Arestări în stil românesc

Dacă DNA ar fi deschis un dosar despre privatizarea Petrom, ar fi putut afla următoarele: 1) n-a fost o cerere imperativă a UE să privatizăm exploatarea petrolului românesc, ci o minciună a premierului de atunci că există o astfel de cerere, interesat fiind el, premierul Adrian Năstase, de cele mai mari comisioane de succes din istoria României; 2) nu numai că n-a fost o cerere străină, dar, pentru a mări comisionul, Adrian Năstase a făcut din proprie iniţiativă şi oferta de a da în folosinţă OMV, pe durată lungă, şi drepturile de exploatare a subsolului românesc; 3) nu numai că n-a fost obligaţie întru intrarea noastră în UE, dar birocraţii de la Bruxelles s-au supărat foc când au aflat că, în România, Năstase a lansat propaganda că Bruxelles-ul ne-a forţat mâna; 4); nu numai că s-au supărat foc cei de la Bruxelles, dar, acum, au trecut la forţarea mâinii româneşti şi i-au cerut lui Băsescu să iniţieze cercetări penale pentru pedepsirea lui Năstase indiferent în ce cauză, mai puţin cauza numită Petrom; 5) cei de la Bruxelles n-au vrut să răscolească România cu un asemenea dosar, pentru că, dacă s-ar fi făcut o cercetare pe tema acelei privatizări, ar fi ieşit la iveală inclusiv corupţia europeană în materie de comisioane; 6) ar fi ieşit la iveală şi felul corupt în care Năstase şi-a asigurat majoritatea parlamentară pentru votul asupra acestei privatizări (altă drăcie nemaipomenită prin lumea civilizată) şi ar fi dispărut, rapid, în noaptea istoriei partidul stângii româneşti; 7) şi ar fi urmat o dramatică destabilizare a scenei româneşti în favoarea unor formaţiuni politice radical-extremiste.

Iată de ce DNA nu poate executa programul “dreptate până la capăt”: pentru că acolo, la capăt, ar fi o altă Românie. Din raţiuni similare dosarul (bine numit) Microsoft nu a fost dirijat către ţinta care apărea de sub mormanul de informaţii: tot acest mecanism sofisticat a fost inspirat de strategii Microsoft care, de la bun început, au propus politicienilor o inginerie pentru finanţarea ilegală (cu bani străini) a campaniilor electorale care să pară legală.

Mai spectaculos (dar şi mai secretos), dosarul EADS pare oprit de influenţe politice europene. I se caută ţinte mai puţin explozive, la fel ca în cazul Microsoft.

Cei care, în mediile idealiste româneşti, arborează principiul “să se facă dreptate, chiar de-ar fi să piară lumea” nu prea ştiu în ce anarhie ne-ar duce o asemenea consecvenţă juridică. Lumea are un motor, două, trei… Uleiul cu care este întreţinută funcţionarea acestor motoare este corupţia. Niciun astfel de motor nu este proprietatea sau invenţia românilor. Un exemplu de corupţie la un nivel peste care nu mai “nivelează” lucrurile decât bunul Dumnezeu: Greenspan, preşedintele Rezervei Federale a SUA, a decis să coboare rata dobânzii de referinţă la 1%. Proştii au zis imediat: bravo, dom’preşedinte, acum şi noi, sărăcimea, vom putea lua credite de consum cu rate convenabile!

A urmat boom-ul consumist care a dus la bula imobiliară, care, spărgându-se în 2008, a dus la volatilizarea celei mai mari sume de bani din istoria mondială.

Când Greenspan a coborât rata dobânzii de referinţă la 1%, n-a făcut-o de prost: neoconservatorii care conduceau SUA (şi lumea) aveau nevoie de bucuriile unui consumism forţat pentru ca opinia publică americană să nu se revolte în contra politicilor de război forţat pe ici, pe colo, prin toată lumea. Aşa a aflat şi prostimea, în 2008, că băncile n-au voie să falimenteze şi că guvernele sunt obligate să le împrumute cu sume enorme când ele ajung pe marginea prăpăstiilor. Dacă băncile mari ar falimenta, următorul război, vorba lui Einstein, l-am duce cu praştia.

Aceeaşi prostime crede încă şi azi că trăim într-o ordine globală liberală. Dacă liberalism se cheamă faptul că băncile mari trebuie să fie nemuritoare, indiferent câtă corupţie albă injectează ele în lume, atunci şi ce am scris eu aici se cheamă… Luceafărul (de Eminescu).

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioan Buduca 1112 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.