(VIDEO) Transportatorii și fermierii – barajul de la Chiajna

Protestatarii încearcă să ajungă la Bucureşti cu maşini agricole şi de transport, fiind opriţi de Poliţie la Chiajna.

Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a declarat, joi seara, legat de protestul transportatorilor şi fermierilor, care au fost opriţi să intre în Bucureşti, că forţele de ordine „nu fac altceva decât să respecte legea”.

„Nu facem altceva decât să aplicăm legea şi eu le mulţumesc celor care o fac, cu promptitudine, cu fermitate, dar şi cu tact, în acelaşi timp. Situaţia, după cum vedeţi, este sub control. Mă bucur că nu s-au făcut forţări iraţionale şi că lucrurile nu au derapat şi aş face şi un apel către toţi care protestează să rămână în litera şi în spiritul legii”, a afirmat Predoiu la Digi24.

Întrebat ce părere are despre prezenţa la protest a liderului AUR, George Simion, Predoiu a răspuns că acesta politizează protestul şi că face chiar deservicii celor care au ieşit să-şi exprime aceste solicitări.

„Eu sunt convins că, inclusiv cum au acţionat astăzi forţele de ordine, s-a transmis în sine un mesaj, că în acest fel nu se poate continua, nu se poate forţa, pentru că orice forţare nu are nicio şansă de a prevala şi nu ar fi normal să fie aşa şi fac un apel la raţiune şi la calm. Există căi legale, există proceduri, există autorizaţii care pot fi emise, mijloace democratice, organizate prin lege, prin instituţii”, a mai spus Predoiu.

George Simion a transmis joi seara imagini de la Chiajna unde se află fermierii şi transportatorii care vor să protesteze în Bucureşti, acuzând că forţele de ordine au comis un abuz prin blocarea protestatarilor.

„Sunt deputat al României, de ce îi blocaţi? Aşa aţi primit ordine de la Ciolacu şi de la Predoiu, de la ministrul vostru de Interne? Să vă fie ruşine. E dreptul lor de a protesta, s-au mai organizat proteste cu transportatori, s-au mai organizat proteste cu tractoare. O să fim şi în Piaţa Victoriei, în momentul ăsta s-a comis un abuz, oamenii sunt blocaţi şi nu sunt lăsaţi să protesteze. Sunt aici să mă asigur că Jandarmeria îi lasă să treacă şi nu îi legitimează pe cei din Piaţa Victoriei. O să mă asigur că o să-i lăsaţi cu autovehiculele cu care au venit”, a afirmat Simion.

Și senatoarea Diana Șoșoacă a ajuns la Chiajna.

De asemenea, prefectul Capitalei, Rareş Hopincă, a discutat, joi seară, cu fermierii protestatari din ţară, ajunşi la Chiajna, pe care i-a îndemnat să alcătuiască o delegaţie pentru a dezbate soluţii la problemele lor.

„Îmi pare rău să văd că protestele (…) sunt deturnate politic, pentru că nu cred că este momentul ca anumite nemulţumiri şi anumite revendicări să fie instrumentate politic de un partid extremist”, a spus Rareş Hopincă la Digi 24.

Întrebat ce părere are referitor la faptul că George Simion a spus că sunt prea multe forţe de ordine, prefectul Hopincă a afirmat că acestea îşi fac datoria, pentru că trebuie să menţină un climat de ordine publică în Capitală.

Rareş Hopincă a menţionat că dreptul de a protesta este reglementat de Constituţie şi apărat de statul român, dar toată lumea trebuie să respecte legea şi a punctat că este nevoie de obţinerea unei autorizaţii, sens în care trebuie depusă o cerere la Primăria Capitalei.

„Dacă nu se suprapune cu alte proteste sau alte evenimente, va fi acordată (autorizaţia – n.r.), pentru că respectăm drepturile oricărei persoane din această ţară să protesteze, dar trebuie să ne asigurăm în acelaşi timp că locuitorii municipiului Bucureşti sunt în siguranţă şi că inclusiv persoanele care protestează sunt în siguranţă”, a adăugat prefectul Capitalei.

Reprezentanţii Cancelariei prim-ministrului au avut, joi, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanţi ai transportatorilor din toate zonele României, prilej cu care s-a convenit ca ministerele şi instituţiile cu atribuţii în domeniu să fie informate despre problemele ridicate.

„Dialogul dintre cele două părţi a vizat analizarea problemelor cu care se confruntă sectorul transportatorilor şi a soluţiilor de rezolvare la situaţiile punctuale ridicate în cadrul întâlnirii. În urma consultărilor, s-a convenit că ministerele şi instituţiile cu atribuţii în rezolvarea aspectelor semnalate vor fi informate de către Cancelaria Prim-ministrului despre problemele ridicate, în vederea găsirii celor mai potrivite soluţii”, se arată într-un comunicat de presă al Guvernului.

Astfel, s-a agreat ca cel mai târziu până la sfârşitul săptămânii viitoare să fie stabilită o întâlnire de lucru între reprezentanţii transportatorilor care au participat la consultările de la Guvern şi cei ai Autorităţii de Supraveghere Financiară pentru a discuta aspectele semnalate în legătură cu asigurarea de răspundere civilă auto (RCA) şi a găsi soluţii aplicabile la problematicile semnalate de transportatori.

La întâlnire au participat din partea Guvernului Florin Spătaru, Ovidiu Gheorghe şi Daniel Botănoiu, consilieri de stat în cadrul Cancelariei Prim-ministrului, iar din partea transportatorilor reprezentanţi desemnaţi din toate zonele ţării.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Author

40 de Comentarii

  1. Cine știe ce japite au ajuns la consultări! Doar iz politic mincinos care tărăgănează cerințele acestor categorii.

  2. TOATE camioanele si tractoarele sa intre in Bucuresti si sa ajunga in Piata Victoriei.
    Piata este si a acestor oameni care trudesc, NU NUMAI A HASTAGISTILOR DEMENTI PLATITI DE SOROS.
    Romanii din Capitala si din TOATA Tara sa vina alaturi de agricultori si transportatori.
    Ciolacu, daca nu-im iybeste pe romani, sa plece deindata la Buzau sau sa dispara la Muntele Atos.
    Succes protestatarilor si sa nu uite ca la ei e puterea !

  3. seriosi, pe 10 August bucurestenii stateau la balcoane. Poate in curand, vor muri de foame.
    Unii primeau bastoane si ereau gazati si mistocarii priveau la televizor cum biata jandarmerita alerga si injura cu coloana vertebrala rupta…

  4. E clar că le- a ajuns cuțitul la os iar guvernul Ciordacu- sluga occidentului le- a pus capac .Succes deplin protestului! Din păcate românii dorm și așteaptă de la altii sa se sacrifice pentru ei…Hastagistii lui peste prăjit de la USR s- au dat cu puterea .

  5. Huuo handicapaților și învățați limba romana! Unde-i cratima/liniuța? O sa va dea guvernul când o să mergeți la școală! Huuo jigodiilor care dați spaga la funcționarii APIA!

  6. Să blocheZe vămile cu Urcaca !
    ReZultat garantat !
    măRog…😜
    [°°°RăuBorKaK-UrKaK Buimak-RăuBorKaK°°°]

  7. Cand s-a scumpit benzina si motorina la 10 lei/litru a-ti alergat la statiile cu benzina cu butoaie si canistre si nu am vazut nici un sofer sa protesteze. E cusut cu ata alba protestul asta.

  8. crescut asigurarile cu 300% in 4 ani.
    Asa are guvernul grije de economia romaneasca!
    Si pentru asta dau salarii de 17 000E!
    Din bsnii nostrii si din imprumuturi externe la dobanzi de camatari!

  9. Giorgel Simionel a fost huiduit si dat afara de la protestul agricultorilor si al transportatorilor. Asta insemna ca este deja la jumatatea topoganului, nu rezista pana in luna Iunie. Obraznicul a sfidat cerinta Ambasadei Izdrael si a Departamentului de Stat al SUA. Un gitan si un evreu (Ilan) ca paravan la un partid de pseudo-legionari. Mijto !

  10. Camioanele cu număr de Ucraina au plătită taxa de drum, au asigurare valabilă în România? Circulă câte 3-4 unul după altul, fără să lase spațiu de depășire și pe 2 benzi, pericol public. Nu-i oprește nimeni. Cât să mai suportăm bătaia asta de joc?

  11. E tot mai clar că „dreptul” la portofel digital trebuiește implementat cat mai rapid, chiar prin constrângere, tuturor locuitorilor țării!
    Daca sunt și teroriști printre protestanți, care pun in pericol ordinea publică? Așa, tac-pac, se blocau conturile soferilor, ca în Canada, și gata protestul! Peste câțiva ani, când mașinile vor mai ” evolua”, vor fi blocate direct din satelit!

  12. Au ingenuncheat Romania cu tot sprijinul pentru Ucraina si toate facilitatile. Un fanatism utopic. Doar la comanda stapanilor.
    Pe agricultorii romani i-au distrus. Au distrus drumurile. Banii aia de la UE pentru refacerea soselelor nu ajung.
    De corporatii nu se ating cu o mangaiere pentru ca vin baietii cu stelute din ambasade si ii ingenuncheaza pe sclavii din structurile romanesti! Bravo ba patrihotilor!

  13. Cade guvernul sau CADE REGIMUL ?
    BAIETI, REGIMUL TREBUIE SA CADA……

  14. Sa poate macar un singur protest unde sa nu vina romulanul acoperit George Simion si sa deturneze protestul? Imi doresc sa escaladeze protestul asta si sa fie scosi absolut toti din absolut toate partidele in suturi afara! Dulapul ce face,pe unde schiaza?

  15. tocmai si-a luat o tura de huiduieli Georgica și ilustra grăsană Soșoacă. Cum sa capitalizeze, daca acești extremisti nu sunt in stare sa lege doua cuvinte ?Acești doi beliți caută orice prilej de scandal.Poate,poate…

  16. mai ce-i mai freaca grija de simion pe USR-locii de pe aici! bagati bine la cap: cu simion sau fara, AUR va castiga alegerile anul asta si va fi pentru prima data cand un vom avea un alt partid majoritar dupa 34 de ani cu toate fraudele obisnuite pentru protestatari bravo lor, in viata daca nu stii sa lupti pentru drepturile tale ramai sclav! la RCA au eliminat societatile care tineau preturile jos pe motiv ca ca nu platesc si au dublat pretul asigurarii. in realitate TOATE societatile nu platesc si dau tepe

  17. AU TRAS ALARMA PENTRU TREZIRE CAMIONAGII SI FERMIERII SI BAȘINOSII CARE STAU IN FATA TELEVIZOARELOR BAGA FITILE CA NU SE POATE, CA SE CONFISCA REVOLUTIA, CA E FACATURA!
    DESIGUR KKATUL CU NUMIREA LUI IOHANNIS IN KURUL STANII E MAI IMPORTANT PENTRU VACCINISTII DE PE TELEVIZOARE!!! SLUGI PROASTE SI LENESE, DEONTOLOGII KURULUI, DE LA VACCIN VI S-A USCAT CREIERAȘUL SI NU PUTETI FI DECAT SLUGI IDIOATE? Radu Tudor a șters cu limba tot ce a gasit intre fesele politicienilor! Biata hartie igienica!

  18. Guveenul P$DNL nu apara interese romanesti. Ciuca si Ciolacu sunt nevotati, au fost pusi de americani.

  19. Sustin protestul, in general e bine sa facem ce fac si polonezii, adica sa protestam pentru drepturile noastre!
    Autoritatile sa-i lase sa protesteze pasnic!

  20. Nu știm dacă Simion-,,legionarul” știe ca în Chile , în anii ‘70 transportatorii au dat jos guvernul comunist al lui Aliende sprijinit de Moscova și Cuba. Bineînțeles AUR au vrut să profite de greva transportatorilor ( dar românii îi cunosc ) luând partea camionagiilor, care chiar au dreptate în protestul lor. Ar fi o mare rușine pentru poporul român ca AUR , partid rusesc , să ducă în eroare poporul român și să ia procentele mari care reies din sondajele acum ,,aranjate”. Românii știu ca AUR joaca rolul PRM , plasând PSD intr- o stânga ce se vrea europeană . Ne pare rău de PNL ca nu mai are nimic din strălucirea acestei formațiuni din vremea ,,Mazar Pasa”, . Citiți istoria frați români. Aflăm ca ,,Academia II “ , ilegală , populată de Năstase, Abramburica și parlamentari pensionari,se întâlnesc nu știm de ce cu tovarășii chinezi.

  21. „AUR va castiga alegerile anul asta”

    N-am auzit ca un partid cotat cu 9,6 %, sa castige alegerile fara sa aiba un presedinte ? De ce nu ne spui cine conduce partidul pseudo-legionar, generalul ala de armata ramolit ? Sau portarul acela de la un club de la Roma care sfideaza codul penal la TV ? Sau poate retardatul (Intarziatul) acela misogin NEvotat de catre toate femeile, peste 50% dintre votanti ?

  22. Ei, ce vreti acum??
    Luati democratie! Hai, si pe nemestecate!!
    Democratia costa si trebuie sa platiti taxe si impozite mari!
    Nu va convine, inapoi in comunism!
    Hai, bagati la taxe sa mai zboare presedintele vostru cu avione private!
    PS: voi vedeti cum presa tace pe aceasta tema?

  23. Protestul cu Șoșoacă & Simion in frunte e avortat ab inițio. Doi clovni, care încearcă să deturneze o acțiune spontană și să o perverteasca. Râsu’ plânsu’!

  24. Nu inteleg expresia ca protestele sunt deturnate politic. Politicienii de la putere sunt vinovati pentru disperarea fermierilor si transportatorilor, politicienii dau legi strambe impotriva intereselor populatiei, deci este o lupta impotriva actiunilor de tradare a intereselor nationale savarsita de politicieni. Orice proteste sunt in esenta politice pentru ca lupta este cu politicienii. Daca se pot gasi politicieni integri si patrioti capabili sa rezolve problemele cetatenilor, ar fi un castig pentru toti cetatenii acestei tari, mai putin pentru hotii din politica, cei care se folosesc de politica pentru a se imbogatii din furturi din buget si din avutia statului.

  25. În Berlin se poate pătrunde pentru demonstrații, dar nu și la București. Guvernu’ (lu’ pește afumat) și-a așezat (H)Opinca-n drum.
    Pentru anu’ ăsta (al limbii de lemn pre-electorale) dacă „Ciolac nu e nimic nu e”. Trăiască ”partidili securiștilor liberi , mici și făr’ de frontiere (Schengen)” ! Avem de unde alege frațior, s-au umplut ”ecranili” de securiștii care (in maxinm patru lui) îsi vor rupe ”cămașa de pă ei pentru binili boborului”. In rest să ne ferească Dumnezeu de prostia lor.

  26. @Titel, Hotihotilor, Fiti și alții asemenea: 1. Puneți, dracu, mâna pe carte, înainte de a clănțăni pe forum, aveți mari probleme cu limba română, o stâlciți de o doare! 2. Mulți dintre stimabilii ăștia văd că aparțin generației care crede că „Milka face ciocolată”! Băiețași și fetițe răsfățate, digitalizarea este o himeră, voi sunteți primii șomeri generați de AI; revin: mâncarea, încă, nu se face pe calculator, niște oameni chiar trudesc din greu, lucru imposibil de conceptualizat pentru niște gleznuțe goale, fătălăi cu genul în ceață! 3. Chiar nu vedem că am ajuns să trăim într-un stat sclavagist? Niște sclavi (privatul), muncește pe rupte ca să țină o structură birocratică (statul) plină de privilegii nemeritate. Toate funcțiile publice sunt ocupate de incompetenți, cu toate acestea, nimeni nu protestează! Incompetenții sunt plătiți regește pentru stupizeniile lor; cu toste acestea, nimeni nu protestează! Cretinii și trădătorii au distrus România, și cu toate acestea, nimeni nu protestează! Iar când niște amărâți, cu cuțitul la os chiar protestează, cretineii-i înjură pe forum! Popor ingrat – ca să parafrazez – îți meriți soarta cu prisosință! P.S. în categoria ” proștii nației” intră toți cei care au votat cu Iohannis pentru al doilea mandat!

  27. Ați văzut că fermierii germani au ieșit în stradă,hop și voi. Numai că la nemți nu se fura fondurile europene cum furați voi fondurile APIA! Stați să vedeți ce o să faceți când u.e. nu va mai da fonduri pentru subvenție agricola, atunci o să cereți șpaga înapoi data la lucrătorii APIA!

  28. prefectul si miliția încalcă legea, pentru proteste spontane nu este nevoie de autorizație. I-au omorât pe agricultorii romani si i-au ocrotit pe cei ucrainieni in spatele cărora se afla americanii care au colonizat pământurile fertile din Ucraina cu soiuri modificate genetic

  29. Au ieșit la comentate slujile ONG-urilor corporatiști trotinetari,pai Sosoacă și Aur au făcut mizeriea aia de PNRR ,au mărit taxele și impozitele,acel act de trădare națională,sau descultul usr in sandale Ghinea,,

  30. Guwernantii ticalosi si tradatori de tara sunt muma pentru straini si ciuma pentru romani.se pare ca pentru multi romani iobagi asta nu e motiv de protest si indignare.

  31. ce trebuie sa se intimple , se va intimpla…oriciti jandarmi va angaja predoiu… muschii fara creier… vai avem o legislatie… si in 89 exista legislatie… sarmanul ratat… jandarmeria apara hotia!

    „Eu sunt convins că, inclusiv cum au acţionat astăzi forţele de ordine, s-a transmis în sine un mesaj…”

    un singur lucru este evident: le este frica de proteste ca dracului de tamaie.

  32. @Vlad Tepes…. „Cum sa capitalizeze, daca acești extremisti nu sunt in stare sa lege doua cuvinte”…La cine te referi ? La Ciuca si Ciolacu ??!?? Pai sub PSD/PNL, Romania a ajuns cea mai saraca tara din UE.

  33. Asa e legea – strigau trompetele lui Basescu ! Acum nu vorbesti neintrebat ca te si bat jandarmii. Unde erau toti cand s-au dat legile aberante cu proteste autorizate…..de cine ???? Statul e politienesc si s-a acoperit de legi iar lumea e intr-o plasa din care nu mai are iesire, trebuie doar sa plateasca fara sa cracneasca pentru Statul Feudal !

  34. Eu am muncit de mi-a ieșit ochii din cap cu banii în buzunar 1,5 ha de vie și alții muncesc 100 ha de arabil fara utilaje proprii? Cum reușesc? Zgârie pământul și încasează subvenții APIA la greu! Huuo hoților fiindcă oricum mâncăm din import la preturi astronomice!

  35. Obediența oarbă față de UE și SUA și interesele Blackrock, Vanguard, Blackstone în fața intereselor fermierilor și transportatorilor români.

    Drept raspuns guvernantii maresc taxele.

  36. @ Pora 22:40
    Pe Salvador Allende l-au dat jos Băieții de la Langley, buey GENIALITATE. Că pierdeau cuprul din Chile intr-o epoca în care era esențial în telefonie.
    Armata a bombardat Palatul Prezidențial și l-a asasinat pe Allende, care fusese ales cât se poate de democratic.
    Teroarea dezlănțuită de militarii conduși de Pinochet a scârbit toată Lumea Civilizată, buey.
    Du-te în Chile și spune-le p.r.o.s.t.i.i.l.e pe care la debitezi.
    măRog…🤮
    [°°°RăuBorKAK-UrKaK BuimaK-RăuBorKaK°°°]

  37. inspirati de atentatele teroriste islamice cu parcul auto, (editat)din AUR au crezut ca le tine figura,sa treaca (editat) Simion,de incercarea cu ‘mort de beat’; nu aveau cereri ‘árzatoare’dar acesi legionari de scoala noua ,tot au facut circul

  38. nu au autorizatie!
    Pai Ceausescu le-a dat autorizatie in decembrie 89?
    Poate mai explodeaza mamaliga o data, sa vezi mii de elicoptere peste granite!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.