Balcicul, cu frumuseţea sa de basm oriental

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Pictura creată la Balcic a devenit patrimoniu şi legendă. În ultimii ani, marea expoziţie de la Muzeul Naţional de Artă, cât şi cea prezentată de România la Tate Gallery i-au adus o recunoaştere internaţională.

După valul de pictură interbelică, alte promoţii şi generraţii de pictori au descoperit miracolul cromatic şi pitorescul unui ţărm de mare în care se adună un aliaj de ritualuri, mai multe etnii, arhitectura tradiţională, dar şi aceea a vilelor construite de artişti şi intelectuali îndrăgostiţi de Balcic, aduşi odinioară de primarul Moşescu. Remarcabilă este continuitatea interesului pentu un peisaj care a dăruit picturii româneşti valori incontestabile, pecetluite de un impresionism pictural ce renaşte într-o expresie reînnoită. Deşi se împlineşte în curând un centenar de mare pictură românească, prilejuită de Balcic, locul continuă să inspire generaţiile de artişti şi să perpetueze o creativitate plastică de mare încărcătură lăuntrică.

„Elite Art Gallery” a deschis o nouă expoziţie colectivă, cu pânze admirabile, pictate la Balcic. Pitoresc şi melancolie, culoare şi suflet, omenesc şi natură, menite să adâncească o blândă cunoaştere de sine. Sunt expuse pânze a trei pictori originari din Republica Moldova, Vitalie Butescu, Sergiu Plop şi Gheorghe Zvarici.

Vitalie Butescu, Moschee

Însoţită de un calendar al anului viitor, 2011, expoziţia celor trei artişti de la „Galateca”, având ca temă „Balcicul”, se deschide cu tabloul de pe coperta catalogului, al lui Gheorghe Zvarici, înfăţişând „Palatul Reginei Maria”, contrast între roşul cărămiziu al acoperişurilor şi albul de var auster al faţadelor, având în fundal o mare cam expediată prin tuşele ce redau valurile primitiv, compoziţia fiind dominată de evocarea tip carte poştală. „Geamia”, pictată de acelaşi Gheorghe Zvarici, e mult mai expresivă şi împlinită plastic, prin armonia sa de roşuri, brunuri şi verde în care albul exaltă celelalte tonuri echivalând lumina strălucitoare a zonei, deşi subiectul îşi exhibează tenta decorativă, impulsul de album, memoria. În aceeaşi zonă se înscriu peisajele zugrăvind „Vila Principelui Nicolae”, construită pe un teren în terasă, cu albul volumetriei jucat de console şi balcoane, sau „Casă din Balcic”, din care pictorul surprinde acoperişul roşu, încărcat de pământuri, şi golful pe fundalul colinelor, sau o altă „Casă din Balcic” cu aglomerarea de pietre ca o enclavă. Pictorul s-a născut la Boian, lângă Cernăuţi, în Ucraina, şi-a luat licenţa în Istoria şi Teoria Artei la Academia de Artă din Bucureşti şi a urmat apoi cursurile Facultăţii de Istoriei şi Teoria Artei din cadrul Academiei de Arte Frumoase din Sankt Petersburg.

Cu o volumetrie ce aminteşte de Cézanne şi de Pallady ne apar picturile lui Sergiu Plop (absolvent al Colegiului de Arte Plastice „Alexandru Plămădeală”, Chişinău), „Flori” şi „Natură statică”, în care o dominantă cromatică integrează subliminal un peisaj interior, incandescent, precum în „Natură statică”, dramatic interiorizat în acel minunat tablou intitulat „Flori cu mere albastre şi verzi” şi „Flori” într-o ulcică de lut smălţuită. Peisajele sale de la Balcic surprind arhitectura de început de secol XX, o provincialitate mocnită în simplitatea caselor cu parter şi puţine odăi, care înaintează spre gura golfului mitic, ca o înşiruire de acoperişuri sângerii, semănate blând în potcoava peisajului, admirabil în „Panoramă. Balcic”. Alte câteva peisaje îşi aleg locuri marcate turistic, precum „Parcul Reginei”, „Izvorul Sfânt”, tratat muzical, în alcătuirea zidurilor şi coloanelor de piatră. Dar preferinţa artistului, ca şi a noastră, merge vizibil către peisajele cu case modeste, cu arhitectură dobrogeană sau tipică acelui Cadrilater marcat de multiple influenţe.

Melancolii şi vise pe dealurile de calcar

Operele lui Vitalie Butescu, cu o tuşă impresionistă, temperamentală, zigzagată, marcată de continui explozii cromatice, atrag în mod special atenţia.

Vitalie Butescu, Castelul

Basarabeanul Vitalie Butescu, absolvent al Academiei de Artă „Ion Andreescu” din Cluj-Napoca, care a colaborat cu maestrul Bogdan Pietriş, s-a stabilit din anul 1999 la Londra, dar este nelipsit de pe simezele şi din concursurile de pictură organizate în România. A avut expoziţii personale în mai multe centre europene, iar lucrările sale se află în colecţii particulare din România, Germania, Olanda, Belgia, Grecia, Slovenia, Japonia, Marea Britanie, Statele Unite, precum şi în muzee de artă contemporană. În orice colecţie lucrările lui au personalitate, fie că am alege „Geamie”, în care prim planul se descarcă în mulţimea caselor din planurile următoare, aglomerate, ca nişte muşuroaie dese de ziduri, o puzderie febrilă, umană, bine lucrată în dozarea contururilor zdrenţuite, impresioniste şi a vagului tuşelor largi. Aceeaşi explozie continuă pe spaţii mici, dar şi pe spaţii mari, marca artistului creează peisajul „Castelul”, în care magenta încarcă de ciclamenuri gama de ocruri. Colorist redutabil, Vitalie Butescu pictează blând-frenetic, captând privirea, deşi există uneori un exces de mărunţire a contururilor. Asimilarea impresionismului este indiscutabilă, până la pedanterie uneori. Foarte frumoase, pânzele „Pe străzile din Balcic”, „Din Tătătrime”, „Balcic” şi acel tablou de mari dimensiuni care-ţi încântă privirea, „Vila Principelui Nicolae”. Vile de o rară fantezie se animă pe terase, se înşiră pe ţărm, se ascund pe sub maluri, se cocoaţă pe vârfuri izolate, alături de geamii, biserici albe, părăsite ca nişte corăbii rămase pe uscat, dealuri din calcar alb, strălucitor, cu galbenuri roşuri şi brunuri contaminate de incandescenţa toridă şi aspră a ţinuturilor.

Un poantilism asimilat în manieră proprie naşte un simfonic tablou remarcabil, „Stella Maris”, într-o memorabilă orchestrare a pensulaţiilor. Pictura lui Vitalie Butescu se animă şi prin florile de pe terasele Castelului, tăiate în coasta dealului, prin câmpurile de maci ce convieţuiesc cu bujori grei, gherghinele şi irişii, florile primăvăratice, alături de sălciile şi plopii înfloriţi printre care se întrevede „Castelul Reginei”. Atmosfera şi lumina oraşului întâmpină privitorul pe „Străzile din Balcic”, cu panta lor către mare, în care domnesc alburile, combinate cu delicate armonii de rozuri, griuri şi albastruri. Marea, când violetă, când verde, când de un albstru gri, completează paleta de interes şi cromatică a lui Vitalie Butescu. Culoarea şi tehnica pensulaţiei triumfă, creând din orice imagine o punte de comunicare cu privitorul.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.