Fostul premier israelian Ariel Sharon a decedat

Fostul premier israelian Ariel Sharon a murit sâmbătă.

“Arik”, diminutivul prenumelui fostului prim ministru al Israelului, cel de al 11-lea din istoria acestei ţări, înseamnă în ebraică leu, iar cei ce l-au cunoscut susţin că el se potriveşte perfect firii energice ieşite din comun a acestuia. A fost implicat în toate marile momente – unele dintre ele decisive pentru existenţa statului Israel- fie că vorbim de primul conflict israelo-arab din 1948-1949, de războiul de “şase zile “(iunie 1967), de războiul “Youm Kippur” (octombrie 1973), când a dat dovadă de geniu militar şi când unităţile pe care le-a comandat au obţinut succese de seamă pe câmpul de luptă.

Asemeni foarte multor generali din armata israeliană, după trecerea în rezervă, vorba vine, întrucât acest ultim cuvânt are o semnificaţie aparte, datorită faptului că ţara se află în stare de război de la proclamarea sa- Ariel Sharon s-a implicat pe plan politic. De altfel, după1948 şi până în 2006, bărbaţii care au condus guvernele israeliene au fost generali de armată, care au participat efectiv la cele trei războaie. Ehud Olmert, cel ce i-a succedat lui Sharon, a lucrat la intendenţă. Sharon a fost un erou al ţării sale, recunoscut şi preţuit pentru indubitabilele sale calităţi de militar, de aici venind firesc şi renumele său de Leu sau Buldozerul, el conducând, între altele, o extraordinar de îndrăzneaţă traversare a Canalului de Suez în timpul războiului din 1973. Dar tot este şi cel căruia i s-a imputat oficial eşecul invadării Libanului din 1982, când era ministrul Apărării. Cu alte cuvinte, este vorba de o personalitate complexă. Sharon a intrat în politică şi a deţinut primul portofoliu într-un guvern al ţării sale în iunie 1977, ca ministru al Agriculturii, după care a devenit ministru al Apărării. A deţinut portofolii în şapte guverne şi a devenit al 11-lea premier din istoria ţării sale la 7 martie 2001, el conducând guvernele cu numărul 39 şi 30 timp de 5 ani o lună şi şapte zile. Din campania libanezăă i s-a reproşat faptul că nu a gestionat bine acest eveniment, atunci miliţiile creştine libaneze, create şi susţinute de Israel, au masacrat palestinienii aflaţi în taberele Sabra şi Shatila, înregistrându-se între 460 şi 2.300 de victime. A fost un moment delicat din viaţa şi cariera sa politică. Tot atunci s-a reţinut că l-a « avut în ţeava puştii » pe liderul palestinian Yasser Arafat, a aşteptat ordinul de la Tel Aviv, dar acesta nu a venit. Dincolo de aceste detalii, Sharon este artizanul retragerii armatei israeliene din Gaza, decizie care nu a fost pe placul colonilor, care au reacţionat foarte violent. De asemenea, ca premier el a încurajat crearea unor noi colonii în Ierusalimul de Est sau în Cisiordania.

După cum mărturisea, « experienţa mi-a dovedit că doar prin sabie nu se poate rezolva această dispută amară pentru acest pământ ». Pe plan politic, el este artizanul apariţiei unui nou partid politic Kadima (Înainte), în care, printre alţii, s-a înscris şi Shimon Peres, actualul preşedinte israelian, partid care avea să câştige alegerile legislative anticipate, fiind prima dată când istoria ţării când un partid nou creat ajunge imediat în prim planul politic. Din păcate, la 4 ianuarie 2006, Sharon a suferit un devastator accident vascular cerebral, după un altul, mai mic, din decembrie 2005, a plonjat în acea comă ireversibilă, iar după trei luni de imposibilitate a exercitării funcţiei de premier, şi-a pierdut oficial acest post, dat fiind că legea israeliană impune un interimat de maximum 100 de zile. Căsătorit cu două surori din România Puţini ştiu că Ariel Sharon a fost căsătorit cu două fete din România, care au fost surori. Este vorba de surorile Zimmermann, al căror tată se numea Leopold, era comerciant, iar mama era soră medicală. Locuiau în Braşov, pe strada Castelului la nr. 142. Fata cea mare- Margareta_ s-a născut în 1930, iar cea mică- Rozalia – după şapte ani. Cei patru au plecat din România în 1949, la aproape un an după proclamarea statului Israel, când se punea un accent deosebit pe alya, evreii imigraţi, care întăreau astfel atât numeric, cât şi calitativ statul evreu. Cei patru membri ai familiei Zimmermann au locuit în apropiere de Tel Aviv, lucrând la un chibuţ din zona Kfar Malal, acolo unde Margolit, cum se chema acum Margareta, l-a cunoscut pe tânărul Ariel Sharon, ai cărui părinţi erau tot imigranţi, veniseră din Rusia, iar el se născuse chiar acolo. Cei doi s-au căsătorit în 1950, ulterior născându-li-se şi un fiu – Gur. După 12 ani, Margolit a decedat şi, potrivit cutumei iudaice, sora ei cea mică Lily, fostă Rozalia, a devenit soţia lui Ariel, ocupându-se de creşterea copilului sorei sale şi al cumnatului său, căruia, în 1963, i-a devenit soţie oficial. Lily absolvise Institutul de Arte Plastice « Avni » din Tel Avive era o picoriţă talentată şi, de asemenea, o muziciană remarcabilă. A fost şi printre consilierii primului ministru, cu mult înainte ca Ariel Sharon să acupe acest post. Între timp şi ea a născut doi băieţi- Omri şi Gilad .

La un moment dat, într-o joacă a celor trei, o armă a lui « Arik » s-a descărcat accidental, Gur fiind ucis pe loc. Lily ( Rozalia) nu a uitat meleagurile pe care s-a născut şi a copilărit şi, în 1988, a revenit la Braşov împreună cu soţul ei Ariel, pe atunci ministru al Industriei şi Comerţului. Au fost nişte măsuri de securitate extraordinare, dat fiind, că între timp, într-o dimineaţă. la Bucureşti, chiar vizavi de Atenee Palace, fusese ucis un diplomat al ambasadei iordaniene. Apoi decedase un genist care încerca să dezamorseze o bombă plasată sub un automobil parcat în Grozăveşeti, De asemernea, în ţară crescuse numărul de studenţi arabi şi palestinieni, iar în unele locuri, cum era Făgăraşul aflat foarte aproape de Braşov, veniseră la specializare militari din Orientul Mijlociu. La Braşov, Lily şi Ariel Sharon au vizitat fosta stradă a Castelului unde se aflase casa părintească a familiei Zimmermann, vechea şcoală primară israelită de lângă Poarta Şchei, de lângă sinagoga, în care cei doi au avut o întâlnire cu membrii comunităţii evreieşti locale, prilej cu care a luat cuvntul şi înaltul demnitar israelian. Lily Sharon a decedat din cauza unui cancer, la 25 martie 2000. După aproape 24 de ani a murit şi Ariel, dar în urma unei come ce a bătut toate recordurile în domeniul respectiv. Desculţ în biroul lui « Arik » În ce mă priveşte, ca gazetar ce mă ocup de decenii de Orientul Mijlociu, am avut privilegiul să cunosc multe personalităţi din această regiune, dar toate au avut loc în condiţii normale. În ce-l priveşte pe Ariel Sharon lucrurile au stat cu totul altfel. De aceea reiau aici acea poveste insolită, întrucât nu e puţin lucru să ajungi desculţ în biroul unui premier, şi încă al unuia dintre cei mai puternici de pe glob. Trebuie să recunoaştem că e un fapt rarisim, dacă nu absolut inedit. Să refac firul evenimentelor. La finele lunii aprilie 2002 România a lansat o iniţiativă diplomatică, ce viza câteva dintre cele mai importante state din Orientul Mijlociu: Egiptul, Iordania, Israelul şi Teritoriile Autonome Palestiniene. Delegaţia era condusă de Mircea Geoană, ministrul de Externe de atunci, şi s-a deplasat cu un avion special, în care au fost invitaţi şi ziariştii. La Cairo şi Amman n-au fost lucruri deosebite, dacă exceptăm faptul că, în etapa egipteană, după obiceiul locului, de a-şi pune oaspetele în faţa faptului împlinit, am fost cazaţi de gazde într-un hotel ale cărui preţuri depăşeau de două-trei ori diurna noastră pentru tot turneul. În schimb, la Amman, solicitudinea ambasadorului român de atunci, Vasile Sofineti, provenit din presă, a fost una de excepţie, aşa încât totul a mers strună. Din capitala iordaniană, nu apuci să-ţi pui centurile la decolarea avionului, că trebuie să le recuplezi pentru aterizarea la Tel Aviv. Duminică, 28 aprilie 2002, după prânz. Imediat după sosire, Mircea Geoană are convorbiri cu omologul israelian de atunci, Shimon Peres, liderul Partidului Muncii, care făcea parte din guvernul de coaliţie condus de Ariel Sharon.

Conferinţa de presă comună a avut loc într-una din sălile hotelului, ea surprinzând prin interesul cu care ziariştii au privit această iniţiativă românească. Luni, a doua zi, a fost încărcată. La Spitalul Hadassah, unde avea să fie internat multă vreme Sharon, am vizitat mai întâi două românce aflate la muncă în Israel, care fuseseră rănite foarte grav într-un atentat sinucigaş. Apoi ne-am îndreptat spre sediul guvernului, unde premierul Sharon urma să-l primească pe ministrul Geoană. De prisos să spun cât de minuţios este filtrul antitero la intrarea în sediul Guvernului israelian. Urmează trecerea prin poarta cu detectoare specială. Eram îmbrăcat sumar, dar, în loc să port sandale, cum se cuvenea, aveam pantofi. Cum am trecut de detectoare, unul au început să ţiuie tare de tot. În buzunare nu era nimic, curea nu aveam. Am repetat trecerea. La fel. Specialiştii m-au pus să trec întâi cu mişcări încete piciorul drept, apoi cel stâng. A reapărut ţiuitul. Nu înţelegeam nimic, iar controlorii erau şi mai încruntaţi. Începusem să rememorez când şi unde îmi lăsasem liberi pantofii, ştiut fiind că veneam din două ţări arabe în care mulţi nu iubesc Israelul. Îmi încolţeau în minte tot felul de scenarii catastrofale. Între timp, controlorii m-au pus să mă descalţ, pantoful stâng l-au plasat într-o cutie-buncăr şi mi-au spus că pot pleca. M-am uitat descumpănit la ei, nu m-au băgat în seamă, iar eu am plecat fâstâcit. Noroc că biroul lui Sharon era la parter şi n-am mers mult pe jos. Oricum, mi se părea că toţi se uită numai la mine. Când întrevederea Sharon-Geoană s-a încheiat, am fost invitaţi înăuntru, să facem poze şi să filmăm. În program se spunea limpede că nu se fac declaraţii, iar şefa sectorului presă al Guvernului ne reamintise expres acest lucru. În biroul premierului, atmosfera era destinsă. S-au făcut fotografii şi totul părea să se termine « en fanfare ». Sharon ne privea cu o mină luminoasă. A întrebat dacă mai dorim ceva. O declaraţie pentru presa română, am zis foarte tare, eu, desculţul din biroul său, care atât aşteptam. Parcă pregătit, el a spus mai multe fraze, bine punctate, încheind că ne vom revedea în toamnă, la Bucureşti. Cred că mai aştepta o întrebare. Cum ştiam că fusese căsătorit, pe rând, cu două surori care proveneau din Braşov, şi chiar vizitase acest oraş în 1988, am vrut să-l întreb cum ar putea implica acest fapt emoţional viziunea sa asupra relaţiilor cu România. Am ezitat, apoi am renunţat. Azi îmi pare rău, ştiind cât de mult a iubit-o pe cea de-a doua soţie, Lily, cu care avea doi fii şi pe care o însoţise în călătoria ei pe meleagurile natale… Am ajuns la filtrul antitero, mi-am luat pantofii şi m-am încălţat. Peste câteva luni aveam să aflu motivul ţiuiturilor buclucaşe: fabricantul introdusese o bucată de tablă, lungă de 6 cm şi lată de 1 cm, pentru a face legătura între tocul şi faţa pantofului… 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.