Autoritatea asasină

Un pericol de moarte a început să bântuie prin România. Toate puterile laice şi canonice ale statului fură strânse în pumnul de fier al viceprim-ministrului coordonator al securităţii naţionale, spre a nu se năpusti într-o exemplară hăituială împotriva acestei hidre fără de chip, secretizată sub criptonimul “AAA”: “Ameninţarea Autorităţii Asasine”.

La 20 ianuarie 2014, când s-a produs tragedia aviatică din Munţii Apuseni, bravii moţi din răspântia a trei judeţe se dovediră mai înţelepţi, mai organizaţi, mai rapizi şi eficienţi decât un cabinet de miniştri şi comandamentele sale de criză, iar pădurarii Ocolului Silvic au acţionat mai profesionist decât organele specializate de intervenţie.

La 16 decembrie 2014, în recenta catastrofă, tot aviatică, produsă în Lacul Sutghiol, un patron de firmă turistică şi bravul pilot de ambarcaţiune de agrement, Gheorghe Zice, dau aceeaşi lecţie usturătoare Guvernului şi numeroaselor sale agenţii, conduse de imbecili profesional (doctoranzi ai şefului lor) şi populate de sinecurişti din triburile “Pilosul”, “Cunoştinţa” şi “Relaţia”.

Dacă în legătură cu rolul asasin al autorităţilor din prima dramă umană, controversele continuă, în cea de-a doua, patru vieţi au pierit în chinul unei disperări de nedescris, implorând ajutor, cât îi mai ţineau puterile, sub ochii altor oameni, martori la complicitatea criminală a agenţiilor speciale de intervenţie ale Guvernului, care s-au dovedit a fi total nepregătite, atât ca instruire, cât şi ca dotare.

Nişte inşi care parcă nu mai văzuseră în viaţa lor o barcă gonflabilă se chinuiau la mal să o umfle. Apoi nu au găsit cheia de contact şi “au încercat pornirea la sfoară”. Nu a vrut “la sfoară”, aşa că au renunţat şi au dat la vâsle. Şi au tot vâslit, dar nu în direcţia bună, ci la vreo doi kilometri mai departe. În tot acest timp se auzeau strigătele disperate de ajutor de ale naufragiaţilor şi răspunsurile neputincioase, “Rezistaţi!”, “Rezistaţi!”, ale celor care trebuiau să-i salveze, dar care, în loc să se apropie, parcă se pierdeau undeva în pâcla serii. Nu aveau nici un generator, nici un reflector pentru iluminare. Nici pistoale cu rachete de semnalizare. Naufragiaţii nu aveau veste de salvare şi… nici pistoale de semnalizare… Sisteme de localizare GPS?!

De la cinci mile depărtare, Gheorghe Zice a ajuns primul cu şalupa agenţiei turistice şi a salvat o membră din echipajul SMURD naufragiat. Se ţinea cu ultimele puteri de ceva sub “coada” elicopterului.

Ce a făcut viceprim-ministrul coordonator al securităţii naţionale în situaţia dată? A întrunit un Comandament, ne-a asigurat de respectarea procedurilor, apoi a invadat zona catastrofei cu 47 de autovehicule, 4 elicoptere, 14 ambarcaţiuni şi peste 250 de efective de poliţie, jandarmi, definite ca “(…) forţe şi mijloace suplimentare ordonate de către viceprim-ministrul pentru securitate naţională, domnul Gabriel Oprea, astfel:
• Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Constanţa: 47 militari cu 15 autospeciale, 3 bărci de salvare şi 1 echipaj SMURD;
• Inspectoratul General de Aviaţie: 2 elicoptere MI 17, 1 elicopter EC 135, 1 autovehicul şi 16 militari;
• Ministerul Apărării Naţionale: 5 ofiţeri, 53 de subofiţeri scafandri cu 4 bărci cu 1 sonar, 1 elicopter IAR 330, precum şi personal auxiliar şi echipamente de sprijin logistic;
• Autoritatea Navală Română, prin Agenţia Română pentru Salvarea Vieţii Omeneşti pe Mare, cu o şalupă „Jupiter”. Totodată, la mal au fost prezente 3 persoane din conducerea ANR;
• Garda de Coastă – 11 poliţişti de frontieră, 5 autovehicule şi 2 ambarcaţiuni cu 4 scafandri, 3 echipamente de vedere pe timp de noapte şi 1 sonar;
• Inspectoratul Judeţean de Poliţie Constanţa – 45 de poliţişti cu 15 autospeciale;
• Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Constanţa – 5 ofiţeri, 21 subofiţeri şi 3 autovehicule şi Gruparea de Jandarmi Mobilă Constanţa – 2 ofiţeri, 23 subofiţeri şi 4 autovehicule;
• Serviciul Judeţean de Ambulanţă Constanţa – 4 ambulanţe cu 12 persoane;
Şi două societăţi comerciale, private care au sprijinit căutările cu o şalupă, 2 bărci, dintre care una cu sonar şi 5 scafandri.”

În fapt, ce am putut observa? Că epava recuperată a elicopterului, corpul delict al cercetării, care trebuia prelevat ca un bibelou şi conservat intact, a fost lăsat din cupla unei macarale să se prăvălească, fărămându-se, a doua oară, la impactul cu o platformă de beton. Adio, probă materială directă!

Aşadar, toată această desfaşurare postumă de forţe a fost un teribil exerciţiu demonstrativ, o manoperă diversionistă, cu un singur scop: escamotarea responsabilitătii, acoperirea incompetentei, spălarea ruşinii criminale a Reginei Administraţiei “Autoritatea Asasină”.

Eliberează, Doamne, România de “Autoritatea Asasină”!

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Aurel I. Rogojan 247 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.