

„Există acord politic pentru trecerea la euro”, adaugă șeful statului.

Președintele Nicușor Dan a spus vineri că, „în ciuda zgomotului politic”, există stabilitate în privința marilor obiective asumate, respectiv PNRR, SAFE și OCDE. El a salutat menținerea ratingului României la nivelul BBB- de către agenția Fitch.

„În ciuda zgomotului politic, România funcționează. Parlamentul a trecut săptămâna asta mai multe legi care erau jaloane în PNRR și o să promulg aceste legi săptămâna viitoare”, a declarat Nicușor Dan.

Nicușor Dan a menționat că printre actele adoptate de Parlament se află și Codul urbanismului, o lege aflată în dezbatere încă din 2019, care include și rezultatele referendumului din București din 2024.

„Printre ele, Codul urbanismului, o lege importantă, care este în dezbatere încă din 2019. Mă bucur că această lege importantă a trecut. Mă bucur că în ea sunt cuprinse rezultatele referendumului din București din 2024, așa cum ele au fost cuprinse pe partea financiară și în legea bugetului pe 2026”, a spus președintele.

Legea salarizării, cel mai dificil jalon PNRR

Nicușor Dan a precizat că mai sunt trei jaloane PNRR de îndeplinit, dintre care două urmează să fie dezbătute în Parlament săptămâna viitoare.

„Au rămas trei jaloane PNRR. Două dintre ele, legea ANI și legea biodiversității, vor fi dezbătute săptămâna viitoare de Parlament. Cele două camere ale Parlamentului au fost deja convocate. Și a mai rămas legea salarizării, ultimul jalon și cel mai dificil din PNRR, unde dezbaterea e în curs și mă bucur că greva din sănătate a fost suspendată, e un mic pas înainte”, a declarat Nicușor Dan.

Președintele a vorbit și despre existența unui acord politic privind direcțiile economice majore ale României, indiferent de componența viitorului Guvern.

„Există acord politic pentru păstrarea traiectoriei financiare asumate de România, indiferent de compoziția politică a viitorului Guvern”, a afirmat acesta.

„Există acord politic pentru trecerea la euro”

Potrivit lui Nicușor Dan, există un consens și în privința elaborării bugetului pentru anul 2027, dar și privind pregătirea trecerii României la moneda euro.

„Există acord politic pentru elaborarea bugetului 2027, încă din toamna acestui an, pentru predictibilitate, indiferent de compoziția politică a viitorului Guvern.

„Și există acord politic pentru trecerea la euro. Viitorul Guvern, indiferent de compoziția sa politică, împreună cu Banca Națională, vor întocmi foaia de parcurs pentru următorii ani în care să facem toate acțiunile necesare pentru trecerea la euro”, a adăugat el.

România scapă în ultimul moment de categoria „junk”. Decizia Fitch evită un șoc major pentru economie

Nicușor Dan: Există în raportul Fitch o oarecare îngrijorare față de situația politică din România

Despre evaluarea Fitch, Nicușor Dan a precizat că acesta reconfirmă stabilitatea financiară a României, dar menționează și anumite preocupări legate de climatul politic.

„Salut raportul Fitch, care reconfirmă stabilitatea financiară a României. Există în raport o oarecare îngrijorare față de situația politică din România”, a declarat șeful statului, potrivit Presidency.ro.

În acest context, președintele a făcut apel la separarea disputelor politice de deciziile administrative și economice importante.

„Și, față de această chestiune, îi invit și pe români, și pe partenerii noștri, și mediul financiar să separe acțiunea politică de zgomotul politic, pentru că, pe lucrurile importante, am găsit consens în România. Am găsit consens pe PNRR. Am găsit consens pe SAFE. Am găsit consens pentru toată legislația necesară pentru ca România să intre în OCDE, și au fost mai mult de 100 de acte normative numai pe OCDE”, a spus Nicușor Dan.

Președintele a recunoscut însă că românii resimt dificultățile economice, în special scăderea puterii de cumpărare și lipsa de predictibilitate.

„Dragi români, vă înțeleg și greutățile, și îngrijorările. Evident că puterea de cumpărarea a scăzut. Există incertitudine cu privire la viitor. Și suntem cu toții exasperați de dezbaterile politice sterile pe care le vedem zilnic”, a transmis șeful statului.

Nicușor Dan: E mult scandal inutil în politică

Nicușor Dan a susținut însă că România se află pe un drum de stabilizare financiară și că situația se va îmbunătăți, în ciuda tensiunilor dintre prtide.

„Însă vă invit să ne uităm cu echilibru la momentul pe care îl traversăm. A scăzut puterea de cumpărare, însă România se stabilizează financiar și va fi mai bine.

„E mult scandal inutil în politică, dar, așa cum am spus, există consens pe lucrurile mari și vom trece cu bine peste această perioadă. Eu am încredere în România și am încredere în români”, a spus Nicușor Dan.

Distribuie articolul pe:

38 comentarii

  1. Oricare dintre cei doi propusi de partide GRINDEANU SI SIGHIARTAU , au sanse f mari sa faca majoritate ! Parlamentarii vor vota pt. prpriile lor functii , indiferent ce ordine ar primi . PROBLEMA ESTE LA ND … ca el ar vrea sa protejeze PSD de nenorocirile actuale ( pertidul lui acum ) . Dar ii este frica si de PNL-BOLOJAN . Si uite asa duce tara la groapa ND !

  2. Transformați-vă voi, mai întâi toate averile în „praf de pușcă” pentru Ucraina dacă asta susțineți :)

  3. Nu e vreo dezbatere, nici macar una sterila. Un fost premier demis a demis premierul curent sa se puna el in locul lui. Dar, ghinion, n-are majoritate sa se puna si sa functioneze, nici atata. Iar .rostii cred ca alegerile anticipate rezolva problema, fara sa se uite in Italia si mai nou in Bulgaria, noua conserva expirata a Kremlinului in UE si NATO. AUR, SOS si POT sunt conserva Kremlinului in Romania. Continuati, pentru ca meritati !

  4. ooo, saracutzu de el… pare epuizat… de atata teatru ieftin. ai posibilitatea sa mai numesti un ratat, sa pice si sa dizolvi pseudoparlamentu’ pentru alegeri anticipate. dar ca orice secaturist, esti las

    1. Amin, Amin! Prea Sfanta Treime si Prea Sfanta Fecioara Maria, Nascatoarea de Dumnezeu pana la Sarbatoarea Craciunului din acest an anulati, distrugeti si risipiti toata puterea politica, militara, economica, financiara si mediatica pe care Pentarhia Intunericului o exercita asupra Sfantei Noastre Mame Romanii. Si intoarceti tot raul facut de ea noua, romanilor in ultimii 200 de ani pe capetele vii sau moarte ale acelora care au facut si fac parte din Pentarhia Intunericului si pe capetele tradatorilor romani de neam si tata si a alogenilor slugile Pentarhiei Intunericului care s-au aflat si se afla in fruntea Sfantei Noastre Mame Romania. Si de ei dar si de averilor lor pana la a 7 spita. Nu-i iertati Puterilor Ceresti pentru ca ei, dusmanii nostri interni si externi au stiut si stiu ce ne-au facut, ne fac si vor sa ne mai faca. Gata s-a implinit, gata s-a implinit.

  5. nicu dan este un no name.nu aude,nu vede ,nu cunoaste.sri si sie sunt parintii lui.sub mandatul lui de presedinte ilegitim nu va creste nimic.nu este nici matematician nici olimpic este o scursura politica.alegerile se fura de cand este lumea asta.nicu viseaza euroii si bunastare si romanii sunt falimentarii.asta este nicu dan un mincinos parsiv.

  6. Dupa gratii va e locul, sabotorilor! Ati trecut testul pentru asasinii economici, nu si pentru poporul roman care-i va vota in masa pe suveranisti.

    1. Cand il vad pe asta,mi-aduc mereu aminte de bancul cu Bula si „Catelus cu parul cret”,zis de Bobonete. Deci,v-ati dus cu sacosa la aia,ca sa nu va dea Junk ?

  7. Trecerea la euro se va face la paritatea 1 euro = 10 lei. Nu erati destul de saraci si de .rosti cand v-a parasit Brancusi.

      1. Pentru sănătatea lui mentala și fizica, sa și dea demisia urgent. El este o caricatura de om și devine tot mai lipsit de umanitate și de discernământ.

  8. Pacala si tandala, alias Nicu si Marcel au bagat tara in gard, la cea mai mica nota de verificare financiara la un pas de junk. Analfabetii functionali rezultatul educatiei placutei nordice, nu inteleg ca pentru a trai mai bine trebuiesc corectii uriase in toate sectoarele de activitate, inclusiv perceptia justitiei si a politiei asupra coruptiei bugetare generalizate. Ei sunt cei care sunt partasi, la coruptia bugetara generalizata pentru ca sunt parte la ea. marimea mitei sau peschesului depinde de cat de sus te afli in lantul trofic.

  9. Bă, îmbuibaților fără empatie, nu ne mai omorâți cu zile!
    Și noi, pensionari, salariați, toți românii, trebuie să trăim! Cu ce sunteți voi mai presus decât noi?

  10. Oooooffff , bietul meu Președinte ! Le-ai făcut praf pe toate , și mai rămîsese zona euro . Te agăți de orice , ca orbul de ciomag .

  11. Suntem exact ca fotbalul românesc…în lumea a treia…
    Dar nimic despre lumină și colivă…veniți de luați lumină de la bolovan și damblagiu…
    Auzi, îți mai aduci aminte cand te-ai legat de poarta de la termocentrala de la rovinari?…lupta-i pentru eco, bio,geo și sterilete…
    Acum belești drula lui bolovan și scoica centuristei de la mediu…
    In rest încă mai e viață în colonie…înapoi la lego,mașinuțe și păpușele….😂😂😂

  12. Sunt un om, dar trebuie pusă egalitate între viața mea și a ta , indiferent de cine te crezi tu, și așa cum sunt, cred că aceasta este democrația și credința.

  13. Asta MINTE si cand tace. DACA l-ar fi deranjat discutiile politice inutile. ar fi declansat alegeri anticipate si, pe baza rezultatelor, s-ar fi format guvernul. Da, dar lui ii e teama ca ar castiga AUR si el NU ARE VOIE DE LA STAPNII LUI sa numeasca de la AUR. El NU ARE VOIE SA FIE PRO-NATIONAL, el este obligat sa lucreze IN FAVOAREA OCCIDENTULUI, d-aia vrea NUMAI PRO-OCCIDENTALI. In rest, se poate spune orice, ca frectia la picior de lemn nu are efectl.

  14. ‘… există stabilitate în privința marilor obiective asumate, respectiv PNRR, SAFE și OCDE…’, cu bani din împrumuturi în timp românii abia își mai trag sufletul, nu intră în discuție canicula.

    1. Imprumuturi la dobanzi foarte mici, 3-5%, nu la dobanzile lui Nicu si Marcel de 7-8% de platim dobanzi anuale de 50 mld de euro, bani care in loc sa se duca in bunastarea romanilor se duc pe apa sambetei.

  15. Cică un moș șofer de 83 ani a omorat niste oameni tineri de la Dinamo 2. Asta-i statul român! Nu funcționează , degeaba se bate Mucușor cu babaua în piept!

  16. este viziunea ta despre cum ar trebui sa fie un presedinte, sa poata insufla respect, nu subiect de pamflet pt starea sa ce trezeste unora compasiune si chiar mila, de te intrebi daca omologii il remarca pozitiv sau il ocolesc pt a nu se intersecta cu ”geniul” din Fagaras…

  17. Monumental! Pliscușorul s-a adăpat din fântâna înțelepciunii veșnice: să fie bine, să nu fie rău!

  18. interesele personale i certurile pentru ciolan nu sunt dezbateri politice ci mahala; zgomotul este alimentat la maximum si de mass media care nu mai stie cum sa imprastie aiureli platite de puslamale interesate din conducerea tarii

  19. In loc sa-i multumesti lui Bolojan pentru ca a scapat Romania de rusinea ‘junk’ ,tu Nicusoare continui sa joci Popa Prostu cu Grindeanu
    Vai si amar …

    1. Postache Negruzzi––

      Bietul nostru olimpic este venit cu pluta ,habar nu are de nimic ,asa ca ce pretentie sa ai la el ca sa inteleaga situatia respectiva ?

  20. No comment, că orice spui despre păcăliciul de la Cotroceni va fi cenzurat de către „progresiștii” de la gazeta de perete.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.