20 de ani de la debutul primului transplant European în România

Anul acesta se împlinesc 20 de ani de la debutul primului program de transplant renal realizat sub auspiciile unei structuri europene.

În zilele de 5-6 octombrie 2012, are loc la Cluj Ceremonia de sărbătorire a “20 de ani de la debutul primului transplant European în România”, precum şi sesiunea ştiinţifică dedicată acestui eveniment.

“Privind înapoi după 20 ani, nu îţi aduci aminte toate obstacolele şi adversităţile pe care le-ai înfruntat de-a lungul acestei perioade. Am venit în Cluj cu dorinţa clară de a face ceva nou în ceea ce credeam eu că era un centru universitar mult mai apropiat de vest, (în mintea mea postrevoluţionară acest lucru trebuia să însemne foarte mult, începând de la recunoaşterea valorii ca monedă de schimb socială şi profesională şi continuând cu calitatea relaţiilor sociale şi interumane). Necazurile au apărut de la început, deşi oficialii universitari care mi-au propus postul mi-au promis accesul la o locuinţă, timp de un an de zile am dormit pe o canapea de consultaţii, (din alea înalte şi înguste), în biroul şefului de clinică. Baia şi closetul împreună aveau mai puţin de 1,5 metri pătraţi. După 14 luni primarul de atunci, plictisit probabil de insistenţele mele, mi-a oferit o locuinţă lângă gară, la etajul 2 al unui bloc construit în secolul XIX.

Secţia de urologie la acea dată ocupa o latură a etajului 3 a aşa- numitului „Palat Nou”. Saloane de 6, 12 paturi, circuite medicale absente, WC-uri sub orice critică şi mai presus de toate o mentalitate recesivă răsărită din adversitatea a două grupuri de urologi care vroiau să-şi împartă şefia clinicii, neavând niciunul din ele argumentele elementare pentru aceste pretenţii. Operaţiile, 300-350 pe an, erau din categoria operaţiilor de policlinică: fimoze cu frenoplastie, hernii inghino-scrotale, orhidectomii (când erau bilaterale la aceiaşi persoană erau trecute în condica de operaţii ca 2 operaţii separate !?), adenoame de prostată operate transvezical, mai rar nefrectomii pentru entităţi litiazice complicate. Peste toate acestea trona o adversitate mocnită atât la nivel universitar, cât şi la nivel medical şi chiar uman.

Nimeni nu fost bucuros când am început să schimb reguli pe care majoritatea le credeau sacerdotale.

Trebuie să recunosc că a fost nevoie de un efort deosebit ca dintr-o clinică mică, dezbinată şi ineficientă medical să ajungem la situaţia de astăzi. Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal are astăzi 3 secţii, 4 departamente, un bloc operator şi un ambulatoriu ultramoderne, în majoritatea secţiilor există aparatură ultramodernă cu o vechime mai mică de 2 ani. În institut se internează 6500 de pacienţi anual, 85% din aceştia urmând o intervenţie urologică sau chirurgicală.

Colectivul clinicii s-a reînnoit aproape complet.

Obsesia transplantului renal o datorez profesorului Proca, cel din cauza căruia am părăsit Bucureştiul şi care m-a determinat să-mi dovedesc mie dar şi altora că pot să fac ceva din viaţa mea profesională, ceva care să lase o urmă mai perenă pe ogorul vieţii profesionale.

În 1978, împreună cu regretatul dr. Anghel Popescu, anestezistul de atunci al Clinicii de Urologie Fundeni am fost trimişi de ministrul de atunci al sănătăţii, profesorul Proca, la un stagiu de perfecţionare în domeniul transplantului renal în … Cuba. Întâmplator sau nu, Cuba avea la acea dată o experienţă importantă în domeniul transplantului renal iar lunile petrecute în spitalele cubaneze au permis acumularea unei experienţe minime pe care s-a fundamentat debutul transplantului renal în România (ianuarie 1980).

Sigur, acest debut a fost un mare pas înainte pentru medicina românească, pentru mentalitatea şi mai ales condiţiile extrem de grele ale majorităţii spitalelor noastre. Dar, din păcate debutul nu a fost urmat, cum era normal de realizarea unei structuri funcţionale în domeniul transplantului renal. Aşa că în următorii 12 ani transplantele renale sporadice efectuate nu au avut nici un impact ca alternativă terapeutică funcţională în tratamentul insuficienţei renale decompensate în România.

Cum am spus, după 20 ani este greu să-ţi aminteşti toate greutăţile şi adversităţile pe care le-ai întâmpinat dar, modul cum a debutat activitatea de transplant renal în Cluj o voi ţine minte pâna în ultima clipă a vieţii mele.

În luna iulie 1991 am început activitatea de chirurgie experimentală utilizând facilităţile şi animalele de experienţă ale Facultăţii de Medicină Veterinară, (cu ajutorul decanului de atunci regretatul profesor Boitor). Au fost transplantaţi şi menţinuţi în viaţă cu un rinichi funcţional, mai mulţi căţei.

Am stabilit legături de colaborare cu mai multe centre de transplant din Europa, Israel, SUA, Canada. Personal am făcut mai multe stagii de pregătire în Italia, Anglia, Austria, Israel.

La vremea respectivă, UMF din Cluj avea legături strânse cu multe clinici din Scoţia aşa că la rugămintea rectorului de atunci, profesorul Pascu, a sosit în Cluj o echipă de medici scoţieni, un chirurg şi un nefrolog, ca să încerce apele nesigure pentru ei ale medicinii românesti.

Cele două săptămâni petrecute cu ei au fost fructoase, teoretic pentru noi şi gastronomic pentru ei; veniseră speriaţi că vor găsi o ţară într-o teribilă criză economică şi mai ales alimentară dar au plecat fiecare cu câteva kilograme în plus şi îndrăgostiţi de ţuica ardelenească. Cam la atât s-a limitat acest debut.

Nu acelaşi lucru s-a întâmplat însă cu echipa profesorului Cortessini şi Alfani care după două scurte contacte preliminare a reuşit să pună cap la cap prerogativele minime pentru debutul unei activităţi de transplant renal şi mai ales să stabilească un adevarat cordon ombilical între Cetatea Eternă şi clinica noastră, cordon ombilical prin care au venit toate materialele sanitare, medicamentele şi instrumentele necesare.

Pentru că la acea dată condiţiile din clinica de urologie erau cum am spus mai devreme, conducerea universităţii, cu acceptul profesorului Bârsan a decis că primele 2 transplante să se realizeze în echipe mixte în moderna Clinică de Chirurgie Cardio-Vasculară de alaturi.

Pe 1 octombrie 1992, la deschiderea anului universitar, rectorul de atunci al universităţii, profesorul Pascu, a anunţat realizarea primului transplant renal în centrul universitar Cluj.

Au urmat alte 8 executate în echipe mixte, dar în clinica de urologie.

Colegii şi binefăcătorii noştri italieni, aduceau cu ei, de fiecare dată, medicaţia necesară (ciclosporina nu era importată atunci la noi), iar organizaţia papală din care făcea parte profesorul Cortessini a asigurat medicaţia imunosupresoare pentru toţi pacienţii transplantaţi pe 1 an de zile.

Au existat multe opoziţii atât la nivel local cât şi central. Rectorul de atunci, directorul spitalului judetean, şeful clinicii de nefrologie au primit scrisori de la o persoană cu experienţă în domeniul transplantului renal (!?), prin care erau sfătuiţi să oprească programul de transplant la Cluj deoarece pasul pe care îl face echipa profesorului Lucan este plin de riscuri şi responsabilităţi pentru care ei nu au pregătirea necesară (vedeţi dumneavoastră, tocmai de aceea noi, spre deosebire de alte echipe care au debutat în transplantul renal înainte şi după noi, am preferat tranferul de „know how” cu şi de la o echipă cu certă experienţă în domeniu, cu care am aplicat în condiţiile specifice de la noi, tehnologia respectivă).

La data aceea în România nu exista un alt program de transplant renal funcţional, cu atât mai puţin un program specific care să asigure pacienţilor cu IRC o şansă reală de supravieţuire şi cu toate acestea acesta trebuia oprit pentru că el nu avea loc acolo unde trebuia.

Când am vorbit cu profesorul Cortessini despre această situaţie, partenerii italieni mi-au replicat zâmbind: „în lumea medicală orgoliile au altă scară de valori, nu are sens să aduci argumente verbale despre lucrurile evidente. Nu e bine să-ţi pierzi timpul în dezbateri contradictorii. Victoria se câstiga chiar împotriva majorităţii numai prin fapte”.

Aşa am făcut. După 2 ani transplantasem 50 de pacienţi din toată ţara, pe care i-am organizat în Asociaţia Bolnavilor Transplantaţi. Aceşti pacienţi, de multe ori foarte disperaţi, ce aveau sau avuseseră spectrul morţii iminente au făcut în aşa fel încât Ministerul Sănătăţii a decis să asigure medicaţia modernă de imunosupresie în mod gratuit. A fost o victorie importantă.

Mai mult decât atât, Ministrul Papal al Sănătăţii, renumitul Cardinal Angelinni a solicitat o întrevedere oficială cu ambasadorul României la Cetatea Vaticanului, excelenţa sa dl.Gheorghiu şi prin intermediul acestuia propunea Preşedintelui României, dl.Iliescu un plan de sprijinire a programului de transplant în România, dezinteresat. Vaticanul aloca pentru această activitate 4 mil. US$, (s-a semnat chiar si un protocol oficial în acest sens).

Preşedintele a primit delegaţia Consorţiului Interuniversitar condusă de profesorul Cortessini (aceasta s-a întâmplat în 1994) şi a dat dispoziţie secretarului de stat de la Ministerul Sănătăţii din acea perioadă şi care a participat la şedinţă, să ia toate măsurile necesare pentru a realiza această colaborare.

A urmat o şedinţă a Comisiei de Transplant a Ministerului Sănătăţii la care au participat întâmplator sau nu foarte multe personalităţi medicale ale timpului, cu sau fără conexiune directă cu transplantul şi care printr-un monolog a a uneia din aceste personalităţi (Prof. Proca), a decis că medicina românească nu are nevoie de acest ajutor iar un program de colaborare româno-italian este exclus datorită diferenţelor religioase …

Concluzia este clară, realitatea depăşeşte cu mult imaginaţiile cele mai active.

Dar situaţia nu era limpede nici chiar la nivel local. Realizasem deja 30 transplante renale când, pur şi simplu, Clinica de Nefrologie a refuzat orice colaborare. Nu ştiu care ar fi fost soarta transplantului renal în Cluj dacă, în acele condiţii n-am fi beneficiat de sprijinul profesorului Nicolae Miu si a colectivului său de la Clinica Pediatrie II. Datorită lor, am putut asigura în continuare necesarul de dializă la pacienţii care urmau să fie transplantaţi. Eu cred că unul din avantajele majore ale programului de transplant pe care-l conduceam era acela că avea loc în Centrul Universitar Cluj. Climatul academic local, mentalitatea plină de patriotism regional, implicarea directă a factorilor de răspundere universitari şi chiar administrativi au făcut ca acest program de transplant să supravieţuiască şi să se dezvolte.

Noi, colectivul centrului de transplant şi în general Universitatea de Medicină şi Farmacie din Cluj, considerăm existenţa dar mai ales evoluţia acestui centru ca pe o mare realizare. Si asta nu numai pentru că am făcut în această perioadă 1500 de transplante renale cu evoluţie şi supravieţuire similară cu cea a mediei europene. Conform datelor de referinţă din registrul european „Collaborative Transplant Study”, publicate în „European best practice guidelines for renal transplantation” (Nephrology Dialysis Transplantation 2000, vol 15, suppl. 7), în Europa, supravieţuirea grefei este de 84-92% la 1 an şi 68-79% la 5 ani, mai mică pentru grefa de la donator cadavru şi mai mare pentru grefa de la donator viu înrudit. Din aceeaşi sursă, supravieţuirea pacienţilor este 94-98% la 1 an şi 85-94% la 5 ani, de asemenea supravieţuirea mai bună a pacienţilor fiind înregistrată după transplantul cu grefă de la donator viu înrudit. Conform datelor de referinta publicate în GUIDELINES ON RENAL TRANSPLANTATION, 2003 (autori: T. Kälbe, Fulda, G. Benoit, M. Lucan, G. Nicita, R. Sells, F.J. Burgos Revilla, M. Wiesel, European Association of Urology, ISBN 90-70244-06-3), standardul de supravietuire a grefei trebuie să fie mai mare de 80% la 1 an, 60% la 5 ani şi 45% la 10 ani iar supravieţuirea pacienţilor trebuie să fie mai mare de 90% la 1 an, 80% la 5 ani şi 60% la 10 ani.

În experienţa Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal, supravieţuirea grefelor de la donator viu este 90,5% la 1 an si 75,3% la 5 ani iar pentru grefa de la donator cadavru: 84,7% la 1 an, şi 69,7% la 5 ani. Experienţa noastră, în cazul supravieţuirii pacienţilor transplantaţi arată că în cazul transplantului cu grefă de la donator viu, aceasta a fost: 97,8% la 1 an şi 88,2% la 5 ani. În cazul transplantului cu grefa de la donator cadavru, supravieţuirea pacienţilor a fost 91,6% la 1 an şi 80,1% la 5 ani.

Noi am promovat activ transplantul pediatric astfel încât la ora actuală deţinem cea mai bogată experienţă din ţară, 110 transplante pediatrice, cu numeroase premiere dintre care transplantul unei grefe de la donator cadavru de doi ani la un recipient pediatric de doi ani, care funcţionează perfect la aproape doi ani de la transplant. Supravieţuirea grefei de la donator viu, în cazul transplantului pediatric este 97,7% la 1 an şi 76,5% la 5 ani iar supravieţuirea pacientului pediatric la 1 şi 5 ani este 92%. Aceste rezultate de excepţie sunt datorate şi colaborării extrem de eficiente cu Clinica Pediatrie II Cluj-Napoca. Trebuie menţionat că transplantul renal pediatric nu este o alternativă accesibilă chiar pentru clinicile cu experienţă în domeniul transplantului renal.

Mai semnificativ este faptul că noi am obţinut aceste rezultate într-un context şi climat nu totdeauna favorabil, primii 59 de pacienţi transplantaţi au primit medicaţia specifică din donaţii,…ca să nu mai vorbim de faptul că de multe ori bolnavi cu transplant normal funcţional se întorceau acasă într-un mediu nepregătit pentru asfel de situaţii, uneori chiar nefrologii nedorind să îngrijească bolnavi care au plecat să caute o metodă terapeutică mai bună. Din această cauză şi din altele, activitatea de supraveghere a transplantelor renale în teritoriu a fost deficitară. Prin această prismă rata de supravieţuire amintită mai sus reprezintă o adevărată victorie medicală, socială, educaţională. Toate acestea se datoresc atât pacienţilor noştri care, au avut determinismul necesar să accepte tratamentul propus de noi, în contextul în care în ţară nu existau alte centre de transplant viabile, dar mai ales colectivului nostru medical, harnic şi devotat pentru care activitatea în clinică n-a însemnat niciodată un program pe ore (în marea lor majoritate stăteau în clinică peste 12 ore zilnic, inclusiv sâmbăta şi duminica).

Le mulţumesc lor şi familiilor pentru devotament.

De fapt, în primul rând ar trebui să mulţumesc familiei mele pentru că a stat alături de mine în toate momentele acestei evoluţii transilvane iar soţia mea ca o adevarată „mama de la famiglia” muncea şi la serviciu şi avea grijă de toţi cei din casă.

Fără acest sprijin de la o familie unită probabil nu aş fi putut să-mi dedic atât de mult timp activităţii din spital.

În toată această perioadă colectivul nostru nu a făcut numai transplante renale. Tratamentul afecţiunilor urologice sau conexe chirurgiei urologice au constituit subiectul unei permanente modernizări având ca obiectiv asigurarea tratamentului minim invaziv, cu eficienţă medicală recunoscută. Activitate complexă ce a vizat introducerea de noi tehnici chirurgicale, extinderea indicaţiei tehnicilor minim invazive în patologia urologică şi creşterea gradului de competenţă a personalului medical; modernizarea şi creşterea eficienţei Clinicii de Urologie Cluj a început prin introducerea şi extinderea utilizării tehnicilor endoscopice continuând cu tehnicile laparoscopice retroperitoneale şi ajungând ca în prezent să existe o soluţie terapeutică minim invazivă pentru aproape orice entitate patologică urologică.

La ora actuală peste 75% din tratamentele efectuate în ICUTR sunt endoscopice, laparoscopice, folosind microunde sau unde de şoc extracorporeale.

La ora actuală, noi deţinem o bogată experinţă în domeniul chirurgiei retroperitoneoscopice pentru afecţiuni ale aparatului urinar sau conexe acestuia, domeniu în care avem numerose premiere naţionale: nefrectomia retroperitoneoscopică pentru entităţi benigne şi maligne, nefroureterectomia retroperitoneoscopică pentru tumori uroteliale înalte sau rinichi distrus morfo-funcţional, heminefroureterectomia retroperitoneoscopică pediatrică pentru duplicaţie pieloureterală cu hemirinichi nefuncţional, pielolitotomia şi ureterolitotomia retroperitoneoscopică inclusiv la cazuri cu rinichi în potcoavă, suprarenalectomia retroperitoneoscopică. Trebuie menţionat, că atitudinea terapeutică adoptată în institutul nostru este similară cu cea a marilor centre urologice din lume şi anume, că ori de câte ori este posibil, tratamentul minim invaziv este prioritar. Astfel, în institutul nostru, aproape toate nefrectomiile pentru entităţi benigne, chiar şi în cazurile dificile cu pionefroză şi aderenţe perirenale sunt efectuate retroperitoneoscopic.

Tratamentul litiazei renale sau ureterale beneficiază de toate mijloacele terapeutice cu eficienţă medicală, cunoscute: abordul endoscopic, retroperitoneoscopic, tratamentul cu unde de şoc extracorporeale (două tipuri de aparate cu unde de intensităţi şi focalizare diferite).

Tratamentul afectiunilor benigne ale prostatei beneficiaza pe lânga tratamentul endoscopic, de tratamentul termic cu microunde (Transurethral Microwave Thermotherapy – Prostatron) ce permite pacienţilor tratamentul adenomului de prostată sau al prostatitei, în regim de ambulator.

Perfecţionarea tehnicilor chirurgicale este o preocupare continuă. La ora actuală suntem singurul centru din ţară care realizăm abordul retroperitoneoscopic “hand assisted”. Prin această tehnică au fost realizate primele operaţii de recoltare a rinichiului pentru transplant precum şi nefrectomii radicale retroperitoneoscopice pentru tumori limitate la nivelul parenchimului renal (T1a, T1), de asemenea prioritate naţională şi printre puţinele centre din Europa în care patologia urologică este abordată retroperitoneoscopic asistat manual.

Chirurgia robotică inclusiv chirurgia robotică la distanţă (telemedicină) şi-au făcut debutul naţional în institutul nostru. Astfel, în luna februarie 2003 a avut loc o premieră mondială. Pentru prima dată în lume, recoltarea rinichiului pentru transplant a fost realizată prin abord retroperitoneo-scopic asistat robotic, folosind de asemenea un dispozitiv pentru asistare manuală. În timpul operaţiei, echipa de chirurgi şi bratul robotului s-au aflat în conexiune directă prin patru linii ISDN cu o echipă de chirugi de Munchen, condusă de Dr. Senner. Echipa de la Munchen a putut observa imaginea furnizată de laparoscop, imaginea din sală, a putut comunica direct cu echipa de chirurgi de la Cluj-Napoca, a putut face indicaţii pe un monitor special şi au putut prelua controlul braţului robotic în cursul operaţiei de recoltare. Desigur, scopul conexiunii a fost acela de a demonstra viabilitatea unei astfel de conexiuni de tip telementoring. Operaţia a fost încununată de succes şi a făcut parte dintr-o serie de operaţii asistate robotic şi realizate în colaborare cu Clinica de Chirurgie Robotică din Munchen şi Computermotion, constructorul robotului operator.

Chiar dacă tratamentele minim invazive ocupă un loc din ce în ce mai important în activitatea institutului nostru, operaţiile ample, clasice continuă săşi păstreze importanţa pentru cazurile selectate. Patologia pediatrică malformativă beneficiază de chirurgia reconstructivă complexă.

Tumorile vezicale înafara resurselor terapeutice minim-invazive beneficiază de cistectomie radicală urmată, la cazurile selectate, de recostrucţie din ansă ileală detubularizată, în “Y”.

Obiectivele activităţii medicale sunt centrate de obţinerea eficienţei medicale în condiţiile asigurării celei mai bune alternative terapeutice tuturor pacienţilor.

Rezultatele sunt clare: adresabilitatea pacienţilor către institutul nostru este de nivel naţional (peste 78%).

Au trecut 20 ani în care o instituţie uitată de Dumnezeu şi factorii administrativi, a evoluat de la stadiul la care era la valenţele unei instituţii naţionale cu priorităţi recunoscute pe plan european şi chiar internaţional, cu rezultate clinice care îndreptăţesc pe foarte mulţi pacienţi din toată ţara să ni se adreseze”.

20 de ani de la debutul primului transplant European în România

‘>

‘>

‘>

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.