Bucăţi din tavanul unei camere de cămin au căzut peste o studentă – VIDEO

Conducerea Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) din Iaşi a început luni o anchetă, după ce mai multe bucăţi de tencuială din tavanul unei camere dintr-un cămin al universităţii s-au desprins şi au căzut peste o studentă, rănind-o uşor.

Bucăţi de tencuială din tavanul unei camere din căminul „1 Decembrie” al UMF Iaşi s-au desprins, duminică după-amiază, pe o suprafaţă de aproximativ doi metri pătraţi, şi au lovit o studentă în anul IV, care învăţa pe pat în momentul producerii incidentului.

Tânăra a spus că a avut noroc întrucât se afla cu capul sub dulapul etajat. Ea a spus că bucăţile de tencuială au lovit-o în zona spatelui, dar că nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Celelalte trei colege de cameră ale tinerei nu se aflau în cămin în momentul respectiv.

Rectorul UMF Iaşi Vasile Astărăstoae a declarat luni că a fost începută o anchetă în acest caz, urmând să fie verificate toate camerele căminului.

„Am trimis reprezentanţii Serviciului Tehnic al universităţii să facă o expertiză, pentru a stabili cauzele desprinderii bucăţilor de tencuială. Am fost şi eu la faţa locului. E un cămin mai vechi, dar materialul desprins din tavan este unul uşor. Vor fi controlate toate camerele. Nu putem vorbi despre sancţiuni până când nu vedem despre ce este vorba”, a declarat rectorul UMF Iaşi.

Căminul UMF Iaşi funcţionează într-o clădire veche, fiind renovat parţial în urmă cu patru ani. În cămin sunt cazaţi aproximativ 350 de studenţi medicinişti, fiecare dintre aceştia plătind o taxă lunară de 130 de lei.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cristian Ghetu 854 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.