Blocajul de la Tarom a fost creat tot de Guvernul Ponta

Interesant este că ceea ce Guvernul Ponta prezintă ca o măsură de deblocare a situaţie create la Tarom, privind contractele de asigurări, este de fapt o măsură prin care se repară o greşeală făcută de acelaşi guvern. O recunoaşte, indirect, chiar actualul şef al ANRMAP.

Guvernul a aprobat o ordonanţă de urgenţă prin care scoate Tarom de sub incidenţa legii privind achiziţiile publice. Premierul Victor Ponta a explicat necesitatea acestei ordonanţe prin faptul că, în caz contrar, „de săptămâna viitoare aeronavele Tarom trebuie să stea la sol” deoarece le expiră asigurarea, iar licitaţia organizată în acest scop este blocată.

“Am ajuns să dau ordonanţă de urgenţă ca să scot Tarom de la procedura prevăzută de Ordonanţa 34 (OUG 34/2006 privind achiziţiile publice, n.r.) Ştiţi de ce? Pentru că Tarom, aşa cum face în fiecare an, trebuie să-şi asigure aeronavele, ca să poată să zboare cu ele. Şi au făcut procedura (de achiziţie pubilcă, n.r.), au vrut să semneze contractul cu o firmă, nu ştiu care, după care o altă firmă, evident ASTRA a domnului Adamescu, sau cum îl cheamă, s-a dus la şmecherii de la CNSC, care au spus: «Nu, domnule, se suspendă până nu câştigă ASTRA». Şi ne trezim săptămâna viitoare că aeronavele Tarom trebuie să stea la sol şi nu mai zboară”, a explicat Victor Ponta, la un post tv.

În textul ordonanţei se precizează că sunt necesare „măsuri urgente, pentru eliminarea blocajelor ce au loc în activitatea curentă a operatorilor din transportul aerian care îşi desfăşoară activitatea pe o piaţă concurenţială”.

Cum s-a ajuns la acest blocaj?

Operatorii de transport aerian au fost incluşi în categoria de “autoritate contractantă” prin Ordonanţa de Urgenţă 77/2012, aprobată de acelaşi Guvern Ponta. Cu alte cuvinte, în lipsa acestei prevederi, blocajul actual nu mai exista.

Este autoritate contractantă “orice regie autonomă sau companie naţională/societate comercială cu capital integral sau majoritar deţinut de o autoritate contractantă, sau de către un alt organism de drept public”, stabileşte Ordonanţa de Urgenţă 77/2012. Miercuri, Guvernul a aprobat o nouă ordonanţă de urgenţă prin care stabileşte că „operatorii din transportul aerian fac excepţie” de la articolul de mai sus.

Preşedintele ANRMAP: Tarom nu trebuia inclusă în categoria autorităţilor contractante

“Operatorii de transport aerieni, inclusiv pe reglementările europene, nu trebuiau să fie autorităţi contractante pentru că nu se încadrează în prevederile directivei 17”, a declarat pentru cotidianul.ro preşedintele ANRMAP, Dan Vlădescu. Potrivit acestuia, “operatorii din transportul aerian nu au fost niciodată autorităţi contractante, înainte de Ordonanţa 77/2012”. Prin decizia de miercuri se revine practic la situaţia care era până la 1 ianuarie 2013, a precizat şeful ANRMAP.

Întrebat de ce a recurs Guvernul la această măsură anul trecut, Vlădescu a răspuns că “la un moment dat s-a dorit o disciplinare a acestor companii cu capital de stat, care făceau tot felul de achiziţii fără să îi verifice nimeni”.

În plus, Vlădescu spune că ANRMAP a propus ca articolul cu pricina să fie eliminat cu totul, nu doar să fie exceptaţi operatorii de transport aerian.

“Normal ar fi să se revină la situaţia care a existat până la 1 ianuarie 2013 şi pentru ceilalţi operatori economici, dar decizia aparţine Guvernului. (…) Deci e posibil ca în perioada următoare, dar nu pot eu să spun că aşa va fi, dar e posibil să se renunţe la b indice 1 (articolul introdus prin OUG 77/2012) şi să se revină la situaţia care exista până la 1 ianuarie 2013”, a conchis Dan Vlădescu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.