Vipere veninoase și tarantule, crescute în apartament

„Majoritatea acestor exemplare fac parte din specii protejate, incluse în Convenţia CITES, achiziţionate fără documente legale de provenienţă, transport sau deţinere.”

De Rami Cristescu - reporter special
Vipere veninoase și tarantule, crescute în apartament

sursă foto: Facebook/ Garda de Mediu Bihor

„Majoritatea acestor exemplare fac parte din specii protejate, incluse în Convenţia CITES, achiziţionate fără documente legale de provenienţă, transport sau deţinere.”

O crescătorie ilegală de reptile a fost descoperită de Garda de Mediu şi Poliţie într-un apartament din localitatea Ştei, judeţul Bihor. Printre animalele identificate se aflau și două vipere veninoase pentru a căror mușcătură nu există antidot în România.

„Comisarii Gărzii de Mediu Bihor, împreună cu poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor – Biroul pentru Protecţia Animalelor şi ai Poliţiei Oraşului Ştei, au desfăşurat un control pentru identificarea unei crescătorii de reptile în oraşul Ştei. În urma controlului efectuat într-un apartament situat pe str. Andrei Mureşanu, într-o cameră de aproximativ 12 mp, au fost identificate mai multe animale sălbatice ţinute în captivitate”, a anunţat, joi, Garda de Mediu Bihor, conform News.ro, printr-o postare pe Facebook.

sursă foto: Facebook/ Garda de Mediu Bihor

În apartamentul de 12 metri pătrați s-au descoperit:

  • 🐍 8 exemplare de șerpi
    • • 2 vipere de groapă Mangshan (Protobothrops mangshanensis – specie CITES Anexa II)
    • • 3 șerpi Boa
    • • 1 șarpe hognose vesticț
    • • 1 șarpe de porumb (anerystristic)
    • • 1 piton
  • 🦎 1 exemplar de varan cu pete galbene
  • 🐊 1 exemplar de caiman
  • 🐢 1 exemplar de țestoasă cu picioare roșii
  • 🕷️ 10 exemplare de tarantule

„Majoritatea acestor exemplare fac parte din specii protejate, incluse în Convenţia CITES, achiziţionate fără documente legale de provenienţă, transport sau deţinere. Animalele au fost achiziţionate atât din România, cât şi din alte state UE (Spania, Germania – în cazul viperelor, Estonia)”, au precizat comisarii Gărzii de Mediu.

Poliţiştii din cadrul Biroului pentru Protecţia Animalelor au constatat încălcarea prevederilor Legii nr. 205/2004, privind protecţia animalelor. Acestea erau deţinute în condiţii necorespunzătoare, fără asigurarea spaţiului, siguranţei şi posibilităţii de mişcare.

„Specia de viperă identificată este veninoasă, endemică şi inclusă pe Lista Roşie IUCN, neexistând ser antiviperin disponibil pe teritoriul României. Proprietarul animalelor riscă sancţiuni contravenţionale de până la 30.000 lei, pentru încălcarea legislaţiei de mediu şi a celei privind conservarea faunei sălbatice”, a mai transmis sursa citată.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.