Un articol elogios publicat de o revistă liberal-progresistă britanică la adresa lui Emmanuel Macron, și la adresa unei Franțe cuprinse de protestele ”vestelor galbene”, apoi lovită de atentate comise de islamiști radicali francezi, o Franță unde generali și amirali în retragere avertizează despre riscul ”dezagregării” țării, pierderii identității și al unui război civil și despre o Franță unde 140.000 de oameni au protestat, în urmă cu câteva zile, împotriva obligativității vaccinării nu poate fi citit decât cu mari rezerve. Dincolo de asta, articolul ”De ce lumea devine tot mai franceză”, publicat de New Statesman, atrage atenția victoriilor pe care ”dirijismul”, politica externă independentă față de SUA, ”autonomia strategică” și marile proiecte de infrastructura ale statului încep să le înregistreze în fața ortodoxismului neoliberal anglo-saxon.
”Vreme de decenii, Franța a fost capa roșie spre care se îndrepta cu furie taurul ortodoxiei liberale atlantice. Franța a fost mereu indiferentă față de alianța transatlantică pe care alții o considerau sacrosanctă; a ținut la multipolaritatea gaullistă într-o lume aparent unipolară; a preferat etatismul, sfidând viziunea lui Hayek; a preferat dirijismul într-o epocă a descentralizării și a rețelelor de putere; au fost momente când Franța a părut un sat din benzile desenate cu Asterix, un bastion galic care se încăpățânează să se opună sfârșitului istoriei.
”Cumpărați Taiwanul, păstrați Italia, vindeți Franta”, scria Thomas Friedman, în oda sa din 1999 dedicată globalizării liberale – ”Lexus și măslinul”. La vremea invaziei din Iark, Donald Rumsfeld, atunci secretar al Apărării, a spus că Franța este ”vechea Europă”. Alții au spus atunci că francezii sunt niște ”maimuțe fricoase mâncătoare de brânză”. ”Dacă modelul francez este unul de succes, atunci de ce Franța este în flăcări?”, se întreba Peter Mandelson, comisarul European britanic, la vremea protestelor din suburbiile pariziene, în 2005.
În 2012, în toiul idilei dintre premierul David Cameron și președintele Barack Obama, The Economist declara că ”alegătorii francezi sunt notorii pentru credința lor în mărinimia statului”. În 2017, când Marea Britanie ieșea din UE și Donald Trump se afla la Casa Albă, în timp ce Franța era sub conducerea lui Emmanuel Macron, a reapărut optimismul legat de Franța.
Acum, Joe Biden și-a șocat aliații menținând elemente din politica ”America First” a lui Donald Trump. Europenii au fost apoi prinși descoperiți de retragerea SUA din Afganistan. Fostul premier britanic Tony Blair scria recent că, ”pentru Marea Britanie, ieșită din Europa și sfârșind misiunea din Afganistan în urma deciziei luate de cel mai important aliat al său, fără însă cea mai mică consultare, este momentul unei reflecții foarte serioase”. Armin Laschet, candidat la funcția de cancelar al Germaniei, critică ”dezastrul” produs de Biden și spune că ”UE trebuie să poată acționa fără SUA”.
Există însă o capitală care a părut mai puțin șocată decât celelalte: Parisul. Sceptică privind capacitatea SUA de a organiza o retragere ordonată, Franța a început să-i evacueze pe afganii care au lucrat pentru forțele sale încă din luna mai și și-a retras ultimele trupe combatante încă din 2012. Președintele Macron a propus de ceva vreme ”autonomia strategică”, abilitatea Europei de a acționa în lume fără să se bazeze pe SUA. În 2019, Macron a spus că ”NATO este în moarte cerebrală”. Mizeria din Afganistan nu face decât să dea un nou impuls acestei idei prin capitalele europene, aceleași care au ridiculizat cele spuse de Macron.
Europa stă prea liniștită acum sub umbrela de Securitate a SUA pentru a căuta autonomia. Însă asta nu înseamnă că lucrurile nu se vor schimba. UE tinde să evolueze atunci când are de-a face cu crize. Nu e greu să ne imaginăm că o serie de crize ce vor veni în următorul deceniu vor transforma forțele actuale de intervenție rapidă ale UE și formatele de cooperare în ceva care să semene cu o armată europeană. Evenimentele de azi indică că vom avea o asemenea evoluție, iar evoluția este una franceză.
Și nu doar politica externă se îndreaptă în direcția urmată de francezi. Franța a adoptat energia nucleară și a ajuns să aibă cele mai mici emisii de carbon pe cap de locuitor dintre toate economiile dezvoltate. Polonia încearcă să urmeze exemplul Franței. Politica industrială franceză, până nu demult considerată depășită, începe să prindă tot mai mult în lume; până și guvernele anglo-saxone au ajuns să recunoască importanța strategică a statului în era pandemiilor, a crizei climatice și a competiției geopolitice. A venit din nou vremea marilor proiecte de infrastructură, cu SUA și Marea Britanie proiectând primele lor trenuri de mare viteză. Asta în timp ce Franța sărbătorește 40 de ani de TGV. Săptămâna de lucru de doar 35 de ore nu mai pare ceva ieșit din comun, iar acum sunt guverne care iau în calcul săptămâna de lucru de doar patru zile. Acum, Franța are un PIB pe cap de locuitor mai mare decât Marea Britanie și o productivitate pe oră de lucru cu 33% mai mare decât în Marea Britanie.
Franța îmbătrânește mai încet decât vecinii săi, datorită politicilor generoase pentru creșterea copiilor și stimularea natalității, care au făcut ca Franța să aibă una dintre cele mai mari rate a natalității din Europa. Recent, Macron i-a supus pe francezii nevaccinați unor noi restricții dure, iar asta i-a făcut pe cetățeni să se vaccineze. Jandarmeria și cărțile de identitate se dovedesc foarte utile în timpul crizelor.
La nivel diplomatic, Franța are o putere subevaluată. După Brexit, Franța a devenit principala țintă a investițiilor străine; viitorul cancelar german va fi mai slab decât Angela Merkel și, în același timp, mai pro-francez decât Merkel; iar premierul italian Mario Draghi este aliatul natural al lui Macron. Dacă Macron va fi reales în aprilie 2022, președintele Franței va fi liderul Europei.
Asta nu înseamnă că Franța nu are probleme. Misiunile anti-jihadiste în Sahel riscă să transforme regiunea într-un ”Afganistan francez”. Pe plan intern, persistă sciziuni majore între suburbiile sărace și orașele bogate, între ”vestele galbene” din provincie și adepții lui Macron din centrele urbane, între cultura seculară franceză și cetățenii musulmani care încearcă să-și împace credință cu traiul într-o societate care deseori se face ca nu observă rasismul. O victorie a Marinei Le Pen în 2022 nu este probabilă, însă rămâne posibilă.
Imaginea este mult mai complicată și devine și mai complexă decât imaginea anglo-saxonilor despre Franța. Așa cum vechile ortodoxii liberale sunt atacate și încep să fie reformulate, la fel se întâmplă și cu stereotipurile despre dirijismul francez, despre scleroza endemică a statului, despre politica externă independentă, considerată în trecut drept un mod al gaulliștilor de a se bate cu pumnul în piept. Lumea se schimbă. Și, mesa amis, lumea devine mai franceză.”
Cine o fi comandat articolul la englezi!?
Sună a Laudatio…I do no buy IT.
Ei, e doar adierea mediatică a unui vâticel de speranță, ca o mângîiere pentru vulg.
După ce autorul englezitului articolaș, Jeremy Cliff, cam odată pe săptămână, dă cu bidineaua franceză văpsind chipul elecoral al macronistului prezident, iată că, tranferate pre românește, unele apucături franțuze de nivel înalt s-ar crede că pot fi de un oarecare model slugoiului cotrocenist. Dar… „nu spera și nu ai teamă”… cu biografii și slăbiciuni diferite, toți sunt servil acaparați structurii de deasupra lor.
Ori cum, „Has the West Lost It” zicea, în urmă cu ani, Kishore Mahbubani.
Caline, te inseli, desi mi-ar fi placut ca Franta si poporul francez sa redevina ce au fost candva, motorul si leaganul culturii si civilizatiei mondiale. Am iubit Franta. Articolul de fata este comandat, realitatea este alta. Franta nu mai e franceza, pentru ca 60% este islamizata, metisa si neagra. Eu nu am nimic cu islamul sau cu negrii si metisii care au islamizat, „innegrit” sau metisat Franta. Stiu ca intr-o postare anterioara am avut un punct de vedere diferit insa in cazul Frantei situatia este alta. Pacat ! Sa vedem ce mai pot salva vestele galbene…?!
Tot ce iubim despre Franta, cel putin unii dintre noi, mentionat sumar in text, nu este meritul lui Macron! El, ca si ceilalti doi predecesori, au promovat politicile neoliberale globaliste (care azi domina lumea) sunt, asa cum mentioneaza si un alt comentator aici, adevaratul „gropar” al civilizatiei Vestului. Desi liberalismul si neoliberalismul sunt inrudite intrucatva, ele raman in fapt foarte diferite, cea din urma ajungand oarecum paradoxal sa o compromita pe cea dintai. Macron presupun ca spera acum ca keste o mare oportunitate pt Franta de revitalizare, de recastigare a unui rol imperial, cu idei de imprumut din corporatismul militarist american. Un fel de struto-camila cum i-am spune noi. Cata vreme llumea va fi gestionata militaristic imprrialist-globalist sunt putine sanse de reala dezvoltare pasnica, prosperitate, cooperare si civilizatie. Ca si de prezervare a vietii planetei. Nimic privind viitorul nu este clar acum. Prea multa babilonie… prea multe idei, ambitii, iluzii si interese competitive iscate de deriva americana… Un lucru ramane, in toata busculada, cei mai smecheri acum castiga fabulos. Rhett Butler-ii profitori pe ruinele unei lumi ce se scufunda si ai alteia care inca nu s-a nascut…
Alegerea lui Macron la prezidentiale, in 2017, a fost probabil escrocheria secolului in politica, iar cei care l-au votat, intr-un procent considerabil cred ca isi mai musca si acum degetele cu care au introdus buletinul de vot in urna. Tinind seama ca pulifriciul e deja de citeva luni in campanie pentru alegerile de la anul, m-as mira ca tipul asta de articole sa nu fie platite chiar de catre interesat, ale carui nombrilism si narcisism sint demult evidente si cunoscute. Scenariul e deja cunoscut de destul de mult timp (si servit de luni de zile „pe tava” de o mass media mizerabila), un prim tur cu aceiasi candidati insipizi (stiu ca votul e secret dar personal voi vota Arnaud Montebourg, desi probabil ca are sanse minime !), iar turul doi „copy paste” dupa 2017, Macron care cistiga undeva pe le 60-40% in fata unei Marine Le Pen aeriene in multe domenii !
Asta-i face un elogiu lui Macron,de fapt,care este in cadere libera si face prostia sa compare Franta cu Marea Britanie care este cu mult deasupra Frantei,aia fiind a cincea economie mondiala,dupa USA,China,Japonia si Germania iar Franta este pe locul 7.Pib-ul britanicilor este in crestere avand 46.344 dolari pe locuitor (conform Wikipedia),cu o tzara de 2,5 ori mai mica decat Franta,tzara britanicilor,cu englezi,galezi,scotieni si nord irlandezi,fiind cam cat Romania,si cu o populatie cu acelasi numar ca si Franta,adica vreo 67 milioane fiecare.PIB-ul francezilor este mult mai mic si in scadere,adica 39.257 dolari pe locuitor.Asa ca ce exemplu sa ia anglo-saxonii de la politica lui Macron care se viseaza stapanul tzarilor din UE,adica cel putin un al doilea Napoleon,sau macar un De Gaulle mofturos si umflat in pene ca originalul pe care l-au pus stapan altii cu care,apoi,s-a rupt in figuri.Si peste cei 2 la suta cat mai trebuie sa mai dam si noi in plus pentru ca sa-si faca frantzujii si nemtzalaii armata si ca sa se apere ei de cine,ca de rusi si de chinezi nu cred ca este vorba ca nu fac faza si nici cu americanii nu cred ca-i duce nebunia la conflicte,iar inglejii nu-i invadeaza ca abia au scapat aia de ei.Poate ca sa se apere de Polonezi,Unguri si alti suveranisti care nu vor sa accepte pidosnici,iar de muslimi nu au cum sa apere pe nimeni,ca aia ii invadeaza pe crestinii toleranti pas cu pas si fara pusca,
Tocmai neoliberalismul a distrus Europa și America și a întărit China, în gona lor după un profit cât mai mare, obținut facil, lacomii acestei lumi și-au tăiat „craca” de sub piciore și au aruncat europa și america în mizerie, transformând viețile a sute de milioane de oameni într-un calvar.
Americanii au uitat să mai plece acasă după ww2 și asta francezii nu pot s-o îngjită prea usor căci le incurcă propia lor evouție și in istorie veșnic s-au ciondrănit cu vecinii lor englezi. Ei se luptă pt a avea un viitor liber de influențe străine de cultura lor. Noi ce facem ? Oricum mai ușor cu lauda la adresa lor …?
Americanii nu vor permite ca Europa sa aiba forta proprie de aparare. Americanii au nevoie de Europa ca TABARA MILITARA a lor. Uitati-va unde-s soldatii americani, in Europa. PESTE TOT! La nevoie, mai organizeaza niste razmerite, niste scandaluri, niste revolutii prin Europa si rezolva problema in stil american. Ca-n Chile, ca-n Romania, ca-n Ucraina, ca-n Egipt.
Dupa demonstratiile in masa,sambata de sambata,timp de 1 an de zile a francezilor ,in toate orasele Frantei,incepand cu vestele galbene ,[cu gloantele si grenadele trase de politiei in ochii cetatenilor,in picioare,in cap] si continuind cu populatia antivaccin,antidictatura,o sa iasa la alegeri din nou Macron ,cand o sa-si vada ceafa.El nu mai are curajul sa dea ochi cu populatia Parisului.Personaj,inodor,incolor,dispretuind poporul dar obedient celor care l-au propulsat pe scaun.DE fapt ar fi in stare sa puna tunurile pe populatie sa ramana in continuare presedinte.
9/11 si „liberty fries”……
(frantzuzoaicele au un renume da’ sunt urate).
Este un material gen laudatio pentru prostit cetatenii, pentru manipulare, pentru a isi cere linia 1 in europa desi cam e un fals in tot ce este scris! Cat despre patrunderea altor religii in europa, astea deja sunt in linie dreapta dar in forta! Ma gandesc ca vor intra in apa murdara a migrantilor cu violenta uriasa si repetata, ajungandu-se iar ca devenind anexa a africii, cum s-a intamplat cu peste 100 ani in urma. Istoria, ca vrem sau nu, se repeta.