Vincențiu Babeș – biografia unui patriot bănățean

Vincențiu Babeș (n. 21 ianuarie 1821, Hodoni – d. 3 februarie 1907, Budapesta) a fost un avocat, profesor, ziarist și om politic român din Banat, unul din membrii fondatori ai Academiei Române. Vincențiu a fost fiul lui Gheorghe Crâșmarul din Moșnița, care a murit când Vicențiu era doar un copil. După moartea tatălui, a fost adoptat de bunicul său, Mitra Babeș, un cărturar, care își dorea ca Vincențiu să devină preot. După terminarea cursurilor primare, Vincențiu și-a continuat studiile la un liceu cu predare în limba germană în Timișoara, apoi în Szeged, unde a luat bacalaureatul în 1841.

După terminarea liceului a urmat cursurile de teologie la Carlovitz și la Seminarul din Arad. Însă, renunță la această vocație și se înscrie la Facultatea de Drept din Budapesta, iar în anul 1848, obține diploma de avocat; întorcându-se la Arad, a fost profesor și apoi inspector al școlilor românești. Tot în acea vreme a fost trimis la Viena, ca deputat, pentru apărarea intereselor diecezei Aradului și ale poporului românesc de la Mureș și Criș. La sfârșitul anului 1849 a fost redactor și translator la Gazeta oficială în care erau publicate textele de legi imperiale. Printre posturile pe care le-a ocupat în justiție amintim: grefier la una dintre secțiile Curții de Înaltă Casație și Justiție din Viena; consilier privat în 1859; secretar al Curții în 1860, iar în anul 1862 a fost transferat la Budapesta în funcția de judecător la Înalta Curte de Casație.

De asemenea, Vincențiu Babeș a fost unul dintre membrii care au pus bazele Partidului Național Român din Transilvania și a participat la organizarea Mitropoliei sub arhiepiscopul Andrei Șaguna. În anul 1860, acesta redactează broșura „Chestiunea limbilor și naționalităților din Austria scrisă de către un român”, ceea ce l-a propulsat pe scena politică. Vincențiu Babeș este considerat unul membrii fondatori ai Academiei Române, înființată în 1866. Tot în același an, la Viena a fost înființat ziarul „Albina”, de către frații Mocioni care era coordonat tot de Vincențiu Babeș, iar printre autorii care au publicat articole amintim: Mihai Eminescu (1850-1889), Vasile Alexandrescu – Urechia (1834-1901), Visarion Roman (1833-1885) și alți intelectuali de marcă.

După ce s-a retras din viața politică, Vincențiu s-a dedicat lucrărilor istorice, scriind o istorie bisericească, rămasă însă doar manuscris. Deși a fost unul dintre membrii fondatori ai Academiei Române, i s-a reproșat că nu avea lucrări publicate. Istoricul Nicolae Iorga sublinia acest fapt, susținând că Vincențiu Babeș era un om foarte meticulos, un excelent orator, mare patriot, dar fără publicații sau cărți. De altfel, istoricul Nicolae Iorga și Vincențiu Babeș au intrat în dispute și polemici aprinse de-a lungul timpului. Amintim faptul că Vincențiu Babeș nu a fost de acord ca Academia Română să-l premieze pe marele istoric N. Iorga pentru o lucrare despre istoria Bistriței („Documentele Bistriței”), iar din acel moment, istoricul  nu a încetat să-l critice constant pe oratorul Vincențiu, adresendu-i-se „academician fără operă”.

Din 1863-1869 a fost președinte al Tabula Regia în Pesta, iar în 1869 și-a deschis un birou de avocatură în Budapesta, unde s-a stabilit definitiv cu familia la Budapesta. Acesta se căsătorise în anul 1851 la Viena cu Sophia Goldschneider, iar împreună au avut nouă copii: Aurel, Victor (celebrul bacteriolog), Alexandrina, Angela, Emil, Sever, Alma, Titus și Cornel. Primul lor copil a fost chimistul Aurel, născut în 1853 la Viena, care a descoperit testul Babeș-Papanicolau. Însă, cel mai renumit fiu al lor a fost bacteriologul și morfopatologul român, membru al Academiei Române, Victor Babeș (1854-1926).

Numele lui Vincențiu Babeș s-a legat, printre altele, și de mișcarea națională a românilor din Imperiul Habsburgic în secolul al XIX-lea, numărându-se printre politicienii patrioți care au luptat pentru emanciparea românilor din Transilvania. De-a lungul a peste 40 de ani de strădanii a reușit să împletească politica și publicistica, astfel a coordonat publicistica românească din Austria și Austro-Ungaria, îndeosebi ca redactor al revistei Albina. Imaginea sa în istoria politică și culturală a poporului român este a unui patriot devotat neamului său, figurând printre cei mai importanți deputați ai naționalităților din Parlamentul maghiar, pronunțându-se pentru întocmirea și votarea unei legi drepte a naționalităților în 1868, împotriva dualismului, a opresiunii naționale și sociale. În afara parlamentului, Vincențiu se numără, în 1869, printre inițiatorii și creatorii Partidului Național al Românilor din Banat și Ungaria și printre organizatorii acțiunii memorandiste.

Vincențiu Babeș a fost membru fondator al Academiei Române, fiind un orator de excepție, susținând cauza poporului român pentru emancipare până la sfârșitul vieții sale. Cu toate acestea, munca sa l-a ținut departe de familia lui numeroasă, iar sfârșitul carierei politice îl găsește în Budapesta, unde, bătrân și bolnav, rămâne cu ai săi. După ce a pierdut postul din justiție în 1869, Vincențiu Babeș și-a deschis o cancelarie ca avocat în Budapesta, dar grija banilor l-a preocupat până la sfârșitul vieții.

Între timp, starea sănătății sale s-a înrăutățit drastic prin 1884, când îi scria lui George Barițiu că nu putea sta mai mult de o oră-două la masa de scris. Zece ani mai târziu, în ianuarie 1894 îi scria lui Alexandru Mocioni că zilele iernii, prea scurte, îl împiedicau să muncească, întrucât seara și noaptea nu mai putea nici să scrie, nici să citească.

Nicolae Iorga își amintea despre Vicențiu Babeș: „Mai venea încă la ședințele plenare din martie ale Academiei. Mărunt, slab, o umbră de om, el păstra însă o mare vioiciune neastâmpărată și glasul puțin subțire desfășura nervos argumente pasionate”.

În mediul familial, ca tată mai ales, Vincențiu impune ordine, disciplină, austeritate. Victor Babeș, fiul lui Vincențiu a fost educat în acest spirit teuton. Alintările și gesturile histrionice sunt sancționate printr-un cuvânt inventat de el însuși: „ghigherlism” de la nemțescul gigerl care s-ar traduce prin filfizon, fante. Vincențiu, prin exemplul personal sugerează tact și cumpătare.

La începutul anului 1902, Vincențiu Babeș s-a îmbolnăvit și a murit pe  3 februarie 1907. A fost înmormântat pe 5 februarie în cripta familiei de la Albertfalva, lângă Budapesta.

În 24 ianuarie, „Gazeta Transilvaniei” publica necrologul lui Vincențiu Babeș,  accentuând strădania lui de o viață, închinată propășirii poporului român. După ani, în 1936, osemintele lui Vincențiu Babeș au fost deshumate și repuse în mormânt în satul său natal, Hodoni, și tot de atunci datează bustul lui din parcul central al Timișoarei, creat de Aurel Pop, în amintirea omului care s-a ridicat din popor, slujindu-și de-a lungul vieții neamul al cărui fiu demn a fost și rămâne în conștiința posterității.

Surse bibliografice:

George Cipăianu, „Vincențiu Babeș (1821-1907)”, Editura Facla, Timișoara, 1980

 

 

Articol scris de Oana Panait, muzeograf/Muzeul Victor Babeş/MMB

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 4
Author

6 Comentarii

  1. Probabil că azi era catalogat putinist, conservator retrograd, neo legionar și aveau grijă cei de la G4media și SNSPA să-l încondeieze bine

  2. Genealogia de la adresa de mai jos pornește de la Iacob și Solomie Babeș, străbunicii lui Vichente! (pg 21)
    romanintezet. hu/files/volum_jubiliar_color.pdf (scoateți pauza dintre . și hu)

  3. @Cakalin,bre Borat, stiu unde bati, dar bati degeaba.Si Nicolae Steihard a fost in aceeasi situatie si a ales ! Nu anatemele voastre de solomonari fara obraz impresioneaza si nici asiduitatea cu care urmariti presa romaneasca pentru a demonstra cu orice ocazie ca Rumanii nu sunt Romani, ci Judei !!! Ce impresioneaza insa in modul cel mai neplacut este marsavia voastra ,ingratitudinea si nesimtirea fara limite. Ati fost primiti omeneste in mijlocul Rumanilor si acum vreti sa-i deposedati de pamanturi,de averi si de tara ca pe Palestinieni Dumnezeu,fie-mi iertat, nu este jdanul Yahve, ci Demiurgul, si nu bate cu parul !

  4. Razvane, te rog transmite Dnei Oana Panait sincere felicitari pentru articol! Multi vad putini pricep, iar dusmanii nu dorm .O singura observatie. Numele de familie al Sofiei a fost Goldscheider si nu Goldschneider. NU este doar o consoana diferenta, ci o fabrica de portelanuri si un curent din Art Nouveau generat de familia de artisti gravori ‘Goldscheidersche Porzellan-Manufactur und Majolica-Fabrik’ din Bohemia, si amai apoi din Vienna.Auguri !

  5. SĂ-I RIDICĂM ÎMPĂRĂTESEI MARIA TERESA ȘI FIULUI EI IOSIF ÎN CLUJ,SIBIU,ALBA IULIA,ORADEA,ARAD,TIMIȘOARA CÂTE UN FRUMOS GRUP STATUAR ,CĂ LOR LI SE DATOREAZĂ EMANCIPAREA ROMÂNILOR DIN ARDEAL-TRANSILVANIA ! ȘI SĂ NU-I UITĂM NICI PE PREOȚII CARE AU AVUT PREMONIȚIA ȘI CURAJUL SĂ TREACĂ LA UNIAȚIE ! SĂ MĂ IERTE CLERUL ORTODOX ARDELEAN ȘI SFINȚII ARDELENI -DAR FĂRĂ UNIAȚIE ȘI ÎMPĂRAȚII VIENEI NU CRED CĂ MAI ȘTIAM AZI ROMÂNEȘTE ȘI NICI ROMÂNIE MARE NU AVEAM ! ESTE LOC DESTUL ȘI PENTRU UNIȚI ȘI PENTRU ORTODOCȘI-DOAR UN DUMNEZEU ESTE,LUI NE ÎNCHINĂM ȘI-L MĂRIM!

  6. 1862: judecător la Înalta Curte de Casație din Budapesta!
    Nu mai e nimic de spus. Aștept papagalii dîmboviței să înceapă să croncăne patriotik…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.