Cică, așa zic unii, a plouat în draci, pe 10 mai, de dimineață și până seara, de-au închis Metroul, Teatrul Național, Parlamentul, Guvernul, Piața Chibrit, Banca Națională și Grădina Zoologică și Toate Partidele Politice, bine merci.
Apoi s-a auzit că s-a scufundat sub ape Brașovul, Londra, Cairo, întregul Iași, jumătate din Argentina, un sfert din Rusia, Berlinul nu se mai zărește, nici Ucraina nu se mai zărește. Acum, ce să zic? Umbrelă mi-am luat de la Cărturești. Am și-un trenci de pe vremea lui Caragea, cam ros la guler. Galoși am, că mi i-a făcut cadou Fifi Baston, prin 1884, am și-un binoclu militar și-un colac de salvare. Am și două vâsle.
Un colonel care venea pe la Capșa mi le-a dăruit, vâslise cu ele în sus, pe Congo, la vânătoare de crocodili. De plouat, au zis că plouă vreo duzină de moftangii pe Facebook, dar Tătărăscu și cu Argentoianu m-au liniștit cumva, zicând că trebuie să fie o minciunică bine ticluită de serviciile secrete englitere, în dauna țarului Nikolai, ca să-i prindă pe comuniști, ca într-un clește, dincolo de Varșovia, pe seară. Brătianu a strâns alaltăieri niște liberali de frunte să le zică vreo două vorbe despre salvarea națională, dar n-a mai apucat, că s-a inundat Calea Victoriei, ceva de speriat. Bibescu l-a sunat pe Sturza, Sturza l-a sunat pe Marghiloman, Marghiloman l-a sunat pe Titu Maiorescu iar Titu Maiorescu m-a sunat pe mine.
Eu le-am transmis tuturor că n-au de ce să-și ceară scuze că nu au o barcă și pentru mine dar telefonista, și așa speriată foarte tare, n-a avut cum să-mi mai dea legătura, că au luat-o apele, cu tot cu guvern și cu pompierii din Dealul Spirei, mare dandana. În sfârșit, cum îți zic, m-am mai liniștit un pic, pentru că mi-a trimis vorbă domnul Goe că, în subteran, la Cafe Matrioșka, pe Luterană, a construit o arcă în mare secret, dădăcit de mam’ mare, mamițica și tanti Mița. Marcel Ciolacu? Ia-l de unde nu-i, a fugit cu un barcaz.
Iohannis, ia-l de unde nu-i, a fugit cu o șalupă. Băsescu, ia-l de unde nu-i a fugit cu o corabie. Numai eu cu venusienii mei mai umblăm aiurea pe un fel de plajă plină de scoici pline de diamante. Niște pirați fioroși răcnesc la noi într-o englezească stricată, luați laba de pe diamante. Asta, lumea întreagă e sub ape, ca mâine, poimâine vin extratereștrii să ne pescuiască meserie. Pe un recif de corali s-a cățărat Vladimir Ilici Lenin și tot tună și fulgeră despre revoluția mondială. Unul de-ai noștri, mai zeflemist, zice, las-o moale nene, ne-ai mai zis poantele astea răsuflate și uite ce tevatură acvatică a ieșit.
Nostradamus înoată voinicește încoace și zice că nu Lenin ci el, Nostradamus, a pus la cale viitorul. În sfârșit, undeva, pe un ponton plutitor e chiar Sophia Loren, draga de ea, face ochi dulci unui cașalot. Mata Hari e și ea acolo pe ponton, face și ea ochi dulci unui cașalot. Asta, fetele din ziua de azi au ochi numai pentru cașaloți, pentru bibani ca noi nici măcar de leac.
Nu, nu visezi, Vasile este rene!