Alina Bica și S.O. Vântu, denunțați la DNA de Ovidiu Tender

Omul de afaceri Ovidiu Tender a făcut un denunț la DNA în care spune că Alina Bica și Sorin Ovidiu Vântu i-au cerut șpagă de 4 milioane de euro.

„În 25 mai 2005, am fost chemat la o întâlnire de către Vîntu Sorin Ovidiu care, după ce m-a verificat să nu am vreun aparat de înregistrare, audio sau video, mi-a cerut să dau suma de 4 milioane de euro cash pentru a scăpa de dosarul penal de la DIICOT. Mi-a dat termen să plătesc această sumă până la 25 iulie 2005, pentru că suma urma să se împartă la opt persoane care vor rezolva problema cu dosarul meu. La nedumerirea şi neîncrederea mea faţă de această solicitare, Vîntu Sorin Ovidiu mi-a spus că voi primi un semnal în acest sens când voi fi chemat la DIICOT.

Într-adevăr, după câteva zile am fost chemat la DIICOT de către procurorul Alina Bica, care mi-a transmis mesajul: Vă felicit că v-aţi descurcat! Am înţeles că solicitarea de a da 4 milioane de euro făcută de Vîntu era cu acordul procurorului de caz şi eventual al altor persoane pe care nu le-a menţionat, scrie Știripesurse.ro

La termenul din 25 iulie 2005, până la care trebuia să fac plata, am fost chemat din nou de Sorin Ovidiu Vîntu la domiciliul acestuia unde, în prezenţa lui Liviu Luca, după ce eu le-am comunicat că nu am de unde să plătesc această sumă, aceştia mi-au spus că grupul lor consideră că eu i-am înşelat şi că de acum încolo voi suporta consecinţele refuzului meu de a da mită. După numai câteva zile, am fost chemat de procuroarea Alina Bica şi aceasta a dispus împotriva mea măsura obigării de a nu părăsi ţara.”, a spus Ovidiu Tender la DNA.

Într-o postare pe constul său de Facebook, Sorin Ovidiu Vîntu a reacționat la acuzaţiile aduse de Ovidiu Tender.

Vîntu scrie că nu este “tovarăș de faptă” cu generalul SRI Florian Coldea, cel despre care Alina Bica a spus că făcea presiuni asupra ei pentru a-i închide dosarul afaceristului Tender.

SOV mai scrie că denunțul lui Tender este o operațiune de imagine, deoarece fapta s-a prescris.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.