Viscolul pune lacătul pe școli. Cod roşu în premieră

Vremea rea închide mii de şcoli, iar zeci de drumuri sunt închise duminică

UPDATE 13.30  Şcolile vor fi închise luni şi marţi în 26 de judeţe, inclusiv municipiul Bucureşti, pentru care au fost emise cod portocaliu sau galben de ninsori şi viscol, au anunţat membrii comandamentului de iarnă reuniţi la Guvern.

Inspectorul şcolar general al Capitalei Constantin Trăistaru anunţase anterior că școlile şi grădiniţele din București vor fi închise luni şi marţi.

Decizia a fost luată de Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, în urma discuţiilor cu primarul Sorin Oprescu şi cu prefectul Capitalei, a declarat pentru Mediafax inspectorul.

Acesta a spus că Sorin Oprescu a solicitat mai mult timp pentru asigurarea degajării arterelor.

„Am decis luni şi marţi să rămână şcolile închise. Primăria Generală mi-a spus că are nevoie de timp pentru degajarea străzilor. Aceasta rămâne decizia. Cursurile vor fi recuperate la un moment dat”, a declarat Trăistaru pentru Antena 3.

Astfel, vor fi închise 425 de unităţi de învăţământ în Bucureşti, între care 296 de şcoli şi 129 de grădiniţe, în care sunt încadraţi aproximativ 242.000 de preşcolari şi elevi. Anunţuri similare au fost făcute duminică şi de alţi inspectori şcolari judeţeni.

UPDATE Cod roşu de ninsoare şi viscol

Meteorologii au emis cod roşu pentru judeţul Buzău, nordul judeţului Brăila şi sudul judeţului Vrancea, valabilă duminică începând cu ora 15.00 până duminică la ora 21.00.

Avertizarea cod roşu a fost emisă din cauza cantităţilor mari de zăpadă şi a vitezei vântului.

Întrebat de către vicepremierul Liviu Dragnea dacă este pentru prima dată în România când este instituit cod roşu de ninsori, directorul ANM Ion Sandu a spus că, în 2012, când au fost de asemenea înregistrate mari cantităţi de zăpadă, nu erau întrunite simultan toate condiţiile pentru emiterea unei astfel de avertizări deşi viscolul a fost mai puternic.

El a explicat astfel că nu au fost niciodată întrunite condiţiile pentru emiterea codului roşu, amintind însă că astfel de avertizări, marcate prin coduri, sunt folosite doar de câţiva ani, iar o comparaţie nu poate fi făcută decât cu anul 2012.

Pe de altă parte, judeţele Dâmboviţa, Teleorman, Giurgiu, municipiul Bucureşti, Ilfov şi Prahova vor trece de la codul portocaliu la cel galben începând cu ora 21.00 , iar judeţele Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Argeş, Olt şi Dolj vor ieşi de sub codul galben tot duminică, la ora 21.00.

Judeţele Vrancea, Galaţi, Buzău. Brăila, Tulcea, Ialomiţa, Călăraşi şi Constanţa vor fi în cod portocaliu până luni dimineaţa, la ora 9.00. După această oră, nu vor mai fi judeţe aflate sub cod portocaliu, dar judeţe din Dobrogea şi Moldova vor rămâne sub cod galben până luni după-masă.

UPDATE Arafat: Trei decese anunţate de autorităţi

Secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii Raed Arafat a spus, duminică, la Guvern, că autorităţile locale au anunţat până în prezent decesul a trei persoane, din Iaşi, Vaslui şi Neamţ, dar că despre niciuna nu se poate spune că a murit prin hipotermie până nu se finalizează analiza medico-legală.

„Dispeceratul integrat Vaslui ne anunţă de un bărbat de 44 ani decedat în comuna Tutova, şi aici vreau să explic foarte clar – ca să anunţăm că cineva a decedat prin hipotermie există o procedură foarte clară în aceste condiţii, motiv pentru care se lasă acest anunţ până ce este validat de medicina legală. Persoana care într-adevăr decedează prin hipotermie înseamnă că este una sănătoasă care, dintr-un motiv sau altul, a stat în frig până a decedat prin hipotermie, deci o persoană care n-a suferit alte probleme care au făcut ca după asta să-i scadă temperatura. De exemplu, n-a fost un stop cardiac înainte şi după care a devenit hipotermic corpul şi a pierdut temperatura mai repede din cauza condiţiilor meteo. Deci, de aici noi cerem colegilor noştri să respecte procedura în aceste cazuri până ce au rezultatele medico-legale”, a precizat Arafat.

Totodată, el a mai anunţat decesul a două persoane, dar nici în aceste situaţii încă nu se poate stabili cauza morţii până la finalul unor analize medico-legale.

Un bărbat în vârstă de 44 de ani din localitatea vasluiană Ciortolom, comuna Tutova, a fost găsit înghețat, duminică dimineață, lângă gardul unui magazin.

Potrivit primelor cercetări efectuate de polițiștii de la Postul de Poliție Tutova, bărbatul ar fi plecat în vizită la niște cunoștințe și nu s-a mai întors acasă.

„Duminică dimineață, bărbatul a fost găsit de niște săteni, care au anunțat imediat polițistul din sat. Bărbatul era necăsătorit și cunoscut cu afecțiuni medicale. Se efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a circumstanțelor în care s-a produs decesul”, a declarat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Vaslui, Mihaela Ștraub.

Tot duminică, o femeie în vârstă de 70 de ani, din localitatea Valea Oanei, judeţul Vaslui, a fost găsită îngheţată pe treptele unui imobil din curtea unei rude la care fusese în vizită, ultima dată fiind văzută în viaţă sâmbătă seară, când a plecat spre casă. De asemenea duminică, bărbat de aproximativ 70 de ani, se pare fără adăpost, a fost găsit mort pe Şoseaua Colentina din Capitală, duminică dimineaţă, a declarat pentru Mediafax managerul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti – Ilfov (SABI), Alice Grasu.

UPDATE Situaţia drumurilor la ora 20.00

Traficul este în continuare oprit duminică seară pe autostrăzi şi 23 de drumuri naţionale.

Sunt în continuare închise A1 Bucureşti – Piteşti, A2 pe tronsonul Bucureşti – Feteşti şi A3 Bucureşti – Ploieşti, precum şi DN 1B Mizil (Prahova) – Buzău; DN 1D Albeşti (Prahova) – Urziceni (Ialomiţa); DN 2 Afumaţi (Ilfov) – Focşani (judeţul Vrancea); DN 21 tronsoanele Călăraşi – Slobozia (Ialomiţa) şi Brăila – Bărăganul; DN 21A Bărăganu (Constanţa) – Ţăndărei (Ialomiţa);
DN 22 tronsoanele Râmnicu Sărat (Buzău) – Brăila, Smârdan – Garvăn şi Baia – limita cu judeţul Constanţa (Tulcea); DN 22A Hârşova (Constanţa) – Ciucurova (Tulcea) – Cataloi (Tulcea); DN 22B Dig Brăila – Galaţi; DN 22D Măcin – Horia – Ciucurova (Tulcea); DN 22E Garvăn – I.C. Brătianu (Tulcea); DN 22F Horia – Nalbant (Tulcea); DN 23 Focşani (Vrancea) – Măicăneşti (Vrancea) – Brăila; DN 23A Gologanu – Ciorăşti (judeţul Vrancea); DN 23B Dumbrăveni – Bogza (judeţul Vrancea); DN 24D Vârlezi – Tuluceşti (Galaţi); DN 2A Urziceni – Slobozia (Ialomiţa); DN 2B Buzău – Brăila – Galaţi; DN 2C Costeşti (Buzău) – Padina – Slobozia (Ialomiţa); DN 2N Bogza – Dumbrăveni – Jitia; DN 2R Jitia – Vintileasca; DN 3 Fundulea (Călăraşi) – Călăraşi; DN 3A Drajna (Călăraşi) – Feteşti (Ialomiţa) şi DN 3B Feteşti – Chirana.

Totodată, pe 15 drumuri naţionale importante nu pot circula autovehicule de peste 7,5 tone: DN 1 Braşov – Ploieşti, DN 1A Braşov – Săcele – Cheia – Văleni de Munte – Ploieşti, DN 1B Ploieşti – Mizil, DN 2A Giurgeni (Ialomiţa) – Constanţa, DN 7 tronsoanele Valea Mare – Tărtăşeşti (în judeţul Dâmboviţa) şi Bascov – Râmnicu Vâlcea, DN 10 Buzău – Siriu (Buzău), DN 22 Mihai Viteazul – Ovidiu (Constanţa), DN 31 Călăraşi – Olteniţa (Călăraşi), DN 4 Bucureşti – Olteniţa (Călăraşi), DN 41 Olteniţa (Călăraşi) – Daia (Giurgiu), DN 5 Centura Bucureşti – Giurgiu, DN 71 tronsonul Bâldana – Fieni (peste 7,5 tone) şi tronsonul Fieni – Moroieni – limita cu judeţul Prahova (peste 3,5 tone), DN 72 Găeşti – Târgovişte – Moroieni (Dâmboviţa), DN 72A Târgovişte – Câmpulung (Dâmboviţa), DN Centura Bucureşti Bragadiru – Jilava (Ilfov).

UPDATE Situaţia drumurilor la ora 14.00

Potrivit situaţiei centralizate de Ministerul de Interne, la ora 14.00 28 de drumuri naţionale şi autostrăzi erau închise de autorităţi sau aveau circulaţia restricţionată (majoritatea în județele Ialomița, Călărași, Brăila, Vrancea). De asemenea, la nivel naţional, au mai fost închise de către autorităţi 57 de drumuri judeţene. Rămân închise șapte porturi maritime și fluviale.

UPDATE Situaţia drumurilor la ora 12.00

Conform informării Centrului Infotrafic de la ora 12.00, cele trei autostrăzi şi 22 de drumuri naţionale erau închise, în sud-estul ţării din cauza vremii.

Traficul rutier era întrerupt la ora 12.00 din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, pe tronsoanele celor trei autostrăzi A1 Bucureşti – Piteşti, ,A2 Bucureşti – Feteşti, A3 Bucureşti – Ploieşti şi pe 22 de drumuri naţionale: ,DN 1B Mizil (Prahova) – Buzău, DN 1D Albeşti (Prahova) – Urziceni (Ialomiţa), DN 2 Afumaţi (Ilfov) – limita cu judeţul Vrancea, DN 21 Călăraşi – Slobozia (Ialomiţa), DN 21A Bărăganu (Constanţa) – Ţăndărei (Ialomiţa), DN 22 tronsoanele Râmnicu Sărat (Buzău) – Brăila, Smârdan – Garvăn şi Baia – limita cu judeţul Constanţa (Tulcea), DN 22A Hârşova (Constanţa) – Cucurova (Tulcea) – Cataloi (Tulcea), DN 22D Măcin – Horia – Ciucurova (Tulcea), DN 22E Garvăn – I.C. Brătianu (Tulcea), DN 22F Horia – Nalbant (Tulcea), DN 23 Focşani (Vrancea) – Brăila, DN 23A Gologanu – Ciorăşti (Vrancea), DN 23B Măicăneşti – Ciorăşti (Vrancea), DN 24D Vârlezi – Tuluceşti (Galaţi), DN 2A Urziceni – Slobozia (Ialomiţa), DN 2B Buzău – Vizireni (Buzău), DN 2C Costeşti (Buzău) – Slobozia (Ialomiţa), DN 2N Bogza – Dumbrăveni (Vrancea), DN 3 Fundulea (Călăraşi) – Călăraşi, DN 31 Călăraşi – Olteniţa (Călăraşi), DN 4 Bucureşti – Olteniţa (Călăraşi) şi DN 41 Olteniţa (Călăraşi) – Daia (Giurgiu).

UPDATE Situaţia drumurilor la ora 9.00

Potrivit datelor furnizate de MAI, duminică la ora 9.00 erau închise sau aveau circulaţia restricţionată 48 de drumuri naţionale şi autostrăzi. Conform sursei citate, la nivel naţional, au mai fost închise de către autorităţi 63 de drumuri judeţene. 

Militarii intervin, duminică, pe tronsoane ale autostrăzilor A1 şi A2 şi pe drumuri judeţene şi naţionale în judele Vâlcea, Buzău, Prahova şi Brăila, iar în prezent participă la mai multe intervenţii, între care şi una pentru evacuarea unei gravide.

Conform MApN, aproape 300 de militari, cu 35 de mijloace tehnice, au executat, în ultimele 24 de ore, 14 misiuni de intervenţie în sprijinul populaţiei afectate de zăpadă şi viscol.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioana Radu 8516 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.