Custodele Coroanei și Principele Radu au efectuat o vizită la Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia, una dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ preuniversitar militar din România, cu o tradiție de peste un secol în formarea elevilor militari.
Instituția, înființată prin Înalt Decret Regal semnat de Regele Ferdinand I în 1919, este recunoscută pentru performanțele academice și pentru formarea bazată pe disciplinele militare, civice și europene, fiind distinsă de-a lungul timpului cu titlul de „Școală Europeană”.
La sosire, Majestatea Sa și Alteța Sa Regală au fost întâmpinați de colonelul Daniel Josan, comandantul colegiului, precum și de elevi-militari îmbrăcați în costume tradiționale. Din partea Statului Major al Forțelor Aeriene a participat generalul de flotilă aeriană Marin Ciprian, locțiitor pentru operații și instrucție al șefului SMFA. Protocolul de primire a inclus tradiționala întâmpinare cu pâine și sare.
În cadrul vizitei, oficialii au parcurs Sala de Tradiții a colegiului, unde au semnat în cartea de onoare, după care au avut o scurtă întrevedere cu reprezentanții instituției militare și ai Statului Major al Forțelor Aeriene.
Majestatea Sa și Alteța Sa Regală
Ulterior, Custodele Coroanei și Principele Radu au participat la o întâlnire cu peste șase sute de elevi, desfășurată în sala de festivități a colegiului. În cadrul evenimentului, Principele Radu a susținut un discurs dedicat rolului profesiei militare în societatea contemporană, precum și importanței educației și a responsabilității civice.
Discuțiile cu elevii au abordat teme precum leadershipul, disciplina, formarea profesională și rolul României în arhitectura de securitate europeană și transatlantică, într-un dialog deschis cu tinerii militari.
Vizita a evidențiat încă o dată legătura dintre Familia Regală și instituțiile militare de învățământ din România, precum și continuitatea tradiției educației militare la Alba Iulia.
terminati cu epava asta „regala”, cheltuitoare de bani publici. A muncit vreodata adevarat in Romania?
Cine sunt ăștia?…Pe cine reprezintă?…ce caută ăștia în românia?…
Citiți constituția româniei…