Așii din mâneca lui Antonescu

Fie ca stie, fie ca doar intuieste, fie ca nu stie deloc, Crin Antonescu dispune, in mod incontestabil, de cateva resurse care ii pot asigura victoria. Sunt miscari politice care se constituie in veritabili asi in jocul electoral care urmeaza. Cu alte cuvinte, daca procedeaza corect, dar mai ales inteligent si abil, are sansa sa determine o aranjare a planetelor in favoarea sa, pentru prezidentiale, dar si in favoarea PNL, pentru asaltul pe care acest partid il poate da asupra puterii executive. Pentru ca, in locul Guvernului Ponta III, sa exista un Guvern PNL.

Desi intre Traian Basescu si Victor Ponta a intervenit, sub semnatura, infamul pact al coabitarii care si-a produs efectele prin impartirea cinica a structurilor de conducere din cele doua mari parchete, prin plasarea lui Daniel Morar la Curtea Constitutionala, dar si prin mutarea spectaculoasa la Bruxelles a unui fost magistrat CCR aflat in sfera de influenta a presedintelui, in prezent, desi teoretic in vigoare, documentul este ca si rupt. In mod natural, Traian Basescu si Victor Ponta sunt adversari, alergand pe culoare diferite. In plan intern, Basescu s-a plasat in postura unuia dintre liderii dreptei, iar in plan extern, facand partea din familia popularilor europeni, el este un aliat de nadejde al puternicului cancelar Angela Merkel. In timp ce Victor Ponta e lider al socialistilor, deci al stangii, si legat extern de aceeasi familie, care vizeaza plasarea lui Zvoboda in inalta functie de comisar european.

Din realitatile pe care le-am prezentat mai sus, deriva o serie de consecinte pe care le pot dezvolta in continuare. Cum-necum, dar in baza unor motivatii interne tinand de lupta pentru putere si a unor presiuni din exteriorul USL, mergand poate pana la exteriorul mai larg de la nivelul Uniunii Europene, aceasta alianta a sucombat. Ceea ce inseamna nu numai o ruptura intre PSD si PNL, dar si o repozitionare a primelor doua partide mari din Romania. PSD intentioneaza sa guverneze de aici incolo prin politici accentuat de stanga, in timp ce PNL, in opozitie sau la guvernare – vom vedea de ce ambele ipoteze stau in picioare -, se va deplasa spre dreapta. In plan intern si probabil si in plan extern.

Asadar, batalia care se anunta intre cele doua partide nu are doar o dimensiune nationala. Ci si internationala. Vom vedea de ce.

Si acum haideti sa ne imaginam ca, indiferent daca intre Antonescu si Basescu a intervenit sau nu, pana in prezent, vreo intelegere, vreo conjuratie, o alianta in mod natural chiar ar putea sa aiba loc. Evident, pana la un punct. In plan intern, Traian Basescu este interesat sa slabeasca cat poate de mult forta stangii. Sa subrezeasca cel mai mare partid, care este PSD. Nu numai din motive ideologice, ci si in sens pragmatic, adica in scopul unei redistribuiri a puterii. Ruperea USL este, in acest sens, o oportunitate. Din momentul oficializarii decesului USL, PSD va incerca din rasputeri, incearca deja, sa-si construiasca o majoritate. Aceasta nu poate fi decat fragila. Iar preconizata alianta cu UDMR este efemera. Pentru ca, indiferent de intersele temporare, si UDMR face parte din Miscarea Populara Europeana, deci din aceeasi tabara cu Traian Basescu. Deplasandu-se spre dreapta ca o consecinta a divortului de Victor Ponta, liberalii, la randul lor, pot executa, acum sau mai tarziu, o traversare de la Grupul ALDE al liberalilor europeni catre Miscarea Populara. In paranteza fie spus, Grupul ALDE este din ce in ce mai slab reprezentat la UE, iar in urma viitoarelor alegeri se subtiaza atat de mult, incat cel mai consistent esalon al sau ar urma sa fie europarlamentarii liberali din Romania. Care nu au totusi sansa de a prelua si conducerea Grupului ALDE. In consecinta, nu este deloc exclus ca PNL sa decida trecerea la PPE. Evident ca Angela Merkel, ceilalti lideri europeni si chiar si Traian Basescu, ca sa nu mai vorbim de UDMR ar saluta o asemenea miscare. Cu atat mai mult cu cat prognozele elecorale arata o posibila rasturnare de situatie in urma apropiatelor alegeri. In sensul ca popularii europeni ar putea pierde, dar la un scor destul de strans, majoritatea. In favoarea socialistilor. Aceasta situatie s-ar putea insa schimba, iar raporturile de forte s-ar putea rebalansa prin trecerea europarlamentarilor romani in familia popularilor si prin atragerea, acolo, a viitorilor independenti, reprezentanti ai unor curente de gandire ultranationaliste din Europa, care sunt mai numerosi decat independentii comunisti, mai apropiati in mod natural de socialisti.

Prin urmare, in plan extern, sortii ar putea sa joace, in anumite circumstante, in favoarea lui Antonescu, acesta devenind, intr-un termen record, agreat de cei mai importanti parteneri euroatlantici ai Romaniei pentru functia de presedinte. In plan intern, fiind cel mai bine calificat dintre candidatii de dreapta, in turul doi, ar putea primi, la semnalul lui Traian Basescu, o consistenta si decisiva sustinere.

Si asta nu este tot. Plasarea lui Klaus Iohannis, pentru moment teoretic, in fruntea guvernantilor liberali devine un semnal in acelasi sens. Care nu poate sa nu fie receptat si agreat pozitiv de catre Angela Merkel. De aici si schimbarea surprinzatoare de pozitie a lui Traian Basescu. Pentru care Iohannis devine acum o miza. Klaus Iohannis nu numai ca ar netezi deplasarea PNL catre popularii europeni, dar s-ar putea dovedi un veritabil cal troian utilizat de liberali pentru a submina proiectul Guvernului Ponta III.

Victor Ponta nu-i poate da pur si simplu afara de la guvernare pe liberali, urmand sa-i propuna presedintelui o noua garnitura de ministri. Guvernul Ponta III nu ar putea fi decat un Executiv nou, cu un premier nou, chiar daca se numeste tot Victor Ponta. De ce? Din simplul motiv ca Victor Ponta a fost investit de catre Traian Basescu cu posibilitatea de a forma un Guvern nu in calitatea sa de presedinte PSD, ci in calitatea pe care a avut-o, de co-presedinte USL, desemnat de aceasta alianta, inscrisa la tribunal, cu rolul de candidat de premier. Daca USL dispare, Traian Basescu trebuie, din nou, sa il investeasca pentru a propune o formula guvernamentala de natura sa realizeze o majoritatea parlamentara.

Dar de ce l-ar mai propune Traian Basescu pe Victor Ponta ca premier? El ar putea sa faca uz de prerogativele prezidentiale, asa cum a procedat in toate celelalte situatii, avand si girul Curtii Constitutionale in acest sens, pentru a numi reprezentatul oricarui partid doreste pentru ca, in urma alegerilor, niciun partid singur nu a obtinut majoritatea.

Si acum, atentie! Cel mai important as din maneca lui Crin Antonescu este Klaus Iohannis. Dar nu doar in sensul ruperii USL, asa cum s-a crezut. Ci in scopul formarii, dupa decesul USL, a unui nou Guvern. Nu Ponta III. Ci Klaus Iohannis I. Care ar putea obtine o majoritate, de asta data mai naturala, tot cu UDMR, viitorul partener PNL in familia popularilor europeni.

Daca este adevarat ca acestia sunt asii din maneca lui Crin Antonescu si daca, in urma unei intelegeri sau in mod instinctiv, se formeaza o alianta politica in jurul construirii unui nou Guvern de dreapta si a unei politici europene de dreapta intre Basescu si Antonescu, atunci nu este deloc de mirarea de ce noul meu statut este de senator independent.

http://www.corectnews.com/politics/asii-din-maneca-lui-antonescu

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.