Avem un tip de mentalitate publică, infernală, care pune răul, abuzul, deasupra tuturor lucrurilor, drept călăuză. O societate în mare parte adaptată acestui fel de a coexista reduce primejdios orice progres, oriunde s-ar înfiripa acesta. Nu mai contează nimic, sau ceea ce este decisiv face parte dintr-un monolit tot mai amplu. Îngrijorările, reacţiile vin foarte târziu, când moralitatea nu mai „contează”. Exterioară subtilităţii, umanului, tot mai mult societatea românească participă indirect la reconstrucţia unui stat totalitar, mult mai nociv şi imprevizibil decât cel comunist. Ce se întâmplă acum, aceste retrageri din peisaj a inginerilor financiari, nu are niciun efect asupra sistemului. Satisfacţia publică, deja umbrită de lipsa unei construcţii politice adiacente, reformatoare, se vede aliniată alături de cei incriminaţi. Tot mai conturata măreţie a statului trecut în proprietate privată o regăsim peste tot, mai exact, nimic nu mai funcţionează. Absolut nimic! Temele democraţiei ajung în gura politicienilor pură propagandă, fără abatere. Simpla câştigare a cursei electorale, cu spectacolul ei de focuri de artificii, a ajuns singurul criteriu de legitimare a activităţii publice. Şi politologii români, care ar trebui să fie cu arme şi bagaje de partea societăţii, se gudură pe lângă stăpânii lor, politicienii. Aceste ziduri care se autolegitimează, limitează sau pur şi simplu separă au luat locul securiştilor, miliţienilor, activiştilor de oribilă extracţie.
Guvernul Ponta a supravieţuit făcând pomeni tuturor, refăcând un sistem tentacular. Relaţia cu bugetul public a fost imaginată de personaje desprinse din lumea traficanţilor. De unde va avea bani să îşi achite obligaţiile pentru toată clientela nimeni nu ştie. Căderea „impozitării başişului”, cam singura mişcare noţională a creşterii economice, este un prim semn că reuşitele guvernamentale se vor pulveriza una câte una, precum bulele de săpun. Sunt tot mai mulţi cei care văd o soluţie prin întărirea statului inflexibil, caritabil. Asistenţa nu este în regulă, o spune întregul praxis, nici în cazurile marilor handicapuri. Ei ar trebui să înţeleagă că aşa ceva este pură utopie, dinamica publică este forţa pe care se întemeiază stabilitatea şi prosperitatea. Un stat puternic este unul al libertăţii şi al unor condiţionări stricte, în egală măsură, fără a le deturna aşa cum se întâmplă acum. Liberal, social etc., în niciun caz PSD-ist, adică lipsit de orice formulă ideologică şi economică, fără soluţii.
Viaţa parlamentară a momentului, în România, este compromisă definitiv pentru actuala clasă politică. Nu citaţiile la DNA, însă păienjenişul din care vin ipochimenii este eliminatoriu. Campania anticorupţie în curs o dovedeşte din plin. Mult invocata autonomie parlamentară nu se poate situa în exteriorul legalităţii curente, elementare. Castele politice actuale sunt realmente constituite pe jefuirea publică. Nu suntem departe de momentul în care, cu foarte puţine excepţii, întreaga clasă politică actuală va fi debarcată prin mecanismele legii. Cu un asemenea Parlament nu este greu de explicat degradarea publică, lipsa mecanismului intern de funcţionare a statului democratic. Suntem în faţa unui atentat economic la resursele publice inegalabil în lume, departe de orice apropiere cu cazuistica europeană. Întreaga elită românească construită în aceşti ani, aidoma celei din anii ’50, reprezintă un artificiu revoltător. Cel mai mare rău îl reprezintă poluarea morală şi controlul pe care le deţin aceşti specialişti ai mortificării.
Demis sau nu, în viitorul apropiat, Victor Ponta se va situa în siajul politicii din anii ’90, post-mineriadă. Aria lui politico-ideologică este inexistentă, nulă, el fiind un simplu exponent. Detractorii săi, care nu intră în termenii unor comparaţii, nu pot fi opriţi să deblocheze mecanismul politic, chiar au această obligaţie. Severitatea publică faţă de actul guvernării, de oricine ar fi exercitat, ar trebui să fie o realitate, singura care l-ar face cât de cât funcţionabil. Transformarea lui Klaus Iohannis în capul tuturor relelor actuale este mult prea simplă, aberantă şi extrem de periculoasă. Preşedintelui trebuie să i se ceară soluţii cât mai corecte, atunci când este blocat de mediul politic. Preşedintele nu prea are cu cine colabora în acest moment, de unde unele dintre ezitările şi stângăciile sale. Sunt mai multe soluţii prin care democraţia şi ţara pot fi puse în mişcare, dar acestea nu o pot lua înaintea justiţiei.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.