Washingtonul se teme că în comunitatea de informaţii a apărut o nouă cârtiţă

Responsabilii americani se tem că în sistemul naţional de informaţii există un nou Edward Snowden care ar putea sta la originea unor scurgeri de date secrete, relatează CNN, potrivit Le Monde.

Autorităţile au intrat în stare de alerta imediat ce publicaţia The Intercept, care oferă regulat materiale ce provin de la Edward Snowden, a atras atenţia asupra acestui fapt. The Intercept a publicat recent informaţii despre numărul uriaş de persoane puse sub supraveghere de serviciile secrete americane, indicând însă că informaţiile provin de la “o sursă din cadrul comunităţii de informaţii”. Cum până acum publicaţia a anunţat de fiecare dată când informaţiile provin de la Snowden, de data aceasta autorităţile suspecteaza că sursa ar putea fi alta.

Textul de 20 de pagini este stampilat cu “secret/noforn”, ceea ce ar indica că nu trebuie transmis autorităţilor din statele aliate, şi se intitulează “Lista realizărilor strategice 2013 asupra identităţilor teroriştilor”. Este datat august 2013, după fuga lui Edward Snowden din Hawaii, acolo unde lucra ca angajat contractual al NSA.

Documentul este redactat de Centrul Naţional Antiterorist şi arată că nu mai puţin de 680.000 de persoane din întreaga lume au fost suspectate ca sunt implicate în activităţi teroriste.

O altă bază de date, numită Tide (Terrorsit Indentities datamart environment), cuprinde un milion de nume, transmite CNN. The Intercept mai arată că, de la instalarea lui Barack Obama la Casa Albă, numărul persoanelor cărora li se interzice să se îmbarce în zboruri cu destinaţia SUA a crescut de zece ori, ajungând la 47.000.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.