Apus de soare la BNR?

Mugur Isărescu şi-ar putea depune demisia până în luna octombrie din funcţia de guvernator al Băncii Naţionale, au declarat pentru Bursa trei surse diferite din industria financiară. Unele din aceste voci susţin că Mugur Isărescu se va pensiona, în ciuda faptului că mai sunt patru ani din actualul său mandat ca guvernator BNR, altele spun că va prelua funcţia de premier în cadrul unui guvern de tehnocraţi, care va pregăti alegerile de anul viitor.

În cel de-al doilea caz, Mugur Isărescu ar putea fi doar detaşat de la BNR, aşa cum s-a întâmplat în 1999, când a ocupat fotoliul de prim-ministru timp de un an de zile.

Contactaţi de ziarul BURSA, reprezentanţii din cadrul Biroului de presă al BNR ne-au declarat: „Conform Hotărârii Parlamentului nr. 27 din 16 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial, Partea I 443 din 17 iunie 2014, Parlamentul României a adoptat hotărârea de numire a membrilor în Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României, cu nominalizarea conducerii executive a acesteia, pentru o perioadă de 5 ani, începând cu data de 11 octombrie 2014”.

Printre numele vehiculate care ar putea lua locul lui Mugur Isărescu se numără prim-viceguvernatorul Florin Georgescu, viceguvernatorul Bogdan Olteanu, Nicolae Dănilă, actualmente preşedinte la Transfond, dar şi Traian Halalai, director executiv Eximbank.

Mugur Isărescu este cel mai longeviv guvernator al unei bănci centrale din lume, aflându-se la conducerea Băncii Naţionale a României de 25 de ani. Potrivit sondajelor de opinie, se află în topul încrederii românilor.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.