Vicepreşedintele CSM, Daniel Horodniceanu, a fost filmat amenințând echipajul de poliție care l-a oprit în trafic pentru că a depăşit fără să semnalizeze corespunzător şi pentru că avea viteză peste limita legală.
Fostul procuror-şef al DIICOT i-a întrebat pe polițişti dacă ştiu cu cine au de-a face şi a amențat că va lua legătura cu şeful Poliţiei judeţului Iaşi.
„Sunt procuror şef Daniel Horodniceanu, de la Crimă Organizată. Nu mă cunoaşteţi?”, a spus procurorul,
„Nu vă cunosc”, a venit replica agentului de poliţie.
„Dar de ce nu mă cunoaşteţi oare? Dar de unde sunteţi dumneavoastră, de la Vaslui sau de la Iaşi?”, a întrebat Daniel Horodniceanu, moment în care unul dintre agenţii de poliţie îşi declină identitatea şi menţionează totodată că este de la Secţia 1 Poliţie Rurală.
În aceeaşi filmare este surprins momentul în care vicepreşedintelui CSM îi sunt solicitate actele de identitate, permisul de conducere, certificatul de înmatriculare al maşinii şi poliţa de asigurare.
„Eu am să vă dau legitimaţia mea de procuror şi am să vă mai întreb o dată de ce m-aţi oprit?”, întreabă Horodniceanu.
Agentul de poliţie îi răspunde acestuia că fusese oprit pentru că nu a păstrat distanţa regulamentară în trafic şi că făcuse o depăşire fără a semnaliza corespunzător şi pentru că rula cu o viteza mai mare decât prevederile legale. Poliţistul i-a spus şi că nu îl amendează, ci doar i-a solicitat actele pentru că a dorit să îi atragă atenţia la greşelile din trafic.
„Vă rog să îmi mai spuneţi o dată cum vă numiţi”, a spus Horodniceanu, în timp ce îi înmâna o parte dintre documentele solicitate.
„Sunteţi scrupuloşi la datorie. (…) Vă faceţi treaba pe strada principală dintr-un sat? (…) Am să vorbesc cu şeful IPJ, domnul Gîtlan”, a mai spus Daniel Horodniceanu în timpul discuţiei cu unul dintre poliţişti.
Ulterior, Horodniceanu le-a comunicat poliţiştilor că este procuror de 25 de ani şi le-a spus şi că în anul 2016 a vorbit cu fostul ministru Gabriel Oprea pentru majorarea salariilor poliţiştilor cu 15 la sută.
După apariţia filmării în spaţiul public, Daniel Horodniceanu a transmis că nu a încălcat nicio normă rutieră şi că întreaga situaţie ar fi fost pusă la punct de cei doi poliţişti care îl cunoşteau.
„Am remarcat că în cursul zilei de astăzi a apărut în presă o înregistrare cu oprirea mea în trafic de un echipaj de poliţie pentru o presupusă contravenţie rutieră. La prima vedere, pentru un personaj neutru, avem de a face cu un poliţist la datorie, care rezistă presiunilor încercate de un procuror, oprit în trafic în mod corect. În realitate, lucrurile stau în alt mod: am fost oprit în trafic la ora 1.30, noaptea, de un echipaj al poliţiei rurale, fără a încălca vreo normă rutieră. Am asistat la o scenetă bine pusă la punct de doi poliţişti care mă cunoşteau. Astăzi am aflat că această scenetă a fost şi filmată, probabil cu un dispozitiv de înregistrare ascuns, şi nu cu body-cam. Imaginile sunt, însă prelucrate, filmul având şi alte pasaje, tăiate, însă. Aş accentua ideea că filmarea, scoasă din context, ilustrează un personaj reprobabil care abuzează de putere în faţa unui poliţist la datorie. Comportamentul meu intrigat poate avea un sens – deşi e greu să priveşti ca acceptabil orice exces de putere – doar în contextul mai larg în care conduceam regulamentar şi poliţiştii m-au oprit în condiţiile descrise, precum şi de faptul că nu este prima dată când se întâmpla asta”, transmite Daniel Horodniceanu, într-o declaraţie de presă.
Acesta spune că a avut astfel de reacţii întrucât cei doi poliţişti s-ar fi prefăcut că nu ştiu cine este interlocutorul lor.
„Faptul ca pretindeau că nu ne cunoaştem a fost de natură să mă provoace, odată în plus, şi să reacţionez astfel. Realizez că m-am aflat într-o situaţie provocată, dar ce este regretabil, şi îmi reproşez acest lucru, este că nu am rezistat provocării şi, pe acest fond emoţional, probabil şi combinat cu unele probleme personale, am reacţionat în acest mod, care nu mă caracterizează. Dacă s-ar trece dincolo de reacţia mea, pe care, fie ea şi provocată, o regret sincer, subiectul conţine şi tema mai largă a faptului că poliţiştii pot opri fără niciun motiv şoferii în trafic pretinzând încălcari ale legii, a căror falsitate este imposibil de probat pentru şofer”, transmite Daniel Horodniceanu.




Cine il demite ? Chiar nu mai exista reguli democratice , se pare ca nu , securistii conduc si in stilul lor caracteristic plin de aroganta cred ca sunt deasupra tuturor cetatenilor. Poporul doarme linistit iar grobienii de la „conducere” isi fac mendrele.
Intr-o tara democratica unul ca asta isi dadea demisia sau era demis in secunda doi, din pacate Romania este condusa de securisti , nu au plecat niciodata de la conducere. Sunt peste tot in societatea civila.Va urez somn usor si vise placute romani!
Domnul Vicepresedinte se pare ca nu cunoaste regulile de curculatie si nu face diferenta dintre contraventie si infractiune. Toate acestea se afla in codul rutier https://www.i-drpciv.ro/, mai ales modificarile din ultima perioada.
@ SALVAMAR- dacă ar fi avut bun simt, dacă si-ar fi recunoscut infracțiunea, dacă nu s-ar fi considerat deasupra legii, dacă nu ar fi făcut trimitere la functile sale, daca s-ar fi considerat un cetățean supus legilor și ar fi reacționat ca atare, cazul era închis. Găină dacă nu cotcodoceste este convinsa ca stăpânul nu va ști ca s-a ouat. Asa și Homoroidul Homorodniceanu. În fond fiecare pasare pe pasarica ei moare.
PS. Și chiar dacă ar fi fost o acțiune sub acoperire, nu vad de de ar trebui sa ne impacientați de situația unui care s-a nascut, a crescut și a fost format ca să devina sluga altora și nici inte-un caz sluga credincioasa a Românie.
Justiția lui Johannis, care pensionează și-i numește pe procurori la apelul bocancilor,în funcție de propriile lui interese, este noua delicatesa a mafiei și corupției politice, care ne parazitează statul și il aduce in incapacitate de plată prin contribuția decisivă a Tutankamonului, unicul și nemuritorul Isărescu.Cand un reprezentant de vază ,apărător al corupției politice la cel mai înalt nivel,maestrul aranjamentelor și mușamalizărilor la cel mai înalt nivel politic de conducere al statului, încalcă legea in mod flagrant fara dubii,i se iartă faptele penale,chipurile că sfidarea,refuzul de a se legitima,amenințarea polițistului, nu ar reprezenta pericol social,și se va lua doar o simplă sancțiune ,mustrare sau o sancțiune pecuniară,bagandu-se sub preșul bucătarului Predoiu faptele penale.De fapt,devine și mai usor santajabil de mafia politica devenind și nu de azi o rutina ,o cutuma politica, luată de mai toate guvernările post decembriste.Cand un lucrător al MAI aflat în slujba cetățeanului săvârșește o abatere de la lege mai mult sau mai puțin păguboasă pentru imaginea MAI,cum ar fi polițistul pozat cu ? in dos sau a pus ,,botul” la o spaguta de 100-200 de lei,de foame ,imediat este destituit din funcție,pus la dispoziție,judecat și dat afară în urma hotararii luate în cadrul consiliul de judecată(consiliul de onoare),judecat și condamnat de justiția lui Iohannis, și fără drept la pensie de serviciu,iată dreptatea făcută,așa este judecat astăzi lucrătorul MAI ,de doua ori pentru aceiași fapta,curata democrație a la Sibiu,cum nu se întâmpla nici măcar în timpul dictaturii ceaușiste.
& Probabil că și o speță despre ,,perimarea” ,,cumpărării de influență”, în politică , ?
@SALVAMAR: Si daca acest cap de porc se conforma solicitarilor politistilor, despre ce ambuscada mai putea fi vorba?
….Decu reiau. Nu am nici o simpatie pentru procurorii crescuti sub „mantaua” Monicai Macovei, dar vreau sa va atrag atemtia la cateva amanunte care ne demonstreaza ca Horodniceanu a fost „lucrat”….De cine? De ce? habar nu am.
Argumente –
-Toate masinile politiei au in dotare camere de luat vederi tocmai pentru a inregistra relatia cetatean-politist.
– Doi politisti rurali sunt pe sosea si il opresc pe Horodniceanu si il acuza fara nici o dovada ca a semnalizat gresit sau ca a depasit viteza. Ce parere aveti daca va face si dumneavoastra un politist rural asa ceva?
– cei doi politisti au asupra lor aparatura de inregistrare ascunse si inca nu ori de care ci chiar profesionista, de parca ar fi ofiteri SRI. De ce si de unde? Inregistrarea unei conversatii fara a anunta persoana inregistrata fara mandat este ilegala. Daca inregistrarea se face cu camera din dotarea masinii de politie era altceva, iar inregistrarea nu putea fi editata ca e caz de puscarie.
Spuneti-mi cate sanse sunt ca aceasta poveste sa nu fie dupa un scenariu prestabilit?…
Daca eram jurnalist ma interesam daca poveste acu furtul de vaci sau orice pe care cica le investigau cei doi politisti, care cica i-ar fi scos in strada este reala….
Deci de azi inainte feriti-va de politia rurala care va poate acuza de orice fara dovezi…
Punctul meu de vedere – se stia numarul masinii, marca, culoarea, traseul spre Bucuresti si Horodniceanu a fost asteptat de cei doi politisti „rurali”.
Probabil ca erau pregatite cel putin trei ambuscade si una a reusit!!!
De fapt i s-a pregatit lui Horodniceanu un scenariu folosit de procurori in nenumarate cazuri pentru a infunda oameni in puscarie!!!
@Salvamar pentru procurori? Mie mi-a plăcut replica aia a lui Horodniceanu.” Am condus structura de crimă organizată” . Uneori recunosc ce fac.
& ,,Trece-Un Car Cu Boi – Gica Petrescu” , ?
@NU PUNETI BOTUl ,defapt este despre ambasada SUA si ambasada SRI;vorba aia: ‘care pe care’
& „Tabloul”, este mai larg incluzând un repertoriu mai vast, printre care, ,,Carul Tras de Boi – Dan Helciug”, „A Coté De-un Car cu Boi – Daniel Iancu”, alte ”spețe”, ?
Despre Hodorogitu și Monica Macovei numai cuvinte de lauda veți auzi din partea distinsei Gusa cu Guset. Credeți că Bolnava de Sciatica va avea de suferit dupa accidentul produs mediu brut pe cap de vaca nefurajata? Eu, cred ca va fi decorata pentru reflexe deosebite pe șoselele patriei. Cat îl privește pe acest ipochimen, statul paralel e in culmea fericirii. A fost și este un membru de nădejde al sau. Firește ca și el va fi un pensionar special doar debordează de inteligenta, bun simt și cultura. Slava scursurile acestei tari. Așteptăm ca polițiștii sa fie detașați în interes de serviciu intr-o zona rurala cu drumuri neasfaltate, asa ca să se învețe minte ca alta data sa-și cunoască lungul nasului.
Justiția nu nu mai ca e oarba, dar e și muta, surda și oligofrena. Ca atare are nevoie de un însoțitor, firește de peste ocean, ca să o ajute sa supraviețuiască. Despre tratamentul medicamentos aplicat nu am cadrea ca să ma pronunt, deși unii spun ca sunt folosite medicamente contra SIDA, CANCER și Râie Generalizata.
& Din repertoriul ,,La Familia”, de la ,,Foame de bani” și altele, ?
Doamne! Cum arata. Pentru anumite persoane din clasa politica romaneasca conteaza (cacafonie) numai ce „bagi la ramazan”? O roaba cu rahat?