BNR, acuzată că închide ochii la problemele CEC Bank

Compania de audit KPMG Audit SRL a dat opinie cu rezerve pentru rezultatele financiare ale CEC Bank, bancă deținută de statul român, conform unui raport întocmit în conformitatea cu Standardele Internaționale de Raportare Financiară adoptate de Uniunea Europeană.

La pagina a două a documentului se spune că “Ajustările pentru deprecierea creditelor şi avansurilor acordate clientelei la 31 decembrie 2015 nu reflectă, în înţelegerea noastră, în mod adecvat, ci în conformitate cu Standardul Internaţional de Contabilitate IAS 39 „Instrumente financiare: recunoaştere şi evaluare”, următoarele aspecte:

-condiţiile actuale de piaţă pentru valorificarea garanţiilor (inclusiv lichiditatea redusă a pieţei respectivelor garanţii, preţurile la care s-au încheiat tranzacţii recente în piaţă şi nivelul limitat al ofertelor efective şi angajante pentru acestea, lipsa unui istoric semnificativ de recuperări efective realizate de banca, inclusiv de la fonduri de garantare);

-identificarea completă a dovezilor obiective de depreciere (evoluţia negativă a situaţiei financiare a debitorilor, nerespectarea unor condiţii asumate de către debitori în urmă restructurării creditelor) şi

-probabilitatea de nerambursare din calculul ajustărilor colective de drepreciere […]”. Documentul integral poate fi consultat aici: https://www.cec.ro/sites/default/files/files/situatii_financiare_ifrs_2015.pdf

Asta înseamnă, pentru orice necunoscător, că CEC Bank, compania statului, este în mod real pe minus și că investițiile în relațiile publice au costat, susține bancherul Lucian Isar.

La rândul său, avocatul Gheorghe Piperea afirmă că realitatea e complexă şi are multe aspecte, mai ales dacă e bine coafată şi i se fardează ridurile.

“Supraveghetorul sistemului (adică Banca Națională a României, n.r.) nu se supără, ci, dimpotrivă, suspendă aplicabilitatea amortizorului de risc sistemic pentru alte bănci (Banca Feroviară, Marfin Bank, Credit Europe Bank, Creditcoop, UniCredit, Garanti Bank, n.r).

Nici măcar EBA (autoritatea bancară europeană) nu se va supără, din moment ce s-a lăsat atât de uşor păcălită la testele de stres din iulie 2016 ale unor bănci mult mai mari, cum ar fi cele din Italia şi Austria”, a spus Piperea.

Conform bancherul.ro, probleme legate de politicile de creditare şi administrare a riscului de credit, constituirea provizioanelor pentru creditele neperformante, administrarea riscului de lichiditate si de finantare sau indeplinirea cerintelor minime de capital au fost descoperite de inspectorii BNR responsabili de supravegherea bancilor la o serie de instituții de credit, pe care le-au amendat sau le-au trimis avertismente.

De exemplu, arată bancherul.ro, Credit Europe Bank, una dintre băncile cu multe credite în franci elvețieni (CHF), care nu a luat nicio măsură pentru conversia acestora în lei, a fost sancționată de BNR pentru că “nu a dezvoltat scenarii de stress test provenite din deteriorarea portofoliului de credite în CHF, care să țină seama de impactul generat de acest portofoliu în indicatorii de prudență bancară; nu a asigurat identificarea corespunzătoare a expunerii la acest risc, prin numărul insuficient de indicatori de risc și prin neluarea în considerare a elementelor care pot afecta activitatea bănci”.

Isar susține că BNR apelează la dublul standard: sancționează băncile mici, de genul Marfin, Banca Feroviară etc., și închide ochii la CEC Bank.

CEC Bank este condusă de către Radu Ghețea, din 2007. Acesta este în funcție din 2007. La finele anului trecut a primit o derogare de la BNR pentru a sta în fruntea CEC încă un an până când Ministerul Finanțelor, proprietarul CEC, va decide ce vrea să facă cu conducerea băncii.

Ghețea este președinte de onoare al Asociației Române a Băncilor. Ca fapt divers, el încasează lunar 30.000 de euro de la CEC.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cosmin Pam Matei 4565 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.