„Doresc să reafirm sprijinul nostru neclintit faţă de Teheran şi solidaritatea noastră cu prietenii iranieni”, a scris Vladimir Putin într-un mesaj adresat lui Mojtaba Khamenei, relatează News.ro.
Totodată, dictatorul Vladimir Putin a asigurat că „Rusia a fost şi va rămâne un partener de încredere” al Iranului.
Se naște dinastia Khamenei. Cine este Mojtaba, noul ayatollah
Mojtaba Khamenei, fiul fostului lider teocratic al Iranului Ali, a fost numit drept noul ayatollah de către Adunarea Experților. Acesta a primit și supunerea totală a Gărzii Revoluționare. Mojtaba Khamenei are 56 de ani. Este cleric cu o linie la fel de dură ca aceea pe care o adoptase tatăl său.
Principalele informații din portretul noului ayatollah:
Anterior acestei numiri, Mojtaba nu a discutat niciodată în public despre posibilitatea de a prelua conducerea Iranului. Ideea ca acesta să devină ayatollah era contestată chiar și de Ali Khamenei. Acesta nu își dorea crearea unei dinastii în fruntea statului. Această reticență față de conducători pe linie de sânge vine în contextul în care sistemul teocratic a răsturnat monarhia Pahlavi în 1979.
Numele lui Mojtaba Khamenei a fost legat de suprimarea protestelor anti-regim de pe străzile Teheranului. Cele mai importante astfel de manifestații au avut loc acum două luni și s-au soldat cu sute de morți. Liderul suprem anterior și regimul au dat vina pe „teroriști” și „tulburători”, înarmați, instruiți și finanțați de SUA și Israel, pentru uciderile fără precedent, relatează Al Jazeera.
Mojtaba Khamenei nu era încă la cel mai înalt nivel al piramidei religioase din Iran la momentul alegerii sale în fruntea statului. Mojtaba era doar hotalojeslam, un cleric de nivel mediu.
„Garda Revoluţionară Islamică, în calitate de soldat şi braţ puternic al tutelei, susţinând decizia Adunării Experţilor, îşi declară disponibilitatea pentru supunere deplină şi sacrificiu de sine în îndeplinirea poruncilor divine ale juristului tutelar al vremii, Ayatollah Seyyed Mojtaba Khamenei, şi pentru a apăra valorile Revoluţiei Islamice şi a proteja moştenirea preţioasă a celor doi lideri ai Revoluţiei, Imam Khomeini şi Imam Khamenei.”
Nimic nu s-a schimbat pe ciur dupa ce Nistro Rex US SOV ie Tica US a fost extras si inlocuit cu lupi si lupoaice tinere, mult mai fero roce…
Sa inteleg faptul ca dorinta poporului iranian pt. votul dat de ei, este la fel ca situatia de anul trecut din Romania, cu alegerea presedintelui ? Poporul voteaza si cei de afara decid .
Tu mai bine te-ai documenta, decât să visezi și mai bine ai gândi, in loc să scrii mult, prost și fără rost.
P.S. Corecție text anterior care prezintă erori din cauză de neatenție la autocorrectorul telefonului.
Cred ca Putin o sa-l sprijine cu un coparseu cadou. Este imposibil ca MOSSAD si Trump sa nu-l trimita si pe asta la cele 72 de frumoase.
Tu mai bine te-ai documentat decât să visezi și mai bine ai gândi, in loc să scrii mult, prost și fără rost.