Zelenski „confirmă”

Vizita lui Volodimir Zelenski în România, țară cam ultima pe lista de trasee externe a președintelui ucrainean de la începutul războiului, nu a adus aproape nimic nou în relațiile cunoscute dintre cele două țări. Nici nu ne așteptam la prea mari efuziuni reciproce, între  state neexistând – se știe – prietenii, ci doar interese comune. În speță, interesul primordial al României, în consonanță cu alianțele din care face parte,  este de a ține Rusia la distanță de granițele sale și de a nu accepta, sub nicio motivație, schimbări de frontieră pe calea armelor sau „autonomizări” pe criterii etnice, iar cel al Ucrainei – de a avea un aliat proxim care să-i acorde un sprijin multilateral dezvoltat în războiul declanșat de Moscova.

Din acest punct de vedere, lucrurile sunt clare și au fost reconfirmate de către cei doi președinți la conferința de presă care a urmat convorbirilor bilaterale de la Cotroceni. Lumea noastră ar trebui să priceapă (inclusiv suveraniștii de înclinație răsăriteană) că sprijinul oferit de România Ucrainei nu este de dragul Ucrainei, ci de dragul… României. Este un sprijin strategic, dacă vrem să nu ne trezim din nou cu rușii în bătătură, ca în ’44 – ‘45.  Cine pricepe, bine, cine nu – să mai învețe istorie!

Acestea fiind zise, contactul pe viu cu președintele ucrainean a reconfirmat – din păcate – și alte lucruri, mai puțin plăcute decât consensul la nivel macro.  În articolul „Ucraina se obrăznicește”, am analizat inaderența supărătoare a ucrainenilor la preocupările României vizând soarta minorității române din țara vecină. Și iată că temerile ni se confirmă. Partea ucraineană nu pare dispusă să se sensibilizeze la îngrijorările noastre. De exemplu, minimum minimorum, întrebat de ziariști dacă este pregătit să renunțe la sintagma “limba moldovenească”, Zelenski nu a răspuns tranșant, cum ar fi fost de dorit / de așteptat, ci a dat-o la întors, a flendurit-o, lăsându-ne în continuare cu ochii în soare.

“Sincer, nu văd nicio problemă globală în asta, pentru mine nu e o problemă. Înțeleg, unii oameni ar spune că Moldova este România. Pentru mine această problemă nu e presantă. (…) Îmi pare rău că nu mă pot gândi mereu la aceste probleme. Pentru o țară în război, asta nu e o problemă. Guvernanții vor lua decizia corectă și oamenii vor fi fericiți.”, a spus domnia sa.

Nu e cazul să intrăm în analiza semiotică a acestui text, dar sare în ochii că dl Zelensky o dă cotită și învârtită, ba chiar își reprimă o anumită enervare și o anumită sfidare tupeistă care transpar din vorbele lui: “Sincer, nu văd nicio problemă globală în asta” (Adică, argotic vorbind, ne ia la mișto.) „Pentru mine nu e o problemă” (…) „Pentru mine această problemă nu este presantă” (…) „Îmi pare rău că nu mă pot gândi mereu la aceste probleme ”(…)

E puțină nesimțire în a veni la București, a mulțumi din vârful buzelor pentru ajutorul masiv, pe toate planurile, primit de la români, a primi chiar promisiunea augmentării acestui ajutor și, în contrapartidă, a te exprima de o asemenea manieră zeflemitoare, batjocoritoare chiar, practic a desconsidera pe față o temă importantă, de suflet, sensibilă pentru sentimentul național al oricărei națiuni, în speță referitor la acea parte din identitatea românească rămasă  în afara granițelor țării după  invazia post-belică a Armatei Roșii – care a consfințit Pactul Ribbentrop-Molotov și a deraiat ADN-ul existențial al zonei pe termen nelimitat.

De bun simț ar fi fost ca dl Zelenski să răspundă dintr-o suflare: normal că nu se mai poate vorbi despre limba moldovenească! (N-ar fi trebuit să se vorbească nici înainte, Republica Moldova  – și deci și limba moldovenească – fiind o invenție/cacealma stalinistă!)  A menține sintagma așa-zisei „limbi moldovenești”  în documentația și retorica oficială de la Kiev, când chiar la Chișinău s-a introdus, oficial, limba română, este, din capul locului,  o aberație, o deraiere și din istorie, și din contemporaneitate. Și-atunci, de ce trebuie să se întrunească guvernul, nene Zelenski?!  Vreți să declarați război limbii române?

Faptul că oaspetele nu numai că nu a răspuns măcar diplomatic la întrebarea ziariștilor, dar ne-a și beștelit la vedere, ascunzându-se hoțește în spatele vicisitudinilor războiului (deși pentru cinci minute, la București, putea să ia o pauză) ne arată ce e în capul acestor ucraineni. Și ce e în capul lor nu sună bine. Ba chiar sună urât. E clar că, de fapt,  înclină să nu recunoască minoritatea română, iar insistența pe  „limba moldovenească” este doar un simpton dintre multe altele – de îngropare a filonului românesc din Bucovina de Nord.

Și-atunci, ce e de făcut ? Evident,  trebuiesc obligați s-o recunoască. Și nu oricum. Ci la standarde europene. Așa cum în România este recunoscută minoritatea maghiară. Sau, și mai clar pentru dl Zelensky, minoritatea ucraineană! Am spus-o și o repet: după terminarea războiului, România va trebui să uzeze de dreptul de veto la intrarea Ucrainei în UE,  dacă Kievul nu rezolvă în adevăr (nu aburită!) problema minorității române. Dar și mai bine ar fi să nu se ajungă acolo. Adică, în convorbirile oficiale (și neoficiale, prin vectori de intelligence) să li se fluture „pisica”.  Avem de-a face, la Kiev, cu o pleiadă de conducători (nu vrem să spunem nație)  care pare total lipsită de empatie pentru alte etnii – și chestiunea trebuie abordată din partea română în consecință. Dar cine să-i pună la punct? Dna Odobescu pare total depășită de anvergura jobului,  arătând ca un pedagog de grădiniță în recreație. Iar dl Aurescu devine, pe zi ce trece, mai mult lat decât înalt. Pigmeii diplomației române n-au nicio șansă în actualele jocuri de putere și război.

În acest condiții, mesajul oficial al Bucureștilor nefiind suficient de nuanțat și răspicat, mai bine spus – fiind de-a dreptul inexistent, frustrarea pe temă a publicului larg câștigă teren. Iar frustrările îndelung nerezolvate – nu e un secret – nasc monștri.  Dna Șoșoacă, un fel de  Ciociolina politică de Dâmbovița sau, mai bine zis, Chirița ot Bârzoi apres la lettre, bate din pinteni pe unde apucă. Și ne face de băcănie, când ți-e lumea mai dragă. Cine o poate opri? Tăcerea.  Doar tăcerea.

Cel mai productiv, pentru a-i anihila compulsiunile neelucidate, este de a o ignora, de a nu-i mai da spațiu public.  Înțeleg tentația mass media de a profita de această circăreasă de doi bani spre a face rating, dar, pentru o minimă igienă a scenei politice, cred că ar trebui instituit un fel silenzio stampa. Pur și simplu să nu i se mai pronunțe numele! Nimeni să nu-i mai dea știri sau citate. Femeia este de Click politic. Lăsați-o acolo.

Se vede cu ochiul liber, Șoșoacă face, în primul rând, un deserviciu major curentului suveranist, compromițându-l, dând apă la moară propagandei adversarilor. În același timp, ea reușește să polarizeze câteva procente din electoratul specific (radicalizat, iată, între altele, și de clapele greșite pe care se mișcă ucrainenii),  așa cum, mutatis mutandis,  turnătorul Petrov a aglutinat cele 5 la sută care l-au trimis, bine merci, la Bruxelles, alături de vopsitorul său credincios, Tomac cel Tânăr.

În context, nu e clar dacă Șoșoacă face doar (prostește ?, plătită?) jocul propagandistic al rușilor sau/și jocul unei anumite oculte de intelligence interne, cu scopul de a diminua, de a ciopârți bazinul AUR. În acest sens, George Simion se află într-o poziție ingrată:  pe de o parte trebuie s-o plesnească (verbal, Șoșoaco, nu te ambala!) ori de câte ori este nevoie (dacă vrea să nu i se agațe și această tinichea pro-rusă de coadă), pe de alta – trebuie să se ferească de a-i aliena prea tare pe simpatizanții vivandierei de mucava, dimpotrivă, încercând, poate, să-i „deradicalizeze”. Grea treabă, dacă nu imposibilă.

O treabă la care, aroganțele și pașii greșiți ai ucrainenilor  – sancționate, iată, și de Polonia –  nu ajută.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 11

33 de Comentarii

  1. Bla,bla,bla! Atenția lumii s-a mutat in alta parte! Carlito a festelit-o! Un produs al democrației care și-a permis să-i spună regelui Spaniei”tu”! O jigodie!Se mai aude ceva de Emma Răducanu? Și vă întrebați de ce tinerii palestinieni ținuți în „tarcuri” ataca la baioneta?

  2. Oamenii saraci si prosti vor respect ..adica sa fie bagati in seama..exemplu cu ciolacu ,cu reconstructia ucrainei,ori a Lui johanski cu nato …etc

  3. Sosoaca e un caz medical,nu frecventeaza de ieri-alaltaieri cabinetele,e la a treia casatorie(asta spune multe) si a terminat Universitatea Romano-Americana,adica universitate de garaj
    Tanara, cand de nimeni „nu depindea” a fost fost consilier personal pe probleme juridice al ministrului delegat pentru comerț, Eugen Dijmărescu,general SIE ,in slujba caruia nu intrai daca nu erai tot SIE ,si ea si ma-sa.
    Adica juca țurca cu generalul implicat in Lovitura de Stat din 1989 de partea sovietica, ca si alti securisti romani inca vioi
    Vorba aia, nu de pomana „the russian state-controlled Sputnik news agency labeled her „the politician of the year 2021 in Romania”:)))

  4. Un articol slab, pe linia traditionala serbanesciana-stoianiana. Pentru ca autorul avea de marcat un punctaj sa punctam si noi: 1. marota cu „dacă vrem să nu ne trezim din nou cu rușii în bătătură, ca în ’44 – ‘45”. 2. Problema cu limba moldoveneasca este maximul pe care Romania a indraznit sa ceara Ukranei naziste si reluata de propagandisti ca mare fapta de vitejie. Problema reala sunt teritoriile romanesti din componenta statului artificial. Polonezii si ungurii sub o forma sau alta deja si-au revendicat ce le apartine. 3. Singurul lucru care l-a nemultumit pe autor e ca Piticul Pianist nu ne-a multumit pentru daruri, nu ca statul a bagat 10 miliarde de euro in gaura neagra Ukra. Acolo este deficitul de 50 de miliarde de lei la buget. 4. nici o masa fara peste: nu se putea sa nu atace pe Sosoaca si nationalismul adevarat, promovand nationalismul de opereta gen Helwig, Batista rujata si alti ipochimeni cu mana la chept cand canta imnul.

  5. Ai dreptate, rușii sau obrăznicit tare în 44-45, dar nu zici o vorbă despre „obrăznicirea ” romanilor din 41-44, pe la Odessa, Crimeea și mai ales la Stalingrad. Cât despre ocupanții teritoriilor românești, nu sunt singurii făptași. Să pomenim aici „pretinii” de acum inamicii/dușmanii de ieri, austriecii, turcii, chiar și nemții, o scurtă perioadă, care au plecat, într-adevăr, dar numai după ce au pierdut ceva bătălii cu mult huliții ruși. Cât despre „pohta” rușilor pentru teritoriile românești, nu a fost chiar așa de mare, au fost de câteva ori pe acilea, numai că au plecat de bunăvoie și nu scoși de forța armelor, așa cum s-a întâmplat cu ceilalți, pomeniți mai sus. Ne ceri să pricepem lucrurile, dacă nu să învățăm istorie. Ce să pricepem, că avem alt stăpân, pe care trebuie să-l „servim” cu mult sârg ?, să ne facem preș, în fața altor interese, care sigur, sigur nu sunt ale noastre, să dăm vrabia din mână pentru cioara de pe gard ?. Bag sama că istoria, dar istoria adevărată, ar trebui tocmai de cel care ne îndeamnă să o învățăm, să nu schimbăm istoria scrisă de Roller cu o istorie scrisă de unii de peste ocean, care sunt renumiți pentru lipsa culturii în general, și cea istorică și geografică, în special, și toate judecate prin prisma pragmatismului, adică a intereselor lor directe, simple, măsurate în bani. Vorbești de slugi ale rușilor, nu neg existența lor, dar de ce nu pomenești si existența slugilor vestului cel îmbuibat, în număr mult mai mare și mai guralivi, așa cum este și în cazul de față.

  6. Păi bravii și vitejii ucraineni ne apără de o invazie rusească și dumneavoastră o țineți langa cu limba nevorbită de cetățenii ucraineni (bravi și viteji) din sudul țării (brave și viteze). În acest caz trebuie să apreciem diplomația domnului Președinte (brav și viteaz) al Ucrainei (brave și viteze).

  7. Nu că.mi place Sosoaca dar daca în locul diplomaților de ,,prim rang,,ea e unica care aduce aminte că acesta etnie, romana ,in Ukraina ,are drepturi și a rămas separată că Stalin a fost un animal ,chiar daca făcând.o că la circ,atunci decât deloc?

  8. Mda , fara a fi fan Sosoaca , articolul este cam ca alea ale lui coroiu , pardon cristoiu cu „proasta lui Dragnea”. Si de ce sa ne fie rusine domnule aiutor de articol sa fim suveranisti ? dupa aproape 34 de ani de lins si pupat licurici prin cele „locuri”iata unde am ajuns. Si care ar fi interesul nostru ? sa tot dam altora si noi sa primim suturi in penk ( a se citi in „cur”) Ne-au spoliat , ne-au tinut cu MCV-uri ne tin acum cu Schenghenul si cite altele ce nu le stim.Poate pentru dv. si unii apologeti de pe forum , de „demnitari”nu mai zic , pozitia „ghiocelului”este cea mai buna . Nu si pentru noi populimea. In fond noi platim oalele sparte de „desteptii”natiei si ai planetei. Recomand : scularea de dimineata si ascultarea imnului. Care incepe asa : „Desteapta-te romane”! Va spune ceva domnule autor si domnilor si doamnelor detractori ? Sau este doar un „moft”?

  9. șoșoaca e juristă și știe foarte bine ce face când cere anexarea de teritorii. circul din parlament nu era neapărat destinat lui zelensky ci pt compromiterea României. în plus prin limbajul folosit (naziști etc.) se vede foarte clar cine o teleghidează.

  10. „Guvernanții vor lua decizia corectă și oamenii vor fi fericiți.”, a spus domnia sa.”
    Ei, asta e asta.
    Exact asta fac gubernantii nostrii, n-avem bani ptr pensii si salarii, ptr sanatate si invatamant, ptr autostrazi ptr ca la Washington si Bruxelles s-a hotarat ca romania sa sprijine (finanteze) Ucraina, migratia achizitia de arme scumpe de la partener, fara sa intrebea poolime mioritica daca asta isi doreste.
    Deci gubernantii au luat decizii „politic corecte ptr SUA si Bruxelles” iar oamenii sunt fericiti.
    Intreaba cineva de la Cotidianul gubernantii daca romania mai are toate sitemele Patriot pe care le-a platit americanilor?
    Iei se lauda Stoltenberg ca roamnia si Germania ajuta cu sisteme AA Ucaina. Germania a cedat deja 4 sisteme Patriot. Care sunt acele sisteme pe care romania loe-a cedat ptr ca nu are nevoie de ele? Sper sa nu citim in presa peste cateva luni ca vom achizitiona (PLATI) altele ptr a le inlocui pe cele date moka ucranilor. Si apoi iar sa citim ca nu sunt bani ptr pensii si salarii…

    „dacă vrem să nu ne trezim din nou cu rușii în bătătură, ca în ’44 – ‘45.”
    Corect, dar de ucrani nu ne putem apara daca le dam armele noastre. Si nici NATO nu ne va apara. Ptr romania Ucraina e pericolul si nu Rusia. Tocmai ne-ati explicat (si altii) cat de aroganti sunt ucranii cum dau dispozitii iohannisului, cum discuta despre infrastructura, facilitatiile romanesti cu UE si SUA peste capul romanilor. Parca ar fi deja pe jumatate a lor…

  11. @GHIA:

    Dar de obraznicia, adica agresiunea, sovieticilor, adica in primul rind a rusilor, din 1939-1940 nu ai nimic de spus?

    Ucraina de azi are ce are exclusiv prin cirdasia cu Rusia bolsevica. Fara aceasta, ar fi fost o alta Belarus, in nici un caz o alta Polonie sau Romanie.

  12. Zelenski confirma .Avem Parteneriat strategic cu Romania .Habarnistii de sriu verzi si uscate nici macar nu inteleg ce inseamna un Parteneriat strategic si nu au habar ce poate aduce el nou in aceasta pasrte de lume .Iohannis joaca perfect intrega scena politico – militara din acesta zona napastuita de vremuri unde „prosticutii” neamului vor sa conduca ei natiunea.Acum Iohannis poate da armament si poate oferi Ucrainei expertiza romanesca in domeniul miltar fara ca cineva sa mai poata sa zica ceva .Avem Parteneriat strategic cu Franta si SUA si vedeti ce armament ne-au adus acestia spre a ne apara de soviete .Tot asa si noi putem furniza (Germania face si ea la fel )armament sofisticat Ucrainei .Avionele F16 , rachetele Patriot si Crotal , tancurile si capacitatile militare romanesti ajung in Ucraina .Pilotii Ucrainei se antreneaza pe simulatoare .Deja Romania este un bastion de putere care preia impreuna cu Ucraina dorinta nerealizabila si nerealizata a Poloniei ce se dorea forta militara a Europei .Impreuna cu Ucraina acvolo unde Romania are comunitati de romani poate deveni factorul de putere si de stabilitate pe flancul de est .Polonia nu are de ce se inarma ea neavind cu cine lupta .Polonia devine doar o tara de tranzit .

  13. esop spune:
    12 oct. 2023 la 12:16
    Comentariul tău așteaptă moderare. Aceasta este o previzualizare; comentariul va fi vizibil după ce este aprobat.

    Razboiul din Israel inceput de catre Hamas impreuna cu toate ororile vazute in direct (cit se putea arata ) nu numai ca a resetat intreg Occidentul din punct de vedere militar dar a adus(readus ) Ucrainei si intregii lumi democratice o noua abordare .Acum toata suflarea occidentala nu numai ca admira devotamentul cetatenior Israel (ati vazut cit de multi cetateni se intorc spre a-si apara neamul si patria ) dar readuce si mindria ucrainenilor aflati pe frontul de lupta acum ei nemaifiind singuri loviti de catre prietenii rusilor si reface si mindria tuturor natiunilor europene care acun nu mai pot da inapoi .Deja Parlamentul Romaniei ofera o totala implicare in spre a sprijini Israel ceea ce face din Romania un exmplu demn de urmat iar Parteneriatul strategic ,decis de catre cei doi sefi de Stat Iohannis si Zelenski, ofera Ucrainei posibilitatea de a primi toate capacitatile militare de mult cerute .Germania le este si ea alaturi .Acum intrega Europa este alaturi de cele doua natiuni cum dealtfel se pozitioneaza ca un intreg si SUA .Republicanii si Dmocratii au decis impreuna oferirea de noi ajutoare pina cind aceste doua natiuni vor cistiga conflictele .O lovitura de mare maestru a lui J.R.Biden si respectind amplitudinea si o mare lovitura data de Iohannis ce deja este seful viitor al NATO.Ati vazut cum Orban a sters-o englezeste si cum Zelenski a transmis rapid totul in Belgia la NATO.Cine nu asculta ce zice Iohannis o cam pateste .

  14. De ce eșt mămălgă bre ?? Ungaria a declarat răspcat că până minortatea maghiară nu are drepturile măcar la fel ca din epoca anterioară sovietcă, până atunci ukraina să nu viseze la UE sau NATO,.Românu de ce stă bleg și face parteneriate strategice cu nazistu criminal ?? O fi chiar așa de prostănac , sau chiar ae gânduri rele privind romania..

  15. Eu nu vreau ca rușii să fie departe de granița noastră ci cât mai departe. Dacă ucrainenii pot face asta, atunci eu sunt de acord să-i ajutăm. Nu știu dacă vor reuși, dar măcar încearcă. Da, Zelenski nu e un tip politicos și nu a răspuns clar ce va fi cu minoritatea română, dar oare noi nu am sărit de fund în sus când la nu știu ce meci secuii și-au cântat imnul sau când cine știe ce zevzec a aparut cu harta Ungariei mari? Nu isteriile madamei Sosoaca îi face suspicioși pe ucraineni ci cuvântările unuia ca profesorul Marga bun ministru, histrionic filozof. Cum am fi reacționat noi dacă Orban ar fi spus ” votam pentru intrarea voastră în Schengen, dacă ne dați Ardealul?”. Eu cam știu cum: o parte din noi ar fi protestat doar verbal iar cealaltă parte ar fi făcut iar coadă la pașapoarte.

  16. Daca parteneriat strategic inseamna ca tara mai fraiera da bani tarii mai smechere, atunci da, avem parteneriat strategic cu Ucraina. Asa cum avem si cu Amerlica. Le dam bani pe gratis, nu ne alegem cu nimic, poate doar cu un scuipat intre ochi.

  17. „Cum am fi reacționat noi dacă Orban ar fi spus ” votam pentru intrarea voastră în Schengen, dacă ne dați Ardealul?””

    Asta ai scos-o de la tine sau ai primit-o de la serviciu ? Daca iti imaginezi, iti spun eu: orice tara vrea sa NU fie granita a zonei Schengen, cu 3 tari deosebite, ca: Serbia, Romania si Ukrania. Macar de una sa scape, ca la celelalte si-a pus gard dublu de sarma ghimpata cu tensiune electrica pe el ! Ca vrem noi sa fim granita Schengen pe o distanta imensa si variata, de la Hungaria si pana la Bulgaria, adica pe tot Nordul si pe tot Estul, pentru niste transportatori evazionisti, cu doua randuri de ceasuri, este alta discutie. Nici un guvern nu-si doreste asta, nici ale noastre, toate, de 12 ani, pana acum. Asa ca, lasa Ardealul la locul lui, nu te apuca tu sa dai apa la moara hungara. Imperiul hungar este mort de peste 100 ani.

  18. „Cum am fi reacționat noi dacă Orban ar fi spus ” votam pentru intrarea voastră în Schengen, dacă ne dați Ardealul?””

    Asta ai scos-o de la tine sau ai primit-o de la serviciu ? Daca NU iti imaginezi, iti spun eu: orice tara vrea sa NU fie granita a zonei Schengen, cu 3 tari deosebite, ca: Serbia, Romania si Ukrania. Macar de una sa scape, ca la celelalte si-a pus gard dublu de sarma ghimpata cu tensiune electrica pe el ! Ca vrem noi sa fim granita Schengen pe o distanta imensa si variata, de la Hungaria si pana la Bulgaria, adica pe tot Nordul si pe tot Estul, pentru niste transportatori evazionisti, cu doua randuri de ceasuri, este alta discutie. Nici un guvern nu-si doreste asta, nici ale noastre, toate, de 12 ani, pana acum. Asa ca, lasa Ardealul la locul lui, nu te apuca tu sa dai apa la moara hungara. Imperiul hungar este mort de peste 100 ani.

  19. Cum e sa te faci, el nu noi, partener cu un Editat in uniforma kaki ? Mijto, sa inteleaga si Sim-ion !

  20. fa, Ieleno..!! daca tu, esti” de acord, sa-i ajutam pe ukrani ”..,treaba-i oabla..!mi-era frica , ca n-o sa fii de acord si se darama sandramaua ..!toti cei de pe forum dardaiau de frica ,ca nu o sa fii de acord ..!Doamne , ne-aI promis ca ne scapi de prosti ..!!

  21. Darius Drajan ,calarasanul fara cercuri la butoi, este un caz medical special. El sufera de coprostaza americano-jdaneasca-userista. Traieste ,care va sa zica , numai din ce ramane dupa drenareaa stazei de catre feleceri prin clisme calde .

  22. Serbanescule, ce nu pricepi tu este ca cu sau fara sprijinul Ucrainei, Romania este in NATO si ne vom trezi cu rusii in batatura doar tradam NATO sau daca NATO ne tradeaza. Lasa istericalele si gandeste baiatule, ca face bine la scafarlica! Vrea Zelenski razboi pana consuma ultimul ucrainean, e treaba lui. Treaba Romaniei e sa nu se amestece in troaca.

    sprijinul oferit de România Ucrainei nu este de dragul Ucrainei, ci de dragul… României. Este un sprijin strategic, dacă vrem să nu ne trezim din nou cu rușii în bătătură, ca în ’44 – ‘45. Cine pricepe, bine, cine nu – să mai învețe istorie!

  23. te mute grija de Sosoaca cand te trezesti cu rusii in batatura, Serbanescule.

  24. EXACT ! Cei (de dupa 1991) inca ‘INSEMNATI’ cu STEMA RUSIEI (Kievene/988 AD) pe PIEPT …
    SE TEM (SI FUG) din fata HARTII ROMÂNIEI MARI (HARTA TARAMULUI cel STRAVECHI/mentionat de catre Herodot/450 BC al GETO-DACILOR lui Burebista/44 BC) si de limba cea NATIONALA a NEAMULUI nostru ROMÂNESC (limba cea straveche a nemului nostru PIE geto-dacica/3000 BC, devenita limba ROMÂNA/dupa anul 610 AD ) !

  25. EXACT !
    Cei (de dupa 1991) inca ‘INSEMNATI’ cu STEMA RUSIEI (Kievene/988 AD) pe PIEPT …
    SE TEM (SI FUG) din fata HARTII ROMÂNIEI MARI (HARTA TARAMULUI cel STRAVECHI/mentionat de catre Herodot/450 BC al GETO-DACILOR lui Burebista/44 BC) si de limba cea NATIONALA a NEAMULUI nostru ROMÂNESC (limba cea straveche a nemului nostru PIE geto-dacica/3000 BC, devenita limba ROMÂNA/dupa anul 610 AD ) !

  26. EXACT ! Cei (de dupa 1991) inca cu STEMA RUSIEI (Kievene/988 AD) pe PIEPT …
    SE TEM (SI FUG) din fata HARTII ROMÂNIEI MARI (HARTA TARAMULUI cel STRAVECHI/mentionat de catre Herodot/450 BC al GETO-DACILOR lui Burebista/44 BC) si de limba cea NATIONALA a NEAMULUI nostru ROMÂNESC (limba cea straveche a nemului nostru PIE geto-dacica/3000 BC, devenita limba ROMÂNA/dupa anul 610 AD ) !

  27. Ce-au hotarat la BUKALE
    dam banii de pensii (care HAHAHA cica nu ni le aproba Brusselul) [in Ukraina sunt PENSIILE ‘mneavostra ! ]
    urkanilor ?
    Pe ce ?
    Pe „dreptul minoritatilor” la ei ? 🙁 !

    Tineti minte : UKRAINA pierde razboiul … PSD se auto-desfiinteaza ca partidul masselor (… pensionarilor) !
    BANII DIN RECONSTRUCTIA UKRANA nu vor veni ROMANIEI ddesi-n spatele usilor inchise asta a fost MOMEALA !
    Rusi chair au in PLAN sa ocupe ODESSA …deci !
    Credeti-va PROPHETII altfel … mda … vedeti si voi ce-i in Israel ! 🙁 🙁 🙁

  28. „Scopul Rushilor” enuntzat clar de Dinitri Medvedev este re-facerea Romaniei Mari prin UNIREA Romaniei cu Basarabia, Bucovina, Bugeacul, Maramureshul de nord shi Insula Sherpilor. „Scopul Rushilor” este relatzia buna cu Romania Mare reintregita pe baza tratatului de la Luck incheiat intre Petru cel Mare shi Dimitrie Cantemir care garanta frontiera Romano-Rusa pe fluviul Nistru. Scopul U-Krainie naziste este exterminarea Romanilor la Auscwitz scop care deocamdata nu poate fi atins datorita Rushilor care consuma munitzia armatei naziste U-Krainiene nemaifiind disponibila pentru exterminarea Romanilor.

  29. Adevarul e ca Russia isi vrea vecini prietenosi 🙂
    ce ziceti …ii mai uram pe rusi daca ne fac ROMANIA DOOLOATZA ?
    Intreb pentru ca de americani …am vazut dupa zeci de ani unde suntem (=la a da pensiile batranilor nostrii pe un razboi DEJA ajusn la capatul franghiei : vorba lui Blinken recent 😉 ! )
    @Muntene …ironia ta poate fi in viitor ceva real !
    Rusii spre deosebire de BECHTEL ne-au dat chiar si ARDEALUL desi semnasem ca-l redam ungurilor …inter-belic ! 🙂
    RUSII oricum ocupa ODESSA = E in „PLAN” v-am zis !
    😐

  30. Articolul este bun pana ajunge la Sosoaca. De aici domnul Serbanescu este un cumul de contradictii ! Pe de o parte ne spune ca dela noi MAE-ul si altii tac in izmene/chilotei iar pe de alta parte latra la Sosoaca care ,iata, este singurul glas rastit( a se citi ferm)la adresa acestei Ucraine . Totodata, dl. Serbanescu nu scoate o vorba despre faptul ca Iohanis nu face practic nimic pentru a condamna sovinismul ucrainian sau al Ungariei, lucru care ar mai lua din avant Sosoacai si nu ne spune ca Zelenski se poarta asa pentru ca ne dispretuieste. Ne dispretuieste servilismul fata de americani si evreimea mondiala si stie ca Iohanis va executa intocmai fara sa-i pese de interesul romanilor iar noi vom tacea ca mortii-n papusoi ! Ungurii vor avea din nou castig de cauza datorita fermitatii iar noi ne vom uita la ei cu invidie.

  31. Editat Jeglensky a venit sa cerseasca si sal imbirlige pee fatalaul anglo saxon de a Cotroceni, bai Editatcere teritoriiul din Ucraina inapoi ,Sosoaca este o patrioata

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.