Avioane turcești au încălcat spațiul aerian grec

Avioane de luptă turcești au intrat luni, în mai multe rânduri, în spațiul aerian al Greciei, potrivit agenției ANA, înaintea unei preconizate operațiuni a NATO împotriva traficanților de migranți în Marea Egee.

Potrivit agenției, citată de AFP, peste 20 de violări ale spațiului aerian grec au fost comise de șase avioane militare deasupra insulelor din estul și centrul Mării Egee.

Două avioane turcești erau înarmate și au fost prinse în colimator în două rânduri de avioane de luptă grecești, potrivit aceleiași surse.

Aceste incidente intervin într-un moment în care un grup naval al NATO este pe punctul de a lansa patrule în apele care separă Turcia de Grecia cu scopul de a descuraja traficanții să mai intermedieze traversarea mării de către mii de migranți care fug de conflicte în special din Siria și Irak pentru a ajunge în Europa, uneori cu riscul vieții lor.

Grecia se teme ca Ankara să nu utilizeze criza migranților pentru a-și întări prezența militară în Marea Egee, unde cele două țări membre ale NATO își dispută suveranitatea unor insule.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.