Procurorii muntenegreni au stabilit cauza tragediei în care au murit 18 români

Un procuror muntenegrean, citat de presa din această țară, a anunțat că excesul de viteză se află la originea tragicului accident din iunie în care au murit 18 români, iar alți 29 au fost răniți.

Şoferul autocarului „a rulat cu 80 km/h, dublul vitezei maxime autorizate” pe acel segment de drum, a declarat procurorul de caz, Vojislav Grujici, conform publicației Vijesti, citată de AFP.

Procurorul nu a oferit alte detalii despre accidentul în care a fost implicat autocarul românesc, căzut în prăpastie.

Presa din Muntenegru a relatat și în 28 iunie că anchetatorii au stabilit că autocarul român care a căzut în prăpastie se deplasa cu o viteză de 80 de kilometri pe oră, de două ori mai mult decât limita admisă pentru acest sector de drum, potrivit datelor înregistrate de tahograf. Limita de viteză pe acest sector de drum este de 40 de kilometri pe oră.

„Dispozitivul care înregistrează datele la bordul autocarului arată că viteza acestuia, înainte de accident, era de 80 de kilometri la oră, ceea ce înseamnă de două ori viteza admisă pe această porţiune de drum”, a declarat o sursă din cadrul poliţiei atunci, citată de cotidianul Vijesti.

O anchetă în acest caz desfășoară și procurorii din România, dar concluzii nu au fost date publicității până acum . Ancheta a fost preluată de procurorii de la Parchetul General.

Autocarul, cu 47 de persoane la bord aflate în excursie, a derapat pe un pod  în apropiere de mănăstirea Moraca şi s-a prăbuşit în gol 40 de metri, căzând într-o râpă unde accesul este extrem de dificil. 


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Alexandru Visan 3297 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.