Din când în când primesc telefoane trăsnite. Dar unul în care să urle cineva la mine de parcă eu aş fi la cârma aiurelilor din România n-am primit prea des. O voce hotărâtă, aproape isterică, îmi urla în ureche despre trimiterea lui George Maior ca ambasador în SUA că este o bătaie de joc la adresa românilor, un semn de dispreţ, o neseriozitate!
– Şi eu ce să fac ? m-a pus naiba să-l întreb? Să scriu, să vorbesc, să anunţ oamenii că asta nu este o schimbare în politica românească, striga el. De ce să-i lăsăm să-şi bată joc de ei (de românii din America)? Ei au luptat împotriva comunismului, ei au fost împotriva lui Iliescu şi acuma Iohannis le trimite şeful securităţii româneşti? Vă daţi seama, ce ne faceţi?
Îi ascultam voma de furie şi mă gândeam la românii fugiţi în America din cauza persecuţiei religioase, la cei scăpaţi peste graniţă prin Ungaria sau la cei care au exersat să poată traversa Dunărea înot. Tuturor acestora, ajunşi în lumea liberă, România le trimite un om bănuit de nenumărate învârteli. De folosirea SRI în slujba bandei politice a PDL, de protejarea unor afaceri necurate, de infiltrarea presei şi a partidelor cu tot felul de acoperiţi şi turnători, de terminarea unor indezirabili. Că a mai fost şi la baza unor afaceri cu licenţele Microsoft şi cu fregatele (afacerea BAE Systems), ce să mai vorbim! Incercați să vă imaginați ce viață va avea ambasadorul român cu compatrioții săi din SUA !
– Şi taci şi nu-ţi pasă! strigă el la mine, în vreme ce eu mă gândeam la ce vor fi zis americanii când au aflat de nominalizarea fostului director de la SRI. Culmea este că m-a pufnit râsul. Mi-am adus aminte de Mark Gitenstein, cel băgat până în gât în sprijinirea lui Traian Băsescu şi a PDL-ului cu Udrea, Videanu et comp., dar şi în afaceri grosolane. Şi mi-am zis în gând că, din moment ce nu le-a păsat pe cine au răsplătit cu o viaţă de paşă american la Bucureşti, n-o să le pese cu ce factor poştal îi cadorisim noi la Washington. Oricum va transmite mesajele cu viteza maximă.
Presupun că sunteţi la curent cu toate declaraţiile politice sau măcar cu bârfele unora în ce-i priveşte pe Liviu Maior şi pe George Maior. Tradiţiile lor de familie au rădăcini greu de descâlcit. Nu vreau să mă aplec asupra lor. Este suficient să navigaţi şi singuri pe net. În ultimii doi ani, Maior cel mic era dat ca posibil candidat la Preşedinţie sau ca variantă americană pentru funcţia de premier. De fiecare dată am căzut pe gânduri. Dacă americanii au colaborat după al Doilea Război cu mafia din sudul Italiei, de ce n-ar face-o cu şefii de servicii, cu foştii ofiţeri de Securitate, chiar cu membri ai guvernului Năstase, cu foşti securişti sau cu turnători de modă nouă? S-au împrietenit ei cu Pacepa şi au făcut din el mare analist al comunismului! Ei sunt mari artişti în materie de reevaluări de persoane, după cum tot ei au talentul de a pune la zid şi a bloca pe oricine, folosindu-se doar de norme morale şi principii democratice. Eşti politically incorrect? Adio şi n-am cuvinte! Totul în funcţie de marile nevoi. Or, Maior n-a ajuns nici premier şi nici preşedinte! A rămas doar un antologator de articole şi articuluşe, un prefaţator de studii şi prefeţe, având o operă la fel de ciudată ca şi cariera sa. Şi totuşi, principala operă a fostului director SRI nu este cea scrisă. Contribuţia sa majoră poate fi considerată declanşarea anticorupţiei după ce vreme de 7-8 ani a alimentat-o şi a întreţinut-o. Mă refer la valul de arestări din ultima vreme, susţinut şi de înregistrările efectuate (numai şi numai cu mandate de la judecător!) de SRI. Şefii de servicii secrete americane trecuţi prin România au scăpat de fiecare dată două-trei vorbe bune despre integrarea serviciilor noastre secrete, de implicarea lor în lupta împotriva terorismului (nu au descoperit ele că un irakian îşi bea cafeaua pe o terasă a băiatului lui Tony Greblă, de la care a şi cumpărat-o şi pe unde mişunau agenţii Al-Qaida de la care ai noştri au colectat mai toate dopurile de bere, pachetele goale de ţigări şi sandalele tip târlici. Şi la urmă, după au părăsit ţara, le-au bătut obrazul şi au dat comunicate vehemente).
George Maior a modernizat SRI-ul. L-a făcut un soi de filială americană în Est şi a gestionat joncţiunea cu serviciile americane şi europene. Pentru asta el şi ai săi au primit liber la intern. Pot să-şi strecoare oameni în politică, în presă, pot să facă bani şi să opereze cu necontabilizabili, să supravegheze fraudele economice ale demnitarilor sau să blocheze informaţiile despre acestea. În funcţie de împrejurări şi de nevoi. După cum tot ei pot înfunda politicieni, adversari şi funcţionari publici care nu joacă după cum li se cântă.
De unde ştiu jurnaliștii români din America toate astea despre SRI şi despre George Maior? Cum de au aflat ei că SRI-ul este ţara, puterea, guvernarea? Cum de bănuiesc că toate comunităţile româneşti din afara ţării sunt penetrate de servicile noastre ”democratice”? Şi că instituţii ale statului, de la propaganda culturală la românii de pretutindeni, nu sunt decât acoperiţii şi fondurile publice, tocate după cum se comandă de la Bucureşti. Adică un stil de a culege informaţii exact ca pe vremea lui Nicolae Ceauşescu. Atunci băieţii mai şterpeleau şi ceva tehnologie. Acum, nimic! Trag cu urechea, bagă zâzanie şi raportează la Centrală. Şi o dată la cinci ani năvălesc la vot, alertând populaţia asupra pericolului comunist în ţara lor de origine.
Omul urla în urechea mea şi eu mă gândeam la reacţia lui Klaus Iohannis. Oare i-o băga în seamă sau nu? Le-o răspunde la scrisoare sau ba? Săracii de ei, nici prin cap nu le trece că preşedintele României a convocat partidele pentru consultări în vederea rezolvării legilor Big Brother, mult mai importante ca furia petenţilor pe George Maior.
Pe el îl doare mai mult îndeplinirea unei sarcini decât traseul unui personaj. La urma urmei, ar putea zice că regretă. Americanii de origine română s-au supărat şi nu-l vor pe George Maior. Ei şi?
El ce poate face, când are pe agendă atâtea necazuri de-a dreptul insurmontabile!? Si atîtea servicii secrete care-l bat la cap!
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.