Vadim Tudor: „O să-ţi rupi gâtul? De la ce? De la afaceri, băutură şi… bărbaţi!”

După ce Olguţa Vasilescu a luat, noaptea, de la morgă, cadavrul fotbalistului Costică Ştefănescu pentru a-şi face imagine în faţa suporterilor, Corneliu Vadim Tudor a scris pe pagina sa de Facebook două texte fulminante la adresa primăriţei din Craiova. Pînă la această oră, Olguţa Vasilescu nu i-a răspuns fostului său şef de partid.

„Ia-l acasă, Vasileasco, dacă vrei să te faci stăpînă şi pe vii, şi pe morţi!

Supărarea lui Corneliu Vadim Tudor pe fosta sa colegă de partid a pornit de la faptul că primăriţa Craiovei a ţinut morţiş ca întreg alaiul de la înmormîntarea lui Ştefănescu „să treacă prin faţa primăriei Craiova şi să-i dea, ei, Onorul (?!)”.

Vadim Tudor o acuză pe Olguţa Vasilescu că, împreună cu a doua soţie a lui Ştefănescu, a pus la cale luarea peste noapte a sicriului de la o morgă din Bucureşti pentru ca înmormîntarea la Craiova să-i aducă primăriţei un plus de imagine, mai ales după ce aceasta şi-a înscris propria echipă în Liga a II-a.

De fapt, înmormîntarea lui Ştefănescu la Craiova a fost adusă în discuţie de Adrian Mititelu, care, după ce a aflat că familia fostului căpitan al Naţionalei de fotbal doreşte să-l înmormînteze în comuna natală, a anunţat că respectă dorinţa acesteia şi va trimite doar o delegaţie din partea clubului la ceremonie.

Abia atunci, Olguţa Vasilescu s-a gîndit să profite de situaţie şi a trimis noaptea o maşină la Bucureşti, astfel încît, dimineaţa, cînd familia vrut să-şi ridice mortul, a văzut că acesta dispăruse! „La adăpostul tainei, pe furiş, sicriul a fost dus, glonţ, la Craiova. Ce ruşine! Ia-l acasă, Vasileasco, dacă vrei să te faci stăpînă şi pe vii, şi pe morţi”, scrie Vadim Tudor pe contul său de Facebook.

Corneliu Vadim Tudor reminteşte faptul că Olguţa Vasilescu a vrut acum un an să aducă la Craiova şi capul lui Mihai Viteazul, promiţînd că va face cercetări şi pentru găsirea restului trupului domnitorului pe Cîmpia Islaz!

Fratele lui Ştefănescu: „Ne-au furat mortul de la morgă”

Într-unul din texte, Vadim Tudor reproduce şi o declaraţie a lui Ion Ştefănescu, fratele lui Costică Ştefănescu, care o acuză pe Maria Ştefănescu, ultima soţie a fotbalistului, că a furat cadavrul de la morgă: „Este incredibil ce a făcut această femeie. Seara am vorbit cu ea şi a rămas stabilit că dimineaţă mergem să luăm trupul de la morgă şi să-l aducem, aici, la Săbăreni. Este ca şi cum ne-au furat mortul de la morgă. Nu se poate aşa ceva! Omul ăsta este din Săbăreni, nu din Craiova. Aici are familia, copiii. Cine o să meargă la cimitirul din Craiova să îi aprindă o lumînare?”.

Imaginile de la înmormîntare arată că oltenii nu l-au uitat pe Căpitanul lor

Din acest punct de vedere, familia lui Costică Ştefănescu poate sta liniştită, întrucît craiovenii nu l-au uitat pe Ştefănescu şi, cu certitudine, îi vor aprinde mereu Căpitanului o lumînare la Cimitirul Sineasca, unde a fost îngropat.

În finalul primului text, publicat duminică, Vadim Tudor s-a dezlănţuit, prevăzîndu-i Olguţei Vasilescu un viitor sumbru: „Ceva bun pentru oraşul ăla n-ai făcut – numai scandaluri şi ifose de ţoapă. Pe ce punem pariu că o să-ţi rupi gîtul? De la ce? De la afaceri, băutură şi… bărbaţi!”. La ce s-o fi referit, oare, tribunul?

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ion Spânu 1818 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.