„Vine o vreme a evaluării pentru fiecare”, varianta pentru Tudorel Toader

Propunerea de revocare a lui Augustin Lazăr a încins la maximum scena politică, înfierbântată deja. PSD apără evaluarea făcută de Tudorel Toader, promițând în același timp să-l evalueze pe ministrul însuși „exact” ca pe Lazăr, în vreme ce Opoziția a luat foc.

Deputatul PSD Florin Iordache, președintele Comisiei parlamentare pentru legislația privind justiția, a apreciat miercuri seară că evaluarea procurorului general era necesară, susținând în același timp că şi ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, va fi evaluat „exact” cum a fost evaluat procurorul general, Augustin Lazăr.

„Exact ca la domnul Lazăr, fără îndoială şi domnul Toader va fi evaluat. Cine îl evaluează pe domnul Toader? Doamna prim-ministru. Eu aştept opinia doamnei prim-ministru. M-am întâlnit astăzi cu dumneaei şi erau alte chestiuni în Biroul permanent. Aştept opinia dumneaei, probabil că luni sau marţi, cred că săptămâna viitoare. A făcut şi foarte multe lucruri bune domnul Toader, a făcut şi lucruri mai puţin bune, cum ar fi spre exemplu legislaţia care cred eu că trebuia asumată întâi de minister şi apoi – nu de parlament. Dacă ne uităm la cea mai importantă legislaţie din ultima perioadă, cea care vizează legile justiţiei, cele trei, sau codurile, cred că aici Ministerul Justiţiei trebuia să fie mai pro-activ”, a declarat Florin Iordache la Realitatea TV.

Acesta a mai susţinut că dacă ar fi fost ministru al justiţiei, ar fi implementat deciziile Curţii Constituţionale mai repede.

„Eu, dacă eram ministru al Justiţiei, în trei luni de zile vă asigur că măcar deciziile Curţii le implementam. Prin ordonanţe, prin ne-ordonanţe, cu lume în stradă, cu lume în casă, deciziile Curţii trebuiau implementate. Ne-a luat enorm de mult, enorm de mulţi oameni suferă şi este anormal din punctul meu de vedere ca nişte oameni nevinovaţi, pe o legislaţie strâmbă şi nepusă în concordanţă cu decizia Curţii, să aibă de suferit”, a spus Iordache.

„Dacă am ceva să-i reproşez ceva domnului Toader ca ministru este partea care vizează legislaţia. Cred eu că trebuia să pună specialiştii din ministerul Justiţiei mai mult la treabă şi această legislaţie, măcar legislaţia care viza armonizarea cu deciziile Curţii, trebuia implementată de anul trecut. Trebuia o implicare mai mare şi la cele trei legi ale justiţiei, separarea carierelor, faptul că a dat puteri CSM-ului, faptul că Inspecţia Judiciară are forţă, faptul că s-a constituit această secţie specială sunt lucruri pozitive, dar care au rezultat în urma dezbaterilor şi în urma muncii din parlament”, a mai afirmat Florin Iordache.

În ce privește evaluarea lui Lazăr, deputatul PSD a spus: „Această evaluare cred că era necesară. Evaluarea prezentată de domnul Toader, precum şi răspunsul pe care cred că-l prezintă mâine detaliat domnul Lazăr trebuie citite cumva în oglindă. Adică, dacă acuzele pe care domnul ministru Toader le-a prezentat astăzi ar trebui citite şi detaliate, să vedem dacă într-adevăr acele încălcări sunt faţă de planul de management, de constituţie, de legislaţie. (…) E un material destul de amplu, trebuie văzut şi analizat foarte clar, dar aşa cum a prezentat dumnealui, are foarte multe argumente de încălcare a legislaţiei, de încălcare a prevederilor legale pe care le are procurorul general”.

Ce zice Opoziția 

USR afirmă că ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a venit cu propunerea de revocare pentru a-și salva propriul post înainte de remaniere.

„Tudorel Toader și-a îndeplinit misiunea pe care a primit-o de la Dragnea și Tăriceanu: a reușit să schimbe toți procurorii șefi. În acest fel, Tudorel Toader și-a salvat din nou postul de ministru al justiției înaintea ca PSD și ALDE să ia decizia de remaniere.

Unul dintre motivele de revocare a lui Augustin Lăzar este criticarea ”inculpaților de rang înalt”. Adică procurorul general al României a fost revocat pentru că l-a criticat pe infractorul Liviu Dragnea. Infractorii din Parlament au voie să atace procurorii, dar procurorul șef nu are voie să își apere colegii.

Revocarea lui Augustin Lazăr este o nouă dovadă că România se transformă în dictatura personală a lui Liviu Dragnea. Pentru Tudorel Toader asta înseamnă ”normalitate”.

USR a depus deja moțiune împotriva ministrului justiției Tudorel Toader și îl va demasca săptămâna viitoare pe apărătorul infractorilor de la tribuna Parlamentului”, a transmis USR după ce Tudorel Toader a anunțat declanșarea procedurii de revocare a lui Augustin Lazăr.

La rândul său, preşedintele PNL, Ludovic Orban, a criticat miercuri decizia ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, privind declanşarea procedurii de revocare din funcţie a procurorului general al României, Augustin Lazăr, susţinând că Toader „nu a făcut altceva decât să-şi mai cumpere o lună de mandat de la Liviu Dragnea”.

„Este o nouă ticăloşie comisă de cel mai penibil ministru al Justiţiei din România, o propunere de revocare absurdă, stupidă, care nu are în spate niciun fel de argument. Toader nu a făcut altceva decât să-şi mai cumpere o lună de mandat de la Liviu Dragnea, executându-i ordinul de a decapita Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. (…) Tudorel Toader a arătat că nu este ministrul Justiţiei, că nu este ministrul Justiţiei cetăţenilor români şi nu este altceva decât un avocat al Mafiei şi că nu este altceva decât un călău care a fost năimit să decapiteze toate instituţiile Justiţiei la ordinul lui Dragnea, cu scopul evident de a bloca orice fel de luptă împotriva corupţiei din România, de a politiza aceste institiuţii fundamentale pentru funcţionarea statului de drept din România şi de a le transforma în instrumente ale PSD şi instrumente de reprimare a Opoziţiei din societate. Gestul de astăzi al ministrului Justiţiei, care nu are nicio bază constituţională şi legală, care nu are niciun fel de argument, ne arată câtă dreptate am avut când am decis să depunem moţiunea împotriva acestui individ care îşi bate joc de Justiţia din România”, a declarat Orban miercuri seară.

În opinia acestuia, Toader sfidează recomandările Comisiei de la Veneţia.

„Este de necrezut cum Tudorel Toader, care a fost răsplătit, pentru toate porcăriile pe care le-a făcut de când a fost numit ministru al Justiţiei, de Dragnea şi de camarila anti-Justiţie din jurul lui cu un nou mandat la Comisia de la Veneţia, este incredibil cum un membru al Comisiei de la Veneţia poate să sfideze literalmente recomandările Comisiei de la Veneţia care au fost adoptate acum două zile. Printre recomandările Comisiei de la Veneţia există recomandarea prin care se solicită autorităţilor din România să nu lase procedura de numire şi procedura de revocare a şefilor Parchetelor doar la cheremul ministrului Justiţiei şi legea să echilibreze această procedură întărind rolul CSM şi al preşedintelui României”, a mai afirmat liderul PNL.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat miercuri că declanşarea procedura de revocare din funcţie a procurorului general al României, Augustin Lazăr.

Întrebat în vara acestui an dacă există posibilitatea ca Augustin Lazăr să fie supus unei evaluări, Tudorel Toader spunea: „Vă dau un răspuns general valabil – la oricare dintre noi vine o vreme în care este supus evaluării”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioana Radu 8518 Articole
Author

6 Comentarii

  1. Pe uSRI si PDLeorban, apărătorii sistemului securist, ii inteleg ca urla, li s-a mai tăiat un brat… Dar Iordache de ce tipa? Asta nu e ala care a fugit la primul protest dupa prima ordonanta? Acuma dupa război… Se da viteaz?

  2. Sufera Uniunea Securistilor din Romania, inca un cap al Balaurului incepe sa se simta amenintat…

  3. Domnul Florin Iordache încă suferă ca a fost schimbat din postul de ministru al justiției. Afirmația cu ce ar fi facut el dacă ramânea ministru este dovada de ce caracter are și de cât îl duce capul când se poate compara cu un eminent profesor universitar și cu experiență mare în toate palierele justiției. Este pentru ministrii de după 1989 una din puținele excepții. Cât l-a dus, s-a vazut dacă l-au schimbat și mai ales ca șef de comisie parlamentară. Ca jurist dânsul ar fi fost harnic la CAP să transpună legile care bagau închisoare pe țaranii care luau un morcov sau un cartof de pe câmp în timp ce la difuzor li sa cânta “pământul este al celor harnici …”. Și dacă nu ar fi întâi politician adică, capabil de orice ca să se vadă la butoane, și-ar aminti că dl. ministru a atras atenția că legile în formă finală sunt modificate fațâ de varianta ministerului când erau un tot coerent, așa că acum trebuie să și le asume Parlamenul și comisia parlamentara pe legile justiției condusă de dl. Iordache.

  4. ” … Tudorel Toader, va fi evaluat …” în cazul altora procedura evaluării ar fi inutilă !

  5. Foarte interesant pct. 7 din Lista lui Dragne , REFERITOR LA O LEGE A LUSTRATIEI . Asa am scapa si de procurori ceausisti : macovei , norica Nicolai , t. toader , v. ciorbea , v. dorneanu , ag. lazar . Foarte tare Dragnea !

    • E tare infractoru’ asa-i? Ce le zice el, ce apara democratia si statul de drept… Nu-l inteleg astia din Europa, il critica pe nedrept, cred ca sunt invidiosi pe averea lui – pe care n-o strangi daca stai in Parlamentul European o suta de ani…

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.