Ofensiva tractoarelor și marșarierul politicii

De la mijlocul lunii ianuarie și până acum un o bună parte a agricultorilor din toate țările UE au ieșit cu tractoarele în piețele orașelor pentru a protesta împotriva politicilor agricole promovate de Comisia Uniunii Europene care o are în fruntea ei pe Doamna Von der Leyen. Protestele începuseră, în fapt, în primăvara anului trecut, în luna aprilie, în Polonia și duseseră la demisia ministrului Agriculturii din guvernul Morawiecki (în exercițiul funcțiunii până în 13 decembrie 2023), exponent al dreptei reprezentate de PIS (Partidul Dreptate și Justiție) condus de Jarosław Aleksander Kaczyński, persoană definibilă politic precum un patriot conservator și naționalist, atlantist și suveranist, adversar al Rusiei și susținător al oricărei manifestări ostile acesteia în imediata sa vecinătate, în special în Ucraina și Bielorusia. În urma alegerilor din 15 octombrie 2023 PIS, deși a avut primatul voturilor nu a putut forma o majoritate și ca atare președinția țării a fost preluată de Donald Tusk, antisuveranist convins, președintele Platformei Civice, fost prim ministru al Poloniei (2007-2014) și fost Președinte al Consiliului European (2014-2019).

În zilele alegerii sale ca președinte, Adam Michnik, democrat emblematic, provenit din opoziția anticomunistă ante 1989, activ anticonservator, în paginile ziarului său Gazeta Wyborcza declară triumfător: “Noi, polonezii, am fost primii care am aruncat peste bord comunismul, acum suntem primii a mătura din cale trumpismu: acum se sfârșește cu kaczynskismo!”.

Întâmplarea face ca în Anno Domini 2024 revendicările agricultorilor polonezi înaintate unui guvern de centru stanga să aibă aceeași intensitate, dacă nu chiar și mai mare, cu revendicările prezentate în urmă cu un an unui guvern de dreapta. În centrul acestora s-a aflat dificultățile întâmpinate în valorificarea producției cerealiere proprii pe piața națională. Produsele cerealiere și alte produse agricole provenind din Ucraina, au fost comercializate, dat fiind exceptările de la taxare la intrare și alte facilități, la prețuri mult inferioare produselor similare poloneze punând astfel în pericol producția acestora și creând premisele unei anulări a profitului – care asigură mijloacele de subzistentă – și la imposibilitatea de a acoperi cheltuielile de producție. Negocierile demarate în urmă cu câteva luni între Polonia, Ucraina și UE nu au dus până acum la un rezultat concret.

Cu o situație asemănătoare s-au confruntat și agricultorii din Romania, Slovacia, Ungaria și Bulgaria. În împrejurări, desigur, de “forță majoră” pentru Ucraina, în contextul situației geopolitice și de conflictualitate între Rusia și Ucraina, susținută de SUA și țările Pactului Atlantic, UE a suspendat în mai 2022 taxele vamale pentru toate produsele importate din Ucraina și a creat “coridoare de solidaritate” pentru tranzitul rezervelor de cereale. Care prin forța împrejurărilor au conferit prezenței mărfurilor ucrainene introduse pe piețele UE caracterul de “concurentă neloială”, fapt ce a generat pericolul imposibilității asigurării mijloacelor de subzistentă pentru agricultorii polonezi și de suspendare a in multe cazuri a producțiilor specifice agricole din lipsă de mijloace financiare. Împotriva fluxului de grâu și porumb din Ucraina agricultorii polonezi au blocat cu tractoarele punctele de frontiera cu Ucraina. Este o ironie a soartei faptul că protestele agricultorilor polonezi din 2023, când la cârmă se afla un guvern naționalist -suveranist de dreapta, erau îndreptate împotriva “concurenței neloiale” a produselor ucrainene. Și tot ca o ironie a soartei este că în timpul preluării conducerii guvernului Poloniei de către Donald Tusk (votat de Parlament ca Prim – ministru în 12 decembrie 2023) o participare activă la protestele agricultorilor polonezi o au sindicaliștii din Solidarność, care, dat fiint precedenta sa istorie, ar fi trebuit sà fie mai aproape de orientàrile formatiilor ce l-au sustinut pe Tusk. Se certifică astfel simbolic caracterul transpolitic al “revoltei tractoarelor” din Polonia. Amprenta transpolitică transcede, cred, orice tentativă de atribuire de conotații ideologice de vreo anume matcă revendicărilor legitime ale agricultorilor, a celor ce sunt considerati “sarea pământului”, oamenii si femeile care asigură hrana națiunilor Europei . Ce unește aceste proteste “tractorizate” este critica tratării de-a valma, claie peste grămadă, atât de către centre de putere supranaționale (în cazul de față Comisia UE și organismele ei satelitare, prin PAC – Politica Agricolă Comună), cât și din partea Guvernelor naționale, a problematicilor existențiale și profesionale ale producătorilor agricoli: cultivatori direcți, fermieri, crescători de vite etc.
Lansată în 1962, Politica Agricolă Comună are obiective fundamentale generoase, se propune ca o înțelegere între agricultură și societate, între UE și agricultoriiei. Aceștia sunt de altfel o formidabilă “armată” pașnică de producători, formată, conform datelor furnizate de Bruxelles, din 10 milioane de întreprinderi agricole și 17 milioane de persoane care lucrează în domeniu.

Obiectivele declarate ale PAC constă în: a-i “susține pe agricultori” (formulare extrem de generală – n.n.) și de “a îmbunătăți productivitatea agricolă, garantând o aprovizionare stabilă de alimente la prețuri accesibile”; în “a-i tutela pe aceștia astfel încât să poată avea un nivel de trai rațional (în sensul de a fi corespunzător muncii depuse- n.n.)”; de “a-i ajuta să facă față schimbărilor climatice și să gestioneze în manieră sustenabilă resursele naturale”; de a “apăra zonele și peisajele rurale în toată Uniunea Europeană”; de a “menține în viață economia rurală promovând ocuparea (forței de muncă – subînțeles) în sectorul agricol, în industriile agro-alimentare și în sectoarele asociate”. PAC – precum rezultă din toate declarațiile oficiale, este o politică comună pentru toate țările Uniunii Europene, gestionată și finanțată la nivel european “cu resursele din bilanțul UE”. Înțelegerea formulărilor de mai sus ne poartă direct în miezul problematicilor ce au generat “răscoala tractoarelor”. Ele sunt complementare procedurilor de dumping cu care sunt valorificate pe piețele UE produsele agricole ale Ucrainei, în principal în țările UE din imediata ei vecinătate, unde producătorii autohtoni se văd privați de posibilitatea unui raport just între prețuri și costurile de producție ale propriilor culturi.
Așa cum se afirmă în declarațiile politice elaborate în mediul Comisiei UE de la Bruxelles, PAC a “evoluat în cursul anilor pentru a se adapta la schimbătoarele împrejurări economice și la exigențele și necesitățile cetățenilor”.

Așa cum se afirmă în aceleași medii, „planurile strategice” (aprobate de Comisia UE), planuri care încadrează direcțiile și obiectivele PAC 2023-2027, sunt concepute “pentru a furniza o contribuție semnificativă ambițiilor Green Deal-ului (Afacerii Verzi – n.n.) european, strategiei „de la producător la consumator” și strategiei privind biodiversitatea”. Până aici toate bune si frumoase, numai că în practică se întâmplă cu totul altceva. Motorina pentru tractoarele “lucrătorilor pământului” s-a scumpit, energia electrică s-a scumpit și ea, îngrășămintele chimice – ce proveneau în mare măsură din Rusia – sunt greu accesibile și oricum la prețuri mult mărite. La rândul lor acordurile de schimb liber, în mod special cele cu țările din America Latină (zona Mercosur), au permis intrarea pe piețele europene a mărfurilor a căror calitate nu corespunde sistemului exigent al verificării calității practicat în mai toate statele UE și în care Italia excelează. S-a deformat astfel criteriul exigentei calitative și cu el regulile concurenței. Sub umbrela noii ideologii green – fondată, ca orice ideologie, în funcție de o idee despre realitate ridicată la gradul de concepție și nu în legătură cu realitatea directă – a fost configurată o „ecologie normativă” (notiunea nu imi apartine) care în activitatea de zi cu zi, impune ceea ce in mod obisnuit numim “normele de la Bruxelles”, obligă posesorii de pământ la o rotație periodică a unui procent din suprafețele cultivate, fără ca, în multiple cazuri să fie nevoie, constrângând agricultorii să se priveze de o sursă eventuală de venit, ajutător adeseori pentru viețuire sau reinvestire.

O “amenințare gravă” – susține Pierre Lelouche într-un articol sintetic și dur articol („Le Figaro”, 31 ianuarie 2024) dedicat cutremurului politic provocat de pacifica și europeana “răscoală a tractoarelor” – este reprezentată de enorma producție agricolă ucraineană, care ar să ducă putea literalmente la implozia Politicii Agricole Comunitare (faimoasa PAC). La urma urmelor Ucraina a fost totdeauna grânarul Europei: reprezintă un sfert din suprafața agricolă a continentului și este al patrulea producător mondial de cereale, cu enorme societăți agricole care ating 500.000 de hectare. Fie și doar datorită suprafețelor agricole Ucraina ar deveni în U.E. cel mai mare beneficiar al (instrumentelor -n.n.) PAC, detronând Franța. (……) Ucraina înseamnă și salarii de 200 de euro pe lună și absență de norme fitosanitare și de alt tip (precum cele legate de bunăstarea animalelor), precum acelea impuse producătorilor noștri.” Agricultorii Europei se află deci în situația de a fi striviți de ciocnirea pe teritoriul propriilor țări a impulsurilor unei piețe internaționale neregulamentate cu regulamentele și obiectivele riguroase elaborate la Bruxelles si cu exigentele calitative din tàrile UE. În presa internațională s-a făcut în ultimii doi ani un tapaj enorm în legătură cu faptul că blocada porturilor ucrainene de către Rusia pune în pericol securitatea populațiilor africane private de grânele exportate de Ucraina. Cu concursul Poloniei (in principal, si mai ales intr-o primà perioadà a ràzboiului in curs) și Ucrainei s-au găsit mijloace de evitare a blocadei. Numai că doar o infimă parte din produsele despre care se ventila idea că vor face să fie evitată foametea în Africa au fost vândute la preturi sub cotarea pe piețele interne, precum, în primis, cele din Polonia și România. Cu rezultate dezastruoase pentru cultivatorii din țările atinse de fenomen. În Polonia acest fenomen a creat tensiuni în rândul producătorilor direcți, ceea ce l-a determinat pe președintele Poloniei, Andrzej Duda, aliat de nădejde al guvernului kievian, să compare Ucraina cu “un om care fiind pe punctul de a se îneca riscă să tragă cu el la fund și omul care vine să îl salveze”. În momentul de față nu puțini dintre oameni politici din țările UE, aflați în opoziție sau la guvernare, sunt de părere că trebuie revizuită politica de abolire a taxelor vamale, promovată de Comisia de la Bruxelles, pentru importurile agricole provenite din Ucraina. În momentul de față câteva “linii” de produse de import exceptate de taxele vamale sunt în prin boom, de pildă cele provenind carnea de pui, zahărul etc. “Îți vine să te întrebi”, concluziona autorul articolului din “Le Figaro” citat mai sus – dacă liderii noștri sunt pe deplin conștienți de angajamentele pe care și le asumă și de consecințele lor”.

La Bruxelles se resimt din plin unele fracturi în Europa cauzate de apărarea pe acceleratorul “politicilor green” care au eșalonări cu scadente apropiate în 2030, 2035, sau mai puțin apropiate, în 2050. Agenda Comisiei UE în această direcție pare a fi determinată mai mult de agitația în jurul viziunilor apocaliptice despre evoluția climei și efectele ei asupra mediului, ale domnișoarei (21 de ani) Greta Thumberg. Calul de bătaie al Comisiei este reducerea încălzirii climatice cu utilizarea mijloacelor propuse de politicile ambientale, care la rândul lor ating îndeaproape politicile agricole, condiționate pe alt versant de situațiile geopolitice și revărsate prin PAC peste capetele agricultorilor Europei și ignorându-se adeseori gama implicațiilor asupra muncii și chiar existenței familiilor producătorilor europeni. Implicații care sunt extrem de diversificate, așa cum diversificate sunt condițiile naționale, regionale și chiar locale din țările europene în ce privește specificul culturilor, condițiile de mediu înconjurător (soluri, climă etc), capacitățile de mecanizare, capacitățile de stimulare de către organismele statale a producției și calității acesteia prin măsuri autonome, fie ele și financiare. În Italia de pildă intenția de a da o formă juridică acestei măsuri a fost validată, după instalarea Guvernului de centru – dreapta condus de doamna Gerogia Meloni, în schimbarea numelui Ministerului Agriculturii în Ministerul Agriculturii, al Suveranității Alimentare și al Pădurilor, denumire ce indică un set de probleme ceva mai cuprinzător politic decât cel sugerat de denumirea Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale din România. Partidele din opoziția de centru-stânga au sărit în Italia ca arse la această schimbare, văzând în cuvântul “suveranitate” o clară orientare “extra-europenistă”, de “dreapta”. Uitand cà timp de 10 ani au guvernat fàrà ca guvernele sà fie validate si instalate ca urmare a unor alegeri normale, democratice.

Dincolo de denumiri se întrevede însă intenția acordării de conținuturi obiectivelor unei instituții de stat responsabilă pentru un sector cheie al vieții naționale, pentru toți cei care “născuți din pământ, în pământ se vor întoarce”.
Că ceva nu este în regulă cu obiectivele PAC, raportate la “politicile green” și-a dat probabil seama și dna. Ursula von der Leyen, Președinta Comisiei UE,, care în data de 25 ianuarie, la Bruxelles, în deschiderea lucrărilor consultărilor privind stadiul aplicării “Green Deal” la politicile agricole a încercat să calmeze fierbințeala contestațiilor ce cuprinseseră deja cele mai importante țări europene din punct de vedere economic (și cu o corelativa greutate în deciziile Comisiei). Dansa s-a adresat in acea zi agricultorilor europeni într-un mod care aducea a scuză: “Trebuie să depășim această polarizare cu un dialog, voi meritați o dreaptă retribuire pentru munca voastră; obiectivul nostru este să susținem mijloacele voastre de subzistentă și să garantăm securitatea alimentară UE”. Teoretic s-a plasat pe o poziție “tampon”, între extremismul climatic promovat în Comisie de fostul (și neregretatul) vicepreședinte Timmermans, extremism ce a avut repercusiuni politice asupra modului de încadrare a obiectivelor economice și politicilor agricole în contextul mai larg ce merge de la schimbările climatice și de mediu la zguduirile politice cu impact asupra producțiilor de orice tip.

Acest “viraj” al doamnei Von der Leyens-a produs într-o zi în care la Bruxelles 200 de tractoare, sosite din Franța, blocau traficul în Place de Luxembourg, în fața Parlamentului European. Nu vom afla probabil niciodată dacă doamna Von der Leyen a intervenit în favoarea agricultorilor sub impulsul partidului său de referință, CDU și a Cancelarului de la Berlin, aflat, el și guvernul său, sau doar sub “presiunea tractoarelor” germane, franceze, poloneze, olandeze, belgiene si din mai toatà Uniunea Europeană. Să nu uităm că doamna Von der Leyen este potențial recandidabilă la Președinția Comisiei la viitoarele alegeri pentru PE. Oricum, intervenția sa, făcută in extremis, a contribuit la convertirea la atitudini mai înțelepte a birocrației „organismelor” de la Bruxelles, care o cam luaserà razna, sub impulsurile lui Timmermans, ale multinaționalelor ce se ocupă de tehnologizarea și promovarea producției de carne artificială și probabil și ale lui Bill Gates, cu care doamna presedintà a Comisiei se stie că are raporturi de cordială amiciție. În tentativa conjugată a grupurilor informale de presiune de a influența liberalizarea alimentelor, denumite de un cunoscut ziarist “preparate Frankenstein”, Comisia de la Bruxelles s-a izbit de rezistența Italiei, al cărui ministru al Agriculturii și Suveranității Alimentare, și-a luat în serios rolul de apărător al produselor naturale. Documentul prezentat la Bruxelles de Italia a fost subscris de Franța, Austria și de alte 9 țări. În el se afirma că producerea de carne artificială (“cultivată artificial”) este „periculoasă pentru sănătate, pentru economie și pentru societate”. În document se cerea Comisiei să promoveze un referendum asupra cărnii artificiale și să supună eventuala autorizare a hranei produse în laborator procedurii de autorizare urmată de medicamente și nu de alimente. În discursul său din 25 ianuarie dna. Von der Leyen a concluzionat, admițând faptul că nu există un acord în ce privește “Green Deal” că este necesar un efort pentru a se ajunge la o înțelegere care “să satisfacă și exigentele producătorilor”, înțelegere necesară pentru “prezervarea unei părți esențiale din sufletul nostru european și stilul nostru de viață, deoarece noi toți depindem de ogoarele noastre”.

Declarațiile de mai sus nu au fost se pare considerate prea convingătoare, motiv pentru care în zilele imediat următoare Bruxelles a fost luat cu asalt. Exact în ziua în care Giorgia Meloni avea întâlnire cu Von der Leyen (joi 1 februarie) și înalți demnitari bruxellezi încercau să dea asigurări asociațiilor agricultorilor asupra viitorului muncii lor, comisarul pentru agricultură Janusz Wojeiecowski și președintele Consiliului European, Charles Michel, trimiteau o scrisoare ministrului italian pentru Agricultură și Suveranitate Alimentară și Ministrului Sànàtati, Orazio Schilacci prin care declarau că legea italiană, semnată de ei, privitoare la interzicerea vânzării i producției de carne bazată pe replicarea celulelor este „de neprimit”, mai pe șleau: refuzată. Birocrația de la Bruxelles a făcut un “cadou” (de noi considerat drept sigur) multinaționalelor ce intenționează să producă hrană fără ca acesta să provină din circuitul agricol natural, din câmpiile Europei. Bătălia în jurul cărnii sintetice este încă în curs de desfășurare. Partida în acest caz este complexă și asupra ei vom reveni. În aceeași zi cu expedierea și primirea scrisorii prezentate mai sus, în piețele din Bruxelles se aflau 1300 de mașini agricole iar în Place de Luxembourg monumentul dedicat industriașului John Cockerilll , fondatorul între 1817-1840 al celui mai important grup siderurgic european a fost dărâmat și incendiat.

Excluzând acest act, si alte hartulieli de rutinà nu ni se pare că protestele agricultorilor din diferite țări ale Europei, toate de o dimensiune și o organizare nemaiîntâlnită în ultimele decenii, în Europa, au ieșit din rândurile manifestărilor incompatibile cu democrația. Demonstrația de forță de la sfârșitul lui ianuarie a agricultorilor francezi tractorizați, încolonați pe principalele autostrăzi și artere ducând spre Paris, a fost prevenită, luni 29 ianuarie de președintele Macron și ministrul de interne Darmanin prin alinierea blindatelor în punctele critice de acces. “Paris vaut bien une messe”, exclamase în 1589 Henri IV îndreptându-se spre Paris pentru a se converti la catolicismul indispensabil proclamării ca Rege al Franței.

Nu știm la ce liturghie sperau să participe agricultorii francezi la Paris; oricum nu au forțat barajele. Marți 6 februarie în schimb a fost insà “asediat” de francezi orasul Strasbourg, sediul alternativa al Parlamentului European.
În jurul Romei s-a întâmplat ceva asemănător. Demonizatorii protestanților se așteptau, probabil ținând cont de experiențe nu prea îndepărtate, la invadarea și ocuparea Romei de către armata de agricultori și mijloacele lor mecanizate. Au dat dimpotrivă dovadă de calm și seriozitate.

Convoaiele venind din Sud s-au masat pe strada consulară Nomentana la câțiva kilometrii de Roma, în câmp, așteptând ca o delegație a lor să fie primită de ministrul “agriculturii și suveranității alimentare”. Vineri 9 februarie probabil un grup de tractoare a fàcut un tur demonstrativ în Roma, ferindu-se a provoca multă gălăgie. S-a renunțat la o mare adunare în Piata Lateranului pentru a nu se naște, cum s-a mai întâmplat, provocări nedorite. S-a mai organizat un ocol simbolic nocturn in jurul Romei, urmandu-se traseul Marelui Racord Anular, lung 68 de chilomentri, al uriasei coloane de tractoare venite din Nordul, Centrul si Sudul Italiei, de la orase situate la 13-14 ore de parcurs cu utilajele grele. Inainte de inceperea ocolului Romei telejurnalele si agentiile au relatat detalii despre intalnirea-surprizà a presedintelui Consiliului de Ministri, Giorgia Meloni si a unei delegati din care fàceau parte jumàtate din ministrii Guvernului, cu reperezentantii asociatilor de referintà al agricultorilor. Imi rezultà cà problemele cheie discutate au fost cele ce graviteazà in jurul raporturului intre màsurile prevàzute in Green Deal de planificatorii bruxellezi si posibilitàtile de implementare ale prevederilor acestuia in timpuri si moduri compatibile cu realitatea economiei si agriculturii nationale in pluralitatea aspectelor sale.

Pe scena Teatrului Ariston de la Sanremo s-a transmis in seara marelui Ocol al Romei un fel de un mesaj al agricultorilor către națiune. Era maximul ce s-a putut obține de la RAI, care nu este o institutie privatà si are obligatiile sale institutionale… Tractoarele se aflà la San Remo si flancheazà spendida, gingașa văcuță Ercolina, simbolul luptei agricultorilor pentru supravietuire. Cererea de a fi prezenți pe scena de la San Remo a agricultorilor nu este o bizarerie: audiența probabilă a festivalului se măsoară în 13 milioane de telespectatori. Cum a recepționat guvernul Italiei și cum au recepționat, in planul actiunii practice, guvernele țărilor europene mesajele de la cea mai largă mișcare de masă din Uniunea Europeană din ultimele decenii, vom ști insà mai precis doar în zilele următoare.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.