Verificările au fost realizate în baza unor analize de risc fiscal și au urmărit respectarea legislației privind evidența, proveniența și comercializarea bijuteriilor,
„În urma controalelor efectuate, inspectorii ANAF Antifraudă au identificat nereguli semnificative, constând în evidența deficitară a stocurilor, precum și lipsa documentelor justificative privind proveniența unor cantități importante de bunuri comercializate.
În consecință, au fost dispuse măsuri de confiscare pentru:
- 6.560 de piese din aur, în valoare de aproximativ 12,24 milioane lei
- 1.989 de piese din argint, în valoare de aproximativ 323.000 lei” potrivit comunicatului de presă al ANAF.
Toate bijuteriile confiscate au fost predat instituțiilor abilitate. ANAF anunță că astfel de controale se vor realiza și în perioada următoare.
„Direcția Generală Antifraudă Fiscală își menține angajamentul ferm pentru combaterea evaziunii fiscale și intensificarea controalelor în domeniile cu risc fiscal ridicat. Acțiunile de verificare vor continua, în vederea asigurării respectării cadrului legal, protejării intereselor bugetare ale statului și susținerii unui mediu concurențial corect” potrivit aceluiași comunicat de presă.
Or fi din ,,aur” din acela de 9K.
Singura explicatie la indemana pentru uriasa cantitate capturata este ca provenea din Ucraina. De aceea nu avea acte.
Reactie viscerala de a varsa. 🤮