România scapă în ultimul moment de categoria „junk”. Decizia Fitch evită un șoc major pentru economie

Moment decisiv pentru economia României. Fitch evită retrogradarea la „junk”, însă problemele persistă.

România scapă în ultimul moment de categoria „junk”. Decizia Fitch evită un șoc major pentru economie

Sursă foto: magnific.com

Moment decisiv pentru economia României. Fitch evită retrogradarea la „junk”, însă problemele persistă.

România a trecut peste unul dintre cele mai importante teste economice ale anului, însă fără să iasă complet din zona de risc. Agenția de rating Fitch a decis să mențină calificativul suveran al țării la BBB-, ultimul nivel din categoria recomandată investițiilor, cu perspectivă negativă. Decizia înlătură, deocamdată, riscul unei retrogradări în categoria „junk”, un scenariu care ar fi putut avea efecte directe asupra costului creditelor, investițiilor și finanțării statului.

Fitch menține România în categoria recomandată investițiilor, dar păstrează perspectiva negativă

Agenția de rating Fitch a anunțat vineri noaptea că menține ratingul suveran al României la BBB-, cu perspectivă negativă.

Calificativul reprezintă ultima treaptă din categoria investment grade, ceea ce înseamnă că România rămâne, pentru moment, în rândul statelor considerate potrivite pentru investiții de către marile fonduri internaționale.

Decizia evită retrogradarea în categoria „junk”, rezervată economiilor considerate mai riscante pentru investitori.

O retrogradare ar fi însemnat credite mai scumpe și presiune suplimentară asupra economiei

Miza evaluării Fitch a fost una majoră, pentru că o eventuală retrogradare în categoria speculativă ar fi putut determina o parte dintre investitorii internaționali să își reducă expunerea pe România, iar statul s-ar fi împrumutat la costuri mai ridicate.

În același timp, creșterea costurilor de finanțare s-ar fi putut transmite treptat și în economie, prin dobânzi mai mari pentru credite, condiții mai dificile de finanțare pentru companii și presiuni suplimentare asupra cursului de schimb.

Prin menținerea ratingului, acest scenariu este evitat, cel puțin în această etapă.

Alexandru Nazare: „Discuțiile sunt foarte exigente”. România și-a susținut poziția în fața agențiilor de rating

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a anunțat că a purtat în ultimele zile discuții cu principalele agenții internaționale de rating, inclusiv cu Moody’s, care pregătește propria evaluare a României.

Potrivit ministrului, autoritățile au prezentat măsurile adoptate pentru reducerea deficitului, evoluția veniturilor și cheltuielilor bugetare, reformele aflate în implementare și planul de finanțare pentru perioada următoare.

„Discuțiile sunt foarte exigente, pentru că agențiile nu analizează doar cifrele la zi, ci și stabilitatea politică și capacitatea țării de a continua reformele și de a menține direcția fiscal-bugetară asumată”, a transmis Alexandru Nazare.

Ministrul a susținut că România are „argumente solide”, invocând reducerea deficitului în primul semestru, creșterea veniturilor bugetare, controlul cheltuielilor și continuarea investițiilor finanțate inclusiv din fonduri europene.

Ce s-ar fi putut întâmpla cu economia României, dacă Fitch ar fi retrogradat țara la categoria nerecomandată investițiilor?

O retrogradare a României în categoria „junk” ar fi însemnat unul dintre cele mai dificile momente pentru economie din ultimii ani.

Calificativul sub pragul recomandat investițiilor ar fi transmis investitorilor internaționali că riscul de a împrumuta statul român a crescut semnificativ.

Primul efect ar fi fost creșterea costurilor de finanțare. Statul s-ar fi împrumutat mai scump de pe piețele externe, iar aceste costuri s-ar fi reflectat ulterior în întreaga economie, în timp ce creditele pentru populație și companii ar fi putut deveni mai scumpe, iar presiunea asupra dobânzilor s-ar fi accentuat.

În același timp, numeroase fonduri internaționale care investesc doar în state cu rating recomandat investițiilor ar fi fost obligate să își reducă sau chiar să își închidă expunerea pe România. O astfel de mișcare ar fi putut duce la ieșiri importante de capital și la o scădere a încrederii investitorilor.

Un alt risc major ar fi fost presiunea asupra monedei naționale. Într-un astfel de scenariu, leul s-ar fi putut deprecia în raport cu euro, ceea ce ar fi afectat ratele celor cu împrumuturi în valută și costurile importurilor.

Retrogradarea ar fi venit într-un moment sensibil, în care România se confruntă deja cu un deficit bugetar ridicat, nevoia de consolidare fiscală și dependența de fondurile europene. Tocmai de aceea, menținerea ratingului în categoria investment grade a fost considerată esențială pentru evitarea unor efecte economice în lanț.

Astfel, păstrarea calificativului BBB-, chiar și cu perspectivă negativă, înseamnă că România rămâne, cel puțin pentru moment, în categoria statelor considerate potrivite pentru investiții și evită un scenariu care ar fi putut afecta atât finanțele publice, cât și costurile suportate de populație și mediul de afaceri.

Distribuie articolul pe:

35 comentarii

  1. Vraja marii! E la fel ca un control cu purcei de lapte la proțap și mult vin alb de calitate! O salut pe aceasta cale pe Ursula!

  2. Iar mi-a apărut clona DuduTM, foarte locvace, plătită de seku sau de cotidianul sau de-amāndouă (exact ce vă spuneam în comentariul de la articolul cu hainele lui Simion).. Numai că eu m-am trezit mai devreme, am scris încă de la 9.07… Dumneaei, clona de propagandă, s-a trezit cu două ore mai târziu 🤗…

    1. Razboiul hibrid isi face loc si p’aici. De multa vreme. N-au inspiratie sa-si aleaga un ‘nick-name’, iar comentariile sunt ‘trase la indigou si sunt livrate ‘in serii scurte’, la interval de max. 2 minute. Cica sa produca confuzie… 😉
      P.S. – hai ca risc sa-mi fie clonat ‘nicu’.

      1. @Nolimits4they _ Salut! Si eu am observat ca la anumite subiecte, vitale pentru Ei, apar (precum roiurile de drone) roiuri de cate 8-10 comentaci (unii cu nick-uri furate) care posteaza chiar la intervale de 1 minut, cu aceeasi „orientare”. Au baietii astia fel de fel de strategii (si au si bani ca sa plateasca asemenea „atacuri” organizate)!… As jura ca nici lui ‘nea Ceascã nu i-ar fi trecut prin cap asa gen de propaganda, dac-ar mai fi fost in viata! :))

  3. Va plac exprimarile impersonale, sunteti turbati pentru ca Bolo a salvat Romania sa intre in junk, unde v-a dus PSD. Haznaua „porcului” ati adorat-o. Stati linistiti, vine premierul demis Grindeanu ! Cum e sa inlocuiesti un nou demis cu un vechi demis ? Misto, pentru ca meritati !

    1. Cum sa intre Romania in ‘junk’? Sunt atat de multe ‘treburi’ de facut aici, pe flancul estic al NATO, de nu indraznesc, acum, sa ne arunce ‘la gunoi’. Poate dupa ce nu va mai fi nevoie de noi, dar, repet, acum nu. Nici vorba de meritul cuiva anume, e doar pragmatism.

      1. Romania este dinainte de ’89 in junk, adica risc ridicat la plata imprumuturilor, decand un idi pus presedinte a avut proasta inspiratie sa evite plata la dobanda creditului luat. Idi a zis ca-si bate el joc de sistemul bancar mondial si il lasa fara profit. Cand vedeti ca Romania plateste dobanda dubla fata de oricare tara europeana, de la iubi al vostru vi se trage, chiar daca nu vreti sa acceptati situatia ! Ce fel de tara ar fi Romania cu premier SSimion (pentru noi ceausescu 2) ? Incercati, pentru ca meritati !

  4. Extraordinar , ce zici nene ,faci din boc, fici să să și bocnească . Nici Maia nu e JUNKană . Numai ALBANIA e JUNKană , d-aia ia credite de la cămătarii străini cu dobândă la jumate față de Bolojaf căruia i se năzare să ia în sculare și-n culcare , mai ales dacă vine cu „sorcova vreun Maiaș sau vreun Zdelit . Ce e mai frumos și mai JUNKan , decăt să „dăruiești ca „dăruitoarea ceții „ din puținul tău ! Că dacă nu ,odată, îți dă Nato Cămătaru cu „Fitch-ul „ peste felinare .

  5. Multumim oengeului Rhein Metall ptr aceasta mare realizare a guvernului stabil și pro european Ilie!

  6. Ratingul Fitch, S&P și Moody’s nu spune dacă o țară e bogată sau săracă, dacă are economie în creștere sau nu, dacă oamenii ei sunt fericiți sau nu, dacă salariile sunt mici sau mari, dacă PIB-ul e mic sau mare. Ratingul lor e despre cât de sigur este să-i împrumuți bani acelei țări sau să investești în acea țară, și care e probabilitatea de default. Iar noi, fiind în UE, avem multe puncte în plus. Căcacacalin jorjeskkul președinte,nu v-ați prins?

    1. Nu, nu m-am prins. Foarte urat ca nu spui multumesc unui stapan care ti-a permis sa te îndatorezi pe zeci de ani.
      Daca nu puneam eu o vorba buna erai în geanc.

  7. Nici o problema.
    Aduceti-l pe Ciolacu si rezolva el „Junk-ul” Acest text a fost copiat de pe Ziare.com România scapă de „junk”, dar rămâne la marginea prăpastiei financiare. Agenția Fitch ar fi decis să mențină ratingul actual.Retrogradarea la junk înseamnă în primul rând, costuri mai mari de împrumut pentru stat, deprecierea leului și credite mai scumpe pentru companii și cetățeni. De asemenea, multe fonduri internaționale de investiții au interdicție legală sau statutară să investească în țări încadrate la “junk” și atunci ar fi obligate să își retragă banii din România. Cred că por…cii georgisti intrau în transă dacă eram retrogradați!

  8. cum se nemeste dobanda mare la care se imprumuta Romania cu datorii de 60% in comparatie cu alte tari la care datoria a depasit 100% dar totusi nu-i ”vizata” si nici dobanzile nu-s mari ca sa le iasa profit din investitii chiar din diferenta de dobanda…totul e un teatru ieftin pt cei cu masarda goala…

  9. Ma astept sa creasca din nou increderea in leu si astfel sa scada cursul euro/leu, care incepuse sa creasca de vreo doua zile in asteptarea unui rating negativ.

  10. Face o propaganda antinationala. Spune, ca aceasta agentie de verificare este americana, si a intervenit Trump, a dat-o la pace cu UE sa nu fim retrogradati. Sa ne asteptam ca agentia Modi’s sigur ne va retrograda. Dupa ce ne-au cantat prohodul vuvuzelele lui Ghinda in cor continua sa imparte coliva, desi mortu-i viu, pe aparate pus de Nicu si Marcel, dar mentinut in viata de sprancenatu

  11. Sa-i multumiti Tantei si Costel, alias Nicu si Marcel, ca am ajuns sa tremuram la arice evaluare financiara. Sa-i multumiti sprancenatului ca mai existam, ca nu am fpst retrogradati. Plang de ciuda cotofenele, porumbeii si gaitele, vuvuzelele partase la toate matrapazlacurile placutei nordice.

    1. nu lui Catu&Orban si Iohannis sau lui Bolos marele finantist la PNL-uluibaiat, baiat bun de pus pe rana deficitului ca toti ati sarit pe dancila ca-i …, dar ea tinea deficitul la 2,9% nu la 10% dar greseala ei impardonabila a fost ca a REDUS IMPRUMUTUL de la 38% la 35%, iar asta NU SE IARTA bine ca nu i-au prescris plumb ca lui…in ’89…

      1. În economie rezultatele unor decizii se văd în câțiva ani.
        Acum plătim pentru legile alea nebune din anii 2017-2019.

  12. Celor care ar fi vrut aceasta „nota” de junk le spun doar atat: nu mor caii cind vor cainii”.. PS. Oare cine a „infiintat” aceste „organizatii” care dau note? Pe ei cine ii „masoara”?

    1. In Siberia nu sunt agenții de rating!Sunt tigri siberieni,care jupoaie pielea oamenilor fără minte!

  13. Și-acum or să sară bolojeniștii et comp și-or să strige cum a reușit viteazul bolo-jean-valjean să scape țara de intrarea în bălării! Băîî, țara asta a fost băgată demult în bălării.. și nu de noi ci de voi, ăștia care vă tot perindați la guvernare de ani de zile, care de care mai „mintos” și mai dedicat să împlinească „sfaturile” venite de-afară! N-avem noi norocul să scăpăm de influența nefastă venită de la madama aia ginecoloaga, că-i pusă acolo cu super-glue, de către cine învârte lumea! Nici noi și nici celelalte popoare europene n-avem scăpare. Cu asta/ ăștia în frunte, Europa o să aibă drumul Titanicului! Amin!

  14. Nu este ‘ ultimul moment’,este politica economica inteligenta a lui Bolojan!A luat masurile economice necesare,acum un an,sa evitam retrogradarea si le-a aplicat, cu toata opozitia Grindeanu+Nicusor

  15. Agentiile de rating sunt politizate(prin bani) in ultimul hal,dar odata ce isi primesc tainul totul e ok

  16. Vaaai,dar nici nu va pot spune ce speriata am fost!Acu sunt speriata ca ramane saraca Dunare fara apa,nu Rin,nu Tamisa,nu Sena,tocmai Dunarea noastra…..vaaai!

  17. Ce ar fi însemnat JUNK în privința ajutoarelor acordate Ucrainei sau a programelor de consolidare militară?

  18. Ce-am fost și ce-am ajuns. Înainte era altă bancă nenorocită-Barrings-care s-a dus în bot după ce un directoraș a jupuit-o de câteva miliarde Dar mintoșii noștri rotofei, împachetați în stofe fițoase , odată confirmați de oameni cu televizoare la cap, au băgat vastu-n bani pe veresie, trăncănind pretențios și împrăștiind firimituri la cetățeni cu mintea scurtă care se trezesc din vrajă doar când le e foame .

  19. Vai de mine! Ce vă faceți? Cum mai nevrozați națiunea? Oameni buni, lăsați televizoarele și ziarele și ieșiți pe stradă, în parcuri, unde poate și își permite fiecare că trece și vara și ne trece și viața bătându-ne capul cu toate prostiile.

  20. O decizie pur politica, nicio legatura cu economia reala ci cu gradul de submisiune la cerintele globaliste.

    1. Datoria pentru o nație este ce e zăbala pentru cal și jugul pentru bou. Apropos, UE întinde pensia spre 67-65 pentru albii „matri” și”patriarhali” ce trebuie să tragă până când cad în cap, ca să aibă diversitatea correct votacă, bani de huzur. Nici pomeneală de roboți și alte SF-uri. „Roboții” vin din Vietnam ș, Cambodgia, Nepal și alte sărăcii dar și sclavi din România și Bulgaria că să scadă salariile la nivelul la care nimeni n-o să mai aibă luxul de a-și pune întrebări. Politică loc ne-a vândut dar fraierul trebuie să învețe asta hard way.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.