Von der Leyen riscă să aducă ce este mai rău în două lumi ideologice

În urmă cu doi ani, cel mai mare dușman intern al UE era partidul Fratelli d’Italia, condus de Giorgia Meloni, prezentat ca partid fascist, condus de fanatici și incompetenți, aliat cu politicieni și mai fanatici (Lega lui Matteo Salvini și Forza Italia a lui Silvio Belusconi), și mai incomepetenți, dușmani ai ”proiectului european”. Un alt dușman al UE era Partidul Lege și Justiție din Polonia, al lui Jaroslaw Kaczynski, împotriva căruia Comisia Ursulei von der Leyen a inițiat o mulțime de proceduri pentru încălcarea legislației europene, cu reduceri de finanțări europene, înghețarea lor totală, din cauza politicii anti-migrație a Poloniei, a euroscepticismului pronunțat, a opoziției față de ideologia LGBT și nerespectarea independenței justiției. Acest partid a rămas ținta predilectă a atacurilor Bruxellesului până la preluarea puterii de către Donald Tusk, în decembrie 2023. Președinta von der Leyen și Comisia sa au atacat și partidul Vox din Spania, acuzat că ar promova din nou ideile periculoase ale lui Franco, că se opune imigrației, drepturilor LGBT. Au fost trase semnale de alarmă și când Partidul Democrații Suedezi a ajuns în mod indirect la guvernare, prin pactul încheiat cu noul premier centrist pentru susținere în parlament.

Ei bine, von der Leyen, acum în calitate de candidată la președinția Comisei Europene din partea Partidului Popular European, la alegerile din iunie, vrea ca Europa să uite toate cele de mai sus și să considere că este absolut firească o alianță între PPE și partidele din grupul Conservatorilor și Reformiștilor Europeni –  exact partidele de mai sus, plus altele, mai mici, din alte state UE. La o recentă dezbatere organizată de Politico, von der Leyen a declarat că nu exclude o asemenea alianță, în funcție de rezultatul alegerilor. Von der Leyen fuge de grupul Identitate și Democrație (cu Alternativa pentru Germania și Adunarea Națională din Franța, a Marinei Le Pen), dar, brusc, nu mai vede nimic anti-european la politicieni precum Kaczynski, Meloni. Virajul spre dreapta a președintei CE poate însemna ruperea alianței cu Socialiștii Europeni, o struțo-cămilă care a condus UE până acum (asemeni ultimelor mandate ale cancelarei Angela Merkel, în care aceeași von der Leyen a fost ministru al Apărării) și o formulă care a stârnit confuzie în și așa puținul electorat care votează la alegerile europene.

”Ori te aliezi cu extrema dreaptă pentru că ai nevoie de ei, ori spui că nu este posibil așa ceva, pentru că ei nu respecta drepturile fundamentale pentru care Comisia noastră a luptat”, i-a tras atenția lui von der Leyen candidatul Socialiștilor la șefia Comisiei, luxemburghezul Nicolas Schmit.

Unul dintre drepturile fundamentale pentru care a luptat Comisia von der Leyen a fost cel al migrației. La fel a făcut-o și Comisia Jean-Clade Juncker, după ce cancelara Merkel a deschis granițele Germaniei pentru refugiați, în 2015, iar asta a creat o avalanșă imposibil de controlat. Cele două Comisii au luptat pentru cotele de imigranți pentru fiecare țară UE, pentru sancțiuni împotriva țărilor care s-au opus acestei modalități aberant-contabile de a gestiona un fenomen social. Comisia a lăudat decizia CEDO de a bloca decizia guvernului Marii Britanii de a trimite solicitanții de azil în Rwanda, pentru ca cererile să le fie procesate acolo, a criticat în privat guvernul de la Londra pentru un asemenea plan care încalcă drepturile fundamentale.

Însă ce face, pe de altă parte, președinta Ursula von der Leyen? Negociază fără consultarea comisarilor cu președintele autoritar al Tunisiei un plan similar, pe bani grei. Ce face acum Friedrich Merz, liderul CDU din Germania (urmașul lui Merkel și, cel mai probabil, viitorul cancelar al Germaniei? Planul Rwanda ”este ceva ce am putea emula”, a spus el, citat de Financial Times. Jens Spahn, fost ministru în guvernul Merkel, spune acum: ”Dacă am aplica un asemenea plan în mod ferm vreme de patru, șase sau opt săptămâni, numărul imigranților ar scădea dramatic”. Dar în ce ”țară terță sigură” să fie trimiși imigranții care doresc să ajungă în Germania? ”Probabil că Rwanda ar dori”, spune Spahn, ca și cum nu ar ști că Curtea Supremă din Marea Britanie a decis unanim, în toamna anului trecut, că Rwanda nu este o țară sigură, că a urmat un scandal politic și decizia justiției a fost anulată printr-o lege (în aprilie anul acesta) care decretează că dictatura ”luminată” a lui Paul Kagame este ”sigură”. În plus, a protestat împotriva planului și Comisarul ONU pentru Drepturile Omului.

Iar politicianul german continuă: ”Și Ghana ar putea fi de acord. Ar trebui să vorbim și cu țări est-europene precum Georgia și Moldova”. Germanii nu ar fi primi care să-și rezolve problemele imigrației pe spatele celor mai sărace state din Est. Giorgia Meloni a încheiat un acord similar cu Albania; președintele Edi Ramama a fost de acord – până la urma, pentru a mulțumi SUA, Albania le-a dat un adevărat stat în stat Mujahedinilor Poporului din Iran. De ce nu ar face asta și pentru Italia, câtă vreme guvernul de la Roma va plăti si oligarhia albaneză va profita.

Partidul ei european al lui von der Leyen și partidul ei național (CDU) au declanșat avalanșa de necontrolat a migrației, iar acum exportă problemele create în cele mai sărace state europene. Ceea ce von der Leyen, guvernul Rishi Sunak de la Londra, guvernul Meloni și viitorul guvern de la Berlin fac sau sugerează că vor face seamănă cu o formă de colonialism – de la selectarea celor mai în putere și mai bine pregătiți imigranți, pentru a-i trimite pe restul în Estul sărac sau în Africa, la chestiunea jurisdicției asupra centrelor de imigranți care ar putea să apară în Republica Moldova, Albania, Georgia și până la consecințele economice, sociale și politice pe care le-ar putea suporta aceste state (ideea unor asemenea centre de imigranți în Republica Moldova ar fi lesne folosită de propaganda pro-rusă pentru a submina un posibil al doilea mandat prezidențial al Maiei Sandu, acel mandat care ar trebui să apropie decisiv țara de UE).

Pot însă conta alegătorii din statele vest-europene că o a doua Comisie von der Leyen va gestiona mai strict migrația? Răspunsul este de căutat în modul în care a fost tratată tema cea mai importantă a precedentelor alegeri europene – tranziția la energia verde. În 2019, Verzii europeni erau cotați bine în sondaje și au obținut un scor bun, iar noua Comisie a transformat energia verde în prioritate, a făcut-o într-un mod heirupist și, pe fondul sancțiunilor impuse Rusiei, s-a ajuns ca UE să aibă un preț ale energiei de aproape trei ori mai mare decât în SUA și China. Asta garantează dezindustrializarea continentului. Dându-și seama că se apropie un dezastru, având și presiunea protestelor fermierilor împotriva acestor politici de mediu, von der Leyen și PPE fac stânga împrejur, pomenesc de doar patru ori de politica de mediu în programul lor electoral pentru 2024, nu se mai uită la Verzii Europeni care s-au prăbușit în sondaje și curtează partidele conservatoare anti-migrație. Acest ”traseism” ideologic face ca formula PPE-von der Leyen să aducă ce este mai rău din ambele lumi (cum spun englezii, cei care constată acum că UE suferă de exact bolile despre care Bruxellesul avertiza că va suferi Marea Britanie post-Brexit): aroganța partidului care s-a eternizat la conducerea UE cu obrăznicia nou-veniților naționaliști din țările vest-europene.

Spre finalul mandatului viitoarei Comisii Europene se vor împlini 20 de ani de la criza financiară din 2008; începând de atunci, Comisia de la Bruxelles a luat cu asalt modelul economic și social pe care a fost concepută actuala UE, a impus măsuri de austeritate pe fondul creșterii șomajului și a stagnării economice, a importat un număr impresionant de imigranți, a asistat la creșterea inegalităților. Pentru a împiedica orice împotrivire pe cale democratică la aceste evoluții, UE a continuat sa restrângă din prerogativele suverane ale statelor membre, să impună reforme structural, reguli bugetare. Iar, în pragul alegerilor, strategia pare să fie agitarea unor riscuri și amenințări reale, însă mult gonflate – naționalismul, euroscepticismul, imixtiunea rusă. Mesajul din 2024: cine i se opune lui von der Leyen&co sau perdanților din Partidul Socialiștilor este pro-rus. Iar mesajul este întărit de o investigație pornită, chiar in pragul alegerilor, în Cehia și la Bruxelles vizând europarlamentari care ar fi răspândit dezinformarea rusă, dar și de acordurile de parteneriat semnate de UE cu circa 500 de ONG-uri, pentru a promova ”valorile europene”.