Angajații ADP Sector 2, urmăriți penal în cazul morții lui Ionuț Anghel

Procurorii Parchetului General au dispus începerea urmării penale a angajaților Administrației Domeniului Public Sector 2 în cazul morții lui Ionuț Anghel, copilul care a fost ucis de maidanezi lângă Parcul Tei din Capitală.

Administraţia Domeniului Public al Sectorului 2, reprezentanţii SC Tei Rezidenţial şi Constantin Ciorăscu, proprietarul terenului unde Ionuţ Anghel a fost omorât de câini, sunt acuzati de ucidere din culpă.

 „Procurori din cadrul Secţiei de urmărire penală şi criminalistică au dispus citarea reprezentanţilor legali ai Administraţiei Domeniului Public al Sectorului 2, ai S.C. Tei Rezidenţial S.R.L. Bucureşti, precum şi a numitului Ciorăscu Constantin pentru a se prezenta la sediul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea aducerii la cunoştinţă a învinuirii şi audierii în calitate de învinuiţi, în cauza având ca obiect decesul minorului A.I., în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.

Pentru garantarea dreptului la apărare a învinuiţilor, alte date (inclusiv momentul audierii) nu pot fi făcute publice la acest moment.

Facem precizarea că începerea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, se arata in comunicatul Parchetului.

Ionuț Anghel, de numai 4 ani, a murit sfâșiat de câini maidanezi, în apropierea Parcului Tei, din Sectorul 2, pe un teren privat, aparţinând unei firme.

Unul dintre câinii care l-au omorât pe Ionuţ Anghel fusese sterilizat de ASPA şi adoptat de Asociaţia Caleidoscop la 24 decembrie 2008.

Fratele lui Ionut, de 6 ani, a fost si el muşcat de un picior, dar a reuşit să scape fugind.

Hemoragia puternică a dus în cele din urmă la decesul lui Ionut, pe corpul copilului fiind găsite sute de plăgi, potrivit declarației de marţi a medicului care a făcut autopsia, Abdo Salem, de la Institutul Naţional de Medicină Legală.

Medicul a precizat că doar pe tălpile copilului de patru ani nu au fost găsite plăgi, restul corpului fiind cu sute de muşcături de câini.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.