Zi mare pentru Nicușor Dan și Călin Georgescu. Cei îşi depun vineri candidaturile pentru alegerile prezidenţiale din mai.
UPDATE Nicuşor Dan şi-a depus, vineri la prânz, la Biroul Electoral Central, candidatura la alegerile prezidenţiale. El a declarat că este rolul preşedintelui să adune toate energiile pentru a face România acea ţară care să conteze în Europa şi în lume.
”În campania electorală care urmează e vorba de o largă categorie de români care sunt oneşti, care muncesc, care-şi plătesc taxele, care au bun simţ şi care cer foarte foarte puţine lucruri. Cer ca vocea lor să fie auzită şi cer ca autorităţile statului, pe care le plătesc, să lucreze pentru ei, şi nu pentru nişte găşti. Despre asta va fi campania electorală, în care se va auzi mult mai mult vocea oamenilor decât vocea politicienilor, pentru că e vorba de viaţa lor, a familiilor lor şi de viitorul acestei ţări”, a transmis Dan.
El a afirmat că la alegerile de acum trei luni mesajul românilor a fost că aşa nu se mai poate, că România este o ţară coruptă şi instituţiile sunt confiscate de găşti.
”Mesajul de la alegerile de acum trei luni a fost clar, că aşa nu se mai poate. România e o ţară coruptă, România e condusă de găşti, e o ţară unde statul nu are o strategie pentru economie şi pentru multe domenii, că România are mult potenţial agricol şi noi mâncăm mult din afară şi că România nu are o voce, că România nu contează pe plan internaţional. Şi toţi oamenii care au spus asta doresc o schimbare”, a arătat actualul primar general al Capitalei.
Nicuşor Dan a vorbit despre o schimbare către o ţară cu instituţii ca în Occident.
”E rolul nostru ca această schimbare să fie către o ţară cu instituţii care funcţionează ca în Occident, şi nu cum propun unii, o întoarcere la o Românie fără instituţii şi la corupţia din anii 90. Aceasta e miza campaniei electorale. România are un mare potenţial, poate fi o ţară puternică din punct de vedere economic. România performează, are specialişti în ţară şi în diaspora, în asociaţii profesionale, inclusiv în sistemul de stat şi este rolul preşedintelui să adune toate energiile pe care România le are pentru a face din Romania acea ţară putenică, care să conteze în Europa şi în lume şi care să îi facă pe conaţionalii noştri să vrea să se întoarcă în România”, a adăugat el.
Potrivit lui Dan, va fi o campanie electorală a voluntarilor, a oamenilor simpli, ”care au mai multă încredere decât au politicienii şi acel proiect politic va câştiga”.
”Sunt optimist!”, a subliniat el.
Şi Călin Georgescu, care va intra în cursa electorală ca independent, va ajunge la BEC la ora 16:00, pentru a-şi oficializa candidatura pentru Cotroceni.
Duminică, la ora 13:00, la Biroul Electoral Central va veni candidatul Alianţei „România înainte”, Crin Antonescu, pentru a-şi depune candidatura. Acesta va fi însoţit de liderii alianţei – Marcel Ciolacu (PSD), Cătălin Predoiu (PNL), Kelemen Hunor (UDMR) şi de liderul Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, Varujan Pambuccian.
Până cel mai târziu la data de 15 martie, ora 24:00, partidele politice, alianţele politice sau electorale, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale şi candidaţii independenţi pot depune candidaturile.
Primul tur al alegerilor prezidenţiale este programat pe 4 mai, iar al doilea pe 18 mai.
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.
Nu ne spui totuși cu cine voteZi tu ?
Hai, 🌈aj!
● altu decât etc ●
Pentru PI 1305 „Câtă incredere poate avea românul într-un individ cum este Nicușor” ? Tot atâta câtă a avut în Iohannis sau Bucureșteanul în Nicușor când au candidat pentru al doilea mandat. Sunt alegeri libere ” Fiecare votează cu cine vrea și din urnă iese cine trebuie” Tudor Mușatescu Titanic Vals. Dacă nu se poate rezolva din prima se repetă votul până „iese cine trebuie”
Nicusor Dan e-un papitoi inofensiv. N-are umeri de presedinte de tara: a facut, de altfel, dovada ca nu-i are nici pentru Bucuresti.
Doja spune:
07 mart. 2025 la 13:01
Georgescu se lupta pentru noi că sa nu mai fim slugi in propria noastră țară . Pentru acest lucru si-pus in joc toate deprinderile câștigate în timp , liniștea și sănătatea lui și a familiei. Acum depinde numai de poporul român daca vrea sa se trezească ” din somnul cel de moarte ” .Daca Georgescu pierde , având în vedere mulțimea cozilor de topor,pierdem și noi șansa de a ne ridica din genunchi !
Si sînt multi care’ldenigreaza
In fotografie, cuplul de comisi vestiti : Nicu si Ludovicu’.
E deranj foarte mare la BEC acum…poporul e cu Georgescu,acum când șanț 80-90 de frustrați la susținere…atenție autorități…sunteți depășiți…
Cita incredere poate avea romanul intr-un indivic cum este Nicusor care pt. Bucuresti nu a fost in stare sa faca mai nimic.Crede cineva ca pt. tara va putea face mai mult ?
Bine că ne-ați anunțat că CGul vine să-și depună candidatura la ora 16:00. Astăzi închidem la ora 15:00. Știți, e weekend și am muncit toată săptămâna!
Nu-l întreabă nimeni pe acest userist mu cea,Dr unde are banii pentru campania electorală,care este sursa financiară
Sa fiti atenti la manevra care urmeaza sa fie executata de regim, cu cateva zile inainte de 13 martie o sa fie depuse contestatii la Curtea Constipationala, si pe 15 martie, undeva dupa ora 22, Curtea Regimului o sa publice o decizie, in care o sa fie interzis Georgescu si poate alti 1-2 zapaciti… sunt curios daca Sosoaca isi depune candidatura, garantat e si ea interzisa daca e exclus Georgescu.
Acum România este cel mai important câmp de lupta între SUA și UE. După avertismentele clare ale administrației Trump, nu cred ca va fi respinsa candidatura lui CG. Bucureștiul nu-si permite un asemenea afront fata de Trump. Dacă pana la aprobarea/respingerea candidaturii lui CG nu apare o sentința judecătorească de urgenta, prin care sa-i fie interzis dreptul de a candida, nu exista motive constituționale sa-i fie respinsa candidatura. Mi-e antipatic CG, dar am sa-l votez pentru ca-i singura modalitate prin care-mi pot exprima nemulțumirea privind sprijinul pentru Ucraina. Și Ucraina-i motivul principal pentru care se încearcă scoaterea din cursa a aiuristului.
un deget mijlociu cat statuia Aviatorilor, adresat Regimului de Secaturisti…
‘Demență totală’, niște oameni își depun actele la BEC în vederea participării la alegerile prezidențiale: 1 – Nicușor a abandonat primăria pentru a fi apostrofat în diferite colțuri al țării; 2 – Irealitatea cronometrează timpul rămas până când ‘bizarul mesianic’ va ajunge la sediul BEC!!!
Văd că e plin Bucureștiul de panouri și corturi cu mecla (editat). Se pare că șoroșitul olimpic a furat startul, că numai mecla lui e pe toate gardurile. De unde are atîția bani pt panouri/corturi p(editat) ? Vai de Romania și de romani dacă iese (editat) ăsta șoroșist președinte.
Ca să nu mai rămână repetent și anul acesta la alegerea de președinte mamaia Cătălin, mamița Marcel, Hunor néni și Văru Jan îl vor duce pe goe Crin la Biroul Electoral Centra. Soția Adina nu-l va însoți? Un tragi comic de Muppet Show.
presedinele Nicusor,presedintele Georgescu,presedintele Antonescu ,etc s-a spart teava cu presedinti fara dinti
Pe trogloditul din imagine (na ! vad ca totusi a facut rost de bani ca sa mearga la frizer !) il anunt ca sloganul de pe „peptul de arama” e rusesc (la fel se spune si in rusa !), mai ramine doar sa-l scrie in litere chirilice !
Scrie Soros pe el.
O sa castige Romania Inainte, pentru ca inainte era mai bine.
Io fătat vacă doi jițăi lu Nicușor!!
O să aveeeem multă veselie.