Luna aceasta a fost prezentat oficial la Paris proiectul viitorului Palat de Justiţie, semnat de celebrul arhitect Renzo Piano. El este expus în Sala Paşilor Pierduţi a actulului Palat de Justiţie, unde poate fi văzut până la 9 martie.
Situată în nordul capitalei Franţei, în Batignoles, în arondismentul 17 al oraşului, aproape de Porte Clichy şi de bulevardul periferic al Parisului, în prelungirea parcului „Martin-Luther-King”, această construcţie aerată şi luminoasă va fi şi unul dintre edificiile-simbol ale oraşului.
Lucrările, al căror debut este prevăzut pentru primăvara anului 2013, vor dura până în 2017 şi vor costa 650 de milioane de euro, într-un parteneriat public-privat.
La 35 de ani de la inaugurarea „Centrului Pompidou”, realizat împreună cu arhitecul englez Richard Rogers, Renzo Piano revine în capitala Franţei cu un zgârie-nori, înalt de 160 de metri, jumătate din Turnul Eiffel.
Proiectul acestei „verticale a oraşului”, cum a fost numită, din sticlă şi vegetaţie, este compus din trei ansambluri elegante suprapuse, aşezate pe un soclu, ce va regrupa 90 de săli de audienţă, faţă de cele 31 ale vechiului Palat, fiecare de 700 de locuri. Coloana vertebrală a construcţiei, concepută în materiale durabile, este formată din panouri voltaice.
Macheta noului Palat de Justiţie, expusă până la 9 martie
Noul Palat, cu o suprafaţă de 61.500 de metri pătraţi, va găzdui „Le Tribunal de Grande Instance” (care judecă procesele ce depăşesc 10.000 de euro) şi tribunalele obişnuite (procese sub 10.000 de euro), frecventate zilnic de peste 9.000 de persoane: Curtea de Apel, Curtea de Casaţie şi instanţa pentru litigiile de muncă urmează să rămână în vechiul Palat de Justiţie din Ile de la Cité, vechi de 700 de ani, acelaşi în care a fost condamnata Maria Antoaneta.
A doua parte a noii construcţii, mai restrânsă, va cuprinde zona magistraţilor şi a Parchetului. Faţada va avea panouri voltaice şi un ascensor panoramic. În proiect sunt prevăzute şi ventilaţia naturală şi recuperarea apelor pluviale.
În exterior, ansamblul va fi o imagine tipică pentru arhitectura lui Renzo Piano, elegant şi de o mare sobrietate a liniilor. Interiorul a fost gândit de arhitect ca o reflecţie asupra actului de justiţie: „Când intri într-un palat de justiţie eşti destul de fragil. Trebuie ţinut cont de această stare de spirit. Trebuie creat un spaţiu care să inspire încredere persoanei care urmează să fie judecată. Trebuie create seninătate, calm, dar şi o anumită austeritate. În acelaşi timp, Palatul de Justiţie este un palat şi această noţiune nu trebuie să se piardă”, a declarat el.
Prima surpriză a proiectului sunt arborii. Cele patru corpuri suprapuse ale clădirii sunt acoperite de terase plantate, însumând un hectar.
Cu forma sa efilată şi decupată în trei blocuri, construcţia aminteşte de un pachebot cu mai multe punţi, cele trei blocuri, de 10 etaje fiecare, suprapuse pe soclul din sticlă ce va cuprinde şi Sala Paşilor Pierduţi, inima simbolică a oricărui tribunal în care se încrucişează drumurile zilnice ale magistraţilor, avocaţilor şi cetăţenilor, vor crea o cascadă de terase plantate cu pini şi arbori cu tulpini înalte. În spaţiul din faţa construcţiei vor exista cafenele şi restaurante.
Terasele corpurilor suprapuse ale clădirii vor însuma un hectar de vegetaţie
La cei 75 de ani ai săi, Renzo Piano, declarându-se „ceva şi mai bătrân şi ceva mai înţelept” decât pe vremea realizării „Centrului Pompidou”, a mărturisit că este mândru de calităţile ecologice ale proiectului său: „Interesul arhitecturii secolului al XXI-lea constă tocmai în aceste preocupări. Nu libertatea, ci constrângerile te îndeamnă la acest lucru. Cei care cred că trebuie să ai deplină libertate pentru a crea n-au înţeles nimic. Ecologia este o adevărată sursă de inspiraţie, nu stilul – acela înseamnă academie. Toată lumea a înţeles că Pământul este fragil şi că trebuie să ne ocupăm de el. Imediat ne gândim cum să căutăm apa la 150 de metri adâncime, să-i furăm energia şi să o restituim pânzei freatice. Instalezi pompe, faci panouri solare… Acest edificiu va consuma jumătate din energia unei construcţii obişnuite”.
Un risc pe care Renzo Piano a vrut să-l evite a fost imaginea banală a unei clădiri de birouri, a ceea ce anglo-saxonii numesc „corporate”. „Un palat de justiţie nu poate fi banal. Se petrece acolo o întreagă istorie”.
Prima grijă a arhitectului a fost, desigur, funcţionalitatea. Pe planul al doilea, spaţiile aerate.
Noul Palat de Justiţie va fi legat printr-un culoar ultrasecurizat de localurile Poliţiei Judiciare, care se va muta şi ea, peste cinci ani, din Quai des Orfevrès.
Acest zgârie-nori va fi împreună cu „Triangle”, din sudul oraşului, conceput de echipa elveţiană Jacques Herzog şi Pierre de Meuron, unul dintre primele turnuri construite în Paris după mulţi ani.
Construcţia se anunţă un pariu arhitectural, urbanistic şi de mediu înconjurător ambiţios.
Imaginea unei părţi a Sălii Paşilor Pierduţi
Arhitectul Renzo Piano a fost consacrat fulgerător, în 1977, când a semnat Centrul „Pompidou”. De atunci s-a lansat într-o carieră uluitoare, presărată cu mari realizări arhitecturale peste tot în lume, dar şi în Franţa, unde a conceput, „Centrul Comercial Bercy 2” şi l’IRCAM (Institutul de Cercetare şi Coordonare Acustică/Muzică), la Paris, „Cité Internationale” la Lyon. În întreaga lume i se datorează proiecte de renovare a centrelor istorice, cum ar fi cele de la Genova, în Italia, terminalul aeroportului „Kansai” din Osaka, centrul cultural „Tjibaou”, din Noumea, în Noua Caledonie, casa „Hermes” din Tokyo… Este, de asemenea, unul dintre arhitecţii specializaţi în muzee, de la cel pentru „Colecţia Menil”, în Houston, Statele Unite, la „Fundaţia Beyeler” din Basel, unde a construit în mare măsură clădirea în jurul operelor pentru a le pune cât mai bine în valoare, de la Muzeul Ştiinţelor „Nemo” din Portul Amsterdam, figurând un vapor ieşind din apă, la Centrul „Paul Klee” din Berna, ale cărui linii răspund ondulării colinelor din jur, în timp ce linia sinuoasă a faţadei este un omagiu adus teoriilor estetice ale artistului, de la extinderea „High Museum” din Atlanta, care reia stilul caracteristic al clădirii alăturate, semnate de Richard Meier, la cea a „LACMA” (Muzeul de Artă Contemporană din Los Angeles). Biserica „Padre Pio” din Bari, „Parco della Musica” din Roma poartă şi ele semnătura sa. Şi lista poate continua.
Faţada soclului va fi acoperită cu panouri voltaice
Renzo Piano a fosr recompensat cu numeroase distincţii, printre care „Marele Premiu pentru Cultură” al Danemarcei şi, mai ales, prestigiosul „Premiu Pritzker”. Este, de asemenea, „Cavaler în Mare Cruce al Ordinului de Merit” al Republicii Italiene, „Cavaler al Legiunii de Onoare”, membru al Academiei din Berlin.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.