Vieți salvate la limita posibilului

Cântărește aproximativ 1,3 kilograme și este alcătuit în proporție de 60% din grăsime. Poate genera 10-25 de wați și poate aprinde un bec. Este vorba despre creierul uman, acel organ care nu are receptori de durere, care consumă doar 20% din oxigenul din organism, dar care mai are încă multe secrete de dezvăluit.

Sunt 30.000 de specialiști în chirurgia creierului în întreaga lume. Un oraș cât Târgoviște. Asta face din chirurgia creierului o specia­litate foarte restrânsă. Unul dintre acești specialiști este profesorul Alexandru Vlad Ciurea, actualul șef al Departamentului Neurochirurgie și director științific al Spitalului Clinic Sanador. De asemenea, este cel care a înființat Departamentul de cercetare în neuroștiințe al Spitalului Clinic „Bagdasar-Arseni“, unde a coordonat aproape 20 de proiecte de cercetare naționale și internaționale.

Bunicii i-au insuflat dragostea pentru medicină

A scormonit printre circumvoluțiunile a zeci de mii de creiere, atingând substanța cenușie și salvând vieți dincolo de limita posibilului. Și o face mereu și mereu cu acea curiozitate a exploratorului care știe că va descoperi de fiecare dată ceva nou, o altă provocare. „În creier se află centrul de comandă, pentru că prima celulă care s-a format în organism este celula nervoasă, după care urmează cea cardiacă și acestea dau naștere acestui miracol – viața. Sistemul nervos este cel care conduce întreaga noastră existență: ceea ce vorbim, gândim, iubim, ne certăm sau, din contră, reușim să ne comportăm ca persoane umane civilizate“, povestea profesorul Ciurea.

S-a născut la Vaslui, în timpul războiului. A copilărit și a făcut liceul la Brașov, iar bunicii săi, medici amândoi, sunt cei care i-au insuflat dragostea pentru profesie. A intrat primul la Facultatea de Medicină din Cluj și a terminat pe locul 5 la București. „Am prins o constelație de profesori cu totul deosebiți, dedicați meseriei, pacientului, științei și care imprimau școlii de medicină din România o anumită ținută, o anumită calitate, o anumită pregătire. Decenii de-a rândul școala românească de medicină a fost recunoscută și apreciată în Europa, precum și în afara ei“, povestește medicul atunci când își amintește de prof. dr. Setlacek, prof. dr. Juvara, prof. dr. Gavriliu, prof. dr. Dan Alexandrescu, prof. dr. Sârbu, prof. dr. Bruckner, prof. dr. Spârchez sau prof. dr. C.C. Dimitriu.

„Există și noțiunea de talent, dar în afară de aceasta, este vorba despre munca de acumulare, picătură cu picătură, pentru a ajunge la nivelul de pregătire medicală și intelectuală a doctorului. Foarte mulți se pierd pe parcurs, din diverse motive. Fie că nu rezistă la ritm, sunt probleme de familie, de sănătate, cu părinții… Orice fel de pierdere a contactului cu meseria, orice fel de stricare a disciplinei în neurochirurgie te grevează imediat și nu mai poți să ții pasul cu ceilalți colegi sau cu cerințele acestei discipline. Nouă pe vremea aceea ni se cerea foarte mult. Din nefericire, și eu cer foarte mult de la colaboratori.“ Alexandru Vlad Ciurea

A fost șocat de gravitatea leziunilor

Și-a dorit să facă chirurgie, regina artelor chirurgicale, așa că nimic nu a fost la întâmplare. „După terminarea facultății, am parcurs stagiul de chirurgie generală, de obstetrică-ginecologie, de medicină internă, pediatrie, care erau obligatorii. Eram conduși în linie dreaptă de către profesorii universitari care erau șefi de clinică. (…) Când a venit locul la repartiție, aveam de ales între ginecologie sau neurochirurgie. Nici acum nu pot spune de ce am ales neurochirurgia, dar m-a mai îndemnat și prof. dr. M. Olteanu, marele specialist în oftalmologie, care mi-a zis să fac o disciplină chirurgicală mai deosebită. Primul șoc pe care l-am avut avut a fost reprezentat de duritatea și gravitatea leziunilor, atât ale creierului, cât și ale măduvei spinării.“

Clădire ridicată de la zero

În anii 1970, neurochirurgia de la Spitalul „Gheorghe Marinescu“ era înghesuită într-un singur pavilion, unde se primeau toate cazurile din toată țara, de cele mai multe ori. În urma unei vizite a lui Nicolae Ceaușescu și a eforturilor depuse de prof. C. Arseni, s-a alocat un buget important și s-a construit clinica de neurochirurgie, care astăzi se cheamă Spitalul „Bagdasar-Arseni“. Un spital-mamut cu un număr de 550 de paturi, care rezolva toate problemele sistemului nervos. După prof. C. Arseni a urmat prof. A. Constantinovici, care a înțeles că spitalul trebuie să se dezvolte și cu alte discipline clinice. Și așa a apărut Centrul de Excelență, printr-un proiect pe care profesorul Ciurea, pe atunci directorul Spitalului de Urgență „Bagdasar-Arseni“, l-a prezentat ministrului Sănătății, Hajdu Gabor, în anul 2000. „Nu a fost o improvizație. A fost o clădire ridicată de la zero, la parametri europeni. În 2003 a fost dotată cu cele mai moderne aparaturi din lume. De exemplu, aparatul Gama Knife pe care l-am adus se afla în primele zece din Europa la acea vreme.“

De ce nu a plecat din România

Nu a rămas în străinătate pentru că a fost convins că poate face ceva pentru țara sa. În plus, nu a avut intenția de a părăsi țara niciun moment. A imprimat și copiilor săi ideea de a nu pleca din România, dar „dacă îți găsești un job potrivit – mă refer la meseria mea – și îți găsești un loc potrivit, nimeni nu te poate opri să mergi acolo. Dorința mea personală este ca acești tineri, peste care nu poți suprapune situația pe care am avut-o noi, dacă găsesc condiții de lucru civilizate, să plece, dar să se întoarcă, evident pe alt plan spiritual și financiar, pentru că sunt convins că această țară nu poate să meargă din rău în mai rău în domeniul sănătății. (…) Ce s-ar întâmpla dacă toți profesorii universitari care au experiență în toate domeniile mâine ar pleca în străinătate? S-ar produce un gol imens. Tineretul nu poți să-l oprești. Poți doar să-l sfătuiești să învețe, să-și obțină un suport în străinătate și să se întoarcă cu cunoștințele acumulate“.

A avut o ofertă de a pleca să profeseze în Iordania și una să conducă Secția de Neurochirurgie a Spitalului Sanador. A ales a doua variantă, fără a sta prea mult pe gânduri. „M-am mutat la Sanador pentru că mi-am dorit mereu condiţii optime de securitate şi sterilitate pentru pacient şi pentru mine. Am vrut să am la dispoziţie toate elementele necesare unei operaţii, să nu trimit bolnavii să cumpere medicamente de la farmacie şi să-mi pot continua activitatea de cercetare. Am vrut să pot realiza maximum în faţa unui caz dificil. Când am simţit că nu am mai avut toate aceste deziderate, am decis să plec într-un loc unde să le pot găsi. A culminat când mi-au desfiinţat cabinetul de protocol de la «Bagdasar», fără să mă anunţe. Era o necesitate, nu un moft. O serie de personalităţi au fost internate acolo. Am constatat că nu se poate ajunge la o colaborare şi, după ce am aşteptat, fără succes, vreme de două săptămâni, să fiu primit în audienţă la conducere, am decis să plec”, mărturisea prof. dr. A.V. Ciurea. Pentru echipa de la Sanador, profesorul Ciurea a reprezentat un mare câștig.

Despre Andreea Tudorica Articolele 196
Author