Aparatul de depistat buna-credință

Nimeni nu știe unde ascunde Iohannis aparatul de măsurat buna-credință. Dar pe la Sibiu și prin împrejurimi se vorbește că fostul primar al orașului a adus din Germania un aparat de măsurat buna-credință și onestitatea. Cum apare un politician sau un om de afaceri, imediat președintele scoate din dulap aparatul-minune adus din Germania și îl pune în funcțiune, îndreptat, de exemplu, asupra lui Victor Ponta. Imediat aparatul de măsurat buna-credință fluieră ca o oală dată în clocot. E clar, Ponta nu-i de bună-credință și trebuie dat jos. Așa se explică de ce Iohannis a știut înainte de a fi președinte că Victor Ponta va fi schimbat de partid. Același aparat misterios a fost pus în funcțiune și pentru evaluarea lui Liviu Dragnea. Imediat s-a auzit un zgomot de locomotivă, menit a-l trezi pe președinte că aparatul său magic a depistat o grosolană lipsă de bună-credință.

Misteriosul aparat de depistat onestitatea are un soft complicat, pe care nu-l știe repara decît Florian Coldea. Președintele a fost teribil de trist cînd a fost obligat să renunțe la generalul care l-a sprijinit în campania electorală. Norocul său că softul și întreținerea aparatului au fost date pe mîna lui Eduard Hellvig. Directorul SRI face mentenanța aparatului prezidențial. Și cînd mister Hell este plecat pe undeva, ceilalți generali îi ocupă locul și asigură buna funcționare a respectivei scule inteligente.

Numai așa se explică concluzia fermă a președintelui. Cînd aparatul a fost folosit la evaluarea prim-ministrului Mihai Tudose, semnalul a fost diferit. Imediat ce a fost calibrat pe persoana premierului, un sunet dulce, mieros, a inundat încăperea. Imediat mister Hell și cei de la pază și securitate au început să aplaude frenetic. „Extraordinar, ce invenție, ce precizie!“, au strigat ei. Și atunci Klaus Iohannis a zis: „Eu am discutat cu premierul şi mi-a prezentat opţiunile domniei sale, dar aceste lucruri nu le voi anunţa eu. E treaba altora. M-aţi întrebat de remaniere. Eu cred că premierul este de bună-credință și dorește să aibă o echipă performantă. Pe de altă parte, și românii și eu, după aproape un an de la câștigarea alegerilor, așteptăm ca PSD să vină cu niște rezultate tangibile pentru români și dacă e nevoie de o remaniere pentru a obține așa ceva, atunci remaniere să fie“.

Același aparat miraculos i-a semnalat buna-credință a Alinei Gorghiu, a Ralucăi Turcan și a lui Cristian Bușoi. Laboratorul de mentenanță și piese de schimb al SRI-ului a semnalat că aparatul lucrează cu eroare zero și că de la înființarea sa nu s-a defectat niciodată. A rămas un mister faptul că acest aparat de măsurat onestitatea a reacționat violent atunci cînd Klaus Iohannis a intrat pe neașteptate în raza sa de acțiune. Asta a și determinat importul unui soft de calibrare, program adus de peste țări și mări, chiar și de peste Ocean. Imediat după incident, de îndată ce softul de calibrare a fost instalat, s-a recurs la o etalonare. Adică a fost evaluată persoana aflată dincolo de orice bănuială. Pentru a fi siguri că aparatul nu va mai da rateuri, președintele a cerut ca operațiunea de calibrare să fie executată într-o evaluare a Laurei Codruța Kovesi sau a lui Florian Coldea. Rezultatul fiind pozitiv, lucru de care nimeni nu se îndoiește, Laura Codruța Kovesi fiind unitatea de măsură a curățeniei morale și a anticorupției, s-a putut ca președintele însuși să poată folosi aparatul, fără ca acesta să urle pe neașteptate.

Și aparatul german de evaluat onestitatea și buna-credință nu s-a mai declanșat pe neașteptate. Așa se face că președintele a putut ieși la rampă spre a răspunde unor jurnaliști netrebnici care au insinuat că și el a fost suspectat.

Editorialul complet în ziarul Cotidianul de vineri versiunea tipărită – disponibilă la toate chioşcurile – sau varianta digitală.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.