Vîlceanu a pus ochii pe contribuția la sănătate: „Este incorect…”

Eliminarea excepţiilor la taxarea muncii, cum sunt scutirile acordate angajaţilor din IT şi construcţii, trebuie discutată la pachet cu o diminuare treptată a poverii fiscale pe muncă, a declarat ministrul demis al Finanţelor, Dan Vîlceanu, în emisiunea Ora de Profit.ro, explicând că trebuie analizată cu atenţie inclusiv situaţia contribuţiei la sănătate: ”E incorect ca cineva cu salariu mare să plătească 10%, iar altul cu salariu mic o sumă mult mai mică, dar cu aceleaşi servicii”.

„Aş vrea să discutăm la pachet, pentru că aceste două măsuri – eliminarea excepţiilor şi scăderea treptată a taxării muncii – sunt două măsuri care nu pot să se întâmple decât la pachet. Există un principiu pe care noi ne-am dorit să îl vedem şi în România – taxe mai mici pentru toată lumea, dar care să fie plătite de toată lumea. În momentul de faţă există o problemă generată de o oarecare discriminare pentru anumite sectoare care sunt exceptate de la plata impozitului sau a contribuţiilor şi toate celelalte sectoare, care plătesc impozite şi contribuţii. Mă refer la salariaţi”, a spus Vîlceanu.
Întrebat dacă Finanţele au stabilit deja domeniile pentru care vor fi eliminate scutirile, ministrul a răspuns că acestea sunt cele cunoscute deja, cum ar fi IT şi construcţii.

Ministrul a insistat asupra modului în care astăzi sunt percepute contribuţiile la sănătate.

„Pe de altă parte, trebuie să privim cu atenţie şi modul în care sunt percepute contribuţiile, pentru că în toată această discuţie cu eliminarea excepţiilor şi reducerea contribuţiilor, trebuie discutat principial. De exemplu, contribuţiile la sănătate funcţionează ca un RCA. E o asigurare, practic, pentru momentul în care ai nevoie de spital, de serviciile de sănătate. Este incorect ca cineva care câştigă un salariu mare să plătească 10% din acel salariu, iar cel care câştigă un salariu mic să plătească o contribuţie mult mai mică, ei beneficiind practic de aceleaşi servicii atunci când ajung la spital. Atunci, ar trebui să gândim un plafon până la care să percepem contribuţia de sănătate, pentru că ea nu funcţionează ca acea contribuţie la pensii, când tu acumulezi, contribui şi vei primi înapoi, atunci când ajung la pensie, o sumă de bani”, a anunţat Vîlceanu, conform Profit.ro.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3
Author

26 de Comentarii

  1. Valceanu trebuie sa dispara odata cu tot guvernul asta de mafioti. Criminalul asta e in stare sa puna toata povara pe oamenii saraci, favorizandu-i tocmai pe cei care au cu ce plati si asistenta medicala privata.

  2. Ba e foarte corect ! Cine gandeste sanatatea in spirit capitalist de profit cu oroce pret si lacomie peste masura e un criminal !!!

  3. Bună declarația. Mai pierde penele 3 procente. Ăștia sunt fuduli rău și proști grămadă. De ce susțin că e prost? Un argument, al lui, și la RCA ăla cu mașină de 5000cmc plătește mai mult asigurare față de cel cu 1600cmc. Dar are aceiași limită de despăgubire. QED.

  4. Stiti cred, ce inseamna lupul paznic la oi, da? Daca da, inseamna ca stiri la ce ma refer, „fac prin tine pentru mine si noi”! In plus, cred ca in 2019 am atentionat in legatura cu pilonul 2 de pensii care in europa se dorea bagat total in afaceri, manipularea adevarului prin minciuna ca va creste nivelul de trai cat si cifrele de afaceri! Canci, au crescut doar cifrele afacerilor dar nivelul de trai, pretul alimentelor si utilitatilor a ramas la fel, dar nu in orice tara! Hotul asta, nu il poti angaja nici portar la cusca cainelui!

  5. Declarația asta îmi aduce aminte de o vorbă. Când mori, suferă cei din jur, când ești prost e la fel.

  6. „Contribuția”, o plătești, tu ministru, de doi lei, „care ești tu, ministru’lu’ pește”! Contribuția e la biserică! La sănătate „este” cu asigurări! Unde, prostule tu, care ești ministru: „este” inventată de mai bine de o sută de ani și are la bază principiul solidarității! Tu ministru care ești tu, adică, dacă ai bani muuuulti, îți poți permite să plătești! Ca la curve! Cine e sărac, e scutit, tu dobitoc de ministru care nu ai citit nimic,( în afară de conturile pentru amantele tale), legislația internațională. Citește, până orbești. Bunicii tăi, cu pensie, vai capul lor, ce să facă, tu nesimțit de Ministru „care ești, ministru”? Sunt bătrâni și bolnavi. Vai capul tău! Și tu vei fi.

  7. Premierul Cîțu „cazzo” în război cu IT-știi USR+ după ce i-au vandalizat pagina de pe Wikipedia.

  8. Băi bou nesimțitor, nu vreau să jignesc boul de povară, dar nu am găsit altă rimă, ai auzit de principiul solidarității? Cel care plătește mai mult o duce și mai bine și mulțumește lui Dumnezeu că e sănătos și se bucură ca banii lui ajută bolnavi. Preferă ca banii care-i dă la sănătate să nu fie nevoie să-i folosească pe el.

  9. WARNING!WARNING!WARNING! alarma generala: -duminica la ora 22:10 la b1tv la manastire Rafila IN DIRECT: „guvernul citu e interimar,nu mai poate da oug TREBUIE SA-L AJUTAM IN PARLAMENT,sa-l sustinem cu legi!”!!!!!!!!!!!!!!!! satana rafila facuse o micro-pauza,era sa spuna ca citu nu mai poate da HG
    -le-a dat deja,CRIMA!

  10. inalt ca bradu da prooost ca gardu acest nimeni de la tsd pdl pnleu,da ministru

  11. Măsura ca toți angajații să plătească taxe și să numai fie nimeni scutit este printre puținele măsuri gîndite bine…
    În occident nu există asemenea scutiri, mai ales în astfel de sectoare cheie care aduc profituri imense. Să nu uităm că-n sectoarele astea, de activitate, securitatea e implicată pînă peste cap…

  12. Dupa ce ca bugetul sanatatii este cel mai mic din UE ca procent din PIB acum PNL=PDL vrea sa-l reduca si mai mult. Basau=Petrov a inchis spitale, urmasii lui reduc si mai mult bugetul sanatatii! Si asta cand vedem cum stau salvarile in parcare cu urgente si nu sunt locuri in spitale! Nu-i asa ca are sens cand ai un guvern nesimtit?

  13. Tot atât de incorect mi se pare ca multinaționalele sa repatrieze tot profitul și să nu plătească nimic la statul român. Tot atât de incorect mi se pare ca statul român după ce cheltuiește cu educația și sănătatea tineretului sa nu încaseze nimic de la aceștia/țările străine in care pleacă sa muncească și să îngrijească bătrânii acestor țări. Tot așa mi se pare ca vânzătorii din piețe sa nu de-a bon fiscal pentru legumele și fructele vândute. Tot atat de nedrept mi se pare ca diasporenii sa nu plătească asigurări de sănătate în țară dar sa vina la upu.

  14. Hai Valceanule, daca „ai sange in instalatie” elimina exceptiile, baga impozite pentru IT-sti si mareste contributia la sanatate pentru saraci. Dupa care pune-ti o geaca rosie si iesi pe strada sa te „ovationeze” romanii cu crosele de golf.
    Bey Valceanule, ai uitat sa zici ca toate aste au fost facute de pesedeeeeeeeee.

  15. adică io, prostu` dă sărac, tre`să-mi tratez doar un plămân pentru că nu plătesc cât onor domn` ex ministru. da` dacă io, săracu` adică, am plătit vo 40 (patruzeci, onor domn`ex) de ani marafeții ăia și nu am avut nicio zi dă medical, să pune? Hai sictir!

  16. Saracii care muncesc traiesc degeaba.
    Ei sa plateasca toate. Noi smecherii din PNL care suntem bogati sa nu platim nimic. Ca MERITAM. vorba alora cu meritocratia.
    Asa Vakcene pe ei, mama lor de saraci.

  17. Asta e din filmul PENELEEEEE NU VA MARI TAXELEEEEE ? Cu Superman in rolul pricipal ?

  18. PD-L cu sufix, i-a ajutat pe multi sa-l urasca si sa-l faca tap ispasitor pe dr. Arafat pt a isi atinge scopul, INHATAREA fondului de sanatate, a SMURD-ului ca sa vina o incompetenta pe salvarea privata si sa faca asa cum a facut cu nepoata astronautului, ignorant o mengita letala sau cu fotbalistul caruia nu i-a facut resuscitare ca-i pigmentat…L-am auzit pe Mircea Badea ca nevaccinatii desi au platit asigurari de sanatate sa nu aibe dreptul la asistenta medicala, omitand ca pana si un condamnat la moarte sau prizonier are dreptul la asistenta medicala, dar poporul platitor de taxe si impozite cel care ii asigura audienta si vanzarea de publicitate din care isi primeste el banii. Statul esuat al lui Iohannis sau distrus ca pedeapsa pt infrangerea Germaniei in WW II, el declarandu-se mostenitorul Grupului…condamnat/desfiintat la Nuremberg face expermente de inoculare Covid in masa prin festivalurile internationale din Cluj si Bucuresti cu Lg… si alti tineri dornici de muzica. TOT CEEA CE SE INTAMPLA AZI este opera lui Iohannis si Catu care pt organizarea lor au declarat Pandemia terminata. Costache si Valceanu sub indrumarea brokerului bancar Catu vor „prada” Fondul de Sanatate. In Sibiu un patron unei mari firme in sanatate s-a s…pt ca o ravneau unii…Ei intre ei n-ar fi decat pestele mare il inghite pe cel mic, dar ei vor sa devoreze tot…

  19. Stiti ce au observat cei care au cercetat catastrofa „Titanicului”? ca pretul biletelor celor de la „first class” nu acoperea luxul exorbitant in care se scaldau pe timpul calatoriei ;surplusul „de lux”al acestora,ba chiar profitul afacerii erau asigurate de pretul biletelor plebeilor de la „etajele”inferioare ale transatlanticului…stiti ce a urmat ;acuma,statisticile spun ca anual,dispar din Romania cca.100 000 de locuitori-adica populatia unui oras maricel;se pare ca dl.ministru vrea sa ramana doar cu politicienii si cu „specialii”in tara,crede ca vaporul usurat de atata „plebe”va pluti mai bine asa…

  20. Amaratul aata vesel doreste ca cei bogati sa plateasca mai putin doar pentru ca impozitul statului pentru serviciile de sanatate sa fie echitabil valoric . Pai daca e atat de echitabil se pot trata toti oamenii zilnic pentru un pachet de boli liber alese dar platite la aceiasi valoare . Cu sigiranta ca importatorii (stapanii Romaniei de astazi) ar castiga la aceasi valoare , iar cei ce platesc mult ar avea sentimentul echitatii , desi statul le da un tratament de care nu au nevoie . Pe ei cei intereseaza doar este , sa nu piarda din impozitul platit . Esti un imbecil bogatanule , impozitele trebuie sa fie exponentiale in Romania , iar cei ce astazi platesc mult din salariu mic (banul vaduvei) sa aiba chiar un impozit procentual mai mic , iar cei ce platesc astazi aceleasi procent din salar ca cel cu salariu minim pe economie sa aibe un procent dublu sau triplu . Asa se exerseaza solidaritatea si echitatea , nu prin teorii de plata mica pentru toti . Si cu banii castigati in plus ce sa faca fiul lui Micula , sa mai spele cateva roti cu sampanie de mii de euro , ala este un cretin ce castiga nul si nu da importanta ca mor oameni de foame in Romania sau din lipsa serviciilor medicale adecvate. Cred ca teoria acestui magar de ministru e mai periculoasa decat pare. Taticul tau si mata au furat de 30 de ani CE Oltenia , construit de ingineri si muncitori care aveau salarii apropiate valoric si servicii identice in sanatate , iar acum calaii Romaniei (pofesorii in hotie aplicata) cei care de 30 de ani distrug , nu mai vor sa plateasca nici la sanatate , ca dupa disparitia paradisurilor fiscale vor trebui sa plateasca impozite de 10/ la sanatatea romaneasca , sau daca-i cara la gramada de bani din paradisul fiscal englezesc sau olandez plateste 15/. Esti scarbos ca si partidul tau de smenari si neplatitori de impozite .

  21. Si uite-asa , prin aceasta caricatura si notiunea de ministru cade in derizoriu . Orice hahalera , mascarici de doi bani , la noi , poate fi ministru ; desigur intr-un stat esuat !

  22. Mi se pare corecta limitarea la o suma maxima a contributiei la sanatate , insa corelata cu o standardizare a obligatiilor sistemului de sanatate pt contributii. Tot ce se solicita in plus , sa fie pe parale .
    Tot asa mi s-ar parea corecta limitarea contributiei la pensie , in asa fel s-ar plafona si pensiile superioare la o suma .
    Daca m-ati intreba pe mine , eu as adopta sistemul australian : contributii standard ale oricarei persoane , corelate cu aceeasi pensie . Cine vrea o pensie mai mare , sa acceseze sistemele private.
    Si intr-un caz si in altul ar fi o gestionare mai usoara si mai echitabila de catre stat a celor doua sisteme .

  23. apreciez toate articolele jurnalistilor care ne aduc informatia asa cum este ea. buna sau rea. totusi imi este din ce in ce mai greu sa „apreciez” propaganda covrig si numaratoarea mortilor pe care o faceti zilnic. nu vorbesc despre articolul de fata, care este absolut revoltator pentru mine insa va multumesc pentru munca pe care o faceti pentru noi – INFORMATIA. DAR TOT SAR DIN PAPUCI FRATE ! MA OMOARA ZILNIC FAPTUL CA JURNALISTII ACHIESEAZA LA MINCIUNA PLAN-DEMICA. CAND VA FI PREA TARZIU, CAND VA VETI PIERDE LIBERTATEA SI CENZURA VA DEVENI TOTALA SI NU PARTIALA ASA CUM O APLICATI ASTAZI, CE VETI FACE? CAND ADEVARUL PENTRU CARE ATI DEVENIT JURNALISTI VA FI INTERZIS? LIBERTATEA PE CARE O AVETI IN A SCRIE A FOST DOBANDITA CU SACRIFICIUL UNOR ROMANI NAIVI CA SI MINE CARE AU CREZUT IN EA! CE VETI FACE ATUNCI ? CAND VA FI MULT PREA TARZIU….VETI REALIZA LA CE ATI CONTRIBUIT PENTRU CATIVA „BANI” IN PLUS…?

  24. e plin de neomarxisti: principiul solidaritatii, dar daca nu vreau sa fiu solidar !!!! a nu se confunda democratia cu solidaritatea? la fel e si in politica cu votul , toata lumea voteaza , dar doar unii pot propune sau pot candida, si atunci ce folos de „democratie”. Stalin a zis : la voturi, cate divizii ai avut pe front atatea voturi ai la impartirea de la pace. e corect ca unii sa dea banii si altii sa hotarasca cum se cheltuiesc ????? dezastrul e ca sistemul sanitar s-a transformat in sistem social, respectiv este ocupat integral de cei care au vreme sau cu pile , luand ingrijire pe gratis, luand medicamente pe gratis, facand operatii estetice sau tratand boli de desfrau( alcoolismul, drogurile, prostitutia, abuzurile, violentele) . nu e problema ca platesti mai mult dar nu mai poti beneficia si tu fiindca totul e ocupat de altii.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.