Adio transplant pulmonar la Viena

Spitalul AKH din Viena a reziliat unilateral contractul prin care erau realizate intervenţii de transplant pulmonar românilor înscrişi pe listă, a anunțat ministrul Sănătății, Florian Bodog.

Ministrul a precizat marți că a primit o înștiințare „neoficială”, vineri, din partea clinicii de specialitate din Viena potrivit căreia pacienții români nu mai sunt primiți pentru transplant pulmonar.

„Am primit o scrisoare de la un profesor de la Viena, pe mail, nu oficial, care m-a anunțat că, din cauza scăderii capacității centrului, pacienții din România nu vor mai fi primiți la tratament”, a spus Bodog.

Ministrul Bodog a anunțat că urmează să aibă loc o întâlnire cu toți specialiștii din domeniu și cu reprezentanții Agenției Naționale de Transplant pe această temă, dar și cu primarul general al Capitalei.

„Problemele pentru transplantul de plămâni nu se rezolvă de pe o zi pe alta. Urmează să avem o întălnire pe această temă cu toţi specialiştii şi cu reprezentanţii ANT, şi voi avea o întâlnire si cu primarul Capitalei. Conform protocolului, clinica din Austria nu avea dreptul să denunţe unilateral acest protocol. Practic, toată comunicarea trebuia făcută prin Eurotransplant şi am avut o discuţie cu preşedintele ANT, care mi-a spus că va face un demers către Eurotransplant ca să avem un răspuns oficial. În acelaşi timp, noi suntem în contact şi cu celelalte centre care fac transplant din Praga şi Germania, dar nu pot să dau un răspuns până nu vorbesc cu dânşii. Timpii de aşteptare sunt destul de mari pentru transplant, dar noi vom depune toate eforturile pentru deblocare”, a spus Bodog.

Întrebat dacă ANT nu ar fi trebuit să aibă minimum două centre în care românii să facă transplant pulmonar, ministrul a răspuns: „Da, trebuia să fie contract cu două centre. Domniile lor au început demersurile, s-a mai întâmplat anul trecut, când clinica de la Viena a blocat transplantul. Această blocare unilaterală eu zic că este în afara legii”, a mai spus Bodog.

Întrebat dacă este mulţumit de modul în care ANT gestionează această criză, ministrul a spus că nu şi că va analiza şi va lua măsuri.

Victor Zota, reprezentantul Agenţiei Naţionale de Transplant, a spus că pe listă sunt cinci români care ar fi urmat să fie operaţi la Vinea.

În total, 35 de români au făcut transplant de plămân la Spitalul AKH din Viena în ultimul deceniu, în 2016 fiind semnată o înţelegere care expiră în 31 martie şi pe care unitatea sanitară nu o prelungeşte întrucât îşi restrânge activitatea, a declarat, pentru News.ro, medicul Victor Zota de la ANT.

Ministrul Sănătăţii declara, joi, că va aproba începerea programului de transplant pulmonar în România atunci când va fi convins că o astfel de intervenţie poate fi făcută în condiţii de siguranţă pentru pacienţi, precizând că în prezent la Spitalul „Sfânta Maria” din Capitală, singurul acreditat pentru astfel de intervenţii, nu există niciun specialist care să fi făcut vreodată transplant în mod independent, iar acesta este un fapt de care trebuie să ţină cont.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.